772 matches
-
a unui text, ci determină în egală măsură condițiile interpretării lui. În mod evident, intertextualitatea se înscrie ca dominantă dialogică proprie oricărui discurs, dar interacțiunea cu alte discursuri avînd același obiect nu epuizează dialogismul intern al discursului, însă intertextualitatea (relația dialogică cu ceea ce spune altul despre obiect) și dialogismul interpersonal (relația vorbirii altuia în răspunsul anticipat de interlocutor) nu pot fi diferențiate întotdeauna precis. Ținînd cont că mijloacele intertextuale antrenate în realizarea diferitelor tipuri de discurs sînt variate, se poate observa
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; CUTTING 2002; WOOFFITT 2005. RN INTERVENȚIE. Prin termenul intervenție se denumește contribuția unui locutor într-un schimb, astfel încît orice conversație ia forma unei succesiuni de intervenții ale participanților. Fiind o etapă în cadrul discursului dialogic (sau conversațional), orice intervenție este stimulată și determinată de intervențiile anterioare și de cele următoare, împreună cu care realizează organizarea conversației. Numărul intervențiilor este variabil iar dimensiunea este și ea variabilă (căci pot fi cuvinte izolate, propoziții sau fraze, construcții complexe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unul care afirmă ceva ca fiind adecvat și altul care îl parodiază pe primul. În ironie se manifestă, prin urmare, polifonia, căci ea se articulează ca dialogism, completează O. Ducrot. În același climat, praxematica privește ironia ca pe un proces dialogic de producere a sensului, asemănător unui act de vorbire indirect. Din punctul de vedere al praxematicii, procesul metaforic și ironia au unele puncte comune, căci ambele presupun o contradicție în discursul cuiva, deși primul vizează un conflict denominativ, iar cea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
logică naturală, care are drept scop explicitarea operațiilor gîndirii care permit unui locutor să construiască obiecte și să se prezinte cum dorește. Aceasta este, pe de o parte, o logică a subiectului, căci acesta intră într-o relație de natură dialogică, și, pe de altă parte, o logică a obiectelor, fiindcă activitatea discursivă alcătuiește obiecte ale gîndirii ce servesc drept referenți comuni pentru interlocutori. Noțiunea centrală a logicii naturale este "schematizarea", definită ca o reprezentare discursivă a ceea ce se întîmplă, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
enunțării. O astfel de dedublare poate conduce uneori la folosirea pronumelor de persoana întîi și a doua sau la alte procedee de realizare, precum la începutul părții a III-a din Amintirile lui Ion Creangă, unde ia aspectul unui discurs dialogic între "cuget" și subiect. Astfel de situații sînt deseori atestate în teatru, fiind justificate de prezența publicului, căruia personajul nu i se poate adresa direct, dar care trebuie în același timp informat despre stările interioare, ceea ce se poate face în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
predicative (alcătuită din verb și actanți) ce nu era modalizată. Astfel, enunțul Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului. Prin monosemie se denumește trăsătura unui cuvînt de a avea o singură
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sensului (a indica prin nume; a-i spune pe nume). Mai întîi, dinamica producerii lexicale a sensului conduce la înțelegerea actului nominației la nivelul actualizării în discurs și la luarea în considerare a multiplelor lui relații contextuale, cotextuale, intersubiective și dialogice. Problematica nominației nu se poate rezolva în cadrul înțelegerii mitice, arhetipale a numelui, care face ea denominarea esenței lucrurilor și postulează posibilitatea unei clasificări lingvistice care redă adevărul despre lume. Nominația nu poate fi receptarea unei cunoașteri absolute și definitive, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
autentice, scrise și orale, observate în contextul lor de producere, prin luarea atentă în considerare a lucrărilor lingvistice care au în vedere construcția sensului. Se pot cita, sub acest aspect, din orientările, dacă nu întotdeauna noi, cel puțin renovate: dimensiunea dialogică, interacțiunea verbală, luarea în considerare a contextului, dimensiunea materială a vorbirii și construcția subiectivității în limbă. V. dialectică, practică, praxem, producere a sensului. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN PRAXEOGRAMĂ. Termenul praxeogramă a fost propus pentru a denumi schema acțiunilor verbale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
să fie comune întrebării și răspunsului, pentru ca o secvență întrebare - răspuns să fie bine construită din punct de vedere discursiv, sub raportul coerenței (- Ce ai cumpărat cu banii de pe orele suplimentare? - Nimic, deoarece nu i-am primit!; coerența acestui discurs dialogic se realizează prin presupoziția că banii au fost dați), 2) ele asigură o anumită redundanță în discurs, unele informații fiind reluate pentru a nu da impresia unei exprimări incoerente (El este burlac și nu are soție), 3) ele sînt exterioare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
