518 matches
-
o varietate de valori aflate în conflict, cum se întâmpla cu fetele americane. Ruth Benedict Câțiva ani mai târziu, în 1934, ținând cont de valorile dominante într-o societate, Ruth Benedict va împărți indienii din sud-estul Statelor Unite în "apolinici" și "dionisiaci", prin publicarea rezultatelor cercetărilor sale de teren în cartea Patterns of Culture 221. Titlul cărții a făcut populară sintagma pattern-uri culturale, care este una dintre cele mai folosite în sociologia culturii și în antropologia culturală. Pattern-urile culturale se
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
valoare dominantă în constituirea și manifestarea personalității. Pentru cultura indienilor Pueblo din sud-vestul american, reținerea este valoarea centrală, iar pentru nativii americani din Marile câmpii abandonul le caracterizează acțiunile și personalitatea. Totodată, ea a folosit opoziția nitzscheană dintre apolonieni și dionisiaci pentru a diferenția culturile native americane. A descris cum în Grecia Antică adoratorii lui Apollo puneau accentul în timpul celebrării zeului pe ordine și calm. În contrast, adoratorii lui Dyonisos, zeul vinului, puneau accentul pe dezlănțuire (dezmăț), abandon și dorința de
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
renunța. Aceleași deosebiri le-a observat și între nativii americani, pe cei caracterizați de calm și cooperare socială i-a numit apolonieni, iar celorlați, dintr-un alt trib, care se manifestau gălăgios și aveau o fire conflictuală le-a spus dionisiaci. Ea a descris în detaliu contrastele dintre ritualuri, credințe, preferințele personale ale oamenilor din culturi diferite pentru a arăta cum fiecare cultură are o personalitate, care este promovată cu scopul ca fiecare individ să o adopte 222. Mai puțin cunoscut
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
poezie fie un cugetător cam naiv și prozaic pe motivul trecerii și fragilității omenești (Panta rei, Zădărnicie, Ceasornicele), fie un erotic sedus de contrastul dintre bărbatul dedicat țelurilor și chemărilor abstracte și femeia cu tipar „ca un ghimp” (Reînviere, Depărtare, Dionisiacă), totdeauna, însă, cu imagini și sensuri culese din lirica lui Tudor Arghezi (pentru care a nutrit o constantă prețuire). SCRIERI: Versuri, Craiova, 1934; Vocile singurătății, București, 1937; Organizarea minciunii, I, București, 1937; Decăderea dogmelor, vol. I: Cum au dizolvat evreii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286802_a_288131]
-
când torsul său alb îndoit înainte/ încremenește înghețat/ în curba argintie și hipnotică a dorinței sale,/ când timpul trece/ peste orologiul florilor nisipului din propria sa carne,// Narcis se pierde în vertijul cosmic/ în adâncul căruia/ cântă/ sirena rece și dionisiacă a propriei sale imagini./ Trupul lui Narcis se golește și se pierde/ în abisul reflectării sale,/ precum clepsidra pe care n-o va mai întoarce nimeni" (Dalí 2005g: 294). Poemul Metamorfoza lui Narcis urmărește aceeași desfășurare a tramei. Imaginea latentă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
vini tragice”. În prim-plan evoluează neamul Leordenilor, organizat psihologic după legi maniheiste, iar miza protagonistului, mezinul familiei, pare să fie decapitarea simbolică a genealogiei tarate prin orchestrarea colectivă a propriei morți. El își ucisese tatăl, un spirit sangvinar și dionisiac, nod nefast al lanțului familiei, dar paricidul declanșează blestemul stirpei. Avându-l ca prototip mitic pe Sisif, mezinul va fi condamnat la pribegie și la imposibilitatea sinuciderii, dar matricea sa - goana după propria moarte - survine, eliberator, în cele din urmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
