1,081 matches
-
suplimentare au continuat până în 1439. Pe 20 aprilie 1434, Katarina, fiica cea mai tânără a lui Đurađ Branković, si Ulrich al II-lea de Celje s-au căsătorit în noua cetate. Această căsătorie a subliniat relațiile de prietenie pe care despotul le avea cu Poartă Otomană, desi legăturile de rudenie ale lui Ulrich cu regina Ungariei însemna o alianță sârbo-maghiară. Ca urmare, vizirul Mehmet Saridže-pașa a sosit la Semendria la mijlocul anului 1434 cu un mesaj de la Edirne, în care se afirma
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
contractul comercial între Republică Veneția și Despotatul Sârb. Există, de asemenea, un turn în orașul interior cu o inscripție mare pe cărămidă ce poartă numele lui Đurađ Branković și atestă dată construcției. Textul inscripției este următorul: „"V Hrista Boga blagoverni despot Gurg, gospodin Srblju i Pomorju zetskomu; zapovešću njegovom sazida se ovaj grad v leto 6938"” („Credinciosul în Hristos Domnul despot Gurg, Domn al sârbilor și al țărmului Zetei. Din ordinul Sau a fost construit acest oraș în anul 6938 [1430
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
pe cărămidă ce poartă numele lui Đurađ Branković și atestă dată construcției. Textul inscripției este următorul: „"V Hrista Boga blagoverni despot Gurg, gospodin Srblju i Pomorju zetskomu; zapovešću njegovom sazida se ovaj grad v leto 6938"” („Credinciosul în Hristos Domnul despot Gurg, Domn al sârbilor și al țărmului Zetei. Din ordinul Sau a fost construit acest oraș în anul 6938 [1430].”) Deasupra inscripției se află o cruce încastrata în zid, care-i da turnului numele "Krstata kula" („turnul Krstasta”) și turnul
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
parte avea două șanțuri adăugate la sistemul defensiv, unul pentru oraș și unul pentru suburbie. Porțiunea sudică a zidurilor exterioare a fost lăsată deschisă. Au existat patru faze principale în construcția cetății. Lucrările la prima parte, un palat fortificat pentru despotul Đurađ Branković construit la confluenta râurilor, au început în toamna anului 1428. Sub supravegherea lui George Paleologul Kantakuzen, fratele mai mare al despotinei Jerina Branković, au fost aduse cherestea, văr și pietre mari din anticele orașe române Mons Aureus (satul
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
pustiu. În 1443, Nis a căzut în mâinile lui Ludanjin și orașul a fost dat înapoi sârbilor. În așa-numitele "Campanii lungi", armatele creștine, conduse de Iancu de Hunedoara (cunoscut că Sibinjanin Janko în limba sârbă din poeziile populare), împreună cu despotul sârb Durad Brancovici, a învins pe turci și i-a respins spre Sofia. O bătălie importantă a avut loc lângă Nis, care a rămas un oraș liber timp de un an întreg după aceea. În timpul acestei lupte un comandant otoman
Niš () [Corola-website/Science/314127_a_315456]
-
ajutoare ale statului în stăpânii lui. Abuzul conducătorilor statului culminează cu despotismul, care este treapta extremă a inegalității, „punctul final care închide cercul și atinge punctul de la care am pornit: aici toți particularii devin egali, pentru ca nu sunt nimic în raport cu despotul... aici totul ajunge sa se rezume doar la legea celui mai mare și, prin urmare, la o nouă «stare naturală» deosebită de ceea de la care am pornit prin faptul ca una era starea naturală în puterea ei, iar cealaltă este
Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni () [Corola-website/Science/306985_a_308314]
-
ceea de la care am pornit prin faptul ca una era starea naturală în puterea ei, iar cealaltă este fructul unui exces de corupție”. Astfel, Rouseau ajunge la ideea dialectica a negării negației cu aproape două decenii înainte de nașterea lui Hegel. Despotul, spune Rouseau, domină numai prin forță, de aceea el nu se poate plânge când e răsturnat prin forță. Răscoala este, deci, un act legitim al poporului.
Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni () [Corola-website/Science/306985_a_308314]
-
a fost ridicat la poziția de Mare Vizir că o recompensă, succedându-i lui Zăgan Pasă. De-a lungul carierei sale el a condus armate său l-a însoțit pe Mahomed al II-lea în propriile sale campanii. În 1458, despotul sârb Lazăr Branković a murit. Mihailo, fratele lui Mahmud, a devenit membru al unui consiliu de regenta, dar a fost detronat în curând de facțiunea anti-otomană și pro-maghiară de la curtea sârbă. Ca reacție, Mahmud a atacat și confiscat Cetatea Smederevo
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
care, în 1242, pornind în marș împotriva Salonicului, l-a legat pe Theodor cu un odgon în fruntea trupelor niceene. Theodor a fost trimis de către Vatatzes să negocieze cu fiul său și să îl determine să renunțe la rangul de despot al Salonicului, oferindu-l împăratului de la Niceea. Abia în 1246, Ioan Vatatzes a reușit să îl detroneze pe fiul mai tânăr al lui Theodor, Demetrios Angelos Dukas, și să anexeze Salonicul. În 1252, Vatatzes l-a arestat din nou pe
Theodor Comnen Dukas () [Corola-website/Science/324356_a_325685]
-
de unii dintre membrii familiei regale, sau chiar de către membrii aristocrației funciare. Aceste caracteristici contrastau puternic cu cele ale culturilor grecești de la sud, unde numeroasele orașe state aveau instituții mult sau mai puțin democratice ori erau monarhii de facto ale despoților locali, (în care transmiterea ereditară a domniei era mai degrabă o dorință decât o lege acceptată), sau, în cazul special al Spartei, monarhie ereditară, (în care puterea aparținea nobilimii militare și preoțimii). De asemenea, orașele-state grecești aboliseră instituția legării de
Macedonia Antică () [Corola-website/Science/306297_a_307626]
-
de acest fel din Palestina. Cu timpul Halperin a devenit unul din oponenții cei mai înverșunați ai conducerii lui Ossovietzki. În anul 1886 relațiile dintre Ossovietzki și țărani au început să se deterioreze. Administratorul a început să adopte obiceiuri de despot, să impună amenzi și să se înconjoare de lingușitori și denunțători. Comună s-a divizat în două tabere: cea a "iubitorilor de pace" (Rodfey shalom) în frunte cu Feinberg, care se împotrivea lui Ossivietzki și cea a "camarazilor" (Reiym) care
Rișon Le-Țion () [Corola-website/Science/307768_a_309097]
-
Elena (Ecaterina) Rareș (n. aprox. 1490, Serbia - d. 1553, Suceava, Moldova) a fost o principesă sârbă ce a devenit soția domnului Moldovei Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Era cea de-a doua fiică a prințului sârb Jovan Branković, despot al Serbiei în perioada 1496-1502, și al nobilei Jelena Jakšić. Sora ei vitregă, Despina Milița, a fost soția lui Neagoe Basarab, domn al Țării Românești (1512-1521), și soacră a domnilor Radu de la Afumați și Radu Paisie (prin fiica sa Ruxandra
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
iar mormântul doamnei de-a lungul aceluiași perete, înspre culoar. Inscripția în limba slavonă ce se află pe lespedea funerară a mormântului său conține următoarele cuvinte: "„Această groapă e a roabei lui Dumnezeu Elina, doamna lui Petru Voievod, fiica lui Despot țarul, care s-a strămutat în acest lăcaș și în veșnicele lăcașuri, Veșnica ei pomenire. 7...”" A ctitorit mai multe lăcașe de cult în Moldova: bisericile „Sfântul Gheorghe” (1551) și „Uspenia” (1552) din Botoșani (târg cu care avea legături speciale
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
Pisania bisericii ctitorite în Suceava conține următoarea inscripție: "„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a început acest hram în numele Învierii lui Hristos, L-a făcut și isprăvit Elena Doamna lui Petru Voievod, fiica lui Ioan Despot, pentru sufletul Domnului ei, Petru Voievod, și pentru sine, în anul 7059 [1551], luna ianuarie 15 zile”".
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
și Morții Negre. Într-o tentativă sortită eșecului de a lupta cu aceste probleme, și-a împărțit țara între cei doi fii ai săi, astfel obligând-o să facă față slăbită și fărâmițată iminentei cuceriri otomane. Ioan Alexandru era fiul "despotului" Srațimir de Krăn și al Petriței, sora lui Mihail Asan al III-lea al Bulgariei. Astfel, Ioan Alexandru era nepotul lui Mihail Asan al III-lea. Pe linie paternă, Ioan Alexandru se trăgea din dinastia Asăneștilor. Până în 1330 Ioan Alexandru
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
și al Petriței, sora lui Mihail Asan al III-lea al Bulgariei. Astfel, Ioan Alexandru era nepotul lui Mihail Asan al III-lea. Pe linie paternă, Ioan Alexandru se trăgea din dinastia Asăneștilor. Până în 1330 Ioan Alexandru era el însuși "despot" și guverna orașul Loveci. Împreună cu tatăl său și cu socrul său Basarab I al Țării Românești, Ioan Alexandru a luptat în Bătălia de la Velbužd împotriva sârbilor pe locul orașului Kiustendil din ziua de azi în 1330, bătălie din care Bulgaria
