298 matches
-
ale unor teme care se regăsesc și în lucrările lui Jean Baudrillard. Mișcarea tel-quel-istă, prin asumarea psihanalizei, marxismului și a experiențelor-limită (ca de exemplu cele de text și de subiect), a dezvoltat principalele noțiuni care vor fi în centrul teoriei discursivității postmoderne. În textele baudrillardiene se regăsesc ecourile acestor subiecte, precum și trimiteri la o serie de filosofi contemporani cum ar fi J. Derrida, G. Deleuze, M. Foucault, J.-F. Lyotard. Un caz special este fără îndoială cel al raportării la Michel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
analizele și stilul observate în primele lucrări vor fi abandonate pe motivul irelevanței lor pentru o analiză pertinentă a societății contemporane. Etapa discursului postmodern începe în jurul anului 1980 și se concentrează pe descrierea personalizată a noilor forme de tehnologie, artă, discursivitate, societate. Vocabularul postmodern baudrillardian va cunoaște acum o dezvoltare remarcabilă, termeni precum hiperrealitate, simulacru, semiurgie (sémiurgy), implozie, seducție, transpolitic etc. se vor extinde prin intermediul unei scriituri care începe să împrumute din ce în ce mai mult din frenezia schimbărilor descrise. Baudrillard nu adoptă stilul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
subiect și obiect 342, dar, în sine, descrie lumea modernă subsumată sistemului de consum în masă, ce a condus la o largă proliferare a bunurilor și serviciilor. Așa cum majoritatea filosofilor postmoderni și-au legat propriile teorii de critica societății și discursivității moderne, evidențiindu-le structurile constrângătoare, la fel și în cazul lui Baudrillard putem regăsi descrierea acestora, completată ulterior de respingerea lor și de prezentarea propriilor perspective postmoderne. O caracteristică generală a acestei opere timpurii a lui Baudrillard rămâne însă preocuparea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o economie discursivă a risipei și potlatch-ului, în care teoria exprimată provoacă realitatea, iar concluziile exced legitimitatea premiselor. Incapacitatea economiei fondate pe teoria marxistă de a schimba societățile contemporane și de a produce o revoluție este transferată și în planul discursivității; de altfel, o miză a lucrării Le Miroir de la production este și aceea de a arăta cum teoriile se transformă în ideologii și se solidifică în discursuri metafizice, care, universalizând conceptele principale cu care operează, tind apoi să explice orice
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Sfârșitul dimensiunii lineare a pieței. Sfârșitul clasicei ere a semnului. Sfârșitul erei producției"432. Se observă astfel cum toate instanțele investite cu valoare în discursul modernității sunt considerate acum anihilate și inactive în vederea explicării noilor realități, iar schimbările în planul discursivității sunt prinse și ele în cadrul acestor modificări fundamentale ale opticii și ustensilelor discursive și retorice. Dacă schemele moderne binare, structurate și bine fundamentate aveau pretenția de a se referi la realitate și de a o explica, discursul postmodern se evidențiază
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
simulacru, simulare, seducție, strategie semnificative în ordinea intrării în universul baudrillardian. Pe de altă parte, cum obiectivul demersului nu este acela de a face o descriere și o interpretare exhaustive ale textelor filosofului francez, ci acela de a surprinde specificitatea discursivității postmoderne prin raportare la acest caz, al doilea set de operații pe care le voi avea în vedere se va constitui din relevarea postmodernismului lui Baudrillard prin raportare la forma și textura scrierilor sale, precum și la modul său de a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
importanța este acordată pathosului, se obține retorica-manipulare, iar dacă se accentuează logosul se va obține un tip de retorică în care va prima viziunea logică și argumentativă. Asumând ideea conform căreia manipularea, seducția, informarea sunt posibilități înscrise în însăși natura discursivității, precum și că vor exista permanent două tipuri de uzaj retoric, unul critic, lucid în raport cu discursul și procedeele sale (retorica albă) și unul care va urmări manipularea auditoriului, impunerea unor idei prin ocultarea mecanismelor discursive ce sunt puse în joc pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aceasta din urmă presupune satisfacerea a trei condiții majore (existența unei convingeri; existența unei aserțiuni care să contrazică această convingere și manifestarea unei intenții de comunicare fără să aibă neapărat o intenție de înșelare), seducția nu poate fi caracterizată prin discursivitate afirmativă și nici prin intenția comunicării. Seducția nu poate fi o mască discursivă și nici nu poate fi sinonimă minciunii, pentru că seducția implică metamorfoza răului în bine, a falsului în adevăr, transgresând opozițiile clare. Mai mult decât atât, "seducția este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
