368 matches
-
pământesc, plângându‑se că „a fost nedreptățită de Cristos” (57, 1). Hipolit accentuează opoziția, esențială la Chiril al Ierusalimului, între Isus, împărat ceresc, și Anticrist, împărat pământesc. Acesta din urmă va îndeplini toate dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă împotriva „trădătorilor lui Dumnezeu”, împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs al martirului Ștefan din Faptele Apostolilor (cap. 7). Iudeii sunt actorii unei escalade a nelegiuirii - ei au trădat succesiv Legea, Profeții, Evangheliile și Apostolii (58, 2) - care va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comunitare, aroganței diabolice. „Anticriștii” de care vorbește Ciprian sunt acei reformatori care îndrăznesc să spună cu voce tare ceea ce majoritatea creștinilor nici măcar nu îndrăznesc să gândească în tăcere. Negăsind nimic de reproșat acestora în plan dogmatic, episcopul recurge la armele diatribei și ale disputei retorice. Anticristul lăuntric la Augustin Demersul anticristologic al lui Augustin se înscrie integral pe linia tradiției africane care se distinge de celelalte tradiții creștine prin accentul foarte puternic asupra conceptului de unitas Ecclesiae. Cu toate acestea, episcopul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al Anticristului. Isus este viață și învățătură, praxis și logos în același timp. Anticriștii nu se opun numai logosului, ei nesocotesc deopotrivă praxis‑ul, cu alte cuvinte, privează modelul evanghelic de una dintre dimensiunile sale fundamentale. Capitolul 9 este o diatribă împotriva potențialilor anticriști ascunși în sânul Bisericii, încheiată cu un tulburător îndemn: Unusquisque considerans conscientiam suam, si mundi amator est mutetur; fiat amator Christi, ne sit Antichristus („Fiecare să‑și cerceteze conștiința: de este prieten al lumii, să se schimbe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel sărac să nu-l miluești cu judecata, nici de cel bogat să nu te rușinezi și să-i fățărești, că judecata este a lui Dumnezeuț” sau în învățăturile, în care sfatul se împletește - ca la Matei al Mirelor - cu diatriba vehementă: „Beția pe mulți a sărăcit, pe mulți îi lasă goi, și fir pe capul lor nu crește. Ochii lor îi întoarce și-i roșește. Și tremură capul lor, iar ei mormăie mereu. Le tremură și corpul întreg, le tremură
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
împrilejise sabiile lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din’nceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulți bărbați făr’ de vină, ca și acesta”.) Diatriba împotriva invidiei, zisă pe un ton înalt (Stavrinos știe să facă apel la referințele antice) se transformă într-un blestem aprig la adresa celor ce au pus la cale stingerea acestui sublim moment de glorie românească. Iar Stanca (înrudită cu multe
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
l-a slujit cu credință) l-a însurat cu Elina, fiica lui Radu Șerban, și ea întoarsă dintr-o pribegie în Europa centrală. Prin această alianță „exogamică” (soluție practicată și de alți venetici - ne spune și Neculce într-una din diatribele lui antigrecești), fiul lui Andronic Cantacuzino obținu nu doar integrarea, împământenirea, ci și o avere considerabilă (Elena i-a adus ca zestre partea care îi revenise din imensa avere a lui Șerban din Coiani și moșiile, ce i se cuveneau
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
său, precum și prin atacuri dure la adresa unor personalități precum Mihai Eminescu (se reia un articol al lui Nicolae D. Xenopol, plin de venin la adresa poetului, acuzat, printre altele, că nu cunoaște limba română), Tudor Arghezi (atacat pentru viața personală; autorul diatribei, Petre Locusteanu, semnează Sfredeluș, iar altădată Spurcocea), Camil Ressu ș.a.. Mai colaborează cu poezii autori ce preferă - ca mulți dintre cei ce scriu aici - folosirea unor pseudonime. Ilustrația gazetei este asigurată de Iser. A.F.
SEMNALUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289616_a_290945]
-
e mai mult de haimanale (subl. aut.), toate zioa vorbesc de politică, se plimbă de la unul la altul și nu Învață nimic; sau și de Învață unii, Însă câte ceva superficial și nesistematic” . O critică devastatoare așadar, cu nimic diferită de diatribele conservatoare proferate mai târziu de Barbu Catargiu sau Mihai Eminescu. Din toată moștenirea pașoptistă, Boerescu nu părea să se raporteze favorabil decât la cel mai oscilant, mai enigmatic și mai tradiționalist reprezentant, Ion Heliade Rădulescu (fostul său profesor de la colegiul
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
toate se închid... și sensurile ideale - / și ușa, da, ușa!... / tot ce ai trăit provizoriu, ca să trăiești pe îndelete acum” (Viciul poeziei pure 2). Vehemența tonului, discreditarea obstinată a conceptelor și persistența fantasmelor paterne o apropie întrucâtva pe autoare de diatribele metafizice ale Martei Petreu, fără să atingă însă intensitatea paroxistică a poetei clujene. Totuși, această limitare e compensată prin aptitudinea de a izola instantaneul semnificativ și prin tehnica glisării din solemnitate în derizoriu: „«Te apropii de balustradă încet / lăsând în
TUDOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290292_a_291621]
-
artă momentele de mare tensiune psihică. Participând afectiv la povestire, el învăluie oamenii și întâmplările într-un umor fin, superior, venit din sesizarea aspectului oarecum comic al comportamentului și zbaterii omenești, sau intervine direct în text cu interogații, exclamații, ironii, diatribe, incriminări, atunci când sunt încălcate brutal, cu cruzime, normele firești ale dreptății și moralei. Depărtându-se de recuzita proprie scrierilor de Curte, de retorica bizantină, cronica are un aer natural, frust și realist. Dimensiunea orală este dată în special de stereotipia
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
de doi ani, a trupelor rusești ce staționau În Bulgaria (art. 8). Luând cunoștință de prevederile Tratatului ruso-turc, Guvernul princiar declara urbis et orbi că nu va ceda „decât forței”, iar În Senat, M. Kogălniceanu s-a lansat „Într-o diatribă violentă” la adresa Rusiei, declarând „nul și neavenit” actul Încheiat la San-Stefano <ref id="96"> 96 M.O., nr. 60, 16 martie 1878, p. 1 740-1 741; IRD, vol. II, partea II-a, doc. nr 162, p. 288, doc. nr. 163
CAROL I ŞI POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI (1866-1914). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SORIN LIVIU DAMEAN () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1251]
-
citadin și instruit. Își exprimă rezerva față de modelul francez al Noului Roman, considerat periferic, și trimite la modelul american, în ipostaza lui accesibilă, mai atrăgătoare. Structural combativ și netimorat de conveniențe, scriitorul procedează, apărându-și ideile, la lansarea unei lungi diatribe la adresa criticii literare din epocă. Opiniile proprii sunt incluse și într-un grupaj de comentarii cu privire la Camil Petrescu, Marin Preda, Geo Bogza, Adrian Marino, Al. Piru, Matei Călinescu ș.a., precum și într-o secțiune ce vizează mai ales literatura modernă și
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
50, în toiul „obsedantului deceniu”, reconstituie istoria recentă. Anticipând într-un fel Galeria cu viță sălbatică, romanul lui Constantin Țoiu, Sfârșitul bahic, bine construit, cu o epică densă, pasajele eseistice diminuând în favoarea acțiunii (uneori cu elemente de senzațional), conține o diatribă virulentă la adresa perioadei staliniste, procedare în principiu încurajată oficial în perioada ceaușistă, dar care vizează, în subtext, aspectele blamabile ale oricărui regim totalitar. Ultima scriere publicată de P. înainte de plecarea din țară, Copiii Domnului, un microroman ori, mai degrabă, o
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
unui public mai larg față de viața literară. Unii dintre colaboratorii R.c., înainte de a fi criticați de Maiorescu, fuseseră chiar simpatizanți ai cercului junimist. În articolele lui P. Grădișteanu și Gr. Gellianu, Maiorescu și Eminescu devin ținta celor mai violente diatribe. Unii dintre semnatarii în R.c. s-au impus printr-o activitate mai susținută: Anghel Demetriescu elaborează studii substanțiale despre H. Taine și despre poetul Al. Sihleanu, Șt.C. Michăilescu, de obicei sub pseudonimul Stemill, scrie comentarii despre artă și cultură
REVISTA CONTIMPORANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289193_a_290522]
-
revine la ideea că singurul titlu de merit pentru cineva îl constituie vrednicia, nu „evghenia vechimei”. În afara unui dialog în versuri, de factură populară, între Țara Ungurească și Moldova, unde se pot detecta, iarăși, elemente preeminesciene, P. mai compune o diatribă la adresa unor instituții ale vremii, Dialog între Fire și Moldova. Invocațiile către Moldova, bogată, dar îndurerată de starea ei prezentă, amintesc de Cântarea României. Niște versuri franțuzești din 1830, Oubli, vădesc lecturi clasice (Boileau) și romantice (Victor Hugo). Admirator al
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
o impresie de superficialitate și de improvizație”, „absența lirismului”, lipsa „de profunzime și de substanțialitate”, iar lui Mircea Ivănescu - persistența „în imediat, în domesticul posibil și anost”, „lirismul minor” etc. Se pare că N. reeditează, după o jumătate de veac, diatriba lui Ion Barbu împotriva „poeziei leneșe”. Căci acesta e etalonul criticului: lirismul „pur”, adeverit - în opinia sa - de „nevoia, adânc resimțită de marea poezie a primei jumătăți de secol, a unei retrageri într-o geometrie purificată de elemente figurative, desprinsă
