376 matches
-
marture vii ale unor timpuri asfințite. Apoi mai departe, tocmai la orizon, se profilează un șir de alte dealuri mult mai mari, aproape cât niște munți, peste care se întinde, cât cuprinzi cu ochii, un codru imens secular, locaș de dihănii sălbatice și izvor nesecat de nouri și furtuni. De treizeci de ani de când am dinaintea ochilor această neasemanată panoramă și nu mă mai satur de a o admira. Totdeauna parcă-i descopăr o nouă frumuseță. De multe griji, de multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
atentă și mă uit la ei, pe rând, cu un zâmbet nătâng. Au privirile rigide, imobile. Simt cum între noi s-a interpus iar, pe furiș, mortăciunea aia cu mi asmă insuportabilă, care se mai strecoară, uneori, ca leșul unei dihănii, ivit de nici unde. Zâmbetul mi se duce, se strânge într-o grimasă și se face ghemotoc tot acolo, în creștetul zvâcnitor al capului. Un ghemotoc pulsatil. Nu trebuie să spui nimic, Clara, dacă nu vrei! își reia mama discursul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
gândi el, și inima se cutremură în el, este Maria! Da, odorul! ea era. Vorbea singură... fetele vorbesc adesea singure... El simți aerul îndulcindu-se sub șoptirile ei. - Am fugit de - acasă deghizată... tot mă amânau, ba azi, ba mâni... dihania de doctor zicea c-ar fi periculos pentru el... auzi periculos? Eu nu sunt periculoasă! zise ea răstită! - Dar dacă s-ar trezi... atunci, o, atunci... Dormi! dormi! șopti ea aplecîndu-și gura pe fruntea lui... El simți o rouă umedă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în general, ei au fost la origini creațiile rezultate din zbaterile și coșmarurile lui Ion Iliescu, care după ce a creat și a alăptat la sân această monstruozitate socială, era să fie înghițit cu totul de ea. I-a dat viață dihaniei, i-a dat avantaje, cât pentru șapte vieți, avantaje care nu mai pot fi întâlnite nicăieri în lume. Păi numai ascultați, și dacă până la coadă nu faceți infarct, aflați că nu sunt decât o parte dintre avantajele de care se
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
decât cele de magnoliu, și dispuse pe fiecare bucățică de creangă, erau albe florile, m-am apropiat fericit de copac să rup o creangă superbă ce se legăna înspre mine, și când mi-am strecurat mâna printre flori a apărut dihania, sărise un gard de sârmă foarte aproape de mine, așteptând să vadă dacă voi rupe sau nu creanga aceea, pregătindu-se să sară la mine în cazul că aș fi făcut-o, dar eu, temător, mi-am retras mâna, apoi încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
voi rupe sau nu creanga aceea, pregătindu-se să sară la mine în cazul că aș fi făcut-o, dar eu, temător, mi-am retras mâna, apoi încet am făcut câțiva pași în spate, tot cu ochii la copac și dihania păstrează aceeași distanță de mine, e legată cu un lanț care se desfășoară pe măsură ce vine în urma mea, mă îndepărtez la o distanță apreciabilă de copac, dihania s-a oprit rânjindu-mi cu colții, știam că nu-mi va face nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
apoi încet am făcut câțiva pași în spate, tot cu ochii la copac și dihania păstrează aceeași distanță de mine, e legată cu un lanț care se desfășoară pe măsură ce vine în urma mea, mă îndepărtez la o distanță apreciabilă de copac, dihania s-a oprit rânjindu-mi cu colții, știam că nu-mi va face nimic dacă n-am rupt florile, nu-mi mai era frică, doar sentimental copleșitor că fusesem la un pas de minune și n-am îndrăznit, apoi portarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nouri dulci suiau și aburi 85 Rătăcind chiar pîn' la Cuburile de lumină 86 și căldura, însorite, 255 Căci multe ferestrui împodobite cu súave podoabe Dădeau spre a lui Tharmas Lume, unde-n șiroaie necurmat Talazurile-i se rostogolesc, unde dihanii hoinăresc pe căile-nspumate. Pe nori Fiii lui Urizen priviră Ceru-n jur zidit; Ei cumpănit-au și pus-au ordine în totul, si mîngîiat fu Urizen să vadă 260 Lucrarea minunată cum curge înainte precum cele văzute din cele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Glasul și pe răsunătorul mal statu, Strigînd: "Furie-n mădularele-mi! și nimicire-n oasele și măduva-mi! Țeasta mi-e despicată-n fire, ochii-n meduze Plutindu-mi pe maree rătăcesc bolborosind, bolborosind, 165 Rostindu-mi tînguirile și zămislind dihanii mici Ce batjocoritoare șed pe-ale mareei pietricele În toate rîurile-mi și pe uscate scoici pe care peștii De tot le-au părăsit. O nebun! nebun! să îmi pierd cea mai dulce fericire. Unde ești, Enion? ah, de viclenie 116
