377 matches
-
Dan CĂTĂNUȘ PMR și evoluțiile ideologice din lagărul comunist. De la Revoluția ungară din 1956 la Consfătuirea de la Moscova din noiembrie 1957 Pentru conducerea PMR, anul 1956 se desfășurase sub spectrul dezintegrării lagărului socialist și al pierderii controlului intern din cauza unei destalinizări excesive. Ridicând zăgazurile liberalizării în februarie 1956, acuzând falsitatea și teroarea regimului instituit de Stalin, N.S. Hrușciov privise, de fapt, spre trecut, fără a oferi un nou model de construcție socialistă și nici o perspectivă clară asupra relațiilor cu țările de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
imposibil să aibă loc. Ca mijloace pentru atingerea acestor obiective se aveau în vedere declararea fidelității absolute față de Moscova și, în același timp, folosirea la maxim a tuturor oportunităților oferite de acțiunile externe sovietice pentru consolidarea propriului regim. 2. De la destalinizare la dogmatismul ideologic Critica dură efectuată de Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS cu privire la cultul personalității lui Stalin a condus la spargerea unității ideologice a partidelor comuniste, dominate până atunci de conceptul fidelității absolute față de Moscova. Raportul secret
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
liderilor partidelor comuniste importante (vezi cazul partidelor din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, China, Franța, RDG) a fost predominantă teama de consecințele „dezghețului”, atât pentru situația proprie, cât și pentru viitorul mișcării comuniste internaționale. în cazul partidelor din Polonia, Ungaria sau Italia, destalinizarea a devenit prilejul cel mai favorabil pentru adoptarea unor reforme care au depășit curând, prin liberalismul lor, intențiile lui Hrușciov. De asemenea, pentru comuniștii iugoslavi Congresul al XX-lea a însemnat o confirmare neașteptat de puternică a trend-ului pozitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Hrușciov să ordone intervenția armatelor sovietice în Ungaria, pentru a opri cursul evenimentelor revoluționare și a instaura un guvern mai conservator și, în același timp, mai fidel, condus de János Kádár. După entuziasmul cu care se lansase în politica de destalinizare, evenimentele din toamna lui 1956 îl vor „trezi la realitate” pe liderul de la Kremlin, confruntat cu duritatea raporturilor de putere de pe plan internațional și constatarea fragilității controlului sovietic asupra lagărului socialist. Hrușciov nu primise niciodată sub Stalin însărcinări pe probleme
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Plenara CC al PMR din 28 iunie - 3 iulie 1957, care a avut ca punct central înlăturarea din funcțiile de conducere deținute în partid de Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi, care fuseseră purtătorii de drapel cei mai radicali ai curentului destalinizării în PMR. Plenara a prilejuit totodată expunerea unei ample declarații cu privire la evoluțiile politice și ideologice din mișcarea comunistă internațională care au avut loc după Congresul al XX-lea al PCUS. La aproape un an și jumătate de la „cutremurul” produs de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
apelează la diverse superlative: Ana Pauker, „cel mai periculos rival” (al lui Dej, p. 188); Lucrețiu Pătrășcanu, „cel mai serios rival” (p. 189). Numai bine a scăpat Dej de cei menționați mai sus că un nou pericol s-a ivit: destalinizarea inițiată de Hrușciov (februarie 1956 - Congresul al XX-lea al PCUS, unde a participat și o delegație a PMR, din care făceau parte atât Dej, cât și Miron Constantinescu). La București, ca armă pentru obținerea puterii, cartea destalinizării a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a ivit: destalinizarea inițiată de Hrușciov (februarie 1956 - Congresul al XX-lea al PCUS, unde a participat și o delegație a PMR, din care făceau parte atât Dej, cât și Miron Constantinescu). La București, ca armă pentru obținerea puterii, cartea destalinizării a fost jucată de Miron Constantinescu și Iosif Chișinevski. Cei doi l-au acuzat pe Dej de stalinism, însă aveau să piardă lupta cu prim-secretarul PMR. Ei nu erau impulsionați de un antistalinism care să ducă la o reală
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a fost jucată de Miron Constantinescu și Iosif Chișinevski. Cei doi l-au acuzat pe Dej de stalinism, însă aveau să piardă lupta cu prim-secretarul PMR. Ei nu erau impulsionați de un antistalinism care să ducă la o reală destalinizare, ci urmăreau exploatarea contextului pentru a-l îndepărta pe Dej de la putere. Asemenea celor dinaintea lor, și ei au fost izolați și au părăsit scena politică românească, în 1957. Gheorghiu-Dej a refuzat destalinizarea, ascunzându-se în spatele limbii de lemn. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
