573 matches
-
atâtea mărturii, Djuvara ajunge la concluzia că "putem pune semnul egal între Thocomerius și Negru Vodă".11 Mai departe, în aceeași carte controversată, el se referă la semnificația termenului "descălecare", frecvent numit și "descălecătoare". El spune: Faptul că verbul a descăleca, desemnează coborârea de pe cal, a luat la români, care s-au menținut o mie de ani în aria neamului lor datorită adăpostului oferit de pădure, sensul de a cuceri, a coloniza, a întemeia, nu poate avea altă origine decât amintirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
călări, care au venit, rând pe rând, să-i cotropească și să-i stăpânească. Coborârea de pe cal (descălecarea!) a năvălitorului a fost înțeleasă ca voința (fapta) de a se așeza peste cel cotropit și a-l stăpâni... Prin urmare, a descăleca înseamnă a cuceri, a coloniza, sensul de a întemeia e doar consecința, urmarea cuceririi și colonizării". Autorul insistă și arată că un astfel de termen (descălecare) alipit de tradiția întemeierii țării de către Negru Vodă nu poate avea decât o expicație
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pravoslăvie la lătinie". După alte peripeții, în cele din urmă, Vladislav, craiul unguresc, îi cheamă pe toți la luptă împotriva tătarilor. Dintre urmașii lor, se ridică apoi Dragoș și însoțitorii săi, care pornesc pe urmele zimbrului, peste munți, pentru a descăleca țara Moldovei" (cf. și I. Bogdan, Cronici inedite și Cronici moldovenești). D. Onciul, în studiul Papa Formosus în tradiția noastră istorică (București, 1900), a analizat episodul "Craiului Laslău": "în fond, tradiția noastră, influențată de legendele ungurești, are în vedere întemeierea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Voievod din Maramureș, menționat într-o diplomă a regelui Carol Robert, din 1336. Întemeierea Moldovei, ca stat de-sine-stătător, a început din colțul de nord-vest al țării, "acolo unde se îmbinau influențele polone și ungurești" (P. P. Panaitescu), și unde au descălecat românii din Maramureș. În secolul al XIV-lea, pe văile Țării Maramureșului erau mai multe voievodate sau voievozi, aleși de sate, ca Bedeu, Sarasău, Giulești, Cuhea, Bereg și Ung. În privința venirii lui Dragoș din Maramureș în Moldova, vechile cronici slavo-române
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub vălul transparent al cruciatei împotriva păgânilor (tătari) și schismaticilor (ortodocși). Expediția militară din 1359 și impunerea suzeranității ungare în teritoriile est-carpatice se înscrie în această politică ofensivă a regatului de extindere a sferei lui de dominație. Locul unde a "descălecat" voievodul Dragoș și centrul în care și-a fixat capitala a preocupat pe istoricii români. Se admite, în general, că nucleul statului său se afla în nord-vestul Moldovei, adică în imediata vecinătate a Maramureșului. Tradiția istorică asociază acțiunea lui Dragoș
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
tratat), vol. III, p. 562-564. 7. Istoria Românilor, vol. III, p. 564-566. 8. D. Onciul, Originile Principatelor Române, în Scrieri istorice, București, 1968; Gh. Brătianu, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, București, Editura Eminescu, 1980, p. 87-115; P. Ș. Năsturel, ¨Descălecat¨. Mărturia unui cuvânt despre începuturile Țării Românești, în Buletinul Bibliotecii Române din Freiburg, 1980-1981, p. 121-136; Istoria Românilor, vol. III, p. 567-568. 9. Neagu Djuvara, op. cit., p. 16-19. 10. Ibidem, p. 61-115. 11. Ibidem, p. 115-133. 12. Ibidem, p. 133-145
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o formă politică mai tare. Bulgarii, un neam de oameni de viță ugrică sau finică, se ridicară din așezarea lor de lângă Volga, se împinseră rânduri - rânduri înainte spre sud și apus, bătură oștile bizantine, luară cu puterea Moesia de Jos, descălecară acolo statornic, se-ntinseră peste amândouă Daciile și peste Sciția mică (adică peste bucata de loc spre răsărit de Moldova, așa-numita Dobroge) și întemeiară împărăție neatârnată și puternică, care putu să steie împotriva împărăției romane din Răsărit curs de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
