324 matches
-
Carmen Paschale) care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. Într-adevăr, Paștele nu e doar solemnitatea festivă, ci Cristos însuși, identificat cu Paștele prin faimoasa afirmație din 1 Cor. 5,7. După o prefață în distihuri elegiace, prin care cititorul este invitat la banchetul pascal, în prima carte sunt povestite, ca un fel de introducere, unele miracole din Vechiul Testament, în timp ce miracolele din Noul Testament sunt expuse în cele patru cărți care urmează; nu e vorba însă de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de poezie creștină. Opera în proză respectă cu fidelitate împărțirea în cărți a celei poetice, însă, după cum spune Sedulius însuși în prefață, adaugă ceva ce acolo fusese omis din necesități metrice. Sedulius a scris și două imnuri. Primul, compus în distihuri elegiace (este intitulat și Elegia) e o laudă adusă Domnului, iar în final conține unele paralele între Vechiul și Noul Testament în privința istoriei mântuirii. Mult mai interesant din punct de vedere poetic este al doilea care e alcătuit dintr-o serie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de-a face aici, cum observă Fontaine, cu un respect exagerat pentru reguli care devine aproape represiv. În sfârșit, ne-au mai rămas de la Isidor unsprezece scrisori și douăzeci și șapte de tituli, adică scurte inscripții versificate, aproape toate în distihuri elegiace, destinate, așa cum se obișnuia în poezia creștină încă din vremea lui Prudențiu, descrierii unor locuri care aveau o semnificație religioasă particulară; așa cum se întâmpla deja de două secole, cunoștințele prozodice ale lui Isidor sunt destul de reduse, iar producția sa
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bizare, care, alături de numeroasele latinisme și de ortografia latinizantă, îi fac versurile greu lizibile. În volumul Mărgăritarie sau Sentințe poetice, filosofico-moralo-estetice (1874), a prelucrat peste cinci sute de maxime aparținând lui Ovidiu, Horațiu, Marțial, Vergiliu, Terențiu, Tibul, Juvenal, Cicero ș.a. Distihurile sale, fluente, îmbină totuși nefericit neologismul și regionalismul, în alăturări improprii. SCRIERI: Mărgăritarie sau Sentințe poetice, filosofico-moralo-estetice, I, Satu Mare, 1874. Repere bibliografice: V. Scurtu, Un precursor al românismului sătmărean: Petru Bran, F, 1939, 2-3; Dicț. lit. 1900, 122. D.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285859_a_287188]
-
copii - Semăn flori... (1955), Hai, teiule, hai... (1955), Bună dimineața, Soare! (1955), Ascultați ce spune vântul (1958), Cântăreții nopții (1961), Țara Soarelui (1967). Acestora li se adaugă, târziu, alte trei volume de poezii, proiectate încă din anii ’40: Cântece și distihuri (1981), La poarta lui Ștefan Vodă (1985), și după 1989, când intră în viața monahală, Rapsod în Arboroasa (1995). Înrădăcinat în ruralitatea bucovineană și ispitit mai puțin de orizontul altor culturi, „iconarul” L. își nutrește sensibilitatea precumpănitor descriptivă din izvoarele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
și revoltă („Plug înfipt în lut și-n carne/ Și norod flămând, răscoală” sau „Drum bătut de țară plină/ Cu de toate și străină”). „Cartea a doua” din Curcubeu peste țară distilează aceleași teme și motive într-un șir de distihuri al căror model îl constituie cimiliturile și ghicitorile populare, dar și, poate, „poemele într-un vers” ale lui Ion Pillat. Alunecările în manierism și chiar în artificiu, semnalate de unii critici, nu vor fi scăpat nici poetului, care în Cartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
