2,212 matches
-
subțiri și cultivați (subliniez că aceste ultime trei cuvinte, plus conjuncția, nu au nici cea mai firavă intenție ironică) sunt agnostici, indiferenți sau chiar înțelegători". Avem a face, în cazul unor personalități de seamă, cu o zonă în care "simțul divinului", neafișat, se poate manifesta pe căi ocolitoare, putînd fi atribuit unora "neduși la biserică", precum E.Lovinescu, apăsat de imaginea "labilității universale", sau Jean-Francois Revel ce se declara un mecreant, sau Paul Zarifopol, "necredincios" ce mergea "foarte departe cu înțelegerea
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
a investiga conștiințele celor dispăruți ce nu ne-au lăsat confesiuni edificatoare, ne-am putea da seama de anume simulacre din care să deducem "cîte și care anume dintre marile spirite ale ultimelor trei secole erau mai permeabile la suflul divinului, decît voiau să pară, cîte și care anume și-au ascuns virtuțile, făcînd paradă de contrariu". Socotiți esprits forts, unii din autorii taxați pentru carența lor de religiozitate, emitenți de "rotomontade" ale impietății, au posedat un spirit creștin subiacent ce
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
atît de bine haina spaniolei. Editura Vaso Roto este o editură foarte specială, directoarea ei, Jeannette Lozano, a numit-o așa după un poem al lui James Merrill, The Broken Bowl, și după un vers al lui Hölderlin despre preschimbarea divinului în omenesc. Ne poți spune mai multe despre această editoare de vocație care nu se gîndește în primul rînd la vînzări? În paginile Caietului de la Chihuahua - text care țese autobiografie în proză, poezie și imagine fotografică dureroasă, interogație asupra identității
Cătălina Iliescu-Gheorghiu: „O antologie nu e o enciclopedie“ by Simona Sora și Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2860_a_4185]
-
societății umane și pînă astăzi, a fost dat de factorul religios și de cel estetic - în ciuda istorismului, a determinismului economic, în ciuda a trei secole de propagare a ideii de progres continuu. Miezul ireductibil al civilizațiilor îl conferă raportul lor cu Divinul și urmele artistice lăsate de ele pe pămînt. Restul - zgomote neesențiale, scandaluri pasagere sau o imensă tăcere. „Pînă acum, pur și simplu, nu avem cunoștință despre vreo societate sau cultură, cu sau fără știință de carte, complexă sau simplă, modernă
De partea lui Nemoianu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4478_a_5803]
-
și stil. Nu e neapărat un înțelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea față de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu în măsura în care e apropiat sfântul. În fața lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni. GHEORGHIU-DEJ Gheorghiu-Dej a fost o maimuță revoluționară; a crezut că face și el revoluție
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
în dumnezeu" εν τεο constituie fulgerul ceresc evocat de Hölderlin, pe care Dumnezeu-Tatăl îl întinde poetului, cel având mâna curată, pentru ca acesta să-l dăruiască apoi oamenilor (Ca într-o zi de odihnă). Dicteul este starea privilegiată prin mijlocirea căreia divinul este prezent în omul predestinat și îi insuflă verbul poetic. Voltaire afirma: "Creezi când îți comandă entuziasmul, trebuie să primești inspirația, niciodată să nu o cauți." Misteriosul dicteu determină uimire și o încântare indefinisabile. În poezia Spiritul lui Dumnezeu, Alphonse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poeme privind bucuria darului divin al creației: Numai o vară, una singură, dăruiți-mi, puternice Zâne, Și-o toamnă în care să se pârguie cântu-mi, Pentru ca inima mea, bucuroasă de preaplinul Dulcelui joc, să moară apoi. Sufletul care în viață divinul său drept Nu l-a primit, hodină nu află nici în bezna din Orcus. Și totuși, dacă-ntr-o zi lucrul sfânt ce-n inimă-mi Sălășluiește Poemul mi-a izbutit, Atunci binevenită fii, pace a umbrelor! Mulțumit sunt, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe Dumnezeu și dușmanul dușmanului lui Dumnezeu, "Spiritul de Greutate", care este împotriva lui Dumnezeu, entitate identificată de Nietzsche cu Ahriman, care ar însemna "ucigaș" (principiul răului la vechii perși). Sufletului dionisiac îi este accesibil tărâmul eternei Lumini și a divinului pur, precum și Adevărurile și Valorile ideale, încă din această viață, prin încântare extatică. Dionisiacul este nevoia de unitate și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna voință de renaștere, de eternă întoarcere. * Așa cum afirmă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se-mbină, Când confund pe tu cu eu, E lumină din lumină Dumnezeu din Dumnezeu. Iar cel mai înalt, diada devenită monadă substituie pe Unul din ajunul creației: " Suntem spiritul divin în mijlocul universului asemenea spiritului divin înainte de creație...Acest spirit divin eram noi". Și pentru Dante, în finalul Paradisului, justiția poetică a iubirii suie la divinitate L'amor che move il sole e l'altre stelle. La fel pentru Goethe în poezia Mai înaltul și cel mai înalt: Ungehemmt mit heissem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este vorba de o producție patologică, astfel că se elimină prin ea însăși. Poezia este un templu, nu o cârciumă, nu un lupanar. Esențiala unitate a lumii este poetică Giordano Bruno afirmă că totul se află în tot, în unitatea divinului. Totul este prezent în fiecare lucru, prin interconexiuni universale. Tot ce faci și gândești se răsfrânge asupra întregului univers și asupra ta însuți. Realitatea este ceea ce faci sau creezi. Or justiția poetică ne conferă conștiința comuniunii, a continuumului, a întrepătrunderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ritmurile cosmice, adresându-se esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița), nașterea lumilor (Rigveda), teleologia faptei umane (Bhagavad Gita) etc. Ca atare, poezia era sacră, sens care se va regăsi la poeți precum Pindar, Hölderlin, Eminescu. Iar sacrul însemnează elanul ascensional către divin, către o translume cerească a preacuratului și a veșniciei. O patrie și o divinitate care se află în cerul inimii noastre. Acesta este sensul marii poezii. Precum am mai amintit, sumerienii, popor misterios, risipit finalmente pe o mare arie geografică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al lumii omului este poezia. La polul suprem lucrul geniului. Poezia, arta, în genere, creează o neo lume pe fondul lumii din jur, fiică a Mayei. Poezia este mai adevărată, și de esența mai elevată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Cu câtă neliniște Apolodoro se urcă în pat nopțile. Atunci sunt aurorele sale, sărbătorile sufletului. Se atinge în răcoarea cearceafurilor, ghemuit cum a fost înainte de a se naște, în pântecul matern, și așa, în poziție fetală, așteaptă somnul, așteptând de la divinul somn, pios refugiu al vieții sale, tărâm sigur în care recâștigă pofta de a trăi. Înainte de a se culca, citește din vreo carte, din cele pe care i le-a lăsat Menaguti și care, pe furiș de tatăl său, le
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
profetice. Cuvântul latinesc „fatum”, al cărui sens era acela de soartă, destin, a evoluat mai târziu în acela de „fatalitate”, prin care se desemna „moartea”. Este foarte greu să delimităm ceea ce, în tragic, ține de uman și ceea ce ține de divin. În tragedia antică, oamenii acționează într-o lume condusă de zei, de aceea acțiunea lor se găsește angajată într-o cauzalitate care o depășește: e, în același timp, asumată de om și dorită de zei, supusă unui destin de neocolit
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
tuturor celorlalți? Nici n-a lovit bine criza și ai și dezertat din rândurile noastre, ale superconsumatorilor genetic modificați. Visezi la epoca de patriarhală liniște a bunicilor. Habar n-ai ce crize vor mai fi fost pe atunci. Ne informa divinul Mateiu cum că, din 1905, leul căzuse dezastruos din valoare. Parcă îl văd pe bunicul meu Gheorghe ducând-o de mână pe mama, copilă, pe Calea Victoriei, prin magazine cu felurite, încântătoare obiecte. în fapt, răsfoiesc colecția pe anul 1904 a
Pe aripile crizei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7194_a_8519]
-
comentariile noastre de mai jos. În opinia lui Eliade, sacrul sau miraculosul necesită un camuflaj sub care să se ascundă. Recursul la un termen militar introdus în cursul Primului Război Mondial este extrem de interesant, întrucît diferă de teoria mai comună a acomodării divinului la nivelurile inferioare ale existenței. Așa cum este el utilizat aici de Eliade, Ťcamuflajulť vine să sublinieze prezența deghizării. Doar cel care, într-o formă sau alta, cunoaște deja deghizarea o poate identifica ca atare. Prin urmare, banalul ascunde ceva radical
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8801_a_10126]
-
sensul înfățișat de Karl Barth: "Însă Dumnezeu se revelează ascunzîndu-se. Revelația chiar implică misterul, fiindcă n-ar mai fi revelație dacă n-ar mai fi mister". Concepție însușită de autorul nostru, în termeni definitorii pentru programul ce-l adoptă: "Nicicînd divinul nu-și epuizează semnele / prin care abia se lasă vădit. (...) reînsuflețit în verb, fiorul sacrului / se reîntoarce mereu dinspre obîrșii. / Temeiurile fiecărui poem își caută validarea în temeiul inițial. / În măsura în care mai pot accede la Abis / la pragul primordiilor, mi se
Miza spirituală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8810_a_10135]
-