antistalinism care să ducă la o reală destalinizare, ci urmăreau exploatarea contextului pentru a-l îndepărta pe Dej de la putere. Asemenea celor dinaintea lor, și ei au fost izolați și au părăsit scena politică românească, în 1957. Gheorghiu-Dej a refuzat destalinizarea, ascunzându-se în spatele limbii de lemn. Mai mult, controlul său asupra partidului a crescut. Aceasta în vreme ce în alte țări din est (Polonia și Ungaria) regimurile erau nevoite să se „liberalizeze”, în contextul unor ample manifestații/proteste, chiar o revoluție în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
lui Ceaușescu în 1968 (pp. 365-376) să îl denigreze pe Gheorghiu-Dej pentru însușirea unor sume în valută și să îl înlăture pe Alexandru Drăghici din Comitetul Central, în locul rămas liber fiind propus și confirmat... Ion Iliescu (p. 374). în România destalinizarea nu a avut loc, iar în loc de liberate am avut parte de naționalism. în august 1968, Ceaușescu a reușit o manipulare aproape perfectă, întrucât s-au constituit gărzi de apărare, inclusiv la Uniunea Scriitorilor, unde însă a fost repede demobilizată din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a unui regim impus cu forța, ca în cazul țărilor comuniste, fie ca tipar de gândire asumată de intelectuali într-o societate democratică precum Franța. O primă observație care se impune este că Monica Lovinescu folosește ca sinonime noțiunile de „destalinizare” și „liberalizare”, însă sesizează un decalaj între momentul declanșării destalinizării la Moscova în 1956 și liberalizarea survenită în literele românești. Totuși, trebuie menționat faptul că perioada aflată în atenția autoarei corespunde mai degrabă efortului de dobândire și consolidare a autonomiei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
comuniste, fie ca tipar de gândire asumată de intelectuali într-o societate democratică precum Franța. O primă observație care se impune este că Monica Lovinescu folosește ca sinonime noțiunile de „destalinizare” și „liberalizare”, însă sesizează un decalaj între momentul declanșării destalinizării la Moscova în 1956 și liberalizarea survenită în literele românești. Totuși, trebuie menționat faptul că perioada aflată în atenția autoarei corespunde mai degrabă efortului de dobândire și consolidare a autonomiei față de Moscova în măsura în care, în cazul României, unii istorici consideră că
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la Moscova în 1956 și liberalizarea survenită în literele românești. Totuși, trebuie menționat faptul că perioada aflată în atenția autoarei corespunde mai degrabă efortului de dobândire și consolidare a autonomiei față de Moscova în măsura în care, în cazul României, unii istorici consideră că destalinizarea pronunțată la Moscova a „dovedit rezistența conducerii partidului la procesul de destalinizare”, primele semne ale unei liberalizări reale manifestându-se abia în 1964, o dată cu slăbirea terorii. Monica Lovinescu vorbește despre rolul scriitorilor în noile condiții politice din România și realizează
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
menționat faptul că perioada aflată în atenția autoarei corespunde mai degrabă efortului de dobândire și consolidare a autonomiei față de Moscova în măsura în care, în cazul României, unii istorici consideră că destalinizarea pronunțată la Moscova a „dovedit rezistența conducerii partidului la procesul de destalinizare”, primele semne ale unei liberalizări reale manifestându-se abia în 1964, o dată cu slăbirea terorii. Monica Lovinescu vorbește despre rolul scriitorilor în noile condiții politice din România și realizează o comparație între aceștia și cei din celelalte țări comuniste. Astfel, „dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
general” cu privire la conținutul Raportului secret al lui Hrușciov de la Congresul al XX-lea. El și-a justificat tăcerea de atunci - interpretată ca aprobare - prin faptul că ar fi fost exclus imediat din partid dacă și-ar fi manifestat opoziția la destalinizare (pp. 60-61). Vezi `n acest sens Hotăr`rea CC al PCUS cu privire la lichidarea cultului personalității din 30 iunie 1956 și critica adusă cu acest prilej lui Palmiro Togliatti, liderul P.C. Italian (cf. Ioana Boca, 1956. Un an de ruptură, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Relations of the United States, 1955-1957, vol. XXVI, p. 716). `n lunile aprilie, respectiv iulie ale anului 1956 au fost elaborate două scrisori ale Prezidiului CC al PCUS către organizațiile de partid, av`nd ca scop stabilirea unor limite ale destalinizării, astfel `nc`t critica să se rezume la cultul personalității lui Stalin, fără a deveni o critică a liniei partidului sau a regimului sovietic, Molotov, Malenkov, Kaganovici. 1975. Stenogramma iunskogo plenuma ȚK KPSS i drugie dokument`, Moskva, 1998, p. 11
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
unei zone libere de arme nucleare `n Balcani, lansată `n septembrie 1957 de Chivu Stoica, președintele Consiliului de Miniștri al RPR. Pentru mai multe amănunte despre această dispută din PMR, vezi volumul editat de Alina Tudor și Dan Cătănuș, O destalinizare ratată. Culisele cazului Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi, 1956-1961, Editura Elion, București, 2001. ANIC, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 62/1957, f. 4. Ibidem, f. 9. Ibidem, f. 9 verso. Ibidem, f. 10. Ibidem, ff. 10v-13v. Ibidem, f.
