233 matches
-
este veridic numai dacă atenția se va îndrepta nu atât spre legătură, cât spre legare. Sacrul în proza eminesciană Sărmanul Dionis oferă prilejul unui excurs despre sacru, atât prin interpretarea intertextului în cheia Mitului Eternei Reîntoarceri, cât și prin derularea diegetică, aventura protagonistului dintr-o dimensiune în alta. Dionis-Dan depășește, din dorința de cunoaștere, registrul natural al lumii, accede la înălțimi/adâncimi 2 încă neatinse, dar el este și sfârșitul acestora, prin mândrie. Eterna poveste a omului: când stăpânește prin știință
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
veni să se îndoiască că aceasta este natura lui, că altfel nu poate fi și că toate trebuie să fie cum sunt... ([Archaeus] Eminescu: 2011, II, 207). La Eminescu, trăirile grave sunt descrise cu ajutorul elementelor împrumutate din registrul artelor: parantezele diegetice în care cititorul descoperă scrierile epistolare, cu un pronunțat caracter autenticist manuscriptul reprezintă mărturii incandescente în cheie literară; fantasmele subconștientului protagoniștilor sunt zugrăvite pe marginile paginilor de carte (ca și cum desenul ar lua în râs arta cuvântului din tomuri) sau pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi (Eminescu: 2011, II, 33). Păstrarea configurației argumentării de la hipotextul filosofic la hipertextul diegetic trimite la ceea ce în termenii lui Christophe Cusset se numește homotaxă. Ea facilitează vizualizarea, de către lector, a celor doi poli intratextuali și subliniază ralierea naratorului la teza kantiană, fie și trecută prin experimentele idealismului magic, german (H. Sanielevici apud Ioana
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau amalgamare a unor incidente belicoase și a consecințelor acestora nu poate propulsa narațiunea în galeria terifiantului beletristic. O astfel de încatenare nu înspăimântă, ci produce doar melancolie sau compasiune. Pentru a se atinge pragul terorii, trebuie respectate anumite convenții diegetice, condiționate, în egală măsură, de perspectiva naratorului față de evenimentele prezentate și de atmosfera pe fundalul căreia se țese intriga nuvelei sau a romanului. În natura acestor convenții rezidă formula suspansului epic. Din perspectiva receptorului, seducția livrescă exercitată de textele de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
generată se evidențiază prin posibilul transfer de la personaj la lector: ultimul simte, prin capilarele afective, că evenimentele petrecute în operă i s-ar putea întâmpla chiar lui. Includerea spectatorului în spectacol garantează suspansul epic. Dintre prozele care subîntind acest tipar diegetic al terorii, m-am oprit asupra a trei opere, semnate, în ordine, de Constantin Negruzzi, de I.L. Caragiale și de Gala Galaction. 2.2.1. Sadismul istoric. Alexandru Lăpușneanul de Constantin Negruzzi Punctând cu perfectă îndreptățire substratul esențialmente romantic al
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nuvele, Copca-Rădvanului și În pădurea Cotoșmanei, evidențiază elemente tipice straniului și chiar grotescului narativ, însă, în cazul acestora, conflictul se rezolvă mult prea rapid, intriga fiind, astfel, deposedată de o progresie a suspansului, ingredient sine qua non în închegarea terifiantului diegetic. Prima dintre acestea, nuvela La Vulturi! (1912), a intrat, din rațiuni estetice deformatoare și degrabă generatoare de entuziasm patriotic, în manualele școlare comuniste, astfel că generații întregi de elevi au ajuns să frunzărească în silă paginile nuvelei și, sub presiunea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
După ce fetița reușește să-i comunice esența pericolului, Dănilă are în față figura femeii epuizate: "Agripina, roșie-vânătă la față și cu cămașa sfâșiată pe pieptul umflat ca un cimpoi, venea tot blagoslovind cu capul și cu mâinile". Finalul este condensat diegetic, într-o simetrie a descrierii serene, prezente în expozițiune: "Era liniște împărătească. Nu se auzeau decât tălăngile, din ce în ce mai îndepărtate, ale turmelor de deasupra". Dănilă, însoțit de ceilalți ciobani înarmați, cu Măriuca alături de el, în șa, este frământat de întrebări, în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
unui erou. Cum acesta nu avea familie, toată averea sa îi revine singurului moștenitor legal: fratele cel mare. Însă această aparentă sursă de liniște conține, în sine, semințele otrăvite ale tulburării iminente. Partea a doua începe cu o anizocronie (elipsă diegetică): îl descoperim pe Stavrache deja intrat în posesia moștenirii mezinului. Totuși, naratorul nu omite un dialog, anterior timpului povestirii, dintre erou și un avocat, în care ultimul îi spune primului că un singur om l-ar mai putea deranja pe