care pe vremea aceea purta, după năvălitori, numele Cumania, iar în cursul sutei a treisprezecea începu a se numi Moldova; dar și Ardealul precum și o parte a Valachiei fură cuprinse de această hordă și erau părți ale teritoriului pe care descălecaseră ei. Sălbatecii cumani arseră, părăduiră și pustiiră de atunci încoace în escursiunile lor prădalnice atât provinciile bizantine din vecinătatea lor cât și Rusia și Ungaria. Autohtonii sugjugați din Cumania de pe atuncea, numiți în de comun vlahi "[... ]", "vlahi", "valahi", dar numindu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mitropolii proprie nu putea trece decât de precarie și slabă, pe câtă vreme patriarhul ecumenic și o hotărâre formală a sinodului nu-și rostise aprobarea canonică pentru aceasta. Dar și de altmintrelea Iuga Vodă gândea la înflorirea țării. La locuri potrivite el descălecă sate și orașe, le dădea hotare suficiente, dăruia pe boierii ce se distingeau și pe oștenii viteji cu moșii și puse în fine temelie la înființarea unei călărimi regulate, de care avea nevoie pentru apărarea țării sale. Cu toate acestea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Rebreanu). Începuturile afirmării sale literare sunt legate de criticul E. Lovinescu, care l-a „descoperit” în împrejurări evocate într-un text publicat în „Adevărul” (februarie 1936), sub titlul Un nou Creangă, și inclus ulterior în Memorii, sub titlul Un țăran descălecat în literatură. Adevăratul debut la cenaclul Sburătorul are loc în toamna lui 1935 când I. citește, cu mare succes, dintr-un „roman rural”, Nuntă cu bucluc, care va fi editat în 1936 cu o prefață de E. Lovinescu. A mai
IOVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287615_a_288944]
-
, (Istoria Țărâi Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini), scriere anonimă redactată între 1688 și 1690. Adunând și punând cap la cap cam tot ce însemna izvor intern (vechile anale în slavonă, Viața patriarhului Nifon de Gavriil Protul, Cronica Buzeștilor, scrierile lui Stavrinos și ale lui Matei
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
pentru multă înțelepciune și bunătate ce făcea în toate părțile. Și de la cine fu acea moarte necuviioasă? De la Gligorașco, pre carele l-au făcut domn, și l-au cinstit și i-au slăvit numele.” Ediții: Istoria Țărei Românești de când au descălecat românii (publ. N. Bălcescu), „Magazin istoric pentru Dacia”, 1846, 231-372, 1847, 3-32; Istoria Țărei Românești începând de la descălecătoarea românilor..., în Istoria Moldo-României, II, București, 1859, 1-165; Letopisețul Țării Românești (publ. Stoica Nicolaescu), RIAF, XI, 1910, partea I, 97-186, partea II
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
1-2; Letopisețul cantacuzinesc (și Variante), în Cronicile românești, II-III, îngr. și pref. N. Simache și Th. Cristescu, București, 1942; Istoria Țării Românești. 1290-1690 (Letopisețul cantacuzinesc), îngr. și introd. Constant Grecescu și Dan Simonescu, București, 1960; Istoria Țării Românești de când au descălecat pravoslavnicii creștini (Letopisețul cantacuzinesc), în Cronicari munteni, I, îngr. Mihail Gregorian, pref. Dan Horia Mazilu, București, 1984, 77-213. Repere bibliografice: Gr. G. Tocilescu, Studie critice asupra cronicelor române, RIAF, II, 1884, vol. III, fasc. 2; I. G. Sbiera, Mișcări culturale
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
I. Ionașcu, Documente inedite din perioada 1517-1774, STD, 1955, 4; Ion I. Ionașcu, Despre logofătul Stoica Ludescu și paternitatea cronicii „Istoria Țării Românești”, AUB, istorie, t. V, 1956; Constant Grecescu, Rostul „Vieții lui Nifon” în „Istoria Țării Românești de când au descălecat românii”, BOR, 1958, 9; Constant Grecescu, Dan Simonescu, Introducere la Istoria Țării Românești. 1290-1690 (Letopisețul cantacuzinesc), București, 1960, I-LXII; Eugen Stănescu, Valoarea istorică și literară a cronicilor muntene, în Cronicari munteni, I, îngr. Mihail Gregorian, București, 1961, V-CXXVI
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
, Stoica (c. 1612 - c. 1695), cărturar. Numele lui L. atașat unui text - secvența „cantacuzinească” din marea compilație intitulată Istoria Țărâi Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini, care circulă și sub titlul Letopisețul cantacuzinesc - este rezultatul unei presupuneri. A făcut-o, în Cronicele muntene, N. Iorga, care avea obiceiul de a „găsi” autori pentru cărțile ajunse în vremea modernă fără iscălitură. În acest rând s-
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
nu într-un „public” aflat la vedere) rămânând în spațiul românesc al Veacului de Mijloc și cercetând prezența femeilor în scriptural. Am luat ca obiect al investigației doar două cărți de istorie consacrate duratei lungi: Istoriia țărăi Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini (zisă și Letopisețul Cantacuzinesc) - carte în care sunt adunate nu doar patru veacuri de istorie (cronica începe cu „descălecatul”; așezat, prin tradiție, la 1290 și merge până la 1688, cu o completare până la 1690), ci și opiniile mai multor
