1,677 matches
-
anul de cotitură 1956)". Apreciindu-și scrierea drept un Bildungsroman, prozatorul va reconstitui traseul personajului principal, cu trăsături de alter-ego, Ion Lupu, traseu de factură inițiatică, de la frică și disperare la speranță și curaj, într-un context marcat de ipocrizie, dezgust, teroare, pe care-l sfidează. Materia romanescă alternează între registre antitetice, pe de o parte unul al flagelului comunist, adică al răului proliferant, pe de altă parte registrul unui univers visat, al adevărului, al onestității, al libertății. Zarea de lumină
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
comentariile sale, Sebastian se arată surprinzător de "rău" cu mentorul său incontestabil. Tonul de superioritate e de rigoare: "M-am ferit să scriu despre vizita mea de alaltăieri, la Nae. Am plecat de acolo cu sentimente împărțite: simpatie, iritare, îndoială, dezgust.(...) Dar mai tîrziu l-am regăsit pe vechiul meu Nae Ionescu, limbut, abil, copilăros, și din cînd în cînd șmecher. - Tocmai le ziceam la Berlin... Vorbeam cu un ministru al lor. I-am explicat cu de-amănuntul care sînt caracterele
Sebastian ca personaj (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9292_a_10617]
-
de atîtea fleacuri fără sens". Tribulațiile cotidiene pe care le receptează cu acuitate îi reduc energia, inducîndu-i o stare de inapetență: " Tot felul de mizerii, enervări, amărăciuni. înot cu greu prin ele, fără energie, fără chef de a rezista, cu dezgust, cu silă". Inadaptabil, Sebastian resimte o nevoie de singularitate contrariată de o ambianță în care cuvîntul său n-ar avea suficientă audiență: "în plus, nu pot lucra cu Leni și Froda. îmi jur ca asta să fie ultima mea experiență
Centenar Mihail Sebastian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9331_a_10656]
-
pentru că nu avea de ce să o facă și nici de ce să se dezvinovățească. * În momentul în care a publica a devenit o afacere de masă, iar faptul de a scrie o activitate populară, a fost semnată condamnarea aristocrației literare la dezgust. Nu de inspirație duce lipsă gloata, ci de stil, care nu cunoaște democrația. Literatura nu trebuia luată în serios, i-a fost răpit în felul acesta capitalul cel mai prețios, irealitatea. * În ce pământ de ceață ți s-au înfundat
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
decît de expresioniștii noștri rurali din generația ^60), Adrian Alui Gheorghe dă impresia a fi osîndit la a contabiliza exclusiv aspectul de coșmar al existenței. E neîndoios și o subtextuală ripostă la o epocă a absurdului potențat, o expresie a dezgustului și a revoltei provocate de condiția umană în totalitarism, mai bine articulată ca atare decît la șaizeciști. Prezumăm că printr-un soi de metonimie morală poetul ajunge la viziunea compactă a unei umanități sinistre, precum un ecou fie și tardiv
Întuneric moral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9493_a_10818]
-
neputință fizică le-am ajutat fără să încerc nici o clipă sentimentul ultim amintit. Probabil nu mi-ar fi ușor dacă ar trebui să ajut oameni străini, dar oricum nu sunt de o sensibilitate exagerată. Și totuși am resimțit din plin dezgustul declanșat de acțiunile scenice din finalul acestui "spectacol". M-am simțit chiar agresată de faptul că am fost pusă în situația de a asista, fără voia mea, la consumarea actului fiziologic al unui străin. Una dintre cele patru persoane intrate
Simplă fiziologie și atât by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9593_a_10918]
-
Cu osebire ni s-a înfățișat și ni se înfățișează repulsiv naționalismul comunist, demagogia agresivă în disperarea sa legată de criza sistemului totalitar. Antisemitismul care era o componentă a acestui naționalism de final de partidă nu ne-a trezit decît dezgustul cuvenit unei atitudini subcivilizate. Circumstanță ce nu ne oprește însă a ne mîhni atunci cînd se exagerează în sens contrar, cînd e cultivat, astfel cum afirmam în România literară, "un antisemitism iscat practic din nimic", aplicat arbitrar unor marcante personalități
Cîteva precizări by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8184_a_9509]
-