lume căreia îi refuzase cu obstinație dimensiunea paradigmatică a adevărului și esenței, poetul se regăsește plin de bucurie în corpuri și obiecte, încredințându-se de calitatea ultimă a realului („Nu există alt cuvânt decât cuvântul”) și lăsându-se pradă freneziei dionisiace care stăpânește lumea lui Saturn: „Mă însoțește luna pas cu pas / La capul meu o am de când mă știu / Să-i mor pe lume stea și ultim fiu / Mă însoțește luna pas cu pas. Puterea-i e acum înțelepciune / Nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
Russie meridionale et Crimee par la Horgrie”. Dominanta literaturii este romantică, pentru că scriitorii și-au luat dreptul de a exprima o sensibilitate nouă printr-o formă artistică inedită.Un romantism cuminte, social și umanitar, cu o statornică tendință, prin apolonizarea dionisiacului, de supunere a patosului violent la exigențele măsurii, cu preocupare pentru limpezirea imaginii și controlului expresiei.Literatura își transformă, așadar, odată cu dezvoltarea socială, în același ritm,aproape, conținutul, formele de expresie, obiectivele, străduindu-se acum, mai mult ca oricând, să
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
subintitulată „Literatură. Critică. Informație”, „nu se situează în avangarda revistelor cu program”, intenționând doar să impună „cultul frumosului în poezie și proză”. Începutul de drum - se mai spune aici - s-ar situa, oricum, sub zodia „bucuriei mântuitoare” și a „chiotului dionisiac”. Deși modeste, cele două numere din C. n. se vor un frumos basm al „corăbierilor eterni”, iar aceștia sunt în majoritate poeți: Teofil Lianu, Mircea Streinul, Gheorghe Antonovici, Neculai Roșca, Tudor Ulmanu, Aurel Putneanu, George Nimigeanu, Victor Măgură, E. Ar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286466_a_287795]
-
eu cresc neîncetat.../ până mă respiră stele căzătoare”). Rituri ale unor necunoscute ființe htonice, ritmuri incantatorii, dorința de a cuprinde în sine o lume animală și vegetală inconștientă de senzualitatea ei sunt prezente aici, poemele fiind lipsite totuși de nebunia dionisiacă specifică unei astfel de inspirații. Invenția trimite la alchimicele arhetipuri ale uniunii elementelor („să văd cum luna se-nsorea/ și soarele cum se înlună”). Chiar și într-o poezie patriotică, în volumul Vânătoare de timp (1978), se recurge la metafora materialității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
lui favorit la fiecare oră. Înalt și deșirat, cu mâinile bălăngănindu-se pe lângă corpul costeliv și cocârjat, avea iuțimea și agilitatea unei primate. Obrazul lătăreț, brăzdat de firișoare roșii-vineții, prin care circulau hematiile într-o proporție de 50% cu lichidul dionisiac, era cartea de vizită cea mai elocventă a acestui "avortonus paedagogus". Iar pentru a-și calma starea lui permanent colerică, își absorbea cu forță și repeziciune cavitățile dentare într-un clănțănit și plescăit respingător. Avea prostul obicei să stea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
majorității sociologilor și antropologilor să admită că există două tipare de civilizație (pattern of cultures). Sorokin distinge între culturile ideaționale (ideational) și cele vizualiste (sensate), iar Ruth Benedict, mergând pe un drum deschis de Nietzsche, vorbește de culturi apollinice și dionisiace. E limpede pentru oricine faptul că occidentul a dat fără drept de apel câștig de cauză culturii ideaționale. Au existat voci care, încercând să nuanțeze chestiunea, au făcut opinie separată. Bergson vorbește de un rol „biologic” al imaginației. El vede
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tiparul" sufletului iubitei este o negură, "întunecime", o "noapte dulce" de care nu te saturi. "Neînțelesul" acelei neguri este lumina pe care-o caută Eminescu în celălalt: "izvoarele uimirii". Eminescu identifică în acea magmă voința de-a trăi (latura ei dionisiacă, nietzscheană) mai puternică decât orice ființă. Nu e de mirare când deasupra întregii lumi el simte raza unui ochi mai mare ("sâmburele vieții"?), guvernator, prototipul Ochiului Divin: "Ce plan adânc!... ce minte! ce ochi e colo sus! Cum în sămânța