aceeași măsură, modele care au sedimentat și s-au acreditat în timp, dobîndind o autoritate maximă și indiscutabilă: codul cultural și eposul spiritual. Discursul pictorului pornește, așadar, de la epica vetero- și neotestamentară, continuă cu existența exemplară, la limita umanului cu divinul, și sfîrșește cu realitatea culturală propriu-zisă, dar deja fixată în tiparele mitului. Într-un anume fel, el reface întregul traseu, mai degrabă al conștiinței decît al umanității, de la Geneză și pînă la substituția sacrului prin estetic, însă înlocuiește discursul și
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
admirație care, în ultimă instanță, nu este decît un semn al prospețimii privirii și al candorii afective. Don Quijote, Mozart și Salieri, Picasso, Luchian, dar și Personaj venețian, Dansatoare, Bărbat cu papagal, Bărbat cu broască țestoasă etc., deși ies din categoria divinului, se înscriu în aceeași galerie de chipuri unice, de existențe ireductibile, pentru care nu este necesară descrierea psihosomatică, ci fixarea definitivă, lipsită de orice ezitare, în imagini emblematice. Și aici, ca și în cazul figurilor biblice, pictorul recurge la același
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
existența unor diferențe pe care nici o ideologie nu le poate șterge. Ștergi diferența, ștergi atracția, și atunci la revedere eros. Să conturăm însă mai precis viziunea lui Evola despre sexe. Potrivit filozofului italian, originea oamenilor se află în acel Unu divin despre care vorbesc dintotdeauna toate filozofiile tradiționale. Un Unu echivalînd cu o goace indistinctă în hotarele căreia sexele nu există decît sub forma potențială a unui androgin virtual. Grație acestei viziuni, creația omului nu va însemna decît despicarea unității inițiale
O carte fără sex by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9945_a_11270]
-
fără drept de apel. Și acum o constatare picantă. Acuzat în tinerețea d-sale, evident într-un mod tendențios, de "călinescianism", în înțeles de subordonare epigonică, N. Manolescu are onestitatea de-a admite fără echivoc însemnătatea, nesleită în actualitate, a Divinului critic, al cărui merit, "în raport cu stadiul la care el a găsit istoriografia noastră literară în 1941 a fost enorm". Credem că orice om avizat, de bună credință, n-ar putea decît să subscrie o asemenea judecată. însă nu mai puțin
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9100_a_10425]
-
zid". Primul care i-a luat estetic "în serios" pe autorii deceniilor aurorale ale literelor românești a fost G. Călinescu. Menționînd asemenea lucruri în In-tro-ducerea la Istoria critică a literaturii române, N. Ma-nolescu se vădește așezat pe drumul deschis de Divinul critic, al cărui punct de vedere, evident, "a triumfat mai tîrziu", cînd aprecierea lui vie pentru epoca în cauză "a devenit monedă curentă". Dar situația romanticilor autohtoni nu constituie decît un caz particular al unui fenomen mai general, de-o
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9119_a_10444]
-
senza mondo“, „fără lume, nu se poate vorbi de Dumnezeu“, iată deviza lui de căpătâi. Își schimbase numele din Filippo în Giordano, după cum îl chema pe maestrul care îl inițiase în filozofie. În filozofia lui Averroes. Care spunea că dacă Divinul ar înceta să mai gândească lumea, lumea ar înceta să existe. * Gândește-te întotdeauna că împlinirile tale în viață provoacă aiurea neîmplinirile multora, pentru un echilibru absurd și nemilos al stării de lucruri. Dacă poți, laudă-te cu înfrângerile care
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
început al speciei marcat de suficiența beatitudinii nu ar fi acceptat nici un fel de viziune a destinului, s-ar fi complăcut în rezervația unei eternități statice, genuină în satisfacția idiotizării - o specie într-adevăr favorizată, întreținută. * Rolul materiei în planul Divinului ține de maieutica primului stadiu spiritual al ființei: omul. * Trăind sau târându-ne absenți, obligați, prin viață, lăsân du-ne sufletele în învinuirea de a nu putea mai nimic doar fiind... când „doar fiind“ nu înseamnă, într-adevăr, nimic. * Dacă
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
și partea obscură a ceea ce se va fi numit lume. Iar omul ar avea un sens, ca apariție și manifestare, numai dacă ar fi creația lumii sau în prelungirea lumii ca finalitate necunoscută, fatală. Pentru că, dacă suntem într adevăr creația Divinului, atunci cu adevărat lumea nu are nici un sens. * Conform singurului text explicit, și datorat lui Epictet, cu privire la conținutul Dominatorului, Diodor Cronos pretindea că a descoperit trei propoziții în mod definitiv incompatibile una cu alta din punctul de vedere al sensului
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]