376 matches
-
și felinarul trăsurii (unul, din economie, deși badea Vasile pretexta că celălalt s-a stricat...) scotea mereu din întuneric, ca din neant, picioarele stejarilor, și din când în când, o movilă de prund, care trecea pe lingă trăsură ca o dihanie informă și misterioasă. Când am ieșit la câmp, s-a deschis o noapte înaltă, o noapte a cerului și a stelelor. (Nopțile cu lună sunt ale pămîntului.) La podul Ozanei, badea Vasile a oprit pentru motive variate: să-și odihnească
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
În negru și moșnegi cu barbă gălbuie, stând pe lavițe și privind În gol, cu gândurile duse parcă pe altă lume. Cimitirul altădată foarte Îngrijit se transformase Într-o pădurice de nepătruns, unde se aciuaseră dihorii, vulpile, bursucii și alte dihănii. Crucile fuseseră furate și puse pe foc, iar În morminte colcăiau șerpii. Iazurile se acoperiră de mătasea broaștei și se transformaseră În mocirle urât mirositoare. Băile de abur, ca și șurile ce străluceau altcândva În soare, se transformaseră și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lupi anul trecut, zise Vasile. Chiar aici? întrebă cuconu Grigoriță. — Chiar aici! Aici, doi. Da’ peste alții am dat eu în alte părți... De cum dă omătul, parcă ce fac? Pe-atâta m-am pus și eu... Am o ciudă pe dihănii, lucru mare... Când am dat peste urma lor, nu mai am liniște... Asta-i ca o patimă, cucoane Grigoriță, la mine... lucru mare... Nici nu mănânc, nici nu beau, s-a sfârșit!... Vin eu, cucoane Grigoriță, și găsesc urmă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șubredă, șuierând cu mânie și bătând din grele aripi nevăzute. —Bădică, zise Nistor flăcăuașul, în iastă noapte iar au să vie lupii la perdele... —Tăceți, bre, că sunt câni voinici, și puști... ș-apoi pe așa vreme nu ies nici dihăniile din cotloanele lor... —Bădică, cum îi sta singur aici!... Mare crâșcare!... I-auzi, parcă vin niște ape!... —Măi băieți! zise încet Lepădatu, eu văd că pe voi v-a îngrozit vifornița... Așa mă înfricoșam și eu, când eram ca voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chirilice, pe care paznicul încercase, cu ani în urmă, s-o descurce, și izbândise în parte. O lăsase părăsită, căci el nu era cantor, ci vânător și paznic. Biserica lui era singurătatea. Luminile lui erau stelele și, câteodată, noaptea, ochii dihăniilor. Și cântările lui erau de la ape și de la cetini. Și-n tinereța aceasta a lui s-a bucurat de viață și de dragoste, nefiindu-i încă dat, după o lege a lui Dumnezeu, să bănuiască puterile necunoscutului. Nana Floarea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el întăi asta, nana Floarea și-a plecat nasul cu nemulțămire la lucrul ei. Culi râdea. —Mai bine te-ai gândi la altele... îi zise maică-sa. —La care altele? Eu mă gândesc la ale mele, care sunt pădurea și dihăniile. Se poate, dar să nu uiți, Culi, că mai sunt și altele pe lume. Ai fecior. —D-apoi ce fecior! Nu-mi trebuie să-l văd. Umblând, mâncând, dormind, fiind singur ori adunat cu alții - nu pot uita ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
atunci că vrea să-i ducă de-a dreptul în fund; dar pe urmă i-a dus spre stânga. Când s-au oprit mai încolo, căutând o altă orientare, Nicula Ursake a icnit. În aceeași clipă și vânătorul a văzut dihania la treizeci de pași pe un catarg gros de brad răsturnat. Se suise acolo și stătea gata să sară asupra dușmanului. Doctorul și făcuse gestul ca să ia arma la umăr; dar apoi amândoi oamenii își eliberară piepturile de răsufletul comprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își întocmiseră satul meșterii de albii. Era o așezare de nomazi; cai, porci și vaci umblau slobod în jurul căruțelor. Coviltirele erau ridicate de pe draghini și așezate pe stâlpi. Pe lesele de subt aceste coviltire se aflau dormitoarele familiilor, ferite de dihăniile și jivinele luncilor și de viiturile apelor la vreme de noapte. Focuri ardeau în toate părțile. Femei cu fuste colorate se învârteau între vetre și căruțe, pregătind cina. Meșterii lucrau la trunchiuri cu topoare care păstrau forma evului de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
