220 matches
-
era din Tulcea și nu cunoștea, în Constanța, drumul spre port. Unii au crezut că am făcut asta intenționat, ca să devin "celebru" pe vas!" Cum ne dăm jos din autocare, câțiva dintre noi se reped la vitrine. Aud un glas dezolat: "Aici votca "Smirnov" e cu patru dolari mai ieftină". Chilipirul de la Odesa își pierde prestigiul. Alții sunt supărați că n-a fost prevăzut în program "timp pentru cumpărături". Sfânta Sofia? Moscheea albastră? Desigur, desigur. Dar se poate să nu mergem
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Trec cinci minute, timp în care Buduca "bavardează" degajat, ca între prieteni, cu lustragiul, și, deodată, observ că prietenia s-a ruinat. Buduca dă din mâini, iar turcul se ține după el. " Ce se întîmplă?" întreb. "Acum, cere bani" zice, dezolat, Buduca. Florin Iaru îi dă lui Buduca vreo 300 de lire turcești, acesta i le dă turcului și turcul se calmează. Nu trece un minut și-l văd pe Justin Panța întinzînd piciorul pe scaunul altui lustragiu, Acesta ia o
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
la iarnă, aranjate sunt toate deja sub bisericuță, până și sfoara folosită la legat este deja pe mosoare, pusă deoparte pentru alte zile de trebuință. nouă în al doilea loc: te simți, pentru prima oară de-a lungul drumului tău, dezolat și fără soluție, dai turul insuliței de mai multe ori, fără să zărești vreun țărm către care ai putea înota sau vreun catarg de vas portughez, cine știe pe ce mări navighează acum prietenul tău abílio, pe aici nu crește
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
aș fi voit, dar mă lăsam în voia nervilor ca să impresionez. Știu apoi că de nu-mi alesesem locul unde căzusem istovit, mi-am dat seama imediat că așa, la o parte, singur, păream și mai de plâns. Vocea mea dezolată, tot pentru efect s-a adresat Vanei, peste capul Irinei: " O să mă omor!" Mulți spun la necaz vorba asta ce nu angajează la nimic, nimeni nu are timpul însă, în momentul acela, să se întrebe de e adevărată. Eu am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
minuțios lupta și moartea vitejească a lui Nakagawa și pierderea Muntelui Iwasaki din cauza retragerii lui Takayama. Hideyoshi închise o clipă ochii, când află despre căderea lui Nakagawa în luptă. Preț de-un moment, pe chipurile generalilor se așternu o expresie dezolată și începură să bolborosească întrebări jalnice. Cu toții îl priveau pe Hideyoshi, încercând să-i citească pe față felul cum aveau să rezolve acea situație primejdioasă. — Moartea lui Sebei e o grea pierdere, spuse Hideyoshi, dar n-a murit în zadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
într-adevăr să plece. — Și să te părăsească? Fii serioasă. Știe ce e aia viață bună. Dar aici e vorba de propria lui natură, spuse ea, părând tulburată și nesigură. Ne-am luat la revedere. Urmărit de ochii strălucitori și dezolați ai lui Shadow, am chemat un taxi și m-am urcat în el. Fără nici un incident. Un bar, o băutură, și apoi camera de hotel, acolo unde telefonul aștepta răbdător, sunându-și clopoțelul de salut, răbdător și îndurerat, ca durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
alergau spre ușă, mi-am spus ia mai dă-l dracu și i-am trosnit un pumn greu în falcă. Timp de zece secunde, care mi s-au părut un vis, nu s-a întâmplat nimic. Se holba la mine, dezolat, nevenindu-i să creadă. Rahat! Mi-am spus: nu mai am putere deloc. faptul că l-am lovit a fost una din cele mai tâmpite idei pe care le-am avut vreodată. Acum îi va face Martinei exact ce are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
să priceapă unde e prada, am să mă duc s-o recuperez, apoi am să fug și am să mă fac uitat. - N-ai să fugi nicăieri, tranșă ea punînd mîna pe holster. Ryan dădu din umeri, cu o expresie dezolată. - Dacă faci asta, ai să mă obligi să vorbesc de rolul pe care l-a jucat mama ta În toată povestea asta... Fiica lui Jeanne tresări violent, inima Îi bătu mai tare. - Explică-te! - Să cădem la Învoială: vii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe birou. TÎnăra femeie mergea În lung și-n lat prin cameră cînd sosi Christian. Ea se Întoarse cu fața spre el. Citi În privirea ei ceea ce se pregătea să-i spună și i-o reteză scurt, luîndu-și un aer dezolat. - Știu ce gîndești și ai dreptate. Era tare stupid să vreau să-ți forțez mîna. - Ascultă, Christian... - Lasă-mă să vorbesc, de acord? Trase adînc aer În piept. - Nu vreau să te simți legată de vreun jurămînt, Marie. Te vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tata, notar de provincie, unde se duc: la Maison-Dorée, la varieteuri, vodeviluri sau la Palais-Royal.” 