233 matches
-
se reflecte realitatea în toată măreția sau decăderea ei”. Omul cel ciudat de pe scaun se trezise din nou vorbind, tocmai acum când toți uitaseră de el. Bătrânul râcâia mai departe cu unghia marginea teracotei. Muribundul tresări violent, apucând cu degetele descărnate marginea băncii, schiță un efort de parcă ar fi vrut să se dea jos, apoi mâna-i căzu moale pe piept. Cu sforțare o aduse și pe cealaltă, oftă ușurat ca după un mare efort, adânc și totodată atât de straniu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
gros de sulemeneală liliachie. Purtau la gât mărgele de sticlă, iar în picioare conduri. Pe acordurile duglișe ale unei lăute amețite, își mișcau lasciv trupul obosit. Scofâlcitele își înveșmântau dezmățul în rochii colorate strident. Plozi murdari și mâzgăliți pe față, descărnați și supți de păduchi, rătăceau desculți prin preajma lor. Erau atât de pricăjiți, încât mila îl copleșea pe străin la vederea lor. Câini schilozi mâncau din traista unui prostănac care se puse a-i da sfaturi străinului cum să-și vândă
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
fel de manechin aurit”. Sau: „Eu, Warda, eu ar fi trebuit să dispar încetul cu încetul pentru a-i lăsa locul unei prostituate perfecte, un simplu schelet pe care să atârne rochiile aurii”. Aidoma manechinului de răchită cu frumusețea lui descărnată, eliberată de lestul materiei. Ca și cum pentru Genet - ca, de altfel, și pentru Craig - nevolnicul trup de carne al actorului ar fi fără doar și poate strivit sub povara solemnității cerute de teatru. Într-o scrisoare către Pauvert 1, devenită prefața
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Căutase Încă de la Început ceva diferit: punctul de unde se putea observa, ori cel puțin intui, Încâlceala liniilor drepte și curbe, țesătura În carouri pe care se articulau resorturile vieții și morții, haosul și formele lui, războiul ca structură, ca schelet descărnat, evident, al giganticului paradox cosmic. Bărbatul care picta acea enormă frescă circulară, bătălie după bătălie, petrecuse ceasuri la rând din propria viață pândind o asemenea structură, ca un franctiror răbdător, la fel pe o terasă din Beirut, pe malul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de aici și gigantizarea eroilor, a căutărilor, hiperbolizarea sentimentelor între cei doi poli eul și cosmicul, la fel de fascinanți și de necunoscuți. Uneori, lumea e proiectată într-un univers voit descărnat, arid; ceea ce reușește Nichita este crearea unei dispoziții de reflexivitate, în sensul descoperirii adevărurilor cândva valabile, azi cu valoare istorică, a adevărurilor absolute care generează nesiguranță și spaimă în fața "corolei de minuni a lumii". Îi lipsește lui Nichita Stănescu o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
existenței sale de hârtie. Vidul este transmis, bunăoară, de recuzita sa definitorie, de solemnitatea aspră a gesticii sale ori de pauperitatea decorului în care își duce teribila povară a existenței. Dar mai ales de marea singurătate a acestor figuri schematice, descărnate, torturate atât de nonsensul și lipsa de finalitate a propriei vieți, cât mai ales de ineficiența raportării la alteritatea umană. Căci omul lui Aruștei "chiar și mort vei simți cât ești de singur!" Și când voi fi singur te voi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cad toate (mâine) putrede pe drum". Predestinate morții par a fi și personajele de fundal din opera poetică a lui Cezar Ivănescu. Impresia este cauzată de automatismul, stereotipia gestuală care le dezumanizează, facilitându-le, în schimb, desenul simbolic. Personajele frecvent descărnate, dezumanizate sau pierdute în negura uitării (Bătrâna Ezo, cele trei femei din "orașul acela bolnav", descrise în Rimaya, Nenumita pierdută în Copilăria lui Ario Paradis, acel Mil ambiguu, invocat să vadă "altarul lui Raz" în La Baad, Orur, a cărui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poetul le percepe exact așa cum sunt. Hipersensibilitatea ori sensibilitatea vulnerată a altora este înlocuită, în textele lui Doru Maximovici, fie de o luciditate tăioasă, fie de o răceală solemnă. Din ambele atitudini, în fond la fel de impunătoare, se încheagă viziunea aproape descărnată a unor realități istorice ori socio-politice deplorabile. Cronicarul lor sancționează nemilos, prin intermediul unor structuri discursive denudate metaforic, care să lovească în tarele acestei lumi lipsite de orice aură salvatoare. În volumul Solitudine, scriitorul utilizează imaginea unei Atena sau a unei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sunt un jurnal-confi dent, eul care vorbește acolo e tot atît de străin, tot atît de 'metec' față de sine ca și față de starea civilă, "căci ideile mele mă exclud" (p.90), recunoaște autorul cu amărăciune. Acest eu al unei biografii descărnate este cumva abstract și inactual precum eul aforismului, căci singurul lucru cu adevărat intim care este evocat fără încetare este suferința, atît de generalizată, încît întîlnește răul universal și își părăsește legăturile individuale. Cioran suferea în fiecare clipă, și asta
