377 matches
-
constatăm că paragraful respectiv formează o secvență temporală: evenimentele se succed, există o anumită perioadă de timp între plecarea și întoarcerea prințului (A) care garantează unitatea povestirii (B), însă criteriul (C) este hotărâtor; predicatul inițial este chiar cel al unei disjuncții dintre subiectul S și obiectul de valoare al dorinței sale O (o prințesă adevărată). Între debutul și finalul secvenței nu putem spune că această ipoteză a lui Aristotel se verifică. Într-adevăr, la sfârșitul secvenței, Prințul se află în aceeași
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
S și obiectul de valoare al dorinței sale O (o prințesă adevărată). Între debutul și finalul secvenței nu putem spune că această ipoteză a lui Aristotel se verifică. Într-adevăr, la sfârșitul secvenței, Prințul se află în aceeași relație de disjuncție față de obiectul său de valoare. Nu există deci nicio transformare conjunctivă minimală, ceea ce se explică prin faptul că această scurtă secvență nu reprezintă decât începutul povestirii. Astfel ne vedem totuși obligați să mergem ceva mai departe cu analiza. La modul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
operator (Sop), subiectul de stare (S) este, la sfârșitul povestirii, conjunct (Δ) obiectului dorinței. Fie formula unui program narativ conjunctiv (pentru un program disjunctiv, ar fi suficient să inversăm predicatul inițial și final trecând de la o conjuncție Δ la o disjuncție V): PN = FT (Sop) >> [(S V O) > (S Δ O)]12 Mai exact, în afara faptului că subiectul de stare și subiectul operator pot corespunde aceluiași actor, mi se pare că este absolut necesar să spun că procesul transformațional (care reușește
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
scheme de susținere argumentative ale propozițiilor pe care tocmai le-am arătat, însă aceasta nu-și saturează sensul decât în cadrul logicii narative specifice poveștilor: subiecții pleacă în căutarea unui obiect care trebuie valorizat, ei încearcă să transforme o relație de disjuncție într-o relație de conjuncție pentru a aduce obiectul care lipsește și care reprezintă, de fapt, motivația narațiunii. Prima secvență, marcată de momentul plecării și cel al întoarcerii subiectului-erou, ne arată și soluția cu privire la această lipsă și, din această cauză
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
binelui și răului, ignoră plinătatea pomului Vieții. În veșnicia lui Dumnezeu „nu mai e nimic contrar” (Maxim Mărturisitorul): totul este pătruns de iubire și gratuitate. Morala nu știe că „unde intră «trebuie», acolo avem începutul eșecului”. Aceasta nu înseamnă că disjuncția între bine și rău trebuie ocultată, ci faptul că esența revelației ține de modul afirmativ al existenței. Morala se bazează pe refuz și pe interdicție. Neascultarea lui Adam n-a fost o eroare etică, ci o abatere a inimii de la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
gândirea creștină a Răsăritului grecesc”2 - , care admite că orice cunoaștere „nu se limitează la cunoașterea intelectuală, ci este un fapt existențial integral care presupune conlucrarea mai multor facultăți distincte (senzitivă, critică, abstractivă, reductivă, imaginativă, afectivă, intuitivă, perceptivă)”3. Această disjuncție facilă îl face pe Yannaras să afirme că „apofatismul esențialist” al lui Augustin sau Toma d’Aquino (1225-1274) nu ne adresează o invitație la poetica doxologică atât de specifică tradiției răsăritene. Asemenea judecăți generalizante sunt dublate de alte aprecieri riscante
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
confuzia ideii generale de intertextualitate. "Autorul care, scriind, se raportează la un text anterior, face muncă de rescriere; cititorul, fie el comentator sau nu, în clipa în care descoperă fenomenul, îl percepe ca pe hipertextualitate (s.n.)" (Cusset: 1999, 9). Această disjuncție operată de Cusset pune în lumină un fapt esențial: illud tempus al lectorului nu este același cu al scriitorului. Rescrierea este un nume pentru repetarea care acționează mecanismul intertextual (privit din perspectiva autorului). Repetarea invocă hipotextul; în același timp, diferirea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rușilor lipoveni - 2.2% (Popa, 2006). În pofida acestei omogenități etnice, unele localități au avut un procent al minorităților superior mediei naționale și regionale (Dobrogea). Astfel de localități există în ambele județe ale Dobrogei. În măsura în care diferențele etnice din cadrul unei țări impun disjuncții în ceea ce privește comportamentul electoral (clivajul centru periferie), obiectivul nostru este acela de a urmări rezultatele electorale din aceste localități cu un procent însemnat al minorităților etnice și de a identifica în ce măsură etnia presupune comportamente de vot. Pentru realizarea acestui scop am