sfinția ta, ține drept mulțămită câteva smochine. Le-am primit mai an de la Gahița lui Ispas. Am încercat eu să le molfăi, da' nu mai am cu ce. Poate sfinția ta ești mai tare în măsele... SISOE (întoarce capul cu dezgust): Smochine? Umblă sănătoasă, babo, și cată-ți pe altul care să râvnească la smochinele dumitale... Că eu... (face semn că-i sătul până în gât. Fira iese, foarte nefericită) BABA RADA: Tiii, că bine zici! Cuviosul o fi flămânzit, bietul, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cum mă mistui lent la flacăra dureroasă a neputinței. Vedeam limpede, cum tot ce clădisem În nopțile de nesomn, se destrăma asemenea unei pânze de păianjen bătută de vânt. Mi-am Înfipt unghiile În palme, plină de mânie și de dezgust față de gelozia ce-mi strecura În inimă, picătură cu picătură , din veninu-i dăunător venin care Îmi dădea o stare aproape halucinogenă. Umblam furioasă prin cameră și zâmbeam amar. Nu puteam să mă ascund la infinit sub o mască de sticlă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
poate. Într-un cuvânt, alegerea târfei nu-mi plăcu de astă dată: bătrânul negustor de mărunțișuri nu era o haimana vulgară și insipidă de genul amatorilor de femei desfrânate și proaste. Suferințele și nenorocirile sedimentate în straturi pe fața sa, dezgustul pe care-l inspira persoana sa îi confereau, fără să fie poate conștient de asta, aparența unui fel de semizeu. Cu marfa sa nenorocită, el întruchipa simbolul creației. Da, văzusem semnul celor doi colți galbeni și stricați, prin care ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scuza. Aceasta era natura mea. Și cu acest fel de a fi care, la urma urmei, se cheamă orgoliu, am pierdut extrem de mult în viață. Închiderea unei uși în nas, mie-mi provoca întotdeauna un sentiment de retragere și de dezgust, nu ca altor bărbați, îndrăzneală și un nou elan. Întrebarea era dacă Iozefina dăduse răspunsul ei, mai mult adolescentin, în mod intenționat, ca să mă provoace și mai tare sau ca să fie sigură de sentimentele mele, de iubirea mea. Să nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
știu cîți ani înainte. Știrea nu era totuși confirmată, dom’ Colonel, zice Poștașul, dacă era cazul, puteau să se răzgîndească. Parcă nici acum nu ți vine să crezi că restul lumii le făcea jocul, Poștașule, zice Bătrînul cu ciudă și dezgust în voce, pe Gorbaciov îl mai înțelegeam, începea să se simtă și el ca un Mesia la capătul aventurii, îl părăsea puterea divină și nu mai era în stare să judece cu luciditate, de aceea Sovieticii Ajută Românii, prost gust
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
să-i răspundem. Mi-au luat acum slujba după care tînjeam, cea care era de drept a noastră, dar sentimentul că am suferit o pierdere e, Într-un mod ciudat, insignifiant. Toal se uită-n jurul lui prin casă cu dezgust. E mizerie: cutii de aluminiu cu mîncare la pachet, pungi de cartofii prăjiți, cutii de bere (mov? da, pînă la urmă au ajuns și la noi!), farfurii cu resturi putrezite de mîncare, chiar și o grămadă de vomă uscată Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
puțoii ăștia să te descrie așa. Ține-ți cărțile de joc lîngă piept frățîne. — LÎngă piept Ray, așa cum ți-am spus și eu mereu. — Așa mi-ai zis, spune el voios. Se uită prin cameră și nu-și poate ascunde dezgustul. Se ridică În picioare. Lennox cel victorios, Robertson cel Învins. Cine s-ar fi gîndit la una ca asta. Poate Lennox. Oricum Bruce, treso tai. Mai e doar un lucru și presupun că e o chestie pe care o simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Pască, pâine intermediară, Pentru Weequahic sunt, Hai să strigăm „ura“ cu-avânt! Acesta-i un alt slogan pe care l-am învățat de la vărul Hesh, alte patru versuri de poezie menită să-mi aprofundeze înțelegerea nedreptăților suferite de noi... Indignarea, dezgustul inspirat de neevrei părinților mei începea să aibă o noimă: goiul avea pretenția că e mai cu moț, or, de fapt, noi le eram superiori lor din punct de vedere moral. Și superiori ne făceau tocmai ura și disprețul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