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
deoarece în cele din urmă Ioan Srațimir s-a mutat în Vidin, iar Ioan Asan al IV-lea posibil în Preslav. Totuși, aceasta a fost o distanțare clară de tradiția bizantină, în care fiii mai tineri ai suveranului erau făcuți "despoți", fie că erau sau nu însărcinați cu administrarea unui teritoriu. La începutul anilor 1340 relațiile cu Imperiul Bizantin s-au deteriorat temporar. Ioan Alexandru a cerut extrădarea vărului său Șișman, unul din fiii lui Mihail Asan al III-lea, amenințând
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
împărat al Bulgariei la Vidin 1356-1397, împărații asociați Mihail Asan al IV-lea (asociat la domnie c. 1332-1354/5) și Ivan Asan al IV-lea (asociat la domnie 1337-1349), și o fiică pe nume Tamara (Kera Tamara), măritată întâi cu "despotul" Constantin (Konstantin), și apoi cu sultanul Murad I al Imperiului Otoman. Cu a doua sa soție Sarah-Teodora, Ioan Alexandru a avut câțiva alți copii, printre care Kerața Maria, care s-a căsătorit cu împăratul bizantin Andronic al IV-lea Paleologul
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Mihail. Despre Mihail Rácz se știe că în anul 1563 era unul dintre locotenenții regelui Ungariei și principe al Transilvaniei, Ioan Sigismund Zapolya și a participat la asediul cetății Suceava care s-a încheiat cu înlăturarea de pe tron a lui Despot Vodă, domnul Moldovei. Mihail Rácz a fost unul dintre comandanții destoinici aflați în subordinea lui Cristofor Hagymasi, membru al consiliului princiar al lui Ioan Sigismund Zapolya, căpitanul suprem al oastei țării (1566). Despre Mihail Rácz și alți câțiva comandanți se
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
ani. Între 1347 - 1354 a domnit alături de Ioan al VI-lea Cantacuzino și între 1353 - 1357 a domnit alături de Matei Cantacuzino. După încheierea luptelor cu Cantacuzinii (cu Ioan al VI-lea Cantacuzino), a ocupat tronul mult dorit. Ce-i drept, despotul Moreei, Manuel Cantacuzino, s-a separate de Paleolog și a păstrat pentru sine puterea asupra părții bizantine a Peloponesului. La sfârșitul războiului civil dintre cei doi Ioani, Imperiul oferea o priveliște mohorâtă. Tracia, cutreierată în lung și în lat de
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
-l cu închisoarea pentru datornici, ca pe cel mai amărât milog. Andronic IV, care rămăsese pe tron ca regent , n-a depus nici un effort ca să-și salveze tatăl. Nefericitul monarh a fost scos din nevoie de fiul său mijlociu, Manuel, despotul Thessalonicului, și de Ioasaf Cantacuzino-ei au adunat suma cerută și, în octombrie 1371, Ioan V a fost eliberat. Unirea, înfăptuită de ,defensorul bisericii’’, fără consimțământul acesteia din urmă, a sucombat, de fapt, imediat după naștere. Deoarece nu-și dorea necazuri
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
care, fiind în relații de prietenie atât cu Ioan V, cât și cu partizanul neclintit al ortodoxiei, patriarhul Philotheos, a contribuit la aceea ca episodul acesta să fie dat uitării. La 26 septembrie 1371, turcii au zdrobit, lângă Černomen, milițiile despotului sârb Ioan Ugliješa. Statul otoman prindea puteri și, în cele din urmă, în primăvara anului 1373, Ioan V s-a recunoscut pe sine vasal al sultanului Murad I. Titlul de ,autocrator al romeilor’’ a devenit, de acum încolo, o ficțiune
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
ideea că o curte a fost ridicată aici înainte de Mircea cel Bătrân. Primul act oficial, din 1406, este scris pe hârtie către mănăstirea Tismana de ""Io. Mircea I Basarab, voievodul Țării Românești, duce de Făgăraș și Almaș, comite de Severin, despot al pământurilor lui Dobrotici și domn al Dârstorului, spre cunoștința acestora, atât celor de acum, cât și celor viitori"", așa cum semna tratatele sale de alianță. Din 1424 se păstrează prima reglementare comercială făcută de domnitorul Dan al II-lea,ce
Târgoviște () [Corola-website/Science/298021_a_299350]
-
Bulgaria) iar cetatea domnească nu departe, la Caliacra. Frontierele i s-au modificat de mai multe ori în decursul existenței ; a cuprins porturile Constanța și Mangalia (cetățile antice Tomis și Callatis) unde Genovezii aveau reprezentanțe. În 1357, Dobrotici se declară despot. În același an, pierde Mesembria și Anhialos (azi Nesebăr și Pomorie, Bulgaria), recucerite de împăratul bizantin Ioan V Paleolog. Dar doi ani mai târziu, în 1359, Dobrotici cucerește cetatea Vicina de la jupânul Demetrios, gurile Dunării de la Țara Românească, Silistra de la
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
a declanșat un amplu proces de restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind conștient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie și că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a știut să câștige simpatia tuturor. Mai întâi a desființat armatele sale și a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului
Imperiul Roman () [Corola-website/Science/296805_a_298134]