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
O altă figură care a stârnit oprobiul a fost cea a femeii însărcinate din colțul din dreapta sus al tabloului. Moartea, mai precis craniul scheletului, stă între femeia însărcinată și o alta care-și alăptează copilul, în timp ce un personaj cu trup descărnat își ține capul în mâini într-o expresie a disperării și suferinței. Am mai văzut această postură și în Filozofia, expresie a eșecului umanității de a înțelege și de a (se) vindeca. Așa cum observă și Schorske, umanitatea apare atomizată nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
deplină credință, cu tot sufletul și cu toată sensibilitatea, s-ar putea afla în situația de a-i exprima realitatea profundă. Văzut din exterior, examinat doar printr-o observație obiectivă, mitul riscă să nu mai ofere decît o imagine fosilizată, descărnată, asemenea unei planșe anatomice, despuiată de toate misterele vieții, asemenea cenușii răcite din vatră, între datele experienței dobîndite printr-o trăire interioară și acelea obținute prin distanțarea critică, hiatusul se menține, chiar dacă poate fi redus, chiar dacă totuși ne iluzionăm a-
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
o cifră dezolantă? Câtă dreptate au avut Vauban, Boisguillebert și atâția economiști celebri să înfiereze în termeni energici distilarea grâului, sursă de degradare și de nefericire! Ce confirmare tristă le aduc vorbelor lor aceste ținuturi nefericite! Țăranul e sfrijit, palid, descărnat, acoperit de zdrențe, atins de o îmbătrânire prematură; privirea sa posacă și veștejită cată în jos; locuința sa nu merită nici numele de colibă, nici pe cel de bordei; ce denumire poate fi dată acestor cocioabe infecte? Bisericile înseși, atât
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
în palton. Dar în minte, îi stăruia imaginea soldatului francez, lung și firav, atât de firav în tunica lui strimtă, încât părea făcut dintr-o materie uscată și sfărâmicioasă, amestec de nisip și oase. Abia în acea clipă văzu chipurile descărnate și arse de soare ale arabilor de lângă ei, și tot atunci băgă de seamă cât de bine păreau să stea, în ciuda veșmintelor largi, pe banca pe care ea și bărbatul ei abia încăpeau. Își adună paltonul strâns în jurul trupului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
înveșmântată în alb era tot mai numeroasă. Nu întâlneai nici o femeie și Janinei i se părea că nu văzuse niciodată atâția bărbați. Dar nici unul nu o privea. Unii, fără să pară că' o văd, își întorceau încet către ea fața descărnată și tăbăcită, acea față care-i făcea pe toți să semene între ei, fața soldatul lui francez din mașină, fața arabului cu mănuși, vicleană și totodată mândră. Își răsuceau chipul acela către străină, nu o vedeau, și apoi, cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
complicității inițiaților, ca o declanșare a căutării unei bogății potențiale. În acest sens, putem considera haiku-ul ca o schiță. Dar nu ca o schiță În accepția de plan sumar al unei lucrări care abia se cere elaborată, ca o descărnată schelărie provizorie, ci ca un gen Închegat și consistent, suficient sieși. Nimic după scris - la geam cu umilință o floare de nuc Șerban Codrin Numai stamine și pistil (fără petale, fără miresme), ce floare să fie mai umilă ca floarea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
deplină credință, cu tot sufletul și cu toată sensibilitatea, s-ar putea afla în situația de a-i exprima realitatea profundă. Văzut din exterior, examinat doar printr-o observație obiectivă, mitul riscă să nu mai ofere decât o imagine fosilizată, descărnată, asemenea unei planșe anatomice, despuiată de toate misterele vieții, asemenea cenușii răcite din vatră."200 Totuși, afirmă Girardet, există o "logică internă a mitului", succesiunea acelor imagini și simboluri fiind inserată într-un sistem, într-o "sintaxă" (conform noțiunii lui
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