1 Un exemplu cât se poate de prost pentru aspiranții la o ascensiune tipic burgheză. Viitorul Franței e În pericol, nu Încetează să se lamenteze dezolat Edmond de Goncourt, care Îi vede ca pe niște „parizieni ai decadenței”, frivoli și superficiali. Vechii Lei fie s-au stins, fie sunt bătrâni și mult prea obosiți să Își mai etaleze seducătorul stil. Spre a-și astâmpăra melancolia, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să nu-l mănânce câinii... GARDIANUL (Cu silă.): Nu cred să-l mănânce... GUFI: Trebuie să-l facem pierdut. Când mă uit la el mă cutremur... (Îl lovește cu piciorul.) Hei, omule! ARTUR (Amețit.): Începem? GUFI (Se întoarce cu spatele, dezolat.): Poftim! GARDIANUL (Îl zgâlțâie pe ARTUR.): Fii bun și du-te! ARTUR: Cum? GUFI: Pleacă unde vezi cu ochii! ARTUR: Unde să plec? COLONELUL: Unde știi! Am hotărât să-ți dăm drumul. ARTUR: Da’ ce, voi hotărâți aici? CĂLĂUL: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
un surâs subțire În colțul gurii, În aceeași ordine de idei: știți cumva ceva și despre prețioasa contribuție românească la declanșarea fenomenului Rennes-le-Château? Am privit-o uimit și curios În același timp: vorbea serios? Așa părea. Am ridicat din umeri dezolat și am dat-o pe glumă: - Să nu-mi spuneți că Bérenger Saunière era român, că sparg hubloul ăsta și mă arunc În gol... - Nu risc așa ceva. Avionul s-ar depresuriza instantaneu și nu m-ar lăsa inima să pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În cazul ăsta, Îți iau regina”, a zis cu regret - și el simulat - În voce. „Asta e, am răspuns, mimând, la rândul meu, o ciudă imaginară, pièce touché, pièce joué!” Mă rog, cum vrei”, a continuat el să facă pe dezolatul - adică, „eu mi-am făcut datoria și ți-am atras atenția, dar dacă tu mai vrei să fii și demn și nu-ți retragi mutarea, să fii sănătos, iar data viitoare cască și ochii, nu numai gura”. A mutat nebunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
doar segmentată În mai multe depozite bancare, dar ele trebuie să conserve un numitor comun. Care numitor comun ar putea fi tocmai această parolă unică. Iar ea e undeva aici, În fața noastră. Din păcate, deșteptăciunea mea are anumite limite, sunt dezolată că trebuie să recunosc. Nu pot să mă adun, am pierdut firul, sper că poți să Înțelegi... Încearcă tu, ești mai puțin implicat, și din afară, s-ar putea să se vadă mai bine. Spune orice Îți trece prin cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mărunt din buze: verifica ceva, Își urmărea o intuiție, o ipoteză... Pe măsură ce Înainta, chipul i se lumina promițător: găsise ce căuta, probabil. Dar nu: subit, colțurile gurii i s-au lăsat În jos, s-a Întunecat la față, a lăsat dezolată hârtia la loc pe masă și și-a luat capul În mâini. Eșecul o făcea să sufere. Aș fi vrut s-o consolez, dar cuvintele mă părăsiseră și pe mine. I-am pus mâinile pe umeri și am strâns ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
circul, Melania! ― Nu înțeleg... Sânt sigură că nu înțeleg deloc. Apropo, cum ați petrecut în concediu? Pot să sper că sora dumneavoastră se simte bine? ― Excelent! N-am timp de povești, Melania! Știu că ești inegalabilă, dar mă grăbesc. ― Sânt dezolată. Poate preferați un șerbet de lămâie... ― Prefer tablourile. ― Ce tablouri!? ― Femeia și Vînătorul! Degeaba încerci să câștigi timp. Ai pierdut! Bătrâna zâmbi dulce: ― N-am pierdut, domnule Vâlcu. Au pierdut ei. Și dacă vreți să vă spun adevărul, în primul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să întrezărească măcar o licărire de adevăr, își va pune capăt zilelor. Soarele se arată și omul pleacă, străbate câmpul de la marginea satului și merge până ajunge la o linie de cale ferată; acolo se culcă pe șine și privește dezolat cerul, așteptând să vină trenul definitivei plecări; numai că, în momentul în care aude șuieratul locomotivei, i se arată Hristos; știe că este Hristos, pentru că însuși Hristos îi vorbește; se ridică, se scutură de praf și devine creștin. Nu am
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