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
apropierii de estetica urâtului: „Vreau inimii văpaia de sânge în nămol...” (Surdină). Textele din Cântece de galeră (1946) vor miza tocmai pe dezlănțuirea forțelor fruste, stihiale, din adâncuri, pe cufundarea în „nămolurile” colcăitoare, roditoare, ale ființei. Poezia seamănă unor ritualuri dionisiace: „Dă vieții, irozii / Subtilei beții; Să bântuie, vii / Veninuri, prin bozii... Mai lasă vioară // Și-arcuș - pentru îngeri./ Urechea-ți coboară/ Vulcanicei plângeri...” (Îndemn). Frecvent simbolismul cedează locul unor aluzii sociale mai precise, cum ar fi în Jurnal 1941: „Cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
rege care s‑a proclamat 2γΗ („zeu”) pe moneda bătută în timpul său, iar supranumele ƒΒ4ν∀<ΖΗ trimite de asemenea la manifestarea divinității. În fiecare lună, evreii erau obligați să celebreze la templu aniversarea regelui și să participe la sărbătorile dionisiace. 3) Corupție. Antiochos cumpără fidelitatea supușilor săi cu daruri și titluri nobiliare (cf. 1Mac. 3,36). Ultimele versete ale capitolului proiectează în viitor episodul morții tiranului, la capătul unei campanii victorioase duse împotriva Egiptului, Libiei și Etiopiei. Acestea sunt regatele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de vița de vie [...]. În vin își va spăla haina sa și‑n sânge de strugure, veșmântul său” - se află, după părerea lui Iustin, la baza mitului lui Dionysos, zugrăvit de demoni ca un creator al podgoriilor și al misterelor dionisiace (1 Apol. 5, 6). Mitul păgân spune că zeul, născut din Zeus și din Semele, deși devorat de Titani, s‑a ridicat din nou la ceruri, așa cum se întâmplă mai târziu cu Isus. În realitate, prorocia lui Moise nu are
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
provocării (care putea duce la refuzul de a participa la război, chiar cu riscul dezertării și al consecințelor sociale inevitabile). Iar dacă Nietzsche pătrunsese cu chiu cu vai în universul filologilor epocii (faimoasa teorie bazată pe opoziția dintre apolinic și dionisiac devenise un loc comun pentru diverse discuții despre poezie, mai ales la asistenții fără fler în analiza stilistică sau prea comozi pentru a urmări procedurile stricte derivate din lingvistica structurală), valorificarea "sportivului" din filosoful german (fie el și numai la
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
să se arunce din nou, prin intermediul mitologiei noi, în oceanul poeziei; creștinismul este, în ultima sa aspirație, un produs al spiritului oriental care a generat religia Indiei și a străbătut astfel tot Orientul [88]. Friedrich Hölderlin (1770-1843) visa o Asie "dionisiacă", izvorul oricărei regenerări [89]. Îl găsim printre colaboratorii "Musenalmanach"-ului, alături de Herder, Gottlieb Konrad Pfeffel, A.W. Schlegel, W. von Humboldt etc. [90], iar la ultimii doi am văzut cunoașterea lor pentru lumea culturală indiană. Panteismul său este de calitate
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
bine spus, Supraomul, sau poate, mai precis încă, Nietzsche însuși. Nu degeaba, în ultimii ani ai vieții sale, cu mintea întunecată, declara că este Dionis sau Crucifixul: ceea ce mai rămăsese din Iisus, în speculația romantică, se amestecase complet cu mitul dionisiac al eternului ciclu al morții și al renașterii vieții! Hegel se pare că nu a ajuns pînă într-acolo, însă, oricum, cu sistemul său "filozofic" deschisese calea tuturor aberațiilor inimilor și minților omenești, din moment ce renunța la prețuirea istorică a lui