trecerea modului informativ constitutiv al discursului mediatic spre alte moduri, explicativ sau argumentativ, de exemplu, în discursul științific din media și, în special, în cadrul aceluiași text sau aceluiași document. Prin urmare, prin modul discursiv se relevă mai degrabă o concepere dialogică a discursului și a intertextualității, care nu urmărește determinarea dominantelor textuale, dar care tinde să actualizeze eterogenitatea semiotică și enunțiativă a corpusului mediatic realizat pe baza momentelor discursive particulare. V. gen de discurs, matrice discursivă, secvență. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
argumentativ. Acest principiu al acordului mutual a fost contestat de către numeroși analiști, care consideră că acordul între protagoniștii schimbului nu este o condiție nici suficientă, nici necesară pentru a fi posibilă încheierea schimbului. V. act de vorbire, dialog, dialogism, dialogal, dialogic, discurs, secvență. KERBRAT-ORECCHIONI 1990; MOESCHLER - REBOUL 1994; MAINGUENEAU 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. AN SCRIPT v. SCHEMĂ SECVENȚĂ (conversațională). În cadrul analizei conversaționale termenul secvență este încadrat în structura ierarhică alcătuită de școala de la Geneva și reprezintă unitatea intermediară dintre interacțiune și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cînd, de exemplu, textul povestire este considerat mod, iar romanul gen, chiar dacă transgresarea genurilor și modurilor este habituală. În orientările de tip cognitivist, care propun modele de analiză modulară, se consideră îndreptățită identificarea secvențelor prototipice narative, descriptive, argumentative, explicative și dialogice (instructive, procedurale etc.), constituite pe baza unor reguli compoziționale de tip secvențial, demers destul de dificil datorită constatării faptului că, într-o tipologie textuală globală, este aproape imposibil de aplicat o grilă unică secvențelor textuale eterogene; totuși, se poate aprecia că
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dominantă (discursiv-)textuală supraordonată la care tind secvențele microtextuale inclusive adiționate sau inserate ierarhic, macrotextul fiind diagnosticat în ansamblu ca narativ ori descriptiv. Practica interpretativă demonstrează însă mai degrabă o eterogenitate sau o cvasieterogenitate a textelor, întrucît secvențele descriptive și dialogice se transformă uneori în soluții de continuitate în textele narative, astfel încît este admisibilă ideea că toate speciile, genurile și subgenurile sînt clase, stabilite prin observarea datului istoric sau prin extrapolare, pornind de la acest dat, iar departajările lor decurg din
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
texte fiind delimitate în funcție de criteriul referențial (topografia, cronografia, prozopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul). Producerea textului descriptiv se bazează, în aceeași viziune, pe efectuarea a patru operații: ancoraj referențial, prin intermediul unei teme, aspectualizare, punerea în relație și expansiunea prin sub-tematizare. Textul dialogic, conversațional, a făcut obiectul cerectărilor pragmatice, de analiză conversațională, pe de o parte, antrenînd în sfera de investigație și palierul oral al limbii, mai mult sau mai puțin ignorat de teoriile textuale, iar, pe de altă parte, aducînd în atenție
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
textuale, iar, pe de altă parte, aducînd în atenție problema raportului dintre conversația reală, ca proces empiric și imitația acesteia, reprezentarea ei în formă artistică la nivelul unui gen (dramatic) sau al unei specii (roman în care se inserează secvențe dialogice). Se admite că un text dialogic este o structură ierarhizată de secvențe numite curent schimburi, secvențe fatice, de deschidere sau de închidere și secvențe transacționale, constituind corpul interacțiunii, în care, din punctul de vedere al conținutului, nu există restricții tematice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aducînd în atenție problema raportului dintre conversația reală, ca proces empiric și imitația acesteia, reprezentarea ei în formă artistică la nivelul unui gen (dramatic) sau al unei specii (roman în care se inserează secvențe dialogice). Se admite că un text dialogic este o structură ierarhizată de secvențe numite curent schimburi, secvențe fatice, de deschidere sau de închidere și secvențe transacționale, constituind corpul interacțiunii, în care, din punctul de vedere al conținutului, nu există restricții tematice, dar la al cărei sens contribuie