că doarme piatra, fără înșelăciunile viselor, închis pentru totdeauna într-un bloc de piatră neagră, cel puțin, am rugămintea, dacă mai mult nu se poate, până dimineață, când vor veni să mă trezească la ora șapte. Somnul îi auzi chemarea dezolată, veni în fugă și rămase pe acolo câteva clipe, apoi se retrase pentru ca el să se dezbrace și să se bage în pat, dar apoi se întoarse, nu întârzie aproape deloc, pentru a rămâne lângă el pe timpul întregii nopți, alungând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întorceau de-acum toate viețuitoarele nopții: fenecul cu urechi lungi, șobolanul deșertului, șarpele, iepurele și vulpea. Când soarele va începe să încălzească, aveau să doarmă, păstrându-și forțele până când umbrele nopții aveau să facă iarăși suportabilă viața în cea mai dezolată regiune a planetei, pentru că acolo, spre deosebire de restul lumii, activitatea e rezervată nopții, iar odihna, zilei. Doar omul, în ciuda trecerii veacurilor, nu reușise să se adapteze întru totul la noapte, și din pricina asta, când se crăpă de ziuă, Gacel își căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
scape de ceea ce se transformase într-o temniță comună. Acum îl înspăimânta ideea de a reîncepe lunga fugă; mersul nesfârșit prin nisipuri și bolovănișuri, tot timpul sub un soare neobosit, fără să știe încotro se îndrepta și dacă acea întindere dezolată se sfârșea într-adevăr undeva. își amintea înspăimântat chinul setei și al durerii de nesuportat din fiecare mușchi prins de cârcei și se întreba de ce continuă să stea acolo, la umbră, cu bocceaua în mână, așteptând întoarcerea unui om, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai găsit nimic, din ce știa că este în casă, la locul său. În câteva cazuri lucrurile fuseseră schimbate în alte locuri. În majoritatea, pur și simplu, nu mai era nimic. Văzându-i nedumerirea, l-au întrebat: ceai rămas așa dezolat? Păi...Nici un păi! N-ai văzut că toate erau vechi, murdare, unele ponosite și aproape rupte? Dar, acum, ce mă fac fără ele? Lasă, că n-ai să mori. Câte ceva îți aducem, de la magazine, noi-nouțe, iar altele, ți le vei
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
a derivei, studierea schimbărilor mării și ale cerului, verificarea fiecărui detaliu al navei, serviciul de gardă, mâncatul la ore fixe, pescuitul, odihnă... fiecare lucru se face la timpul lui, iar folosirea judicioasa a acestui timp alunga plictiseală, insă peninsula aceea dezolata era că o pluta făcută din nisip, eșuată sub soarele tropical, și singurul lucru pe care-l puteau face era să caute un palmier la umbră căruia să lâncezească, urmărind zborul pescărușilor. Tapú Tetuanúi era totuși singurul care nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Apoi ea își dă seama că brelocul e pentru ea, că e un cadou și privirea ei se întunecă deodată, se încruntă ușor, atitudinea îi devine rezervată și distantă și spune “Nu” răspicat și rece, dîndu-i ursulețul înapoi. Nedumerit și dezolat de refuzul ei atît de definitiv și neașteptat, el pleacă imediat de lîngă mașină și se îndepărtează cît de repede poate, încercînd să înțeleagă de ce ea nu a vrut ursulețul. Încearcă să-și spună că nu are importanță dacă nu
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Această dimineață nu-ți promite nimic. PÎnă cînd te hotărăști. Îți pui paltonul mov cu cei douăzeci și șase de nasturi care acum zece ani stîrnea senzație și o pornești la piață. Te oprești la aprozarul din colț și constați dezolată că ceapa s-a terminat. Parcă-l vezi pe George Călinescu cu coama lui leonină, cu burta umflată de ciroză, clătinîndu-se pe picioarele subțiri, cu ochii lui mici, apropiați, de o mobilitate iscoditoare, auzi vocea lui sonoră, teatrală, trasînd acolade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
comitea sacrilegii, nu se păta de vreuna din vinile ce i-ar fi luat vederea lumii invizibile și legătura cu lumea magică a naturii, spiritelor și tărâmului de dincolo. Nu ucid, repetă. Zâmbi, vârând amuleta sub veșminte. — Valerius, spuse Marcus dezolat. Dacă te gândești că nu vei ucide, vei fi mai vulnerabil. Lama pumnalului tău nu se va afunda în trupul adversarului, încercând să-l ucidă. Skorpius va învinge. Dacă învinge Skorpius, o să mor. Valerius respiră adânc. Simți aerul pătrunzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]