excese și perversiuni. Filologicește deasemeni aveam dovezi că dumnezeii cu care se apostrofau unii pe alții rudarii erau zeii păgâni și zeii lari: dovadă că jargonul special se păstrase din vremea păgânismului. Găseam în viața fierbinte a mocirlelor, cu toate dihăniile și gângăniile lor, o stranie asemănare cu coloratura verbală a acestui vechi idiom rudăresc. Moartea e putrezirea vieții și viața își înfige rădăcinile în moarte: După legea Minții prea înalte, Fiecare-i la purcesul celeilalte, cum spune bătrânul poet Solomon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mai erau și vracii ambulanți care vindeau leacuri miraculoase și care se fereau să treacă de două ori prin același oraș. Erau de asemenea dresori de maimuțe care se distrau speriind femeile însărcinate, sau îmblânzitori de șerpi care-și înfășurau dihăniile în jurul gâtului. Harun nu se temea să se apropie de ei. Eu însă eram pe cât de speriat, pe atât de scârbit. În zilele de sărbătoare, veneau povestașii. Mi-aduc aminte mai cu seamă de un orb al cărui toiag dănțuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Vino mai aproape, dacă ai curaj, țap logodit... Marele Dregător: N-am curaj eu? (Cotoșman scoate de la brâu un săculeț cu prafuri de scărpinat și îl aruncă peste Marele Dregător). Marele Dregător: Aoleu, mi-a dat cu prafuri de scărpinat, dihania, aoleu, cum mă mănâncă...Aoleu, crăp, plesnesc! Cotoșman: (către slujitori) Legați-l pe ăsta, dar într-un fel cât se poate de muzical... Slujitor I : Cum muzical? Cotoșman: Cobză! În lanțuri, să vadă și el cum e! Domnița: A, dumneata
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
arate, cu o parte de trup ieșind deasupra valurilor, iar cealaltă parte rămânând sub apă. Angelica, aproape moartă de frică, a scos un strigăt de deznădejde. Rogero, cu lancea întinsă, a dat pinteni hipogrifului, îndreptîndu-l în direcția Orc-ului. Dar dihania aceasta diferea de tot ceea ce natura obișnuiește să producă. Arăta ca o namilă fără formă, neavând din animal decât capul, ochii și gura, aceasta din urmă fiind prevăzută cu niște colți ca de mistreț. Lancea lui Rogero l-a lovit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Șî comandantu’ o fost rănit ușor. Era un om tari cum sî cadi comandantu’ aista. Nu să dăde’ în lături nici di la o treabî. Împinge la tun alături di noi. Numa’ ci îl auzăi: „Hai, băiețî tati’, sî scoatim dihania din glod, cî altfel am feștelit-o”. Pune umăru’ șî parcî era mai ușor când îl videm cum sî opintești lângă noi... ― După război ai mai aflat ceva de el? - a întrebat Dumitru. ― N-am mai știut nimica, pentru cî
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
un podeț aruncat peste un pârâu... „L-om trece noi” - ne-am gândit, continuându-ne drumul... O pantă destul de mare ne-a ieșit în întâmpinare. Nu-i vedeam întinderea. Așa că am mers înainte. Încet-încet, însă, caii nu mai puteau trage dihania de tun. Eram doar la artileria grea. Atunci, „trupeții”, am pus umărul la împins tunul. Cu mare greu, am ajuns la podețul cu pricina... Ne-am oprit. Apa pârâului se auzea curgând învolburată într-un hău adânc. „Atenție!” - a răcnit
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Atenție!” - a răcnit „răcanul”. „Ca să intrăm pe pod, trebuie să ne rotim cu nouăzeci de grade dreapta. Treceți la roțile tunului!” Ne-am executat fulgerător. „Înainte, marș!” - s-a auzit una din comenzile plăcute „răcanului”. Caii s-au opintit, urnind dihania din loc. Noi împingeam cu toată puterea. Un pas, doi și... podețul începe să scârțâie din încheieturi și să se încline milimetru cu milimetru, dacă pot spune așa. Mă aflam în partea din aval a pârâului, care se arăta - după
