509 matches
-
look 'a privi' și verbele de mișcare ca fly 'a zbura' și head 'a se îndrepta' în ce privește posibilitatea de a se combina cu elemente (prepoziții) direcționale / de localizare. Autorul observă că verbul see 'a vedea' nu acceptă vecinătatea altor prepoziții direcționale, precum toward ʻspreʼ, spre deosebire de verbe de mișcare precum head ʻa se îndreptaʼ și de verbul de percepție intențională look ʻa privi/a se uitaʼ. Să se urmărească, în acest sens, seria de exemple de mai jos, preluate din Gruber (1967
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
două verbe de percepție în termeni de "reperaj" constă în selecția unor prepoziții diferite. Verbul see ʻa vedeaʼ selectează prepoziția to129 ʻ(până) laʼ, care specifică distanța, iar verbul look ʻa privi/a se uitaʼ poate selecta prepozițiile cu sens direcțional to ʻlaʼ și towards ʻspreʼ. Contextele în care verbele de percepție, considerate global verbe de stare, apar în combinație cu elemente direcționale au fost subsumate de Talmy (2000) contextelor de "mișcare fictivă". Deși "participanții" la relația de percepție nu-și
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
până) laʼ, care specifică distanța, iar verbul look ʻa privi/a se uitaʼ poate selecta prepozițiile cu sens direcțional to ʻlaʼ și towards ʻspreʼ. Contextele în care verbele de percepție, considerate global verbe de stare, apar în combinație cu elemente direcționale au fost subsumate de Talmy (2000) contextelor de "mișcare fictivă". Deși "participanții" la relația de percepție nu-și schimbă poziția, utilizarea elementelor direcționale sau de localizare este curentă în exprimarea lingvistică a percepției (vezi exemplul I can see you from
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
ʻspreʼ. Contextele în care verbele de percepție, considerate global verbe de stare, apar în combinație cu elemente direcționale au fost subsumate de Talmy (2000) contextelor de "mișcare fictivă". Deși "participanții" la relația de percepție nu-și schimbă poziția, utilizarea elementelor direcționale sau de localizare este curentă în exprimarea lingvistică a percepției (vezi exemplul I can see you from where I am standing "Te văd de unde m-am așezat"). Această trăsătură se poate explica prin mișcarea imperceptibilă a undelor sonore / luminoase implicate
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
în sens vizibil mișcarea, în parametri dinamici. Cele mai răspândite contexte de "mișcare fictivă" sunt denumite de Talmy "coextension paths" și acoperă situațiile în care poziția (neschimbată) a unui entități este descrisă cu ajutorul verbelor de mișcare și al elementelor locative direcționale (de exemplu, This highway goes from Turku to Helsinki ' Această autostradă duce de la Turku la Helsinki'). Conceptul de "mișcare fictivă" poate explica astfel structura a numeroase tipare sintactice, printre care și situațiile care este implicat un proces de emisie (de unde
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
de Lambrecht (2000) pentru franceză. 128 Jeffrey S. Gruber, Studies in Lexical Relations, MIT doctoral dissertation, distribuită de Indiana University Linguistics Club, 1965. 129 Se disting deci două prepoziții to ʻlaʼ: una cu sens de localizare/distanță, cealaltă cu sens direcțional. 130 Verbul este glosat ca "a-și îndrepta ochii sau (despre ochi, privire) a se îndrepta spre cineva sau spre ceva pentru a vedea" (DLR, s.v. privi). Componenta direcțională a sensului nu înseamnă încă că actul perceptual "reușește" și că
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
to ʻlaʼ: una cu sens de localizare/distanță, cealaltă cu sens direcțional. 130 Verbul este glosat ca "a-și îndrepta ochii sau (despre ochi, privire) a se îndrepta spre cineva sau spre ceva pentru a vedea" (DLR, s.v. privi). Componenta direcțională a sensului nu înseamnă încă că actul perceptual "reușește" și că entitatea este focalizată și percepută. 131 Exemplele sunt preluate din DLR, tomul VIII, partea a III-a, s.v. privi. 132 Gheorghe (2009: 83) arată că, în astfel de situații
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
mai mică la obținerea efectelor de mai sus. Cert este însă faptul că reușita activității de muncă se obține numai în sau și în condițiile în care dotarea și formarea individului sunt însoțite și susținute de o stare internă dinamizatoare, direcțională și energizatoare care îi permite individului să se centreze pe realizarea obiectivelor propuse. O asemenea stare internă este denumită motivație. Conștientizarea rolului factorilor motivaționali în activitățile de muncă a condus rapid la ameliorarea formulei simplificate a reușitei, ajungându-se la
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
lor adecvată. Totodată, starea de necesitate de care vorbim, deci starea motivațională, nu numai că stimuleză, dinamizează organismul, dar îl și direcționează spre un anumit mod de satisfacere, spre anumite obiecte capabile să o satisfacă. Cele două laturi - dinamică și direcțională - sunt esențiale pentru înțelegerea comportamentului motivat. Când putem vorbi însă de comportamente motivate? După opinia noastră, în următoarele condiții: # când persoana se află într-o stare tensională generatoare de energie orientată spre realizarea sau consumarea ei adecvată; când această stare