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
să-și vândă conștiința. Aceștia ar fi „iluștrii contimporani”, pe care îi și fixează în 1861 într-un volumaș cu acest titlu. În Dicționar politic sau Epoca pruso-ciocoiască, atacând justiția, clerul ș.a.m.d., el se dezlănțuie mai ales în diatribe antidinastice. În proză, când nu cade în retorică sau în răfuieli mărunte, O. dezvăluie anumite resurse. O evocare vie, colorată este O pagină a vieții mele sau 22, 23 și 24 ianuarie 1859 (1861), momentul cel mai fast al existenței
ORASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288565_a_289894]
-
în prim-plan intrând o serie de secvențe narative și diverse portretizări satirice. Dorind doar să demonstreze ideea de „destrămare”, naratorul, subiectiv și plin de o umoare neagră, stupefiat de caracterul larvar al existenței semenilor săi, se lansează uneori în diatribe dure, într-o exprimare când familiar-vulgară, când inflamată de sarcasm, de un retorism patetic, mai degrabă specific gazetăriei decât genului epic. Tot cu substrat autobiografic, Ziduri între vii (1996) ,o „poveste care nu e roman” sau un „roman care nu
MIRONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288176_a_289505]
-
au lăsat loc la nenumărate confuzii. În țara lui Cațavencu, Farfuridi și Brânzovenescu, dezbaterea despre responsabilitate și vinovăție a devenit o competiție infantilă cu tema: „Cine aruncă primul piatra?”1. Nu interesul genuin pentru puritatea Bisericii, ci vendeta personală și diatriba ideologică (de pe poziții aprioric anticreștine sau antiortodoxe) s-au făcut resimțite în ultimul timp. Etosul revoluționar - nostalgia după „lumea civilizată” exprimată prin raderea metaforică a bărbilor ultimilor preoți (sau, în imaginația viscerală a lui Diderot, que le dernier des rois
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru orice regulament de ordine interioară, nevoia de a construi alianțe este la fel de acută ca imperativul unui diagnostic corect pus mediului înconjurător 2. Rolul discernământului este vital. Fără să ignore imperativul carității, Părinții Bisericii includeau nu doar encomiul, ci și diatriba în discursul lor apologetic. Această polifonie stilistică răspunde unei realități istorice: mai multe tipuri de modernități coabitează foarte adesea în același spațiu public 1. Prin urmare, într-un dialog despre lucrurile cu adevărat importante este mereu nevoie să pierzi din
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un nivel acceptabil de inteligență și decență (fără cordialitate, e drept). Cu totul alta este situația unor „raderi” suburbane ale „Grupului de la Păltiniș” ori chiar ale ideii înseși de elită (confuzia, uneori voită, este aceea între elită și elitism); asemenea diatribe apar de regulă „într-o anumită parte a presei”, deci sunt citite de cei deja convinși, ostaticii unui paseism resentimentar care laudă până la greață ceaușismul; fapt regretabil, chiar unele periodice de ținută acceptă să publice uneori texte de această teapă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
întâi cu scurte articole pentru revistele de cultură, continuând cu o serie de eseuri de dimensiunea unor cărți și culminând cu un masiv tratat (universalist, nu autohtonist!) de ontologie, Devenirea întru ființă (1981), și contraponderea sa negativă, o serie de diatribe antioccidentale 16. Spre deosebire de majoritatea pontifilor cultului protocronist oficial care tocmai se năștea, Noica nu putea fi ușor descalificat de adepții occidentalizării din România, din cel puțin două motive. În primul rând, Noica era un clasic în viață, victimă a represiunii
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
într-o cameră antifonată 7. Chiar delicata problemă a homosexualității lui „Abe” e tratată nemilos, până la condamnarea moral-religioasă, fapt extrem de ciudat în Statele Unite (cel puțin în public). știu pozitiv că, în versiunea finală a romanului, Bellow și-a mai atenuat diatriba împotriva homosexualității, probabil ca reacție tactică la indignarea unora dintre „pre-cititori” în fața obsesivei preocupări de a-l vitupera pe „Abe”, chiar și când acesta agonizează într-un scaun cu rotile, bolnav de SIDA și măcinat de virusul Guillain-Barré. și totuși
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
relații apropiate cu soacra sa, care a și ajuns la festivitatea decernării premiilor Nobel, pentru a-și aplauda ginerele. Atât în roman, cât și în viață, „Vela”/Alexandra era prietenă de familie cu „Grielescu”/Eliade. Unii prieteni comuni au comentat diatriba lui Bellow împotriva lui Eliade ca pe o răzbunare împotriva celui prin care romancierul și-a cunoscut o fostă soție (cândva adorată, apoi abhorată și ridiculizată, poate și pentru a face pe plac nevestei în exercițiu). „Minna”, soție la timpul
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cei care gândesc critic de a saluta abordarea lui Mark Lilla, care sancționează erorile și vinovățiile tuturor, de stânga sau de dreapta. Hegemonia stângii în mediile intelectuale și academice occidentale, vreme de mai multe decenii, ne-a obișnuit cu frecvente diatribe la adresa gânditorilor de dreapta (lato sensu, începând de la centriști și conservatori moderați). Dintre autorii discutați de Lilla, Heidegger și Schmitt se numără desigur printre țintele preferate ale atacurilor ideologice de orice nivel, de la articolul de ziar la tomul cu pretenții
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]