face să-și piardă sensul ea abuzează de semne și de oameni"549. Dacă și în această accepțiune seducția pare a se încadra printre conotațiile minciunii din planul cultural sau estetic, totuși există cel puțin o diferență. Dacă în planul discursivității obișnuite adevărul și falsul se află în "competiție", câștigul discursiv al unuia excluzându-l automat pe al celuilalt, în spațiul seducției "e ca și cum falsul ar străluci prin toată puterea adevăratului. E ca și cum iluzia ar străluci prin toată puterea adevăratului"550
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
au intrat deja într-un corpus al postmodernismului, fiind considerate referințe pentru orice încercare viitoare de trasare a contururilor sale. Concluzii Filosofia postmodernă o filosofie autofagă? Demersul pe care l-am susținut până acum a încercat să cartografieze imaginea unei discursivități postmoderne complexe, diseminate într-o multitudine de discursuri, de cele mai multe ori divergente, și să surprindă mutațiile importante ce se pot semnala în sfera limbajului și a practicilor discursive. Rizomatica înfățișare a scriiturii postmoderne, precum și cerințele proprii analizei de față au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
utilizează ceea ce apoi va submina, punând sub semnul întrebării majoritatea schemelor confortabile de gândire și acțiune de până acum. Intenția de bază care a însoțit acest demers a fost aceea a recuperării unor semnificații și dimensiuni ale postmodernismului plecând de la discursivitatea sa proprie. Deși temele postmoderne sunt destul de bine conectate între ele, am încercat să direcționez analiza spre problematica limbajului, a strategiilor discursive și a modalităților caracteristice scriiturii postmoderne. Chiar dacă postmodernismul a fost receptat și "definit" în diverse moduri și după
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Retorica devine astfel relevantă în structurarea unor formațiuni discursive postmoderne, textura postmodernismului cuprinzând de altfel o retorică a "deligitimării și destabilizării", a rupturii și a negației etc. Nu doar omul postmodern este de multe ori un homo rhetoricus, ci și discursivitatea postmodernă în ansamblu face în mod consistent apel la procedee și strategii retorice. Discreditată de-a lungul timpului în special în raport cu filosofia, al cărui obiect de studiu erau adevărul, obiectivitatea, cunoașterea etc., retorica își regăsește locul în postmodernism, mai ales
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o disoluție a conceptelor de bază ale filosofiei occidentale, în urma căreia sunt revalorizate efemerul, contingentul, persuasivul, gândirea slabă etc. Inversarea raportului logică retorică în postmodernism a condus la eliberarea forței retorice a textelor, care a dat o altă tonalitate dominantă discursivității postmoderne. Asumând discutarea retoricii în contemporaneitate pe nivelurile argumentativ, metafizic, poetic și textualist, direcțiile de cercetare din postmodernism converg către susținerea ideii conform căreia postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a celei textualiste. Un alt punct
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este pe deplin diferențiată, cei doi termeni folosindu-se preponderent sinonimic, incursiunea în teoriile care s-au construit în jurul lor a deschis, pe lângă o gamă de precizări terminologice necesare, și calea unor intersecții discursive care au format o parte din discursivitatea postmodernă. În acest sens, importanța tel-quel-ismului pentru postmodernismul francez este evidențiată, la fel ca și o seamă de teme deja comune postmodernismului în general (precum moartea autorului, scriitura ca eveniment, practică, putere, deconstrucție etc.). Reflecțiile pe marginea acestor subiecte au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pentru care postmodernismul înseamnă sfârșitul doar al unui anumit mod de a scrie filosofie, sau, chiar și mai puțin decât atât, doar reevaluarea radicală a modalităților de filosofare din modernismul european. Preluând ideea de poetică a postmodernismului de la Linda Hutcheon, discursivitatea postmodernă își întregește prezentarea prin adăugarea unor proceduri noi (citare, parodie, relexicalizare etc.). Discursul este acum considerat un vector de problematizare, în urma căruia situările nu pot fi decât provizorii, limitate contextual, dar deschise intertextului și subtextului. Ideea esențială a lucrării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sociale, culturale și istorice și dezvoltări ale utilizărilor. Discursul este unul dintre numele posibile pe care îl putem da" (p. 3). În această înțelegere, important rămâne contextul în interiorul căruia ceva capătă semnificație și se înscrie astfel în fenomenul general numit discursivitate. Obiectul de analiză devine activitatea contextualizată, iar acest demers își poate manifesta valabilitatea doar în prezența supoziției caracterului social al discursului. 263 Steven Connor, op. cit., p. 21. 264 Adriana Babeți, Delia Șepețean-Vasiliu (coord.), Pentru o teorie a textului. Antologie Tel-Quel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
îmbine foarte bine direcția discursivă de analiză a TVR cu noile curente comerciale de dezbatere. Revenind la demersul Televiziunii Publice de recuperare a discursului religios, direcția analitică de la începuturile discursului religios din TVR avea să aducă doi vectori pe linia discursivității mediatice: multiconfesionalul (pluralism religios) și dialogul (în sensul deschiderii, mai ales în cazul spinoasei relații cu greco-catolicii). Pe parcursul primului an post-comunist a existat o adevărată infuzie de materiale documentare și nu numai, iar cei doi vectori amintiți (multiconfesional și dialog