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Urizen, Prințe al Luminii? Și pe tine, O, Lúvah, prințe al Iubirii, pînă ce Tharmas fost-a dezbinat? Și eu, ce pot acum să văd pe dinaintea Ochilor De nu doar Moarte Veșnică, si Veșnică lucrare-ostenitoare-a luptei 145 În contra chipurilor de dihanii ce printre valurile-mi liniștite cresc? Aceasta-nseamnă a fi Unul Dumnezeu? mult mai degrab' aș vrea ca să fiu Om, Dulcea Știință să o știu, si sa ma însoțesc cu sinceri camarazi, Șezînd pe sub un cort, privind turme de oi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Pe care în zadar am căutat-o pe felurite căi, si totusi trăiesc încă. 60 Trupul Omului fostu-mi-a dat. Degeaba caut să îl nimicesc, Fiindcă tot se iscă-n pești și iezme-ale adîncurilor, Și-n aste chipuri de dihanii în Veșnic chin Trăiesc, Și tu, O Urizen, căzut-ai, spre-a nu fi izbăvit nicicînd. Lumina-ascunde-ți-o de mine pentru totdeauna, si eu ascunde-voi 65 De tine hrană 158, așa-nceta-vom să mai fim, și ale noastre suferințe
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
arzînd. Apoi zărit-a chipurile tigrilor și Leilor 161, oameni decăzuți. Și multi în șerpi și-n viermi, întinși enorm de lungi Peste țarina mohorîtă și întinate cărărui, îi ațin calea Afară trasă dintr-un adînc în altul, țesuta de dihanii cu șolzi 120 Și mari spinări sau înzeuate-n coji de fier, sau de arama, Ori de aur; un chin scînteietor ce strălucește, șúieră cu veșnică durere; Altele162-aveau coloane de văpaie ori de apă, întinse-n înălțime, Și uneori în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cea tăcută, nici toate-oștirile din cer mișcîndu-se în trupu-i301. Îi sînt întunecoase sălile de foc, și-n jurul mădularelor Șarpele Orc 505 Cerc peste cerc încolăcindu-se-l cuprinde 302, Și ale sale mădulare, care la desfrînare-mbie303, Varsă afară solzoasele dihanii ale neodihnitului adînc. În rîuri se ivesc și tulbură părțile de jos A' Omului ce zace peste țărmuri, veștedul cap De stîncă cea Jilávă sprijinindu-și, înfășurat de-a' morții buruieni. 510 Ochii i se afundă-adînc în cap, carnea-i
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în formă romanțată, îngrozitorul sfârșit al duducăi Safta.) Eroul este catapultat subit într-o atmosferă de coșmar: "O șuierătură de vânt ce auzii fără veste prin horn mă făcu să cred un moment că sunt în mijlocul unei stepe, înconjurat de dihănii". Încatenarea secvențelor generatoare de teroare este solidă, iar cadența enumerațiilor creează efectul unei cavalcade emoționale greu de strunit: "Toate acestea se petreceau pe când aveam capul sub plapomă. Din nenorocire însă, nu puteam să stau multă vreme așa. Căldura, neastâmpărul, frica
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
vreme așa. Căldura, neastâmpărul, frica făcură să asud așa de cumplit, încât, cu orice preț, trebuia să mă descopăr pentru a nu muri înădușit." Orice precauție augmentează anxietatea: "Dar, spre a nu face multe mișcări, de frică să nu stârnesc dihăniile din stepă, prinsei să trag cu degetele picioarelor încet, încet plapoma în jos... când o! întâmplare!... o, ceas rău!... plapoma [...] lunecă de pe mine și... deodată mă trezii gol, dezarmat și prăpădit în mijlocul întunericului, expus la toate fantomele". Trebuie reținută expresia
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
suspans: "namila venea prăpăstioasă, întărâtată și de rană, și de larma crescândă a unui corn și a unor câini de vânătoare". Stoicea are prezență de spirit și reușește să răpună fiara: el "făcu vânt copilei în scorbura de var [...], așteptă dihania până se apropie bine și-o trăsni de-i risipi creierii". Episodul are valențe anticipatoare și dobândește, în lumina epilogului, o semnificație aparte. Odată îndepărtată primejdia, eroul descoperă că pe tânăra domniță o cheamă Tecla și că ea este fiica
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
la cinematograficul Frankenstein, cunoscînd un moment notabil în Secolul luminilor, aceasta făptura făcută prin excelență, parodie a naturii prin mijloacele antinaturii, e o culminație a antiumanismului. Poezia în discuție include frecvent asemenea pseudooameni: "Tatăl Dostoievski avea creier albastru,/ era o dihanie căreia nu-i plăcea orice sînge,/ ci numai cel al sufletului cu steluțe de primăvară și toamnă.(...) Tatăl Dostoievski mereu posedat de barba-i că de un cer de iedera/ aude și vede prin aburii serii,/ el este zidul în fața
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
