1,278 matches
-
forța, urâțenia ta ți-o trimit înapoi, dacă vrei să vezi că pot, pot, urâțenia ta ți-o trimit înapoi și buze strânse și ascuțit-întins, eu am altceva pentru tine, uite, și ochiul se luminează cu aceeași intensitate și se dilată și îl văd cum moare, cum cedează clipind, întorcând capul în zâmbet moale, șmecher, țuguiat la față, nu-i prea convine, sunt obosit azi, n-am dormit, mi-e somn, ce-i cu mine azi, și-i spun, aștept acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
nu se știe dacă putem ajunge la vreo concluzie, eu nu mă știu pe mine, de unde ai putea tu să mă știi? Ce se poate înțelege decât că e răcoare, e vară și pare la mare, muzica asta care mă dilată, mă lungește, mă lasă fără oase, mă ridică pe marginea terasei, botul pantofului în gol și noapte, mi-aș dori să pot... eu și nimic altceva, sunt înțeleaptă și știu ceva și nu știu ce. A fost odată o fată care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ochelari mă dureau ochii și de la lumină și fără lumină, totul era dilatat, conștientizat, pașii, oamenii, detalii, toate sar în ochi și din toate caut o semnificație care nu vine, carnea mi se umple de aer, de la căldură vasele se dilată în mine și mă îmbolnăvesc de inimă, simt cum bate prea repede, anormal, simt nevoia să scriu altfel, nu pot, nu mai pot. Scriu la un internet după ce vorbesc prea mult și cu cine apuc și conștientizez că și ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
fiecare clipă, lumina zilei creștea. Acum deslușeam totul. Vântul se trezise și el și începuse a se zbengui, stârnind panică printre crestele înspumate. Deodată cerul se coborî la orizont, apoi o văpaie trandafirie se răspândi în tot văzduhul. Cu ochii dilatați de uimire, ama văzut arcul luminos al soarelui înălțându-se la orizont. Discul roșu începea să crească ireal deasupra mării. Atunci, primele raze țâșniră biruitoare, străpungând pâcla dimineții de vară. Apa își schimba treptat culoarea, devenind întâi aurie, apoi albastră
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sticla, dar Petru se opune demn. E de ajuns. Trec la șnițele și la vin. Șnițele sunt specialitatea Zorelei. Carnea e fragedă, vinul muscat. În soba de fontă duduie un arzător de opt sute. Pe pereții proaspăt vopsiți, umbrele lor se dilată de căldură. Serviți, dom' profesor, că e de unde. Hai noroc! Brândușă bea vinul dintr-o suflare. Își șterge mustățile stufoase cu dosul mâinii. Când o fi mai rău, așa să fie. Ca acum. Sughiță. Pentru caz de sughiț are apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Brăduț, fiul făcut cu a doua nevastă, l-a văzut în ultimele săptămîni și mi-a povestit că se închisese într-o mîndră, distantă, scîrbită indiferență. Fuma, cu ochii roșii de febră, țigară de la țigară. Ajuta cancerul să i se dilate în plămîni. A murit singur, cu spatele întors la toate, încercînd să-și aprindă un BT. N-a cerut ajutor de la nimeni. Poate că n-a vrut să-i observe cineva pupilele topite de spaimă. Mie mi-a rămas frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sunt deja trei săptămâni de când ea nu a mai venit. Nu știu dacă am ținut vreodată măsurătoarea timpului cu atâta precizie, iar dacă am ținut-o, a fost întotdeauna o numărătoare inversă, când vroiam să grăbesc timpul sau să îl dilat, așa cum se întâmpla în preajma examenelor. Vizitele mele, aici, au început să fie din ce în ce mai rare. Continui să vin, mânat de speranța de-a o revedea. Încă de la intrare, poziția și mai apoi privirea Licornului îmi spun că ea nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
maimuței la gât. Fereastra Pastel Tocmai în punctul unde valea se împreună cu cerul, arareori, se deschide puțin înainte de asfințitul soarelui o fereastră de lumină, ca un hublou. Și pe măsură ce soarele se retrage lent și opac sub pământ, cadrul ferestrei se dilată și lumina dinlăuntrul ei se revarsă în afară, pe la colțuri mai ales, în bulboane cristaline. Apoi, o să dispară ca și cum n-ar fi fost mirajul unei instanțe în ascunzișul de noapte al soarelui. Câteodată, ferestruica se apropie în alunecări lungi, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dincolo de punctul în care cerul se împerechea cu valea și forma acea fereastră de cer, ce i se arăta de-acum în fiecare zi. Zilele se derulau din