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
EST (DE LA ÎNCEPUTUL ANILOR 1950 PÎNĂ LA MIJLOCUL ANILOR 1970) ■ Din colectivul de conducere instaurat în URSS după moartea lui Stalin, se impune Nikita Hrușciov care, în timpul celui de alXX-lea Congres al Partidului Comunist Sovietic din 1956, lansează procesul de "destalinizare " dezvăluind crimele defunctului dictator. Această schimbare radicală și recunoașterea de către Hrușciov a "formelor naționale ale socialismului ", trezesc în Europa de Est exploatată de sovietici speranța unei eliberări apropiate. Această eliberare pare să se concretizeze în 1956, în Polonia și în Ungaria. În
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
produs, ceea ce într-un anume fel duce din nou la recunoașterea autonomiei politicului. "Cultul personali-tații se spune în "Pravda" din noiembrie 1961 este un abces superficial pe un organism perfect sănătos". Oricît de limitată a fost în formele sale concrete, destalinizarea din URSS a avut un efect imediat: ea a eliberat în Europa de Est forțele centrifuge care în diferite state socialiste au condus la liberalizarea internă și la slăbirea legăturilor dintre acestea și Uniunea Sovietică. De la instaurarea democrațiilor populare, acestea au închis
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
egalității, independenței partidelor, neamestecului statelor comuniste în afacerile interne ale altor democrații populare. Proiectul său condamnă monolitismul și stalinismul, apărînd ca un "manifest policentrist" care provoacă din partea adversarilor săi acuzația de "comunism național" și de "revizionism". În ciuda regresului înregistrat de destalinizarea relațiilor dintre statele din Europa de Est și a neîncrederii reactualizate față de inițiativa lui Tito, tentativele centrifuge care s-au manifestat în 1956 nu întîrzie să apară din nou, este adevărat, sub forme diferite de la o țară la alta. Mai întîi, începînd
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
instrumentele de lucru. [...] Cu cât mai mare presiunea ideologică de deasupra, cu atât mai urgentă dorința lor de a excela măcar acolo unde li se dăduse voie să fie scriitori și să-și onoreze calitățile"66. Apărut în etapa de destalinizare formală, Scrinul negru nu deranjează la fel de tare ca discursul lui Tudor Arghezi, pronunțat la Marea Adunare Națională și comentat în cronica din 12 iunie 1962: "După Tudor Arghezi, ocuparea țării de către ruși și instaurarea de către ei a regimului ce-și
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
și cele pe care le-am sacrificat nu înseamnă că i-am ignorat. Atâția ani de cronici săptămânale nu pot fi cuprinse în spațiul limitat al unei cărți"244. Ceea ce rămâne reliefează prin unitate și coerență reapariția literaturii românești în urma destalinizării, evoluția culturii și a intelectualității, implicarea conștientă în problemele României și a românilor, restabilirea memoriei, opreliștile Securității și ale cenzurii, rezistența prin cultură în fața totalitarismului și a tot ceea ce presupune el, considerațiile despre valoarea intrinsecă a literaturii în contextul trezirii
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
referi la câteva episoade mai vechi ale disidenței scriitoricești, cu ecouri azi tot mai slabe sau cu desăvârșire uitate.Fac totuși parte din istorie. Anul 1956 începuse sub semnul dezghețului hrușciovian, neagreat de echipa Dej care a înțeles imediat că destalinizarea ar fi costat-o trecerea cârmei în alte mâini.Oficial Gheorghiu Dej nu se pronunțase și în acel nici da nici nu al său era văzută mai degrabă o acceptare a noului curs decât o respingere. Era greu de conceput
Ceva despre disidență și disidenți by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/9132_a_10457]
-
trecut. Nu doar membrii „grupului fracționist, antipartinic și fără de principii” Molotov, Kalaganovici, Malenkov, Bulganin, Pervuhin, Saburov și Șepilov „care li s-a alăturat” (așa avea să rămână acesta în istorie, „Șepilov care li s-a alăturat”) se opuneau din răsputeri destalinizarii, ci și liderii unor partide comuniste aflate la putere ori în opoziție (Mao Zedong, Gheorghiu-Dej, Antonin Novotny, Walter Ulbricht, Enver Hoxha, Dolores Ibarruri, Maurice Thorez). Se formase un front comun de rezistență împotriva liberalizării socialismului. Sigur, Mao vorbea prin megafonul
Despre materialismul oniric - Lenin, Stalin, Hrușciov și visul tovarășei Lazurkina by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/5116_a_6441]
-
Novotny, Walter Ulbricht, Enver Hoxha, Dolores Ibarruri, Maurice Thorez). Se formase un front comun de rezistență împotriva liberalizării socialismului. Sigur, Mao vorbea prin megafonul albanez, Dej pretindea că susține reformele, dar în fapt era vorba de boicotarea inițiativelor legate de destalinizare. Pentru a potența dramatismul momentului, Hrușciov a apelat la serviciile unei vechi bolșevice, Dora Abramovna Lazurkina (1884-1974), membră de partid din 1902, fostă deținută, ani îndelungați, în Gulag. Veterana militantă Lazurkina a luat cuvântul și a relatat că în anii
Despre materialismul oniric - Lenin, Stalin, Hrușciov și visul tovarășei Lazurkina by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/5116_a_6441]