care în Cartea stihurilor și Carte de cruciat adâncește filonul religios (Hram la Putna) și dă expresie unor trăiri noi, în special sentimentului acut al „marii treceri”, proiectat pe fundalul sumbru al războiului. La distanță de câteva decenii, Cântece și distihuri relevă același pastelist, acum într-o expresie epurată, decantată, amintind poezia concisă a Extremului Orient, precum și un rapsod (una dintre piese se intitulează Eu, rapsodul Teofil) al confruntării dureroase cu sfârșitul, îndulcită de credință, de dragostea pentru cei apropiați, pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
de cruciat, Cernăuți, 1943; Semăn flori..., București, 1955; Hai, teiule, hai..., București, 1955; Bună dimineața, Soare!, București, 1955; Ascultați ce spune vântul, București, 1958; Cântăreții nopții, București, 1961; Țara Soarelui, București, 1967; ed. pref. George Muntean, Iași, 1976; Cântece și distihuri, București, 1981; La poarta lui Ștefan Vodă, Iași, 1985; Rapsod în Arboroasa, Câmpulung Moldovenesc, 1995. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, „Stampe în lumină”, VRA, 1933, 310; Mircea Streinul, „Rod”, GBV, 1933, 4127; Crev. [N. Crevedia], „Rod”, „Calendarul”, 1933, 536; George Drumur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
I-III, București - Chișinău - Oradea, 1996; Emigrant la infinit, pref. Cezar Ivănescu și Mihail I. Vlad, Târgoviște, 1996; Prin tunele de cuvinte - Through the Word Tunnels, ed. bilingvă, tr. Ovidiu Ghidirmic, București, 1997; Scrieri defecte, pref. Ion Rotaru, Craiova, 1997; Distihuri paradoxiste, postfață D. Țopa, Aalborg (Danemarca), 1998; Întreabă-mă, să te-ntreb!, Târgoviște, 1999; Profesor în Africa, Chișinău, 1999; Vreme de șagă (în colaborare cu Gheorghe Niculescu), Oradea, 1999; Cântece de mahala, Oradea, 2000; Cum am descoperit America, Oradea, 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289731_a_291060]
-
poetic are loc în 1981, cu placheta Cumpăna gândului. A colaborat la „Argeș”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Iașul literar”, „Manuscriptum”, „Ramuri”, „Revue roumaine d’histoire” ș.a. Poetul este un pillatian pendulând între notația pastelistă grațios-caligrafică și fulgurația reflexivă. Catrenele și distihurile din Cumpăna gândului, Semnul zăpezii (1984), Furtuna unui anotimp (1989) ș.a. cuprind meditații prilejuite de amintiri și de presimțirea orizontului vesperal al vieții. Percepția proaspătă a lucrurilor nu e însă sufocată de asemenea evaziuni. Tot astfel, în peisajele poetului, nostalgica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286671_a_288000]
-
lunii, albul de nea, parfumul florilor de măr sunt imagini recurente uneori în poemele erotice, având inflexiuni de romanță. Zăpada, iarnă a sufletului, e totodată „oracol sfințit cu alb și lună”, metaforă a evanescentelor momente de grație captate în capilarele distihurilor. Progresiv, sentimentul timpului devine obsedant, iar preferința pentru expresia simplă se conturează mai ferm. Renunțarea la metaforă și la imaginea bogată comportă însă și un risc: diluarea substanței și alunecarea în prozaic. Ceva din efuziunile poetului trece în lucrările de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286671_a_288000]
-
categorie se încadrează și animale precum MĂGARUL, BOUL, MÂNZUL sau GÂSCA. Dintre acestea, BOUL este singurul culturem care intră într-o opoziție nu doar privativă, ci și graduală cu LUPUL (1334: Boii uniți la pășune/ Lupul nu-i poate răpune - distih cules de Anton Pann, prin care "se arată puterea unirii și a înțelepciunii"). În schimb, MÂNZUL și GÂSCA apar doar ca simboluri ale neputinței și naivității confruntate cu forța brută (2117: Mai bine-l făcea mă-sa mânz și-l
