KorAP: Find »[drukola/base=descântec & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...78 >

1,930 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

inel de argint. — Știu ce este, zice, și ridică mâna. Înainte să strângă degetele, împăturesc hârtia și o bag la loc în buzunar. Cu mâna încă în aer, întinde arătătorul spre mine și zice: — Am auzit de așa ceva. E un descântec de adormire, nu? În cartea de pe biroul ei este o frază subliniată cu markerul: Rezultatul ultim al morții este chemarea renașterii. De-a lungul blatului lustruit al biroului ei de cireș este o zgârietură lungă și adâncă. Ce poate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
În cartea de pe biroul ei este o frază subliniată cu markerul: Rezultatul ultim al morții este chemarea renașterii. De-a lungul blatului lustruit al biroului ei de cireș este o zgârietură lungă și adâncă. Ce poate să-mi spună despre descântecele astea? o întreb. — Toate cărțile le pomenesc - zice, și ridică din umeri - dar se crede că s-au pierdut. Ține mâna întinsă, cu palma în sus, și zice: — Mai arătați-mi-o o dată. Și cum funcționează? o-ntreb. Și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
plin de furie. De amărăciune. Cam așa ceva. Se oprește din scris și răsfoiește prin cartea subliniată. Se oprește la o pagină, citește un pic, apoi dă la altă pagină. Un om echilibrat, zice, un om normal ar trebui să citească descântecul cu voce tare ca să adoarmă pe cineva. Citește în continuare, încruntă sprâncenele și zice: Dacă nu sunteți pregătit să vă confruntați cu problemele dumneavoastră reale, niciodată nu o să vă puteți controla. O întreb dacă toate astea le spune din carte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sprâncenele și zice: Dacă nu sunteți pregătit să vă confruntați cu problemele dumneavoastră reale, niciodată nu o să vă puteți controla. O întreb dacă toate astea le spune din carte. — Majoritatea sunt de la doamna doctor Sara, zice. Și-i zic că descântecul are un efect mai puternic decât acela de a adormi oamenii. — Cum adică? zice. Adică îi omoară. Ești sigură, zic, că n-ai văzut-o niciodată pe Helen Boyle cu o carte care se chema Versuri și poezii din lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-o pe doamna doctor să se reîncarneze? O rog s-o sune odată pe Helen Hoover Boyle, și poate că o să stăm de vorbă. Pagerul meu începe să bipăie. Și ființa asta, Mona, zice: — Deci ziceți că Helen folosește același descântec? Mesajul de pe pagerul meu zice să-l sun pe Nash. Pagerul zice că e important. Nu am nici o dovadă, zic, dar doamna Boyle îl știe. Am nevoie de ajutorul ei ca să-l pot controla. Ca să mă pot controla. Și Mona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fost pentru mine doar un șef de departament, zic eu acolo, doar un mentor. Leslie Duncan a fost pentru mine ca un părinte. Al dracului să fie Oliphant, cu mâinile lui transpirate. Iute ca un fior, înghețându-mi șira spinării, descântecul mi se învârte în gând, iar numărul victimelor crește. Probabil că Oliphant cade pe podea sau alunecă din scaun. Iată că problemele mele cuagresivitatea ca un butoi de pulbere, explodează din nou. Nu contează câți oameni mor, căci nimic nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apare lângă noi și zice: — Stridie! Îmi ia oala și hainele, zicând: Stridie, ți-l prezint pe domnul Streator. Prietenul meu, Stridie. Și puștiul își dă părul din ochi și se uită la mine. Zice: — Coacăză crede că știi un descântec. Pula i se termină în stalactita roz pe care o formează prepuțul ridat. Vârful e perforat de un inel de argint. Și Helen îmi aruncă o privire, zâmbind, dar cu dinții încleștați. Puștiul ăsta, Stridie, apucă poalele halatului flaușat al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