ce în ce mai rapid, timpul zăbovea o vreme doar la asfințit, și anume, când se dilata în acea instanță de când ferestruica își făcea apariția până când soarele se prăvălea sub vale. Acum, fereastra s-a apropiat nepermis de mult. Înainta spre el uluitor de repede. Și, pe măsură ce înainta, bulboanele de lumină se revărsau pe la colțuri în afara chenarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că acum pot s-o ating din când în când, chiar dacă rar, sau abia perceptibil. Nu te poți aștepta prea mult de la un sentiment mic! Totuși, când suferința ia tot mai mult locul fericirii, sentimentul cel mic începe și se dilată, iar tu vei trăi falsa iluzie a unui sentiment mare. Umflat ca o bășică ce pierde încet apă, sentimentul gravitează o vreme în jurul tău, așteptând să fie înlocuit. Cred că sunt puțin fericită! a răspuns ea nesigură, ca și cum n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
atât de lente, încât dau senzația unei pelicule derulate cu încetinitorul. Mănâncă numai de trei ori într-o săptămână și sunt capabile să facă continuu dragoste pe durata a câtorva zile, ca și cum timpul lor în raport cu cel al nostru s-ar dilata. Ochiul lor înghețat te poate privi cu orele, fără nicio tresărire; nemișcarea lor predispune la liniște, reflectare și introspecție. Dacă vei fi urmărind cu orele o țestoasă, vei realiza acel sentiment al transcenderii timpului. Dintotdeauna broasca țestoasă a însemnat longevitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o percepție a timpului decât a spațiului, pentru că ochiul nostru cu greu le poate sesiza mișcarea. Pe mal, leoaicele de mare se cambrează la soare în cele mai senzuale poziții, își arcuiesc coloana aparent nevertebrată, ca pe o semilună. Se dilată sau se contractă ca niște râme. Lâncezind prea mult în soare, pielea lor alunecoasă și neagră devine aurie și strălucitoare ca nisipul. Blondele leoaice de mare colcăie unele peste altele. Puii, deasupra lor, se răsfață în soare, în cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tocmai își aranjase pe alt canal o întâlnire importantă cu o domnișoară la fel de letală. Așa cum Napoleon pierduse bătălia de la Waterloo (12 km sud de Bruxelles) în fața generalului englez Wellington din 13 iunie 1815, ca urmare a neconcordanței timpului minutul se dilatase pentru englezi și se contractase pentru adversari -, la fel și doctorul Talancă fusese învins de teleconferință. Când, după 28 de ore de convorbiri înfocate, bietul ministru epuizat avea să se refacă timp de 6 luni într-un sărman bungalow din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dădeau foc, fumul era dus de vânt și de aripile păsărilor înapoi în oraș. Oamenii respirau și călcau pe timp. Mioara îl strângea în cutii de chibrit. Îl va duce cu sine. Faldurile nopții le va duce cu sine. Ziua dilatată la lungimea anului, soarele încăpățânat de a putrezi aerul cu jarul trabucului le va strânge cu grijă. Epuizarea înaltă a corului de la radio, cearta pentru un loc de dormit al greierilor în hrubele pământurilor le va lua cu sine. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
morbiditatea descâlcirii adevărului despre Spațiu și Timp. Recunosc furtul, îmi asum pedeapsa de a-l evita așa cum a fost însăilat în secolele ei de detenție pentru că, fără îndoială, atunci când secunda nu mai are pentru ce trece devine inutilă și se dilată. La fel și ziua sau anul. Dar un prilej de a-mi scrie mie cartea anostă pe care sunt obligat să o public dintr-un sentiment de fariseism vădit, pentru a dovedi că pot să salt ceva decât să trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Singurătatea Lui e și a noastră. Dar el se confruntă cu pustiul spiritului uman. El nu e pustnic. Vorbind cu El însuși, creează tăcând, naște un Univers. Așteptând ca noi să ne trezim, să știm cine suntem, deja infinitul se dilată. E înspăimântător de puternic. Și atunci ce face? Așteaptă. Așa se menține echilibrul și infinitul nu dă pe afară ca șampania. Închis între pereții veșniciei, meditează. Și eu am înțeles atunci, Mitică, bunele intenții ale mamei. Grija raportării ei mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o acopăr cu tușul negru al pixului, dar parcă aș fi scris peste o pată de grăsime. Nu se vedea nimic. N-am mai răsfoit paginile scrise până atunci de-a lungul tinereții, ca nu cumva pata să fi trecut dilatată până la începutul primului capitol, în schimb, am găsit sub teancul de mii de pagini goale ultimele file scrise într-o limbă română cum nu mai cunoscusem până atunci, deși eu compusesem totul în românește. Ceea ce am citit era finalul scrierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
