KorAP: Find »[drukola/base=descompune & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...90 >

2,245 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

și obrajii ei: Gustul laptelui este un contur alb, lichid, ce se deșiră an cu an, zi cu zi. Sânii tăi, Mamă, cresc în mine, în cruce, în icoană; buzele tale lasă dâră de pământ în fotografie, cărnoase, mușcate, crăpate, descompuse; o tușă de praf, un grăunte de nisip tremurând, sărutul tău, Mamă. Și avea palme alungite și subțiri, i se vedeau venele suprapuse ca o rețea electrică, și gâtul la fel, alb, alungit, drept, parcă pentru a privi peste creștetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
este o înzecire pentru ceea ce ai fost, și nu o zeciuială pentru ceea ce urmează să fii: Dumnezeule vameș, nu-mi ajunge să mă plătesc nici măcar pentru primul pas. "Dumnezeu gândește, ajută și rabdă pe fragmente", spunea Cioran. Prostii! Dumnezeu se descompune în miliarde de particule, se culege din miliarde de firimituri, împarte vina până la ultima zecimală, iar pentru că se pretinde întreg, nu își atribuie nici măcar intenția de a greși. Dumnezeu îi întorcea spatele până și în ușa bisericii. Mergea în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Petru, în lume, nu ieșea pe de-a-ntregul. Își trimitea sufletul să pășească pe celălalt trotuar; la biserică, rămânea dosit sub preșul de la intrare; în grădinile publice, sufletul hodinea pe banca de alături. Umbra, totuna cu stâlpul telegrafului, cu fresca descompusă de pe catapeteasmă, cu cumpăna fântânii agățată într-o o căptușeală de nor. Culoarea cărnii peste culoarea curcubeului, giulgiu peste cămașa de nuntă: Trageți cortină! Este vremea pogorârilor, treaptă cu treaptă, din oase în carne, din carne în inimă, din inimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Era copil, nu distingea binele de rău, frumosul de urât, adevărul de minciună. S-a copt, umbrele au început să se suprapună două câte două, trei câte trei, întuneric peste lumină. A devenit matur, formele se înlocuiau, se anulau, se descompuneau, formele nășteau alte forme într-o ciclicitate ireversibilă nicio diferență între epiderma corăbiei și coaja de ou: Într-un cocoloș de mătase primăvara copacilor. Cine pe cine destramă fir verde? Doamne, tu ești cel mai bun oftalmolog, recomandă-mi dioptriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
al lăcomiei lui Adam, singurul moștenitor al păcatului. Păcatul transfigurarea crucii într-o piatră de moară, păcatul târâșul ademenitor deasupra mării, păcatul poartă deschisă în cer sub fiecare grindă. Petru a murit moartea: a trăit, a sângerat și s-a descompus în acel semn; pe mormânt nicio crustă. Petru a trăit moartea între două nedefiniri. Este Dragoste! Crucea putrezește sau dă în muguri, piatra se desface nisip sau încolțește floare, grinda sugrumă razele lunii sau odihnește zborul. Semnul șarpelui, foame și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
amețea, făcea febră, obrajii împrumutau nuanțele șuvițelor de păr, păpădie coaptă era primăvara. Ce-i cu tine, domnișoară? Alo! Cu tine vorbesc. Uite cum se uită la mine! Ce-i cu fața asta de îndrăgostită? Te-a pălit astenia, te descompui, fetițo, te descompui? Am irosit orzul pe gâște anul aceasta! Hai, ieși, du-te și dă cu apă pe față! Doamna Loghin, spaima liceului Ibrăileanu, o babă acră, obeză, încruntată, stresată, nemulțumită. Blestemată femeie. Era trecut de 11. Cabinetul medical

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
obrajii împrumutau nuanțele șuvițelor de păr, păpădie coaptă era primăvara. Ce-i cu tine, domnișoară? Alo! Cu tine vorbesc. Uite cum se uită la mine! Ce-i cu fața asta de îndrăgostită? Te-a pălit astenia, te descompui, fetițo, te descompui? Am irosit orzul pe gâște anul aceasta! Hai, ieși, du-te și dă cu apă pe față! Doamna Loghin, spaima liceului Ibrăileanu, o babă acră, obeză, încruntată, stresată, nemulțumită. Blestemată femeie. Era trecut de 11. Cabinetul medical, închis; în parcul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