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Doi ani de zile am trăit în Iași obsedat și tiranizat de modelul Adi Cusin..." Ultima oară l-am întâlnit tot la "Eternitatea": se muta la cele veșnice poetul Mihai Ursachi și l-am întâmpinat pe Adi, ca întotdeauna, cu distihul lui exemplar prin cadență și sugestivitate, devenit parolă: "Pe o stradă din Suceava / Mirosea a mere coapte." Nu bănuiam că-i măcinat de cancer încă de pe atunci oricum, se străduia să nu arate și să nu se comporte altfel decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
cu fusta de-o palmă! Răsfoind vechile gazete și cercetând opurile gălbejite ale memorialiștilor, înțelegi dimensiunea saltului izbutit în câteva decenii de la târgul patriarhal în care zilnic, la patru trecute fix, pe strada Carol, covrigarul Franț își îmbia clienții țipând distihul " Trei chifle, zece bani / La boieri și la golani" către statutul de oraș-marcă al graniței estice a Uniunii Europene. Ia să vedem, de pildă, cum se distrau bunicii și străbunicii noștri? Desigur, înainte de orice, în funcție de starea pungii. Teodor Burada (în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
în prezența hellanodicilor și a mulțimii, jurau să lupte cu lealitate și să nu aducă nimănui vreun neajuns. Zeus, înfățișat cu fulgere în mână, inspira teamă și, ca și cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, pe soclu avea gravat un distih amenințător împotriva celor ce au îndrăznit să nesocotească regulile jocurilor (...) După ce toate acestea erau îndeplinite, se alegea un copil ai cărui părinți erau în viață, i se dădea un cuțitaș de aur și era condus la templul lui Zeus, ca să
Fenomenul olimpic de la antic la modern by Liliana RADU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101004_a_102296]
-
A.V. Și astfel, Dolhasca a intrat în literatură, pentru că astăzi ați pomenit-o obsesiv... E.B. Păi, da... E un punct de referință la mine, Dolhasca. A.V. Văd aici și un poem foarte scurt. Titlul e cât poemul: "Un distih cu iz modern pentru Maia Morgenstern". Apollinaire mi-a spus: "Când Maia Trece prin ploaie, ia foc ploaia!" Poate că ar trebui să scoateți un volum nu cu litere de tipar, ci cu scrisul Dumneavoastră, și cu desenele. E.B. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
de secvențializare, am reușit să mă debarasez de o noțiune mult prea vagă. Astfel, în opinia mea, sonetul elisabetan cuprinde un plan al textului format din trei catrene (cu sisteme de rime, în general, diferite în fiecare catren) și un distih final, în timp ce planul de text al sonetului italian clasic este constituit din două catrene (cu același sistem de rime a + b) și din două terțete (rime c + d + e). Prin urmare, un sonet nu este decât o segmentare canonică a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
M. Eminescu - satira - specie a genului liric ridiculizând moravuri, caractere, aspecte negative, individuale sau sociale. Exemplu: Satiră. Duhului meu de Gr. Alexandrescu Tot în cadrul genului liric se întâlnesc unele poezii cu formă fixă: - gazelul -specie a genului liric, alcătuită din distihuri, folosind aceeași rimă din primul distih în versul al doilea din celelalte distihuri, după ce primele două versuri rimează între ele. Fiecare distih are caracter de maximă. Exemplu: Gazel (din Postume) de M. Eminescu - glosa - poezie cu formă fixă, cu caracter
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
liric ridiculizând moravuri, caractere, aspecte negative, individuale sau sociale. Exemplu: Satiră. Duhului meu de Gr. Alexandrescu Tot în cadrul genului liric se întâlnesc unele poezii cu formă fixă: - gazelul -specie a genului liric, alcătuită din distihuri, folosind aceeași rimă din primul distih în versul al doilea din celelalte distihuri, după ce primele două versuri rimează între ele. Fiecare distih are caracter de maximă. Exemplu: Gazel (din Postume) de M. Eminescu - glosa - poezie cu formă fixă, cu caracter filozofic, alcătuită din tot atâtea strofe