rățoi mic, lasă pe tanti să-ți pupe puța, mâine-poimâine calci pe urmele lui ta-tu..." Visul avea aroma chiloților uitați de tanti Didina, seva trunchiului de cireș: floare, frunză, fruct într-o cutie de pișcoturi sub grindă. Visul îi dilata nările de mistreț tânăr, fetele din revistă miroseau a cerneală de calitate. Trecea cu buzele umede peste fiecare coala A4, dâră de foame în icoană. Foșnetul paginilor aducea a rochie de mătase. Lacătul auriu, chinezesc, o singură cheie era precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ne strecurăm printre oameni cu ochii deschiși. Carnea se desface precum o scoică sub briceagul pescaru-lui. Durerea, la un moment dat, nu mai este durere, ci pătimire ia forma trupului, se topește în trup; durerea curge în sânge, pulsează, se dilată din fiecare celulă până în măduva oaselor. Așa se explică suferințele apostolilor dincolo de minune. Pe Ștefan l-a durut prima piatră, poate și a doua, apoi s-a împietrit stâncă. Pe Bartolomeu l-a durut prima curea scoasă din piele, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Prezența ei fizică transformă emoțiile în chestii concrete, orizontale. Absența ei înalță cu cât depărtarea sporește. Este un fel de ridicare a orizontalului pe verticală. Așteptarea este o fântână adâncă cu apă curată, limpede, rece. Femeia ca un pretext se dilată în tine ca o larvă, apoi ca un șarpe, apoi ca o ciumă, se împrăștie în sânge, în carne, în oase, urcă în creier, se sparge în inimă, mușcă din suflet, dar tu zidești cetatea, piatră peste piatră pentru dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
părinte Visarion. Acum, hai să facem o carte: îmi ești dator cu 800, da, 800. Nu te fă într-o ureche, dai cojoaca și suntem pe zero. În mijlocul munților, noaptea se lăsa ca o ceață. Cobora treaptă cu treaptă, se dilata, se împrăștia printre acele brazilor. La început, noaptea avea culoarea fumului de rumeguș, apoi se făcea verde ca o șopârlă în iarba de coasă. Pe la 8 noaptea devenea vânătă ca o curvă ucisă cu pietre. Pe la 10, era de smoală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e dor de tine, aproapele meu îndepărtat. Durerea monahului este alint, dorul umple pântecele pământului cu pământ: Retează-mi, Doamne, un deget din cele ce te întregesc în treime și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
unor realități sacre”. În Noul Testament, fac obiect de blasfemie: Dumnezeu, Cristos, Sfântul Duh, Biserica, îngerii. La origine, termenul presupune „lovirea agresivă”: „a lovi cu forța cuvântului pe cineva”, a păcătui prin vorbire. Lovitură fonică și semantică! Ulterior, sensul acesta se dilată: o realitate legată de sfera sacrului devine obiect de blasfemie nu neapărat prin virulența cuvintelor, ci și prin aceea a gândului sau intenției. Iertarea Nu voi discuta pe larg terminologia „iertării” în Noul Testament, ci mă voi opri doar la verbul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu o lentoare vecină cu sfidarea. Profesorul a privit spre el semnificativ: „Înseamnă că ai <spateă serios, prietene!...” Au intrat În salonul doi, unde se afla șetrarul pe care voia să i-l dea În primire. Bătrânul privea cu ochii dilatați la profesor, care i s-a adresat: ― În fața dumitale Îl ai pe medicul căruia va trebui să-i spui tot ce te doare. De astăzi Înainte, el va avea grijă de: ce și cât mănânci sau bei, cât urinezi - Îi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
țară a sădi un pom când ți se naște un copil este o datină” - i-a răspuns Gruia. Maria, care pe semne i-a zărit pe geam, le-a ieșit În Întâmpinare, cu băiatul În brațe. Tudorel privea cu ochii dilatați la cei veniți și cu zâmbet când a Întâlnit privirea caldă a lui Gruia. ― Sărut mâinile și bine ați venit! - i-a Întâmpinat Maria, Îmbrățișându-i cu căldură. Mama Maranda a rămas lipită de Maria mai multă vreme, sărutându-l
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]