Competenţa politică în România by Aurelian Giugăl () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1576]
-
în care percepția ar trebui să se producă” (Freud, 1926/1968). Modelul nevrozei obsesionale ilustrează însă cel mai bine maniera în care eul se cramponează de contrainvestirile sale. Cortegiul de simptome obsesionale poate apărea ca o sumă de factori de disjuncție și deci de contrapondere în raport cu presiunea pulsională: fie că e vorba de obsesiile însele (gânduri sau ritualuri) ori de mecanisme cum ar fi izolarea, anularea, raționalizarea sau formațiunea reacțională, avem de-a face cu bariere pe care eul le înalță
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în schimb, imaginea rezistă prin propria lumină, deschide spațiul median al unei mijlociri: Nu vom sfârși în niciun paradis/ în niciun infern dragostea mea/ ne vom târî sub o piatră și vom aștepta/ nepăsători tunetul". Nici...nici pune tocmai imposibilitatea disjuncției, nu a lipsei de perspectivă. Perspectiva se deschide între, dar de data aceasta ca relație, o punte de legătură, a unei manifestări prelungite până la sfârșit. Sfârșitul manifestării nu înseamnă însă ultimul apariției. Căci ceea ce s-a dat în imaginea unuia
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și pentru simplu fapt că era vorba de o decizie poate numai de moment a lui Cioran. Opțiunea lui împingea către un melanj ciudat al lui sau cu și, căci prefer presupunea, în cadrele conjuncției, exercitarea plăcerii conferite de libertatea disjuncției: Prefer distrugerea realului transcenderii lui". Era aici începutul unei hotărîri de a se împotrivi, cum va spune mai tîrziu, la tot ceea ce s-a creat de la primul nostru strămoș încoace. Poate nu greșim dacă situăm aici și acum, în rîndurile
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
fundamental al lui Dilthey este acela că trăirea nu poate accede dincolo de viață 53. (La conceptul transcendental de "trăire", la implicațiile și avantajele utilizării lui de către Dilthey ne-am referit pe larg în capitolul precedent vezi III, 3.) Impresia că disjuncția dintre cele două planuri ar fi fost depășită de Dilthey își are probabil originea în faptul că la nivelul trăirii este suprimată distincția dintre subiect și obiect, dintre actul și conținutul cunoașterii. "În experiența interioară, eu sunt prezent în mod
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
corect spirit cartesian, Gouhier apreciază că Geniul Rău este un artificiu, singurul ce permite o îndoială exhaustivă, un produs metodologic rezultat dintr-un exercițiu extrem al voinței, care dispare odată cu încetarea experienței imaginative ce l-a creat. Gouhier exclude totodată disjuncția dintre Dumnezeu înșelător și Geniul Rău indicînd astfel că dincolo de complementaritatea lor, cele două concepte sunt distincte. Primul este impus de o mișcare scrupuloasă a intelectului, a inteligenței, trimite la un transcendent cu o existență posibilă, necunoscută și concepută astfel
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Putere bazată pe valori locale Putere bazată pe valori cosmopolite Textură de roluri de slabă densitate Textură de roluri de mare densitate Clasele sociale o diviziune printre altele Clasele sociale diviziune dominantă Funcții latente Funcții manifeste Relații de conjuncție și disjuncție Grupuri de segregare și conflict Organizare pe baza unanimității Organizare pe baza sistemului de vot Conflict și răscoală Clivaje și revoluție Viață socială orientată regional Viață socială centrată pe ocupație Integrare Alienare și înstrăinare Acceptarea normelor și conflictelor prin consens
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
reprezentări printr‑o plă‑ cere sau neplăcere, fără niciun interes. Numim frumos ceea ce este reprezen‑ tat fără concept ca obiect al unei satisfacții universale 8. Din determinarea kantiană a frumosului ca universal fără concept s‑a de‑ dus prea ușor disjuncția dintre frumos și adevăr (autonomia esteticului). Însă universalitatea fără concept nu elimină semnificația ca atare, ci doar un vehi‑ cul al ei (conceptul). Dar cum arta lucrează cu simboluri, metafore, alegorii 4 Cf. W. J. earle, Introducere în filosofie, Ed.
