513 matches
-
este cea a perfecțiunii, seriozității, seninătății; este etapa care îl consacră pe Socrate ca pe "cel mai înțelept dintre oameni" cel care își ordonează existența conform dictonului "cunoaște-te pe tine însuți"; Socrate a fost un filosof apolinic, opus pasiunilor dionisiace. Figura, viața și învățătura lui Socrate au fost reconstituite pe baza surselor indirecte, în principal reprezentate de Xenofon și Platon. De aceea se vorbește de "cei doi Socrate", cel rezultat din sursa Xenofon și cel descris de Platon. Xenofon nu
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
lui Montaigne ("Nu sunt filosof") atestă modalitatea de a filosofa care constă în a-ți bate joc de filosofie. Totuși, Montaigne a "inventat" filosofia franceză. Marele secol (XVII) a fost apolonic (ordine, lumină, sobrietate, calm, măsură, simplitate, transparență, dialectică) și dionisiac (muzică, beție cântec, dans, viață exaltată, înflăcărare, jubilație, natură) Cuvântul "dionisiac" exprimă o nevoie de unitate, o transcendere a persoanei, a cotidianului, a societății, a realității; revărsare dureros - pasionată în stări ambigue, plenare. Cuvântul "apolinic" exprimă nevoia unui mod desăvârșit
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
constă în a-ți bate joc de filosofie. Totuși, Montaigne a "inventat" filosofia franceză. Marele secol (XVII) a fost apolonic (ordine, lumină, sobrietate, calm, măsură, simplitate, transparență, dialectică) și dionisiac (muzică, beție cântec, dans, viață exaltată, înflăcărare, jubilație, natură) Cuvântul "dionisiac" exprimă o nevoie de unitate, o transcendere a persoanei, a cotidianului, a societății, a realității; revărsare dureros - pasionată în stări ambigue, plenare. Cuvântul "apolinic" exprimă nevoia unui mod desăvârșit de a fi pentru sine, setea de a deveni un individ
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
Socrate este în adevăratul sens al cuvântului o caricatură căci lui i se atribuie un număr excesiv de mare de însușiri care nu pot fi întrunite niciodată într-o persoană. Principala acuzație adusă de Nietzsche lui Socrate: faptul că a distrus dionisiacul grecilor, a introdus raționalitatea împotriva instinctului. Raționalitatea și dialectica au fost medicamentele indicate unei societăți bolnave. Socrate era plebeul care, din resentiment, voia să se răzbune pe oamenii mai nobili ca el. Socrate a condamnat și respins adevărul artei prin
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
majorității sociologilor și antropologilor să admită că există două tipare de civilizație (pattern of cultures). Sorokin distinge între culturile ideaționale (ideational) și cele vizualiste (sensate), iar Ruth Benedict, mergând pe un drum deschis de Nietzsche, vorbește de culturi apollinice și dionisiace. E limpede pentru oricine faptul că occidentul a dat fără drept de apel câștig de cauză culturii ideaționale. Au existat voci care, încercând să nuanțeze chestiunea, au făcut opinie separată. Bergson vorbește de un rol „biologic” al imaginației. El vede
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acest spațiu sub semnul verdeții. Or, verdele simbolizează viața, seva, funcția clorofiliană, adică nunta soarelui - principiul genezic - și al planetei. 7 Natura și artificiul. Natura ocupă deci un loc privilegiat, desigur, dar obligată de om să însemne ceva. Ceea ce crește, dionisiac, e îmblânzit de o voință apoliniană, nicăieri n-avem de-a face cu o grădină sălbatică. Grădina filosofică este construită, alegorică, voită, decisă, aleasă, ca și formula ei orientală zen. Iarba și copacii, fructele și legumele sunt subsumate planului, proiectului
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Dostoievski. „Tragedia subteranei” (1968), Romanul unui oraș. Petersburg-Petrograd-Leningrad (1972), Poveste cu doi necunoscuți: Dostoievski și Tolstoi (1977) și Romanul unei drame: Lev Tolstoi (1991). Dostoievski și Tolstoi se înscriu, din nou, obsesiei dualului, pendulării între clasic și romantic, apolinic și dionisiac, lumină și întuneric, în cele din urmă cu întrețeseri subtile și simptomatice pentru o întreagă mare cultură. Sub semnul cumpenei pot fi așezate și însemnările din Secolul nostru cel de toate zilele (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor), Opțiuni (1989) și Idei
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
mai mult pe studiul prozei, dar este analizată și „utopia eutanasică” la Mihai Eminescu. Prin prisma insolitului, L. întreprinde o exegeză aprofundată a povestirilor lui Mihail Sadoveanu sau îl interpretează pe Mircea Eliade ca pe un autor ce trece de la „dionisiacul fantastic” la „halucinația banalului”. Cu Întâiul Eminescu (1998) va încerca o reinterpretare a operei eminesciene din perspectivă contemporană, respingând festivismul și mitizarea facilă. Izbutind să dizolve clișeul didactic cu care imaginea lui Eminescu a fost atât de des împovărată, exegetul
LIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287843_a_289172]
-
a sublima brutalitatea vieții. Avântul spre vis, profuzia de stele, amintirea ca purificare a trăirii arată un romantic. „Cântăreț bolnav” de singurătate și de toamnă, de gândul morții, G.-V. face din „pământ” o figură dominantă, pătrunsă uneori de febre dionisiace, ce mărturisesc înrâurirea blagiană. Privighetoarea oarbă aduce o notă muzical-funambulescă (Audiție din Saint-Saëns) în această lirică de o rostire mereu clară, plată adesea, în ciuda spaimelor care au alimentat-o. Poetul nu se va despărți de tradiționalismul în formula promovată la
GHERGHINESCU-VANIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287247_a_288576]
-
și figură a neliniștilor modernității - așa cum le conturează Cânturile lui Maldoror sau, la Nichita Stănescu, Lupta inimii cu sângele -, poeziei lui M. îi este caracteristică revărsarea unei spuneri aluvionare ce nu ținea seama de limitări prozodice. Ea răspunde însă trăirii dionisiace (,,dreptul la viață difuză și violentă”) și idealului deschiderii către toate nivelurile de existență, într-o respirație whitmaniană. ,,Pereche” cu sufletul pământului, eul liric își asumă o ,,mare religiozitate” (,,suntem veșnicia vieții”) și se situează pe același plan cu ,,Dumnezeul
MARTINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
paradisul pierdut, ci obârșia, începutul absolut, în care spațiu și timp, cosmos și logos se dovedesc indisociabile, iar această lume supraviețuiește în vatra satului. Motivul regresiunii nu se confundă cu un paseism melancolic și languros, lirica fiind marcată de tensiuni dionisiace convertite într-un expresionism violent și defulate într-un discurs amplu. Poetul a publicat și o carte de versuri pentru copii, Țara rândunelelor (1963), precum și un volum de eseuri, Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone (1974), în care
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
un vers convențional. Următoarele cărți oferă un vers mai tehnic, cantabil și metaforic în accepție modernă: „Versurile sale sunt sever elaborate, conceptuale sau controlat sentimentale, cu un timbru ușor recognoscibil” (Al. Piru). Așa cum s-a spus, H. este „un temperament dionisiac care pendulează între extaz și prăbușiri interioare” (Ovidiu Ghidirmic). Volumele Vânt de vis (1977) și Călăreț stingher (1984) au fost distinse cu Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova. În 1974 scoate volumul Convorbiri cu..., în care sunt prezenți Ștefan Aug. Doinaș
HINOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287434_a_288763]
-
aur, iazuri cu taine și ființe cu „gheare lungi”, „pulberi de nuferi” etc. („Frumoase știme când se-mbată luna / și sângele și-l culcă la picioare/ când cântă iarba - palidă, stăpâna /caleștilor de fum și de ninsoare”). Poemele capătă inflexiuni dionisiace, depășind exoticul, și celebrează vitalitatea, dragostea: „noi ne iubim și totuși suntem zei”; „atât de verzi suntem și atât de înalți”. Registrul nu se schimbă în publicistica din Țările de sus ale merilor (1974), autorul transferând filonul sentimental și aici
ROMAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289302_a_290631]
-
eu cresc neîncetat.../ până mă respiră stele căzătoare”). Rituri ale unor necunoscute ființe htonice, ritmuri incantatorii, dorința de a cuprinde în sine o lume animală și vegetală inconștientă de senzualitatea ei sunt prezente aici, poemele fiind lipsite totuși de nebunia dionisiacă specifică unei astfel de inspirații. Invenția trimite la alchimicele arhetipuri ale uniunii elementelor („să văd cum luna se-nsorea/ și soarele cum se înlună”). Chiar și într-o poezie patriotică, în volumul Vânătoare de timp (1978), se recurge la metafora materialității
STERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
rege care s‑a proclamat 2γΗ („zeu”) pe moneda bătută în timpul său, iar supranumele ƒΒ4ν∀<ΖΗ trimite de asemenea la manifestarea divinității. În fiecare lună, evreii erau obligați să celebreze la templu aniversarea regelui și să participe la sărbătorile dionisiace. 3) Corupție. Antiochos cumpără fidelitatea supușilor săi cu daruri și titluri nobiliare (cf. 1Mac. 3,36). Ultimele versete ale capitolului proiectează în viitor episodul morții tiranului, la capătul unei campanii victorioase duse împotriva Egiptului, Libiei și Etiopiei. Acestea sunt regatele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de vița de vie [...]. În vin își va spăla haina sa și‑n sânge de strugure, veșmântul său” - se află, după părerea lui Iustin, la baza mitului lui Dionysos, zugrăvit de demoni ca un creator al podgoriilor și al misterelor dionisiace (1 Apol. 5, 6). Mitul păgân spune că zeul, născut din Zeus și din Semele, deși devorat de Titani, s‑a ridicat din nou la ceruri, așa cum se întâmplă mai târziu cu Isus. În realitate, prorocia lui Moise nu are