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
aceeași zi, acela, atunci). Printre indicatorii deictici, trebuie inclusă folosirea în DD a unor verbe de mișcare către sau dinspre personajul care vorbește (Vino aici!, Pleacă!); prin contrast, în DI verbele de mișcare vor fi non-specifice din punct de vedere direcțional ori, precum alte elemente deictice, vor fi orientate către narator. Aceasta se întîmplă deoarece a veni și a pleca sînt la fel de orientative ca aici și acolo, așa încît unele combinații între ele pot suna artificial și absurd: ? Vor
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
focare bine delimitate ale căror influențe ar permite păstrarea unui paralelism perfect de-a lungul deceniilor; aceste clivaje se încrucișează mai degrabă, astfel încât un același partid se dezvoltă de cele mai multe ori la intersecția mai multor linii de falie. A. Clivajul direcțional Partidele politice trebuie să adopte o poziție clară față de mecanismul de dependență: pentru a-i putea combate efectele, trebuie să se cunoască natura acestuia. Unele partide se supun modelului economic impus, sperând să-l poată elibera încetul cu încetul de
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
cauzale; rupturile care o jalonează împiedică observarea unei permanențe a antagonismelor. Procesul de modernizare dependentă nu presupune formarea structurilor recurente, astfel încât să se poată degaja o omologie formală între clivajele care izbucnesc în împrejurări distincte. Fie că au un caracter direcțional, categorial sau referențial, clivajele amintite nu sunt structurate pe vreun criteriu geografic. Ele se formează ici și colo, fără a respecta a priori vreun principiu de repartiție. Astfel, metoda de comparație pusă la punct prezintă un caracter suplu și dinamic
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
pot fi împărțite în două categorii: definiții de tip derivațional (în gramatica tradițională și în gramaticile generative) și definiții de tip "unificațional" (de unificare), bazate pe constrângeri (în HPSG, în GPSG). Potrivit definițiilor de tip derivațional, acordul este o relație direcțională prin care trăsăturile de acord sunt copiate, mutate sau controlate de la / de către un nominal (numit controlor sau sursă) la un element care se acordă, numit țintă. Prin urmare, la nominalul controlor sau sursă, trăsăturile implicate în acord sunt inerente și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
conținută de (exprimată prin) indici, care exprimă diverse trăsături ca persoana, genul, numărul etc. De exemplu, pentru acordul subiect - verb-predicat, gramatica impune ca valoarea INDEX a verbului să fie aceeași cu INDEX-ul numelui subiect. Prin urmare, acordul nu este direcțional, impus de un termen altuia (de exemplu, impus de nume verbului sau adjectivului), ca în teoriile derivaționale, ci static. El se obține când prin constrângeri formale se obține o compatibilitate (unificare sau potrivire) între indicii a două elemente. Aceste constrângeri
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care să specifice schimbarea de stare (b): (a) Willa arrived breathless 'Willa a ajuns fără respirație' (b) We arrived (at the airport) '(Noi) am ajuns (la aeroport)'. Verbele agentive care descriu modul de deplasare apar în mod regulat cu grupuri direcționale, care specifică direcția și modul de mișcare. Lipsa specificării direcției este asociată cu comportamentul inergativ (c), iar specificarea direcției, cu cel inacuzativ (d): (c) Ugo a corso meglio ieri 'Ugo a alergat mai bine ieri' (d) Ugo è corso a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cel corespunzător lui 'a fi' pentru sensul de mișcare direcționată − sau diferit în funcție de context: verbele de tip roll 'a se rostogoli' sunt inacuzative când sunt cauzate extern (conform regulii "default" − vezi infra, 4.3.2.), independent de prezența unui grup direcțional. Verbele care denotă modul de mișcare și emisie pot fi considerate inacuzative dacă construcțiile rezultative denotă o schimbare de localizare, și nu o schimbare de stare. Regula de realizare argumentală a schimbării direcționate se aplică verbelor care exprimă o mișcare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu un grup delimitator (*Ion a hoinărit până acasă). Holmer (1999) propune un alt tip de analiză pentru verbele de mișcare, încercând să cuprindă și situația din bască 18: verbele de mișcare atribuie două roluri, Temă (subiectului) și Țintă (complementului direcțional), dar nu atribuie rolul Agent. Aceste verbe proiectează un VP dublu, care dă seamă de inacuzativitatea verbelor și de dubla atribuire a rolurilor 19. Pentru verbele cauzative este nevoie de un VP dublu, relația dintre verbul cauzativ tranzitiv și cel