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
sau sociale. Exemplu: Satiră. Duhului meu de Gr. Alexandrescu Tot în cadrul genului liric se întâlnesc unele poezii cu formă fixă: - gazelul -specie a genului liric, alcătuită din distihuri, folosind aceeași rimă din primul distih în versul al doilea din celelalte distihuri, după ce primele două versuri rimează între ele. Fiecare distih are caracter de maximă. Exemplu: Gazel (din Postume) de M. Eminescu - glosa - poezie cu formă fixă, cu caracter filozofic, alcătuită din tot atâtea strofe câte versuri are strofa inițială sau strofa
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
Tot în cadrul genului liric se întâlnesc unele poezii cu formă fixă: - gazelul -specie a genului liric, alcătuită din distihuri, folosind aceeași rimă din primul distih în versul al doilea din celelalte distihuri, după ce primele două versuri rimează între ele. Fiecare distih are caracter de maximă. Exemplu: Gazel (din Postume) de M. Eminescu - glosa - poezie cu formă fixă, cu caracter filozofic, alcătuită din tot atâtea strofe câte versuri are strofa inițială sau strofa temă, plus prima strofă cu versurile în ordine inversă
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
nu era decît "un tratat propriu-zis de artă politică (nītiśăstra) în formă narativă și sentențioasă, pentru instruirea regilor și dregătorilor și de morală practică, chiar dacă uneori politica se folosește de mijloace necinstite" [37]. Ar fi foarte simplu de demonstrat cu distihurile (çloka), cu care sînt presărate diferite nuvele, își au originea în literatura gnomică politică: așa cum arăta Ballini, "Astfel de sentințe sînt extrase din Mahăbhărata, din "Codul lui Manu" (Mănavadharmaśăstra), din Centurii (Śataka) a lui Bhartrhari, din poemul Śiśupălavadha ("Uciderea lui
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Erosul e dominant în „fantazii”, precum Moartea Narcisului, o capodoperă a lui A., Scrisoare și Ex-voto... Câteva poezii (Pastel, Fantazie), și ironice, și elegiace, prefigurează maniera lui A. Mirea sau lirica plictisului provincial. În Fantazii, versificația devine mai suplă, apar distihul, trioletul, cvintetul și octava și chiar o formă astrofică, iar lexicul cunoaște o infuzie de neologisme. Un capitol important al activității lui literare îl constituie colaborarea cu alți scriitori, ce reprezenta o soluție la inhibițiile proprii, provocate și de aspirația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
să adopte ca deviză Solidaritatea sau Datoria. Un militantism civic de sursă romantică se degajă din mai toate demersurile sale, Încă din anii formației. „Căci om am fost / și aceasta luptător Înseamnă“, nota Într-o misivă din Berlin, citând un distih goethean, Însușit ca o deviză personală. În dezacord cu spiritul hipercritic și decepționist din teza lui Maiorescu asupra formelor fără fond, tânărul Xenopol era convins că progresul „nu poate consista decât În acțiunea practică, În o combatere a răului sub
Prelegeri academice by Acad. ALEXANDRU ZUB () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92347]
-
a nepotrivirii. Sensul avangardei este parti pris-ul perisabilului și al neseriozității. Ca și cum fiecare modernitate care joacă pe ce se pierde cîștigă. Victoria postumă a tragediei asupra misterului, a vodevilului asupra tragediei, a fragmentului asupra discursului, a corespondenței asupra tratatului, a distihului asupra epopeii. Facilul durează mai mult decît stilul grav, în ciuda oricăror așteptări. Benjamin Constant considera micul său Adolphe drept un capriciu și își imagina că va rămîne ca autor al unui sistem impozant: Despre religie prin originile, formele și dezvoltarea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]