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fidelitate ireproșabilă („slugă bătrână la casa răposatului Constantin Postelnicul”), a fost și Stoica Ludescu (fiu al logofătului Șerban și nepot al unui Semion), cel pe care Iorga îl bănuia a fi fost și autor al Istoriei țărăi Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini. A ajuns în tinerețe om „de casă” postelnicului Constantin Cantacuzino și a rămas credincios (un „client” local, care abia târziu, pe la începutul anilor 80 ai secolului al XVII-lea, va ajunge ispravnic de Târgoviște) acestui neam până la moarte
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
brat Radul Voevod. Petru Voevod, Alexandru sin Mircii Voevod: acesta au dat Alixenii pe Ialomița și vinăriciul la Răzvad, și au înoit hrisoavele. Io Vladislav Voevod: acesta au dat moșie la baltă: Jegălica și Briticenii. Io Radu Negru Voevod: au descălecat țara. Io Mihai Voevod, Io Dan Voevod, Io Mircea cel bun și mare. Io Vladul, Io Ghica Voevod, Io Radul Voevod, Alion Voevod, Io Grigorie Voevod, Io Antonie Voevod, Io Duca Voevod, Io Șerban Cantacuzino Voeod, Io Constantin Brâncoveanul Voevod
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Avitabile, de la care le-am și recuperat. Dacă aș fi dat curs impulsului de moment, deschizând focul, cu siguranță că aș fi fost ucis. La Holm am fost recunoscut - În pofida portului meu afgan - În curtea vameșului. Nici măcar nu apucasem să descalec, când mi-au și cerut să-mi retrag oamenii și să mă dau jos de pe cal. Fără Îndoială, fusesem trădat chiar de servitorii mei, În special de Kheiat, care se temea că va fi pedepsit pentru faptul că mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
zâmbet aripile plânse, / V-aștept la grajdurile de smarald,- / Nu vă grăbiți, d-abia-i amiază și cald / Și eu v-aștept și chingile sunt strânse. // Când veți veni-n amurg sub înserare / Vom călări frumoși prin elizeu, / În cavalcadă, pân-la Dumnezeu, / Descălecând la tronu-i, la picioare. // Ne-om prosterna cu frunțile alese / Pe lespedea de nouri luminată,-/ Cel mai frumos din noi va spune: «Tată, / Ți s-au întors feciorii cu mirese. // Pe unde ne-ai trimis a fost și bine / Și
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
Profesor Nicolae Iorga, care a dovedit documentat dreptatea noastră asupra pământului neamului românesc, din punct de vedere istoric. știm că poporul român a trăit pe aceste plaiuri de sub Carpați, înainte cu 800 de ani de venirea hoardelor barbare când au descălecat și hunii și maghiarii pe pusta părăsită, pentru ca pe urmă să cotropească și să pună în sclavie poporul daco-roman. Noi, femeile și mamele române, mândre de gloria străbunilor noștri, care au adus legionarii din Roma pe pământul anticei Dacii avem
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
să megieșesc cu aceste țări, pre largu adunate den multe letopisețe și cu bună îndreptare alcătuit. Precum să vede înseamnă alternarea, la început, a unor secvențe, mai lungi sau mai scurte (mai întâi referitoare la Țara Românească, beneficiară a unui „descălecat” mai timpuriu), luate din cronici „consacrate”, secvențe în cuprinsul cărora autorul compilației își îngăduie intervenții, completări, parafrazări ori colaționări între mai multe izvoare, iar apoi, așezarea în succesiune a unor scrieri întregi, cu rare situații în care se mai pot
AXINTE URICARIUL (c. 1670. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285510_a_286839]
-
arăta întinderea culturii autorului lor, ci de a dovedi adevăruri despre istoria și dreptul țării. În Istoriia Țării Rumânești, întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremurile de acum, cum s-au tras și stă, el vorbește în mod explicit despre scriitorii care nu se străduiesc să afle adevărul, ci adună cu rea-credință numai știrile denigratoare și minimalizează informațiile
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
cine au fost lăcuitorii ei atunci, îngr. și introd. N. Cartojan și Dan Simonescu, Craiova, 1944; Istoriia Țării Rumânești, întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremurile de acum, cum s-au tras și stă, în Cronicari munteni, I, îngr. M. Gregorian, pref. Dan Horia Mazilu, București, 1984, 1-79; Istoriia Țării Rumânești, îngr. Damaschin Mioc, introd. Damaschin Mioc și
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
și ajunseră la poalele dealului pe care se înălța castelul. În fața porții grele de fier stătea de pază un pedestraș cu o suliță în mână. De acolo nu se putea urca mai departe decât pe jos, așa că samuraiul și Yozō descălecară. Ca simplu ostaș, samuraiul nu putea urca în donjonul principal fără permisiune. Când ajunse la clădirea din incinta castelului care-i fusese indicată, ceilalți soli se aflau deja în grădina interioară. Cei trei bărbați așezați pe scaune, Matsuki Chūsaku, Tanaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]