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Cu un asemenea profil deliberat asumat, scriitura lui Mihăescu nu poate evada de sub zodia senzaționalului și a exagerării până la caricatură. Există însă momente când tonul narativ se echilibrează, dobândind, grație balansului, forță de evocare și de persuasiune. În registrul terorii diegetice, se pot grupa mai multe proze și aproape toate au în centru acest spațiu liminal, dintre real și ireal, dintre verosimil și neverosimil, acest interval al fricțiunii pe care l-am numit terifiantul de frontieră. Am ezitat, astfel, mai ales
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în câteva minute i se îmbulziseră în minte, unul singur stăruia: va fi acuzat că l-a omorât pe Păun cu voință". Argumentul legitimei apărări dispare, desigur, în fața mizei uriașe a moștenirii. Hăituit de propria imaginație, Brumă are halucinații, redate, diegetic, sub forma unei interogații în stilul indirect liber: Se ridică însă imediat, privind spre ușă. Nu se auziseră oare niște pași pe coridor?". Neprimind nici un răspuns, Costache se simte expus între murii conacului. Tensiunea epică devine de nesuportat, fiind completată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ultima oară, "seara, înainte de apusul soarelui, cu barca și cu o carabină militară" (tânăra are aptitudini cinegetice dovedite). În sfârșit, în 1926, moare și Andor, odată cu care arborele genealogic direct al familiei Kemény se curmă. Odată închisă această indigestă paranteză diegetică, narațiunea se animă brusc: cei doi călători ajung pe domeniul părăsit. Îi întâmpină un peisaj care i-ar fi stârnit invidia unei Emily Brontë, primă sursă a terifiantului epic: "amestec de fertilitate și de putreziciune, cu flori cărnoase și păroase
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
somnoroși". O umbră se apropie de atelaj, "un bătrân foarte ostenit, cu fața suptă", care "[t]recu prin fața lor ca și cum nu i-ar fi văzut". Simina nu întârzie nici ea să reapară. Interesant este modul în care Eliade alternează tablourile diegetice, acțiunea fiind suprinsă pe cel puțin două planuri paralele. Astfel, partea a șaisprezecea se deschide cu imaginea nudă a Christinei, suprinsă la apogeul procesului de seducție sexuală. Terifiantul se metamorfozează, subit, în poftă carnală: "Egor tremura, dar nu mai era
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
înalte, pretențioase, din registrul vizionar, pe care sunt menite, pe de o parte, să le îndulcească și, pe de altă parte, paradoxal, să le potențeze. Terifiantul epic apare, la Cărtărescu, absolut spontan: nu pare a fi anticipat de nici o mișcare diegetică preliminară. În partea întâi a primului volum din Orbitor, clanul Badislavilor, iviți, grație unei viziuni onirice a naratorului, pe meleagurile din Balcani, "într-o Sciție delirantă", primește prețioase semințe de mac de la o șatră de țigani, pe care se grăbește
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
luminată totodată de splendide curcubeie cerești" (2008: 1348). Redutabilele resurse creative ale lui Cărtărescu mă fac, de aceea, să aștept cu mare curiozitate exegetică producțiile sale viitoare, dintre care cel puțin câteva, sper, vor putea fi grupate sub genericul terorii diegetice. * * * Desigur, evoluția prozei terorii în literatura română nu se va opri aici. În anii care vor urma, sub presiunea unui gust public din ce în ce mai cosmopolit și cu o apetență clară pentru suspans narativ, vor apărea noi nuvele și romane care vor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
parte dintr-un ansamblu cultural sau ideologic mai vast. Astfel se întîmplă că în inima Emmei "amintirea lui Léon [...] scăpăra mai tare decît un foc al unor drumeți lăsat să ardă pe zăpadă, într-o stepă rusească"19. Sînt intra-diegetice procesele comparative care utilizează drept element comparant imaginea spațială anterioară sau posterioară comparației, în text, deci metonimic legată de aceeași diegeză. (72) În jurul lor se așternea o noapte liniștită; perdele de-ntuneric umpleau frunzișurile. Cu ochii pe jumătate închiși, Emma
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
prin enunțurile sale, să participe la diegeză, dînd astfel iluzia priorității ei și a puterii de emanație. J. Neefs, p. 470 Revizuirea lui Flaubert confirmă acest lucru, descrierile întrețin mai puțin o relația mimetică cu referentul real decît o relația diegetică cu contextul ficțional. Va fi suficient să activăm aceste proceduri de intratextualitate 20 pentru a realiza descrierile productive pe care le vor sistematiza Proust și alți cîțiva romancieri moderni. Toți acești scriitori au lucrat, fiecare în maniera sa, la reducerea
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
lectura presupune dramatizare, atunci orice cititor ajunge inevitabil să perceapă viața ca pe un roman și să aibă conștiința "caracterului melodramatic al existenței" în genere 157. Apoi, cum melodrama trăiește preponderent din elementul senzațional, devine explicabil și procesul de "absorbție diegetică din partea spectatorului"/ cititor, și efectul de hic et nunc158 pe care îl presupune receptarea unui astfel de text-spectacol. De asemenea, cum în momentele de climax ale melodramei reprezentarea tinde să coincidă cu semnificația, deoarece "substanța narativă face eforturi de a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