O vacanță în familie. În căutarea unui potir, dar nu sfânt. O sută de tigri de hârtie avem de ucis în calea noastră. O sută de librării avem de jefuit. Avem de dezarmat cărți. Avem de salvat lumea întreagă de descântecul blestemat. Campanulă îi zice lui Rodie: — Ai citit despre morțile misterioase? Ei zic că seamănă cu boala legionarului, dar după părerea mea arată mai degrabă a magie neagră. Și Mona, cu brațele întinse, lăsând să se vadă părul castaniu de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în 1930, dispăruseră în proporție de aproximativ nouăzeci și opt la sută. Ciuma s-a răspândit și a distrus alte treizeci și patru de specii indigene de rozătoare, dar și vreo câțiva oameni mai ghinioniști în fiecare an. Îmi vine în minte descântecul, nu-mi dau seama de ce. Mie, una, zice Mona, când îi dau cartea înapoi, îmi plac tradițiile străvechi. Îmi pun speranța că, nu știu cum să spun, călătoria asta va fi pentru mine ca o căutare de sine. Și că o să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice. Și cred din răsputeri că, într-o bună zi, își va reveni pe deplin. Agenda ei legată în piele roșie se află pe locul dintre noi. O întreb, în timp ce străbatem Dakota de Nord și Minnesota, cum a dat de descântecul de adormire. Și, cu o unghie roz, apasă un buton, undeva, în întuneric, și trece mașina pe pilot automat. De altundeva, din întuneric, aprinde plafonierele. Pe vremea aia eram agent de vânzări la Skin Tone Cosmetics, zice. Stăteam într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
șalelor mele și zice: — Iarăși! De ce vă răzbunați problemele personale pe seama oamenilor nevinovați? Și-i zic să nu mai dea vina pe mine. Poate e din cauza furtunilor solare. Oamenii ăștia obsedați de vorbărie... Care nu sunt în stare să asculte... Descântecul mi s-a învârtit prin cap atât de repede, că nici nu mi-am dat seama. Aproape că adormisem. Ceea ce dovedește cât e de greu de stăpânit. Pot să ucid și în somn. După câțiva kilometri de tăcere, ceea ce oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mână și scoate un cilindru lucios. Cu aerul condiționat la maximum, pulverizează spray de gură pe o batistă și și-o duce la nas. Pulverizează spray de gură în aeratoarele de pe bord și zice: — Chestia asta are vreo legătură cu descântecul? Și, fără să mă întorc, zic: — V-a trecut prin cap să folosiți descântecul pentru controlul populației? Și Stridie râde și zice: — Cam așa ceva. Mona își lasă perna în poală și zice: — E vorba de ceaslov. Și, formând un număr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
gură pe o batistă și și-o duce la nas. Pulverizează spray de gură în aeratoarele de pe bord și zice: — Chestia asta are vreo legătură cu descântecul? Și, fără să mă întorc, zic: — V-a trecut prin cap să folosiți descântecul pentru controlul populației? Și Stridie râde și zice: — Cam așa ceva. Mona își lasă perna în poală și zice: — E vorba de ceaslov. Și, formând un număr, Stridie zice: — Dacă-l găsim, o să-l folosim cu toții. O să-l distrugem, zic. După ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fie umplute de Helen. Când ajunge la mașină, Helen vorbește la telefon. Zice: — Nu, vreau acvamarinul cu tăietură tip smarald care i-a aparținut împăratului Zog. Mona se urcă în spate, zicând: — V-a fost dor de noi? Încă un descântec a ajuns în veceu. Și Stridie își strânge picioarele, zicând în telefon: — Spuneți-mi, erupția sângerează? Helen pocnește din degete spre mine, ca sa-i dau agenda. Zice la telefon: — Da, acvamarinul de două sute de carate. Sunați-l pe Drescher, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
acul pe prosop, mânjindu-l din nou cu roșu și galben. Miroase sticla de spirt și zice: — Helen crede că nu vreți decât să folosiți cartea pentru un articol de ziar. Zice că, după ce vor fi distruse toate vrăjile, inclusiv descântecul, o să vă lăudați peste tot că sunteți un erou. Nu ajung, zic, armele nucleare? Armele chimice? Faptul că unii or să aibă puteri magice nu o să facă lumea mai bună, zic. Îi zic Monei că, dacă se ajunge la așa ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
minciună cum că putem să fim în continuare prolifici și să ne înmulțim fără să ne distrugem singuri. Îi zic că este un trădător al propriei specii. — Ba sunt un patriot, ce dracu’, zice Stridie, și se uită pe geam. Descântecul ăsta de adormit e o binecuvântare. Doar de ce crezi c-a fost creat? O să salveze milioane de oameni de la moartea lentă și cumplită spre care ne îndreptăm din cauza bolilor, a foametei, a secetei, a radiației solare, a războaielor, a tuturor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mine cheile mașinii. Apoi, cât ai clipi, Stridie și-a încolăcit brațul în jurul gâtului lui Helen, pe la spate. Dintr-o mișcare, o doboară la pământ și, în timp ce ea smucește mâinile ca să-și țină echilibrul, îi înhață poemul cuprins de flăcări. Descântecul de adormire. Helen cade în genunchi, scăpată din strânsoarea lui; țipă