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
o cântare a „darurilor pământului”, a vieții înțelese în integralitatea ei. Minima restructurare a ciclurilor vechi, completarea lor cu câteva piese noi (Prinos, Cântecul pământului, ce amplifică imnic tema din Alma Mater) conturează mai bine viziunea particulară, considerată adesea păgân panteistă, dionisiacă. În fapt, evlavia față de natură e o formă a evlaviei față de Creator, întocmai ca la țăranul român, și astfel expansiunile aparțin în cele din urmă trăirii religioase creștine, ce se exprimă mai direct în alte poezii (Miserere, Domine, Elan, Excelsior
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
depășind obișnuința de a aprecia "binele și răul pornind de la ceea ce se numește "fantasma lui Unul": Dumnezeu Unul, Adevărul Unul, Finalitatea, Sensul Istoriei și alte majuscule care ignoră pluralitatea lucrului uman și politeismul valorilor" (p. 48), pentru a accepta "atmosfera dionisiacă" ale cărei umbre se întind peste lumea socială. Sociologul fenomenolog s-a hrănit abundent cu seva filosofiei fenomenologice, cu sociologia comprehensivă a lui Max Weber, cu sociologiile subiective ale lui Simmel și Schütz, deopotrivă cu izbucnirile vitalismului romantic nietzscheian și
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
răul pornind de la ceea ce se numește "fantasma lui Unul": Dumnezeu Unul, Adevărul Unul, Finalitatea, Sensul Istoriei și alte majuscule care ignoră pluralitatea lucrului uman și politeismul valorilor. Dificultatea de a surprinde consecințele unei ordo amoris care renaște, impactul unei atmosfere dionisiace a cărei orbită se întinde tot mai mult. A recunoaște că în imaginarul și în pre-zenteismul ambiante există un impuls vitalist care pune împreună materialul și spiritualul. Intelectualismul sau raționalismul, încă dominante, cel puțin din punct de vedere instituțional, s-
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
îl filmează atât de bine S. Kubrick. Cu ochii închiși la constrângerile rațiunii moralizatoare, bacantele celebrează o legătură societală al cărei fir roșu este constituit din pasiune, emoție și alte afecte pe care nu le putem numi. Astfel de sărbători dionisiace postmoderne nu sunt apanajul unei anumite clase decadente. Desigur, putem repera manifestările lor paroxistice în producția cinematografică sau romanescă. De asemenea, este instructiv să revelăm exagerările coregrafice ale Istoriei lacrimilor, arta vizionară a lui Jan Fabre. Dar aceste forme dezlănțuite
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
conduitelor sexuale. Sunt considerate prin comparație societățile primitive și cele cu o cultură bogată, civilizată. În acest sens, ea a făcut distincție între societățile cu o "cultură apolinică", care accentuează pe armonia pacifistă, ca diferită de societățile cu o "cultură dionisiacă", în care exaltează conduitele agresive. Mai multe studii de psihanaliză din această vreme s-au raportat la cercetările de antropologie ale lui Margaret Mead. În studiul sexualității ea s-a folosit de metoda comparației, confruntând problemele ce vizau tulburările specifice
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
însușirile magice prin angajarea în procesul înțelegerii. Opera de artă și limbajul vin acum ca variante ale realității având atribuții ce țin de mitologie și de magie, în timp ce "mitul tragic poate fi înțeles doar ca o imagine simbolică a înțelepciunii dionisiace prin intermediul artei apolinice"23. Arta conduce lumea aparențelor spre limitele ei unde își neagă existența pentru a-și recăpăta statutul de singura realitate și artă a adevărului. Pentru a înțelege arta ca variantă a realității putem apela la simbolurile artei
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]