trebuia comprimată, "rezumată" la nucleul ei narativ, fără pic de retorică și fără scenariul dramatic cerut de poetica acestei specii narative preponderent "teatrale". Nuvela florentină își pierde, așadar, dramaticitatea, caracterul literar stricto sensu, fiind prelucrată în felul unui banal material diegetic, ca un "subiect" oarecare. Așa procedează Lovinescu ori de câte ori încearcă să recupereze câte ceva din literatura scrisă anterior. Și, cum lucrul acesta se întâmplă mereu, putem spune fără ezitare că fiecare nou text le rescrie pe cele de dinainte, anulându-le, într-
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
transformând-o într-un spectacol? Ca în tragedie, de pildă, unde oamenii mor doar pentru a trăi mai mult, în eternitate. Și fiindcă tot am adus vorba, să nu uităm că "poveștile" din eposurile homerice erau "dramatizate", ca simplu material diegetic (mituri, legende etc.), în forma cristalină, sublim estetică, a tragediilor care (nota bene!) dezvoltau "subiectul" sau "tema" în "cicluri" mai ample (trilogii sau tetralogii). Autorul de tragedii nu "inventa" nimic sub raport epic: se mulțumea doar să prelucreze niște "subiecte
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
30 septembrie 1912, în E. Lovinescu, Scrisori și documente, ed. cit., p. 144. 157 Peter Brooks, op. cit., p. 78: "he has achieved melodramatic consciousness". 158 Potrivit lui Ben Singer (op. cit., p. 50 ș.u.), senzaționalismul conduce la un proces de absorbție diegetică din partea spectatorului, ceea ce înseamnă că melodrama senzaționalistă nu vrea să creeze iluzii, ci anti-iluzii, prin efectul de hic et nunc ("antiiluzionism interactiv"). "Prezenteismul" e principala caracteristică a genului melodramatic (vezi Imitations of Life. Two Centuries of Melodrama in Rusia, ed.
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
127), sau că povestirea dobîndește o obiectivare sporită "prin eliminarea oricărui narator" (Lintvelt 1994:141). Ea clasifică naratorii în funcție de poziția lor vis-à-vis de povestire în narator extern și narator-personaj, evitînd excesele taxonomice ale lui Genette, care distinge naratori extrași intra-diegetici, precum și homoși hetero-diegetici. Autoarea justifică discutarea conceptului de focalizare ca aspect "colorant" al povestirii, deși alți naratologi plasează diferit aceste concepte în economia operei narative. Shlomith Rimmon-Kenan, de pildă, discută naratorul la capitolul narațiune și focalizarea la capitolul text (Rimmon-Kenan
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
lectură a structurii complexe a focalizării, a cărei caracteristică evidentă este linia perspectivei din cadrul picturii copiate. 2. În narațiunea lingvistică există un focalizator extern diferit de narator în funcție, nu în identitate. Acest focalizator extern poate circumscrie un narator intern, diegetic. Pentru analiza narațiunii, această relație de circumscriere este crucială. În arta vizuală, aceeași distincție între focalizatorul intern și extern este valabilă, dar nu întotdeauna ușor de reliefat. De exemplu, gestul de a arăta din tabloul lui Aptekar Am șase ani
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
înseamnă oare povestirea unor evenimente trecute, prezente sau viitoare? Ei bine, povestirea de care se folosesc nu este simplă, imitativă, sau și una și alta totodată?" (392d). Drama pură, în întregime mimetică, nu utilizează decât discursul direct. Povestirea pură, strict diegetică, nu este niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite întrerup uneori narațiunea, constituie o formă mixtă care amestecă diegeticul cu elemente mimetice
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Povestirea pură, strict diegetică, nu este niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite întrerup uneori narațiunea, constituie o formă mixtă care amestecă diegeticul cu elemente mimetice. "Poezia și ficțiunea comportă o specie complet imitativă, adică (...) tragedia și comedia; apoi o a doua, care constă în povestirea chiar de către poet; o vei găsi mai ales în ditirambi; și în sfârșit, o a treia, formată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poziția de vârf al comediografiei românești. Deși neprecizată ca direcție autonomă, posteritatea literară caragialiană relaționează un corpus aparent eclectic de texte care, fie fructifică anumite intuiții ale marelui dramaturg, fie prelucrează inedit unele aspecte constitutive ale imaginarului său dramatic sau diegetic. Se impune astfel, așa cum spuneam, termenul de postcaragialism, în care prefixoidul post presupune conjugarea sensului de ulterior cu cele de continuator și în maniera lui Caragiale. Dar o distincție trebuie operată de la început, între statutul de precursor pe care dramaturgul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]