încă mai cred în vise, pentru că unele prind contur odată cu gândul. Visele cu ochii deschiși se cimentează cel mai repede. În liceele patriei, visele erau bătute precum nucile de Ziua Crucii, cu tot cu frunze, cu tot cu lăstar; visele în coajă verde se descompun odată cu privitul ferestrelor. Lumina ronțăie visele, precum ceața omul de zăpadă. Lumina și ceața sunt cele mai carnivore stări ale cerului. Sânge negru peste cămașa de noapte, sânge alb sub fereastră, în așternuturi, rămășițe ca după ospățul păsărilor. Petru... Primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Ai verde la viață. Leapădă-te de îngerii mincinoși, dă foc icoanelor ce nu știu să zâmbească, abandonează semnele în cămașa, în țolul de cordele, fii contemporan cu tine, cu seva ce rămâne dâră pe trotuare, cu tusea ce te descompune în batistă, cu bocancii prin ale căror găuri devii tot mai puțin! Îndepărtează-te de cei care îți promit viitorul ce seamănă a bulgăre de zăpadă adunat din iernile lor! părintele Tatu, citea negânditele în pridvorul bisericii. Tu ești esența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
obrajii lui Petru, pistrui de lumină. Pulbere de lună printre cearșafuri. Bunico, este adevărat că nu toate stelele tulbură apa fântânilor? Adevărat, puiul bunicii, sunt stele ce umplu izvoarele de lumină. Șterge-ți ochii de licurici, nu plânge! Nefericirea se descompune printre boscheți îndulcită cu iluzii la litru, înveșmântată în piele de arici, îngropată în stâncă, topită în crematoriu, semănată sub brazdă, despicată de copitele cailor, stropită pe tocuri de ușă, pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de ploaie; Cibinul, o maternitate de avortoni. S-au înfundat canalele de scurgere ale târgului cu înecați. Chipul neștiutului este viu; identitatea, o deconspirare a memoriei. Prezentul diluează forma, absoarbe substanța, confundă decorul. Chipul celui care nu-ți aparține se descompune în fotografie. Întregește un puzzle, apoi scoate o piesă din el, ce rămâne? Un contur a ceea ce nu este sau un decupaj din ceea ce a excitat vederea? Nicio diferență! Chipul celui plecat din inimă se întregește în fiecare căutare. Chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
La 20 de ani viața îți rânjește în toate ungherele. Strada, o herghelie de vieți slobode; vieți cu limbile despicate, cu dinți ascuțiți ca de ferăstrău, cu buze aspre, precum iarba de stepă, vieți negre în cerul gurii, vieți băloase, descompuse în icoane fotogenice, vieți râncede duhnind a seu inghinal, vieți neînțărcate... Moartea are 12 țâțe, omule, despre ce sete te plângi? Strada, o haită de lupi ce urlă a foame, nu a stele; de-a lungul și de-a latul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda descompune fotografiile. Te apropii, se deschide o ușă; pășești dincolo, se desface un cer; te îndepărtezi, cerul își trage obloanele, fereastra se ascunde după gratii, ușa se închide, prin gaura cheii, lumina punct alb la sfârșitul unei rugăciuni; semnul se dizolvă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
inimă! Doi, unu, doi: Ochii nu se ating nici cu șoapta! Doi, unu, doi: Plutește peste umeri, cerul suferă de lombosciatică! Unu, doi, unu: Nu păși în tâmplă, riști să tulburi negânditul! Doi, unu, doi: Ai grijă, buzele șotronului se descompun în icoană! Este atât de simplu, sigur mi se va deschide cerul. Să mă aștepți la capătul umbrei. Să mă aștepți, Genia. Cristale de apă ca niște cioburi de sticlă sub tălpi: Trebuie să nu am nici o urmă de somn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o lua la rost, mergea ținând-o de mână, o strângea în brațe. Petru locuia în umbră ca într-o cămașă de împrumut. 40. O ședință de terapie ținea două ore. Cabinetul era luminat de un neon, 200 de wați descompuși prin toate ungherele; lumina, ca un picamer de spart stâncile, sfredelea ochii a trezire. Pe un perete, proiectorul derula imagini, indicatoare pe ambele sensuri, viața autostradă suspendată de nicăieri. O bulină neagră capul, un dreptunghi pe verticala cerului trunchiul, patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
O patrie ce a lăsat câteva amprente în sânge: s-au șters odată cu prima bătaie de clopot. Cine-ți permite să învinuiești marea de incest când în burțile scoicilor abia că se mai aude furtuna? Încerci sa resuscitezi fotografiile, imagini descompuse sub o grindă! La dracu cu toate actualizările tale, nu mă regăsesc în nici un ungher, poveștile acestea miros a biserică de lemn putred. Au îmbătrânit hainele pe tine. Despre ce tinerețe vorbești? Gata, ajunge! Nu observi, pe partea nevăzută a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vânt: Soarele niciodată nu s-a împărțit egal în fiecare fereastră. Tocurile ușilor nu toate au primit semnele trecerii. Câtă fericire în sufletul melcului! Nu împarte și nu face parte cu nimeni, deși se naște, iubește, urăște, moare și se descompune în propria casă. Fericire în sufletul păianjenului: își țese povestea cu propriul fir, intimitatea dincolo de lumină. Aici... Nu, ea este de dincolo, nu are ce căuta lângă mine, este un contur ca