unui magazin provincial, plină de lumini mici, beteală și cadouri de rând. Myatt Își aminti ce privire Îi aruncase când venea pe coridor și se Întrebă vag de cine-i amintea. Îi era recunoscător că nu manifestase nici un fel de dezgust și nu recunoscuse stânjeneala lui În cele mai scumpe haine ce se puteau cumpăra cu bani. Bărbatul care ședea pe aceeași banchetă cu ea Își puse cu precauție palma pe glezna tinerei și o trecu foarte Încet În sus, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ea În sinea ei. Janet fusese o revelație pentru ceea ce putea Însemna dragostea pentru ea Încă din prima seară În care se Întâlniseră, la un cinematograf de pe Kaiser Wilhelmstrasse, și totuși, totuși... Ajunseseră să aibă o relație apropiindu-se prin dezgustul amîndurora pentru actorul principal. Cel puțin Mabel Warren spusese tare, În engleză, ca să se elibereze de Încordare, În tensiunea șușotelilor din Întunericul sălii, „Nu-i pot suporta pe bărbații ăștia pomădați!“ și se auzi murmurul În surdină al unui acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gulerul alb al uniformei de cameristă, iar În fața picioarelor ținea un prosop, ca să și le ascundă. El o privi batjocoritor. — Frumoasa Anna! Gura ei căzu și rămase deschisă, iar ea se uită la el tăcută și fascinată. Josef observă cu dezgust dinții ei inegali, care nu mai erau albi. Indiferent ce altceva o să trebuiască să fac, se gândi el, n-o voi săruta. Dar era evident că ea aștepta o Îmbrățișare. Modestia i se transformase Într-o oribilă cochetărie de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Anna. Ne vom distra bine curând. Eh? Trase cu coada ochiului și văzu ușurat că ușa nu era Încuiată. Ar fi fost posibil ca bătrâna japiță să-l Închidă Înăuntru și să ascundă cheia. Dar nici un semn al neliniștii și dezgustului nu i se citi pe fața bucălată și roză. — Eh? Ea zâmbi și expiră lung, șuierător. — Oh, Anton! El sări În picioare, iar ea lăsă prosopul să cadă și veni spre el, cu pasul firav al unei păsări, În ciorapii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu ochii țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a apucat, Herr Kolber... Dar chiar În timp ce vorbea păru să-și dea seama de ceva. Ridică privirile și Josef Grünlich văzu În ochii ei cum afecțiunea se transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a ademenit, spuse ea Încet. În tot acest interval, Josef rămase conștient de geanta lui, care era pe biroul din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a apucat, Herr Kolber... Dar chiar În timp ce vorbea păru să-și dea seama de ceva. Ridică privirile și Josef Grünlich văzu În ochii ei cum afecțiunea se transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a ademenit, spuse ea Încet. În tot acest interval, Josef rămase conștient de geanta lui, care era pe biroul din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l paraliză. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Înalt, garnisit cu trese, era șeful poliției, și știa chiar și numele celuilalt ofițer, care sări din mașină ca o minge de cauciuc și ținu ușa deschisă, pentru ca domnul colonel Hartep să coboare. — Ce loc! spuse colonelul Hartep cu un dezgust amuzat, privind mai Întâi noroiul, apoi cizmele sale lustruite. Căpitanul Alexici Își umflă obrajii lui rotunzi și roșii: — Puteau să pună niște scânduri. — Nu, nu, noi suntem poliția. Nu ne iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de parale. Excelența voastră, trebuie să mai și trăim. Un dinar și douăzeci și cinci. Mi-ar fi rușine să iau mai puțin. Myatt Îi oferi omului o țigară. — Un pahar de rakia, excelența voastră? Myatt acceptă din cap și luă fără dezgust paharul gros și ciobit, fără picior. — Optzeci și cinci de parale. Ultimul preț. Cum fumau și beau Împreună, Într-o strânsă Înțelegere, deveniră intoleranți unul cu celălalt. — Mă jigniți, excelența voastră. Sunt un artist. — Optzeci și șapte de parale. Ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i încă neordine în casă cînd le calcă pragul vecina... Două mari idealuri: satisfacția sexuală și părerea vecinelor. Nu știam că sînteți căsătorit spune Mihai încet, să-l tempereze. Cred că am și coarne, ca un cerb mormăie Muraru cu dezgust. Ce-mi trebuia mie?!... La un gest al lui, făcut mai înainte, chelnerul mai aduce două pahare cu vin. Și-ncă o vodcă! spune Muraru, fără să ia în seamă protestul lui Mihai. Crezi că-mi pasă?! continuă el șirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Nici măcar ușa nu-i încuiată... caută el un pretext. Nedumerită o clipă, femeia se saltă în coate, ar vrea să-l recheme, dar, văzîndu-l preocupat să se îmbrace, o apucă o furie vecină cu isteria, născută din insatisfacția amestecată cu dezgustul față de ea însăși; vrea să întindă mîna spre lemnul cu care a venit, dar Mircea Emil, observînd-o, împinge lemnul cu vîrful piciorului și, curtenitor, îi oferă mîna s-o ajute să se ridice. Femeia izbucnește în sus pe lîngă mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]