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a se însura cu Cleopatra, nepoata generalului macedonean Attalos 47. Olimpiada a adus în preajma regelui Filip al II-lea (ale cărui proiecte vizau stăpânirea întregii Grecii și cucerirea Orientului 48), cel ucis la Pella, aplecarea spre magie și către riturile dionisiace, spiritul demoniac hrănit din vechi timpuri în Epir, „un genio nefasto per il marito e il figlio”49. Ambițioasă, dornică să domine viața politică, își marca prezența prin cruzime (și-a omorât dușmanii, după ce s-a întors în Macedonia, și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sexuale. Modul de manifestare este reprezentat prin dansuri cu ritmuri stereotipe, dezordonate sau sincronizate, agitație colectivă de tipul unor stări de transă generală, care imită sau chiar reproduc conduite care mimează violența. Ca exemple pot fi amintite bacanalele sau serbările dionisiace din Antichitatea clasică elenă, posesiunile demonice din Europa medievală, precum și megafestivalurile de muzică modernă (Pop, Rock etc.Ă din zilele noastre ș.a. Bucuria și starea de beatitudine, de fericire sufletească și moral spirituală are, la rândul ei, ritualuri de manifestare
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de reflecție critică pentru Maine de Biran, Schopenhauer, Bichat, Cabanis, Comte. Secolul al XIX-lea aduce din nou În atenție problema tipurilor umane, după criteriul valorilor culturale pe care le exprimă. În sensul acesta, Nietzsche descrie tipul apolinic și tipul dionisiac, la care, O. Spengler va adăuga ulterior tipul faustic. Th. Carlyle idealizează aceste tipuri umane după criterii pur valorice, descriind „tipologiile eroice”. În psihanaliză, C.G. Jung face o sinteză a datelor oferite de valorile culturale și pulsiunile individuale, izolând tipul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
reprezentative pentru civilizațiile date. Fr. Nietzsche distinge, În spațiul culturii clasice elene, două tipuri fundamentale care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile deja menționate, O. Spengler adaugă un al treilea tip fausticul, al
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
iubind ordinea și echilibrul (metriotes kai symetriaă, dar și ordinea exprimată prin bine și frumos (kalos kai agathosă. Este tipul creator artistic și intelectual prin excelență, cel care a creat ordinea spirituală și morală. El reunește două tipuri: apolinicul și dionisiacul. Tipul latin Caracteristice pentru acest tip uman sunt atitudinea de deschidere, inteligența superioară, expansivitatea și creativitatea. Raționalist, iubește ordinea și gândirea clară, exactă. Manifestă o mare nevoie de libertate, de dominanță, iubește puterea, este activ și caută să impună celorlalți
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi caută să impună ordinea. Socrate recurge la logica rațiunii care fascinează și atrage prin exercițiul gândirii creatoare a individului ce descoperă adevărul. Zarathustra caută să convingă prin persuasiune
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
vini tragice”. În prim-plan evoluează neamul Leordenilor, organizat psihologic după legi maniheiste, iar miza protagonistului, mezinul familiei, pare să fie decapitarea simbolică a genealogiei tarate prin orchestrarea colectivă a propriei morți. El își ucisese tatăl, un spirit sangvinar și dionisiac, nod nefast al lanțului familiei, dar paricidul declanșează blestemul stirpei. Avându-l ca prototip mitic pe Sisif, mezinul va fi condamnat la pribegie și la imposibilitatea sinuciderii, dar matricea sa - goana după propria moarte - survine, eliberator, în cele din urmă
SEVER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
lume căreia îi refuzase cu obstinație dimensiunea paradigmatică a adevărului și esenței, poetul se regăsește plin de bucurie în corpuri și obiecte, încredințându-se de calitatea ultimă a realului („Nu există alt cuvânt decât cuvântul”) și lăsându-se pradă freneziei dionisiace care stăpânește lumea lui Saturn: „Mă însoțește luna pas cu pas / La capul meu o am de când mă știu / Să-i mor pe lume stea și ultim fiu / Mă însoțește luna pas cu pas. Puterea-i e acum înțelepciune / Nu
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
2.1. Curriculumul edubba 45 2.2.2. Curriculumul „Casei Vieții” 46 2.3. Curricula în Grecia antică 48 2.4. Polymatheia sofistă 49 2.5. Curricula ezoterice 50 2.5.1. Misterele de la Eleusis 50 2.5.2. Misterele dionisiace 51 2.5.3. Misterele orfice 52 2.5.4. Misterele pitagoreice 52 Note și referințe bibliografice 56 Capitolul III. Curriculumul eironic și metoda maieutică 67 3.1. Primul teoretician al curriculumului 67 3.2. O cercetare peirastică a curriculumului
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]