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
și Y. Stourdzé: [...] Un anumit număr de factori și de evoluții recente ne permite să întrevedem posibilitatea unei noi dezvoltări a studiilor semiologice în domeniul media. Mai întîi, trebuie remarcată o evoluție foarte profundă a teoriei lingvistice în domeniile enunțării, discursivității și pragmaticii (1982, p. 35). Ne propunem abordarea globală a diverselor practici de prefețe, epigrafe sau reclame. Totuși, principala noastră intenție nu a fost să constituim un corpus închis și exhaustiv. Am avut grijă să acoperim mai multe segmente de
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
ale discursului paratextual editorial. Care sînt aceste "genuri ale discursului"? Trebuie făcută o delimitare între "texte" și "discursuri"? Marcînd existența "tipurilor de enunțuri relativ stabile", Bahtin insistă asupra deosebitei lor mobilități. De fapt, pentru a lua în calcul toți parametrii discursivității, este necesar să dispunem de un model capabil să articuleze discursuri și instituții și să descrie "sistemul de raporturi" care, "pentru un anumit discurs, reglementează amplasările instituționalizate ale diverselor poziții pe care le poate ocupa subiectul enunțării" (D. Maingueneau, 1984
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
al finalității urmărite, cât și al gramaticii discursive (al organizării textuale) și al stilului. De certă utilitate sunt considerațiile lui Alexandru George 93 referitoare la cele două etape ale scrisului publicistic arghezian, care constată o evoluție a stilului dinspre zona discursivității, accesibilității, pragmatismului imediat, raportării interesate la real spre poeticitate, alegorie, gratuitate, hedonism estetic etc. Astfel, criticul înțelege pamfletul arghezian drept "un moment extrem al creației sale artistice" și, ispitit și el de o abordare comparativă, va insista asupra afinităților psiho-structurale
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
publicistic românesc. Dimensiunea ludică plasează, ab initio, discursul arghezian într-un spațiu al artisticității gratuite, aflat la extremitatea celui retoric, în care excelează gazetarul Eminescu. Cei doi poeți și, jurnaliști evoluează, așadar, în registre diferite: unul retorico-polemic, definit de principiile discursivității și ale elocinței de tribună (Eminescu), iar celălalt polemico-pamfletar, guvernat de hedonism estetic (Arghezi). O dată cu acesta din urmă "intră în rol pamfletarul-poet, care, recurgând la o falsă narațiune, transformă vulgaritatea nudă a faptului cotidian într-o poezie a evenimentului punctat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
incriminant este, asemeni "cireșei de pe tort", dacă ne e permisă asocierea, lăsat la final; el face obiectul unei culpe minore și, de aceea, perspectiva enunțării se poate schimba radical. O tendință constantă și firească, în publicistica polemică argheziană, este abandonarea discursivității retorice în favoarea unui lirism iconic al agresivității, care preia dubla funcție (expresivă și argumentativă) a metaforei, fapt semnalat, de altfel, și de o însemnată parte a exegezei. Într-un articol amplu (prin raportare la cele mai multe din gazetăria sa), publicat în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-514 a. Două fiind „genurile”, „inteligibil” (noetos) și „vizibil” (óratós),care, la rândul lor, se subdivid, primul presupunând ordinea „idei-lor” și pe aceea a „obiectelor matematice”, iar al doilea lucrurile și umbrele, pe măsură erau și operațiunile sufletului: inteligența (noesis),discursivitatea (dianoia), în-credințarea (pistis), și iluzia (eikasia) (511e). Epistéme sunt doar achizițiile primelor două; celelalte țin de doxa,pentru că nici chiar lucrurile, necum umbrele - skiai, imagini ale lor,nu-și sunt suficiente ontologic. Prin urmare, convingerea privitoarela ele, ca în cazul
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
familiile Smith și Martin nu mai știu să vorbească pentru că nu mai știu să gândească"116. Explicația nefuncționalității limbajului este, deci, lipsa suportului rațiunii, instalarea "neantului, ca sursă generatoare a absurdului, în edificiul logicii, în aserțiunea logică și în universul discursivității în general"117. Recursul frecvent de raționamente se face în sens parodic, cu scopul subminării prestigiului logicii ca mijloc de a accede la un adevăr absolut. Falsitatea silogismelor, relativismul deducțiilor logice, limita gândirii umane mascate printr-o rețea de teorii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
6'38:070 Reproducerea (parțială sau totală) a prezentei cărți, fără acordul Editurii, constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA ALINA CĂPRIOARĂ Discursul jurnalistic și manipularea INSTITUTUL EUROPEAN 2009 CUPRINS INTRODUCERE / 7 I. RADIOGRAFIA DISCURSIVITĂȚII /11 I.1. Conceptul de discurs / 11 I.2. Textul discursului / 17 I.3. Condițiile de producere a discursului / 19 I.4. Discursul și universul său de producere / 21 II. DISCURSUL JURNALISTIC / 25 II.1. Diversitatea perspectivelor / 25 II.2
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]