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de tun cu lanțul dat de gospodar și când totul a fost gata am îndemnat: „Hai, băieților, că sunteți de ispravă. Ați tras la plug, ați tras la car, v-ați opintit la sanie, dar acuma o să urniți din loc dihania asta de tun. Hai, că la cazarmă am să vă dau tot ovăzul cailor de la acest tun”... Dacă ați fi fost acolo, v-ați fi minunat cât de frumos și lin au pornit plăvanii. Nu știu cum ar fi scos tunul din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
exagerată și mobilă și cu o privire așa de ștearsă din ochii decolorați că părea orb. Un chip străin și ciudat, un fel de ebauche, sau, dimpotrivă, ultima stampă a unei încercări omenești. O caricatură istovită a tipului saxon! O dihanie în orice fel, care, ciocnind mut oase dizlocate, ascunse subt o jachetă lungă, neagră, urca spre mine; un oberchelner de noapte! încă plecată peste balustradă ca pe un reazăm al beției care mă înfășură, îl lăsam să urce, când simții
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
părere de castel. Melancolic, orăcăia acolo un buratec. În balcon apărea imaginea unei domnițe care tindea mîneci largi spre cerul inversat. Pe deasupra înota, argintat de vreme, un crap. Sub sălcii pîrîiau scîntei. Apoi părerea de lumină era schimbată de vîrteje. Dihanie iscată în mister, pe unde se legăna un trunchi putregăit. Zimțată de gușa brotăcelului, doar tăcerea păzea pacea în livadă. - Să mergem în salonaș, cîrîi fericit Goilav. Tresării. - N-ar fi mai bine să rămînem aici? - Atunci mă duc să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
angrena în ele mai mulți oameni, cu atît mai proastă va fi rezolvarea. Organizați împreună, indivizii se lasă unul în nădejdea celuilalt, ajungînd ca nici unul să nu știe ce are de făcut. Un sistem totalitar are succes doar la albine, dihănii fără de rațiune și cu un perfect instinct al ordinii. Morala care sacrifică individul în folosul speciei nu se potrivește celei omenești. Aceasta a ajuns mai departe. Pentru insul civilizat colectivitatea nu are sensul de haitic. La omul civilizat colectivismul s-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ea blîndă, el bonom, avînd o figură a cărei expresie nu părea să fie tulburată de nimic. Dom’ Tomulescu se arăta cu deosebire încîntat de un cățel care, la poruncă, știa să se prefacă mort. În timp ce domnișoara Cornelia făcu prezentările, dihania nărămzie își executa numărul, privindu-ne cabotin cu un ochi deștept. Șapte ani din viața sa învățătorul și-i pierduse în prizonierat, tăind lemne în pădurile siberiene. Despre asta însă nu i plăcea să-și amintească. - Au trecut... dădea el
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
așa de tare, că i-a lăsat fără suflare și i-a zvârlit cât colo pe cei doi nătărăi nerăbdători. Ceilalți i-au ronțăit cu multă recunoștință, au prins ceva inimă și au așteptat să se poată Înfrupta și din dihanie. Cum se Întâmplă și În zilele noastre, din senin s-a abătut un ger năprasnic; mormanul de carne a Înghețat și s-a Întărit ca piatra. Atunci Întemeietorul a avut o idee care avea să Înrâurească hotărâtor destinul omenirii: a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
albastru, toamna dădeau În galben, iarna nu știa nimeni cum arată, că se băga În străfundul pământului, unde Își avea sălaș. După cum le tot apăreau bucăți de Balaur pe amândouă malurile, verilor nu le fu greu să-și Închipuie că dihania se Încolăcise În jurul Întregii Văi. Babele le preziseseră moarte cumplită: aveau să-și petreacă multe zile, vii, În burta ființei iadului, până să fie mistuiți. În așteptarea Întâlnirii cu nemaivăzut de fioroasa căpățână ce avea să-i Înghită ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unde el călătorea adesea ca să Înfrunte și să biruie primejdii, niște omuleți negri se pregăteau să hăcuiască și să Înghită acel balaur - și arăta către lighioana de pe umerii nevestei - care le mâncase oile, caprele și porcii. El izbutise să Îmblânzească dihania care nu făcea nimic fără să-i poruncească, atât de tare o stăpânea cu vorba și cu mintea. Băieții, Însă, nu la șarpe de holbau; știau ei că pe Valea Puțului se afla un balaur față de care ăl de pe scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]