noapte și o zi stătuse acolo, în acel du-te-vino din cameră, tăcut. Germanicus încercă să-și scoată inelul sigillarius de aur, care-i fusese dăruit la Alexandria în ziua când deschisese depozitele de grâu, dar inelul alunecă singur de pe degetul descărnat. Cu greutate, de parcă ar fi ridicat o piatră, Germanicus îl lăsă să cadă în mâna fiului său, care îl strânse în palmă. Germanicus murmură, cu buzele arse de o sete pe care nimic n-o potolea: — Am vorbit mult, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sacerdot al bucătăriei pure: Pierre Moulonguet. Primul său manifest datează din 1915: un Manuel Raisonné - trei volume in octavo mare - din 1929. Înălțimea lor doctrinară e atât de cunoscută, Încât ne vom mulțumi Deo volente cu cel mai sec și descărnat rezumat. Abatele Brémond a intituit posibilitățile poeziei În exclusivitate poetice. Abstracte și concrete (ambele cuvinte sunt, fapt absolut evident, sinonime), ele luptă pentru pictura pictorică, ce nu se coboară nici până la anecdotă, nici până la servila fotografie a lumii exterioare. Pierre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
respire. A urmat goana cu spaima În suflet spre cartierul general al batalionului, oprită brusc la vederea unui alt măcel. Un mic altar shintoist, ascuns Într-o poieniță și acoperit cu plasă de camuflaj. Japonezi morți În hamacuri: cadavre Înverzite, descărnate. Fiecare om avea pîntecele tăiat pînă la coaste. LÎngă ei, aranjate frumos, săbii cu ornamente Încrustate, cu sînge Îngroșat pe ele. Sinucidere În masă - soldați prea mîndri ca să riște să fie capturați sau să moară de malarie. Trei tranșee săpate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
care îi urmărea cu ochi obosiți prin perdeaua ușor fluturată de adiere, numai ochii mișcându-și-i, altfel cu totul imobilă, stând pe o parte, în mijlocul patului, ușor ghemuită, cu capul așezat pe pernă, dar și pe unul din brațele descărnate întins către marginea patului, la care nu se uită, numai legănarea ramurilor arborilor trebuie privită, pentru că dincolo de legănarea ramurilor este adierea însăși ce înseamnă mișcare, își face loc printre arbori, iarbă, tufe, flori, ziduri, câmpuri, orașe, oameni, mulți oameni, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
roată-scrânciob, fiecăruia îi vine rândul o dată și n-ar avea rost să gândească dinainte la ce va gândi atunci, prin urmare dincolo de legănarea ramurilor e adierea, iar adierea e viață ce clocotește, cu totul altfel decât brațul ei obosit și descărnat, întins către marginea patului pe care nu vrea să-l privească și la care ar face bine și Andrei Vlădescu să nu se mai uite, pentru că ea nu e în stare, în clipa asta nu e în stare să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
câinelui, ochind ca nemaivăzutul juvaer al grădinilor și bostănăriilor din Goldana să rămână în cercul ce putea fi patrulat de către câinele din legătoare. Bătu și pe Stalin, cu ciubota de cauciuc în coaste și cu o vargă desfrunzită peste spinarea descărnată și cheală, fiindcă potaia, după ce mirosise, cu indiferență, Pepenoaica, și-o alesese ținta nevoilor sale bătrânești, fără măcar să ridice, câinește, un picior în sus, în dreptul ei. Auzi, măi, tovarășe Stalin, n-ai măcar oleacă de rușine? Pișă-te , ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Atunci, auzi gemetele alea lugubre, dintr-o încăpere cu sobă rece de teracotă, unde, într-un pat cu așternuturi uzate, ca de spital al săracilor, găsi un bolnav cu forme scheletice și cu slabe peceți de stele, bătătorite pe umerii descărnați, vădind un ficat bolnav la extrem, expunând o piele de o paloare aurie, ca un dreptunghi de epolet ofițeresc și atât de aprinsă de febră, încât întreținea o temperatură sufocantă în camera penitenței lui, cu ferestre asigurate de zăvoare. Vladimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
la întoarcere, pe sub cețurile nopții, în camera lui de spital al săracilor de la Sans Souci, pe muribundul ce fusese supus tratamentului forte de către Vladimir. Cu ochi holbați și fără lumânare lângă el, acoperit cu un colț de învelitoare peste picioarele descărnate, fostul coleg de serviciu, actualul răposat, insul asistat de generozitatea lui Bibi Bleotu, parcă așteptase să fie descoperit așa, in rigor mortis. Mult se mirară, a doua zi, Bleotu, șoferul său stenahorisit, precum și Svetlana și ceilalți, cum de transpirase mortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de generozitatea lui Bibi Bleotu, parcă așteptase să fie descoperit așa, in rigor mortis. Mult se mirară, a doua zi, Bleotu, șoferul său stenahorisit, precum și Svetlana și ceilalți, cum de transpirase mortul atât de tare, de-i erau ude membrele descărnate, pielea pământie de pe ele și murdăria veche a cămășoiului, pe care, probabil, într-un acces de fierbințeală, îl lepădase de pe umeri-i slabi, îmbrăcându-l pe dos. Estimp, în noaptea potopită de ninsoare, bătuse de orele zece, până Vladimir înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]