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
de nivelul inferior sunt în mod repetat z)d)rnicite, întrucat similaritatea și repetitivitatea rezultatelor internaționale persist), în ciuda num)rului mare de variații ale atributelor și interacțiunilor agenților care se presupune c) le-au produs. Cum ar putea fi explicat) disjuncția cauzelor și efectelor observate? Atunci cand cauzele aparente variaz) într-un grad mai mare decât presupusele lor efecte, vom ști c) primele au fost incorect sau incomplet specificate. Eșecul repetat al încerc)rilor de a explica rezultatele internaționale în mod analitic
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
lui Macedonski cu Eminescu "complexul eminescian al lui Macedonski", ce vine, mai degrabă dintr-un "antijunimism violent, direcționat asupra lui Eminescu", acesta înțeles cu evidență ca un reprezentant al Junimismului. Sunt luminate astfel punctele de interferență ca și cele de disjuncție între cei doi poeți, "în cadrul ecuației" Eminescu Macedonski, relație posibilă avându-se în vedere "constituția neoromantică a ambilor". În dialectica Eminescu-Macedonski, exegetul descoperă "nu numai conjugarea etică, temperamental romantică a celor doi, dar și o corespondență de natură estetică, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
însă numai după ce am intrat în programul postuniversitar al University of California at Los Angeles (UCLA) am avut un interes academic în Europa de Est în general și România în special. Cred că interesul meu academic pentru România a fost alimentat de disjuncția pe care am identificat-o între procesul politic pe care începeam să-l cunosc prin intermediul propriei mele experiențe în România și România pe care o prezenta literatura de specialitate. Datorită contactelor personale făcute în România am avut un altfel de
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
va absolvi în 1932. Din această perioadă datează douăsprezece scrisori puse sub semnul „culmilor disperării”, pe care Cioran i le trimite din București. Legătura lor epistolară va continua toată viața - cu întreruperi din cauza regimului totalitar instalat în țară -, ilustrând paradigmatic disjuncția operată de istoria politică în destinul a doi tineri similar dotați și formați cultural, care conturau imaginea virtuală a unui cuplu de complementarități. La Universitatea din Cluj, unde leagă o prietenie durabilă cu Horia Stanca, e studentul preferat al lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290186_a_291515]
-
instituții (Liga Națiunilor) și judecate prin prisma (in)succesului acestora în a preveni o nouă conflagrație mondială. În dimensiunea conceptuală, respingerea principiilor idealiste de către reprezentanți clasici ai realismului mai ales E.H. Carr și Hans Morgenthau se face pornind de la premisa disjuncției dintre sfera internă și sfera externă a politicii. Pentru Morgenthau, de exemplu, principiile internaționalismului pot opera în sfera politicii interne tocmai datorită existenței unei autorități supreme însărcinate cu implementarea legislației, în vreme ce persistența politicii de putere caracteristice sferei internaționale se datorează
RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
civilizație cu terme, viaducte, drumuri pietruite, îngăimau pe margine, ca semn suprem al rezistenței, cuvintele dacice rămase și acum în limbă: barză, brazdă, viezure, mânz și crezul autolegitimator pentru viitorime: Suntem aici dintotdeauna! Anul 90 se clonează la scară universitară. Disjuncția principală este între cei care au trăit tranziția ca bursieri internaționali și cei care „au mâncat salam (universitar) de soia”, în timp ce primii „glob-trottereau”. Ceilalți, diverși, mulți și „cuminți” par că aplică metoda descurcatului local. Democratizarea învățământului universitar românesc este mult
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
social în ansamblu. Astfel că "Cei 3 P" s-au păstrat, dar și-au devansat orbita: au trecut de la misiune-Productivitate, Profit, Piață la viziune, căpătând o semnificație nouă: Profit, Persoane, Planetă. Demersul eticist pare a depăși, pe de o parte, disjuncția între valorile organizaționale admise și instituționalizate în interior și acțiunile și comportamentele neonorate în exterior. În interior, firma a pretins dintotdeauna angajaților să fie morali în relațiile intraorganizaționale, le-a cerut să dovedească integritate și loialitate în asumarea clauzelor contractului
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
între români și albaneji, (însă) deosebiri mult mai mari ne obligă să despărțim aceste două popoare. Înrudiți vor fi ei românii cu albanejii mai mult decât cu neamurile italice, ori cu celții, dar înrudirea este foarte îndepărtată” (II, 596). Aceeași disjuncție artificială este căutată și în plan gramatical: „Deosebirile morfologice și sintactice dintre limbile română și albaneză sânt foarte mari, ceea ce ne obligă să despărțim aceste două popoare” (II, 629). În plan lexical Philippide încerca să dezmintă concluzia lui Gustav Meyer
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
s-ar sprijini pe o afirmare evenimențială a Numelui. Dar Numele, la rândul lui, este un simplu cod, o ipostază argotică a Persoanei : este nevoie de ceea ce s-ar putea numi, tot argotic, Mutra. De aceea, ca vehicul al unei disjuncții încă și mai profunde, Mutra lui dom Virgil trebuie să semnalizeze : telespectatorul trebuie să recunoască domvirgilismul în această particularizare mass-mediată, el trebuie, cu alte cuvinte, să fie virgilent. Chipul lui dom Virgil se mutrifică astfel, încetul cu încetul, devenind sinonim
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de imagini ale orașului în mizerie) și, în sfârșit, tema cuplului, ce revine în proza titulară. Obositoare prin tehnicismul stil Noul Roman francez, prozele din Vară-primăvară (1989) restituie fragmente de umanitate alterată (mediul social îmbâcsit și fără ieșire, cuplul în disjuncție irepresibilă, emigrantul întors în țară, nemaireușind să comunice cu nimeni, deși familia îl aștepta cu fervoare, din diferite motive), interesantă fiind tenta de teatralitate (ca și alura de scenariu de film) a multor pagini. Tocmai din acest ultim punct de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]