toate celelalte, le gândești, le atingi, le mângâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lumina se cernea precum o ploaie hepatică. Sub grinzi, liliecii ronțăiau întunericul ca pe o turtă arsă. Noaptea, îngustă cât să încapă greierul într-o coajă de nucă. Spitalul, un cimitir de insecte, îngerii trăgeau obloanele; până dimineață fiecare își descompune propriul nimic. Oasele erau verzi pe nevăzute, carnea mirosea a pelin, sângele rușina obrajii panseluțelor. Conturul încăpea culoare atât cât să nu-l eclipseze pe Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Nu pot pleca cu tine, rămân aici, Petre. Între mine și ei, Dumnezeu împletește scutece, gratiile cresc acolo unde îmbrățișarea se întâmplă cu inima. Zidul, un trup plin de răni. Sângerează neputințele în fereastră, lumina, ca o cangrenă violacee, îmi descompune intențiile. Nu ai voință, nene Matei, păcat! Dă-l în mă-sa de terapeut! Ți-a pus ștampilă pe frunte "irecuperabil", pe năsălie o să te scoată de aici. La dracu' cu toate lozincile astea! Tiparul imprimă după cum dictează așteptările. Scutură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
firile de telegraf, în jurul lor, chenar auriu. Poveștile frumoase, la un moment dat, se amestecă, se omogenizează, se topesc în același tipar al așteptărilor, poveștile frumoase se rostesc singure. Dai prima pagină, intri într-o lume uniformă, umbrele răzlețe se descompun aproape identic. În locul lor, lumina îmbracă, repetabil, aceleași tipare. Tabloul, frumos înrămat, întregește definitiv memoria. Pe sobă, în casa bunicilor, iarna, păsări multicolore ciripesc în cor despre o poveste scrisă în cer: Ce o să le spun despre mine? Știți, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de epoleți pe o navă comercială, la rândul său, frate de cruce cu unul, pe care mai târziu securitatea l-a uns președinte. Marcu nu a trecut niciodată frontiera. 49. Sunt vinovat, părinte. Am ucis patru oameni, patru îngerii se descompun într-un ciob de oglindă. Am ucis părinte. Spun tot, dar te rog, nu-mi strivi degetele, mai bine taie-mi-le decât să mi le strângi cu ușa. Taie-mi-le și lasă-mi doar trei, bunica spunea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tine iertarea păcatelor mele și dă, Doamne, ca toată vremea vieții să o petrec în dragoste față de tine și față de cea care-mi călăuzește pașii. Doamne, nu mă judeca pentru că o iubesc pe ea mai mult decât îți iubesc chipul descompus în icoane. Amin! 56. Fericirea are chipul celui care o poartă. Fericirea nu transfigurează, nu schimonosește, nu divide, nu transformă. Fericirea nu este o formulă algebrică în care lumina se exprimă sub formă de fracție, în care întunericul extrage radical

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
degetele; falangele fumegau ca niște lumânări din seu rânced; lacul dosea noaptea cu tot cu stele în burțile scoicilor; fântâna neîncepută slobozea zorii; cea mai limpede naștere se întâmpla în vârful cumpenei; prevestind parcă o ultimă dispersie a îngerilor, așchiile de clopot descompuneau sunetele în hău. Pompierii au fotografiat labirintul cu timpanele sparte, arhimandritul Ioan a semnat procesul-verbal, obștea a cules până în ziuă fâșii carbonizate de sfinți. Martirii fotografiilor arse resuscitau memoria cenușii. Pe valea Bârgăului, vântul sufla a uitare. Ambulanțele au sosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și cu acest cuvânt!), comuniștii l-au închis, comuniștii l-au eliberat, comuniștii i-au dat certificat de bună purtare. Acum, Dumnezeu știe prin ce galerii de șobolani îi vor putrezi cărnurile! Era noapte, era târziu, era frig. Gândurile se descompuneau într-o baltă de urină. Pe gulerul cămășii, câteva urme vagi de visare. Dorul, o pasăre putredă în inimă. Viermele cel mai bine se simte pe lumina ochiului; acolo, în iris, se transformă larvă, fluture, zbor. Zbor! Ce fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pagini de nerostire. În ușa bisericii, o cochilie de melc. Cuiele pecetluiau nimicul. Cărămizile, intenții suprapuse pe două rânduri; Dumnezeu tencuia iluzii sub cruce. Relativitatea porților deschise sfida depărtările. Fără să țină seama de marginile ermetice ale nelocuirii, cimitirul își descompunea umbra strict într-o ordine vegetală. Singurătatea, ciob de lună în maxilarul lupului tânăr, sângele galben păta cu înstrăinare gulerul cămășii. (Masochistă, percepția morții sub ruinele bisericii. Sfinții s-au exfoliat precum frunzele în metamorfoza omizilor primăvara.) Într-o dimineață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]