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a se scurge') − Levin și Rappaport Hovav (1995: 11, 91) − nu pot fi clasificate ca fiind inacuzative sau inergative numai pe baza sensului: verbele de emisie de sunete care descriu evenimente având cauză internă sunt inergative; în prezența unui grup direcțional pot deveni inacuzative, cu excepția situației când sunt agentive. Grupurile direcționale apar numai cu verbele de emisie cauzative, cu cauză internă; prezența/absența unui grup direcțional este corelată cu cauza internă/externă. Perlmutter le include în clasa inacuzativelor pentru că, în neerlandeză
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu pot fi clasificate ca fiind inacuzative sau inergative numai pe baza sensului: verbele de emisie de sunete care descriu evenimente având cauză internă sunt inergative; în prezența unui grup direcțional pot deveni inacuzative, cu excepția situației când sunt agentive. Grupurile direcționale apar numai cu verbele de emisie cauzative, cu cauză internă; prezența/absența unui grup direcțional este corelată cu cauza internă/externă. Perlmutter le include în clasa inacuzativelor pentru că, în neerlandeză, acceptă pasivizarea impersonală. Argumentul unic este, de obicei, nonagentiv, nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
emisie de sunete care descriu evenimente având cauză internă sunt inergative; în prezența unui grup direcțional pot deveni inacuzative, cu excepția situației când sunt agentive. Grupurile direcționale apar numai cu verbele de emisie cauzative, cu cauză internă; prezența/absența unui grup direcțional este corelată cu cauza internă/externă. Perlmutter le include în clasa inacuzativelor pentru că, în neerlandeză, acceptă pasivizarea impersonală. Argumentul unic este, de obicei, nonagentiv, nu implică o schimbare de stare, nu descriu eventualități delimitate temporal, au cauză internă; deci noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbele în discuție nu conțin intrinsec informația "mișcare direcționată". Unele dintre aceste verbe denotă modul de mișcare, fiind incompatibile cu un grup locativ care să indice direcția (exemplele de sub (e)), altele sunt împiedicate de sensul lor lexical să accepte grupuri direcționale (exemplele de sub (f)). Deși unele dintre aceste verbe acceptă un grup locativ care indică direcția (exemplele de sub (g)), există două argumente care le exclud din clasa inacuzativelor: subiectul controlează acțiunea și nu este posibilă adjectivarea participiului pentru citirea nonpasivă. (e
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care subiectul este nonuman, deci nonagentiv (primul exemplu de sub (a)). Dacă subiectul este uman, verbul este agentiv, deci inergativ (al doilea exemplu de sub (a)). Pot exista treceri între subclase, care pot fi asociate cu marca se. În exemplul (b) grupul direcțional în pădure impune citirea "dispariție", iar grupul prin pădure, care descrie o mișcare nedirecționată, determină comportamentul inergativ al verbului, care, în plus, are subiect agentiv. (a) Boala recidivează; boală recidivată Criminalul recidivează; *criminal recidivat ( b) Ion se rătăcește în pădure
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un verb să fie inacuzativ (și să fie încadrat într-o anumită clasă), ci și alte proprietăți, cum sunt: caracterul uman vs nonuman/inanimat al subiectului; capacitatea de control a subiectului asupra acțiunii denotate de verb; existența unui grup locativ/direcțional în enunț. În funcție de acești factori, am prezentat numeroase situații care ilustrează trecerile între subclase semantice, o posibilitate sistematică constituind-o migrarea din clasa verbelor de schimbare de stare în cea a verbelor care descriu o configurație spațială. Ideea mai generală
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și denotă proprietăți ale situațiilor din lume, și nu ale predicatelor, propozițiilor, intervalelor. Reinhart (1996: 13) formulează observația că singurul punct în care analiza aspectuală e bună este explicația că, atunci când un verb inergativ e folosit cu un grup prepozițional direcțional (run to the park 'a alerga până la parc'), acesta manifestă proprietăți evidente de verb inacuzativ. Chierchia (2004: 59) nu împărtășește pesimismul lui Reinhart în privința relevanței aspectului pentru inacuzativitate, subliniind că inacuzativele sunt telice și foarte rar statice. Verbele atelice care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
to the tents ' Soldații au mărșăluit până la cort' The general marched the soldiers to the tents ' Generalul i-a făcut pe soldați să mărșăluiască până la cort'. Această variație caracterizează verbe agentive care denotă modul de mișcare, diferite de verbele inerent direcționale (come 'a veni', go 'a pleca'), care descriu direcția. Preluând sugestii de la Cruse (1972110, 1973111), Hale și Keyser (1987)112, Levin și Rappaport Hovav (1995: 111) observă că, în exemplele de acest tip, referentul obiectului direct păstrează un anume grad
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]