scurt în clipa în care genunchii ei se lovesc de cimentul trotuarului și se rostogolește în rigolă. Încă mai ține cheile strâns în mână. Stridie lovește de coapsă poemul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o răsplată suficientă. Îi spun lui Helen că trebuie să mă întorc acasă ca să rezolv ceva. Și asta repede, înainte ca situația să se deterioreze. Manechinele moarte. Nash. Polițiștii. Toate astea. Nu-mi dau seama cum a pus mâna pe descântec. Ne înălțăm mai sus, și mai departe de mirosuri, departe de zgomotul motorului diesel. Ne ridicăm către liniște și frig. Mona, care citește din agendă, se face tot mai mică. Țipetele și muzica rock - tot mai mici. În vârf ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mâini, Mona își ridică privirea. Cu gura ușor deschisă, clipește o dată, de două ori, de trei ori, repede. Oftează și zice: — Știți ceaslovul ăla pe care-l căutam? zice. Cred că l-am găsit. Capitolul 34 Unele vrăjitoare își scriu descântecele în rune, în simboluri ascunse și încifrate. După cum zice Mona, unele vrăjitoare scriu de-a-ndoaselea, și nu poți să citești vraja decât în oglindă. Își pun pe hârtie vrăjile în spirală, începând scrisul din mijlocul paginii și desfășurându-l spre în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de la tinctura de iod și zeama de varză. Petele miros a amoniac și oțet. Ține lampa fluorescentă și citește dârele străvechi de smântânică. — Am găsit aici o vrajă pentru zbor, zice. Și una din astea ar putea să fie un descântec de dragoste. Răsfoiește cartea; paginile miros ori a bășini de varză, ori a pișat cu amoniac. — Descântecul de adormire, zice, e ăsta de-aici. Un vechi descântec zulus. În secretariat, Mona vorbește la telefon. Helen își pune mâna pe brațul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și citește dârele străvechi de smântânică. — Am găsit aici o vrajă pentru zbor, zice. Și una din astea ar putea să fie un descântec de dragoste. Răsfoiește cartea; paginile miros ori a bășini de varză, ori a pișat cu amoniac. — Descântecul de adormire, zice, e ăsta de-aici. Un vechi descântec zulus. În secretariat, Mona vorbește la telefon. Helen își pune mâna pe brațul meu și mă împinge înapoi, depărtându-mă cu un pas de biroul ei, și zice: — Ia uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vrajă pentru zbor, zice. Și una din astea ar putea să fie un descântec de dragoste. Răsfoiește cartea; paginile miros ori a bășini de varză, ori a pișat cu amoniac. — Descântecul de adormire, zice, e ăsta de-aici. Un vechi descântec zulus. În secretariat, Mona vorbește la telefon. Helen își pune mâna pe brațul meu și mă împinge înapoi, depărtându-mă cu un pas de biroul ei, și zice: — Ia uită-te! Și stă așa, cu mâinile apăsate pe tâmple și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Marx, a-l ucide pe Nash ar însemna pentru el mântuirea. Întoarcerea la Dumnezeu. Readucerea în sânul omenirii prin spălarea păcatelor. Privirea mea o întâlnește pe a lui, și buzele lui Nash încep să se miște. Trăsnește a chili. Rostește descântecul. Apăsat, ca și cum ar lătra, rostește fiecare cuvânt atât de apăsat, încât la gură îi apar clăbuci de chili. Împroașcă cu stropi roșii. Se oprește și se uită în buzunarul de la piept. Vâră mâna ca să caute cartonașul. Îl ține cu două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mântuit. Dar a ucide e deja un reflex. Așa rezolv eu totul. Genunchii mi se taie și mă prăbușesc pe podea în trei etape - fundul, spinarea, capul. Iute ca un râgâit, ca un strănut, ca un căscat din străfundul sufletului, descântecul îmi țișnește în gând. Butoiul cu pulbere al tuturor porcăriilor pe care nu sunt în stare să le rezolv nu mă lasă niciodată la greu. Cenușiul se limpezește. Întins pe spate pe podeaua barului, mă uit la fumul gras și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zâmbește cu un zâmbet însângerat și zice: — Păi suntem într-un spital. Nu-i vorba de ceva personal, zice. Avea nevoie de cineva. Chiar dacă l-ar putea aduce înapoi pe Patrick, n-ar vrea să-i distrugă viața împărtășindu-i descântecul. Chiar dacă asta ar însemna să fie singură din nou, nu ar vrea ca Patrick să aibă vreodată puterea aceasta. — Uită-te la el, zice, și atinge geamul cenușiu cu unghiile ei roz. E atât de desăvârșit! Înghite - sânge, diamante sparte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]