de spânzurători). Fără complexe, autoarea ași demontează, suprarealistic, făptura, spre a obține din sine factorii naturii, deopotrivă cu oniricele năluciri, marcând clar nostalgia: " Apoi ați scoteai singură câte un ochi și al puneai alături./ Pentru zilele an care poate-poate cărăbuși,/ dihanii azurii și litanii vor țâșni din creierul tău/ și se vor pierde spre asfințit printre alte vise noroioase/ și departe de casă./ Păi sigur că da, așa stau lucrurile" (Dihanii azurii și litanii). "Dezastrul" ănsusi iese din trup precum un
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
și al puneai alături./ Pentru zilele an care poate-poate cărăbuși,/ dihanii azurii și litanii vor țâșni din creierul tău/ și se vor pierde spre asfințit printre alte vise noroioase/ și departe de casă./ Păi sigur că da, așa stau lucrurile" (Dihanii azurii și litanii). "Dezastrul" ănsusi iese din trup precum un șarpe veninos, tăindu-i drumul vieții: "Dar năpârca vineție a dezastrului/ cât de bine mi-o amintesc./ S-a strecurat tiptil anca din copilărie/ pe maidanul din spatele casei noastre,/ și-
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
București, 1951-1956, când a pierdut parohia, continuând aceeași carieră bisericească în Banat, între 1962-1976. În texte, Dumnezeu este un personaj recurent. "Sunt un ales al Domnului." (Omul exorbitant) "După ce Dumnezeu, dezlănțuindu-și duhul desăvârșit în sânul Firii, clădi lumea, douăsprezece dihănii diabolice dar definitive își sfințiră fuga." (Manualul bunului zodier) Conceptele teologice sunt caricaturizate cu o cruzime adolescentină: "Orice ființă sau lucru are duhul său, care-l freacă, îl ațâță și-i dă viață pentru o mie de ani." (Duhurile balneare
Un avangardist dincoace de ariergardă by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/10684_a_12009]
-
de urși, vînătoarea de vulturi, vînătoarea de elefanți etc., etc. Patima cinegetică este proprie, de altminteri, tuturor tarasconezilor, încă din timpii mitologici cînd teribila Tarască, monstrul cu chip de dragon sau crocodil, bîntuia pe malurile Rhonului, făcînd numeroase jertfe. Că dihania ar fi fost răpusă de oameni sau, potrivit unei alte tradiții, sugrumată de sfînta Marta (eveniment celebrat în fiecare an o dată cu praznicul sfintei) are mai puțină însemnătate. Orișicum, în amintirea victoriei de atunci, "în toate diminețile de duminică, Tarasconul ia
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
dintre cele citate mai sus, a lui Gala Galaction, intitulată Ciudat, pînă la urmă, pare să contureze de la început o figură foarte apropiată de “silueta pitorească” lovinesciană: „Cînd mă uitam la el, mi se părea că văd una din acele dihănii curioase și rare, care trăiesc ascunse în fundul heleșteielor”. Și, mai convingător, poate: „Într-un trup de copil, el purta vivacitatea, limbuția și nu știu ce descumpăneală și lipsă de discrețiune pe care ar fi putut să le împartă între ei trei oameni
O figură din insectarul lui E. Lovinescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13323_a_14648]
-
ca să nu mănânce Luna cea frumoasă". După trecerea ,pericolului", sătenii reacționează la fel de sălbatic: , După ce a trecut eclipsa, auzeam oamenii spunând, care mai de care, că el e cel care a speriat Vârcolacii, pentru că clopotul lui sau pușca altuia a speriat dihăniile să nu mănânce Luna și că, dacă nu ar fi fost ei să tragă clopotele de la biserică, să pună praf mult în pușcă, ca să facă bubuitura mare, ar fi rămas lumea fără Lună". La urma urmei așa îi învățaseră poveștile
Luna de pe cer by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/11213_a_12538]
-
prin sate manifeste cu Tito banditul ce agita un topor plin de sânge prin întunericul de miere neagră stelele ude luminau singurătatea de oglindă nesfârșită a câmpului ars de secetă pe care nu se ivea nici un chip de om sau dihanie din când în când doar spectrul foametei scheletele ei și praporii auriți de la înmormântări îmi amintesc flăcările proiectând sânii și brațele ei pe un perete de var sub care ticăia ceasul cu arc al așteptării tale de femeie ce mă
Poezii by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/4691_a_6016]
-
stele străbătând? în care intri prunc și ieși bărbat ca tremurate rugi/icoane-n gând. E iesle craniul cu plăvanii-n somn /rupturi de nori abside paraclis/ în mâni cu pânea pari truditul domn mutând biserica din spic în vis. Dihanie e viața (îmi repeți cum peștele înoată pe uscat și cazna grea sub hămesiți nămeți cireșul altoit mi l-a uscat) Sunt caraule zi și noapte (trib cu ochi de lup la sângeros îndemn) tu (fiu rătăcitor) silitul (scrib vorbind
Poezie by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/12466_a_13791]