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe terenul lingvisticii. Fiind enunț sau sumă de enunțuri, discursul ține de logosul apofantic, fiindcă afirmă sau neagă ceva, și, în acest caz, poate fi operantă și valoarea de adevăr, specifică logicii, care este implicată în majoritatea structurilor discursive, tipul dialogic relevînd în modul cel mai evident acest aspect. În sfîrșit, în discurs, îndeosebi în discursul polemic, pot fi antrenate cuvinte care exprimă valori din perspectiva unor aprecieri reflectate prin cupluri antonimice, precum bine - rău, virtute - viciu, armonie - discordie, corect - incorect
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
să mediteze și asupra unor probleme cu totul diferite) prin ceea ce va deveni poate opera sa cea mai vestită, Confesiunile. Din punct de vedere al formei literare, Confesiunile se prezintă ca un dialog fără interlocutor, în care apare însă expresia dialogică adresată lui Dumnezeu „tu știi acest lucru!”, atât de frecvent repetată încât capătă o puternică semnificație; din acest motiv, opera nu poate fi considerată însă un dialog cum sunt cele din perioada de la Cassiciacum. E greu de încadrat într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de cea a scrierii precedente, pare posterioară. În introducere, autorul declară că analizează acele pasaje din Pentateuh pe care nu le luase în considerare sau pe care nu le comentase suficient în Închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea din Biblie, consacrând diferitelor cărți ale Pentateuhului un spațiu redus progresiv: după repartizarea de-aici, șapte cărți pentru Facere, trei pentru Ieșire (Exod) și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
despre acesta cf. mai departe), prezentat aici ca un bărbat în vârstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog este motivată și alegerea genului dialogic: „din cauza subtilității extreme a chestiunilor, pentru ca prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită și distrusă într-o manieră concisă”. Primul dialog pornește de la Crezul niceean pentru a explica și a apăra termenul de homousios, respingând în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Conform teoriei lui Bahtin, aceasta este o caracteristică generală a limbii. El susținea că uzul limbii sau mai degrabă, discursul este întotdeauna o îmbinare a mai multor discursuri provenind din medii diferite. Acest principiu este cunoscut sub denumirea de "principiu dialogic". Ceea ce bahtinienii numesc "dialog" este totuși perceput mai mult ca o metaforă care subliniază caracterul eterogen al discursului. De fapt, "heteroglosia", sau pur și simplu "multilingvismul", este un alt termen-cheie în opera lui Bahtin. Cel mai răspîndit termen în studiul
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Crosman, ed. 1980. The Reader in the Text. Princeton: Princeton University Press Tamir, Nomi 1978. Personal Narrative and Its Linguistic Foundation. In PTL 1:3, 403-30 Todorov, Tzvetan 1970. Introduction la littérature fantastique. Paris: Editions du Seuil 1984. Bakhtin: The Dialogic Principle. Trad. Wlad Godzich. Minneapolis: University of Minnesota Press Uspenskij, Boris A. 1973. A Poetics of Comparison. Berkeley: University of California Press Van Alphen, Ernst 1988. Literal Metaphors: On Reading Postmodernism. In Style 21:2, 208-18 1989. The Heterotopian Space
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
protagonistul acțiunii, tu deuterogonistul, destinatarul și antagonistul acestei acțiuni și el martorul și raisonneur-ul; toate, personaje distincte sau instanțe psihice ale aceluiași personaj. Arhipersonajul construit pe principiul eului este monologic. Cel clădit pe relația dintre eu și tu este personajul dialogic, iar cel care alături de conștiința sa și de conștiința aproapelui dezvoltă și o conștiință a celuilalt, a privitorului este personajul trialogic. Acesta din urmă este personajul teatral, supraeul moral, sinele inconștient care se revelează (cum îl identifica criticul prima oară
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
conte philosophique de Voltaire, deși cu gândul la marele stilist de caractere, îmblânzitorul de moravuri Flaubert. Adriana Gliga, traducătoare a șapte cărți dificile (amintim doar excepționala "Rapsodie română" de Dominique Fernandez) reușește să echivaleze în românește nemântuita vervă descriptivă și dialogică a lui Martin Page (n. 1975), inepuizabilul elan ironic, alertul spectacol de tandrețe și gravitate prin care tânărul prozator francez a cucerit deja mintea, inima și încrederea cititorilor Viața și opera unui gravor Din 1994 Pascal Quignard (n. 1948, Verneuil-sur
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Conjectura lui Goldbach este o carte despre eroismul intelectual ajuns la stadiul de nebunie și trufie, dar și despre frumusețea matematicii ca o revelație religioasă de dimensiunea Graal-ului. Versiunea românească, semnată de Carmen Daniela Ciora, echivalează subtil verva, stilul alert, dialogic, altitudinea spirituală, intelectuală și științifică a scriiturii, climatul analitic și psihologic prin care talentatul Doxiadis a reușit să se afirme în contextul prozei elene și europene. Război cu propriile fantasme la antipozi Antropolog și jurnalist, Albert Sánchez Piñol (n. 1965
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]