303 matches
-
context creat de conflicte curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice tradiționale în episcopatul alexandrin. Epistola sărbătorească numărul 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lângă dualismul cristologic, și arianismul, reproducând chiar citate din texte ariene (cf. I, 4, PG 73, 56-57: respingerea unor opinii eunomiene; IX, 1, PG 74, 217-221; X, 1, ibidem 316; X, 2, ibidem 337: citate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că nu trebuie aduse ofrande celor decedați întru credință: Chiril apără legitimitatea și eficacitatea sacrificiului liturgic și a rugăciunilor înălțate pentru odihna creștinilor defuncți. Pentru așa-zisul Contra antropomorfiților, în realitate o compilație alcătuită ulterior pe baza soluțiilor unor probleme doctrinale (numite și De dogmatum solutione) și a răspunsurilor date diaconului Tiberiu, a se vedea mai jos pp. ???-???. Ne-a parvenit sub numele lui Chiril un tratat Contra celor care nu vor s-o recunoască pe Sfânta Fecioară ca Theotokos pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
iunie). În general, uneori după un scurt preambul cu expresii de circumstanță, epistolele vorbesc despre sărbătoarea Paștelui care trebuie pregătită prin post trupesc și spiritual (abținere de la păcate) și prin practicarea virtuții; apoi, sunt dezvoltate una sau mai multe teme doctrinale pe baza unor texte biblice. Ultima parte a epistolelor conține Kerygma morții și a învierii și anunțul privitor la data Paștelui. Temele dezvoltate în epistole sunt adesea morale, precum postul (de ex. 1, 4), sacrificiul adevărat, adică spiritual (2), lupta
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Niceea menită să precizeze că sancționarea lui Nestorios este valabilă pentru toți cei care, înainte sau după el, au susținut aceleași idei oral sau în scris; trimiterea implicită îl vizează în special pe Teodor din Mopsuestia. Alte scrisori expun chestiuni doctrinale legate de evenimente locale; așa se întâmplă cu unele răspunsuri - ce datează probabil din anii 431-434 - trimise diaconului palestinian Tiberiu și colegilor săi care i se adresaseră lui Chiril ca să-i ceară să ia poziție împotriva tezelor susținute de unii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din comunitatea lor potrivit cărora, dacă Biblia spune că omul e făcut după chipul lui Dumnezeu, atunci putem să-i atribuim lui Dumnezeu o formă umană („antropomorfiți”). Aceeași tematică se regăsește și într-o serie de răspunsuri referitoare la probleme doctrinale, solicitate mai târziu de același grup (numite în mod curent De dogmatum solutione) și într-o epistolă trimisă episcopului egiptean Calosirios; acest ansamblu, într-o alcătuire incompletă, cu o ordine diferită și cu o parte finală ce cuprindea în realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lovi atât Antiohia, cât și persoana lui Flavian, iar împăratul a convocat un sinod la Efes pentru august 449. Papa Leon cel Mare, care primise de la Flavian dosarul procesului lui Eutihie, a trimis la conciliu trei legați și o declarație doctrinală, Tomul către Flavian (aici, p. ???), prin care confirma teza distincției dintre cele două naturi în Cristos după unire. Însă conciliul din Efes din 449, controlat de Dioscor, în ciuda protestelor legaților romani (papa Leon a definit apoi sinodul drept o „tâlhărie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
celei de-a doua epistole a lui Chiril către Nestorios (ca și epistolei pacificatoare a lui Ioan de Antiohia din 433), dar nu și celei de-a treia scrisori a lui Chiril către Nestorios care conținea anatematismele; totuși, în disputele doctrinale din deceniile următoare tocmai cu acestea a trebuit să se confrunte în mod dramatic definiția stabilită la conciliu și mulți episcopi orientali (așa cum a rezultat cu claritate din răspunsurile obținute în urma unei anchete privind valabilitatea conciliului de la Calcedon efectuate de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omonim; Saba l-a luat cu el la Constantinopol în 531, dar se-a despărțit apoi de Leonțiu - potrivit lui Chiril - tocmai din cauza origenismului său (cf. aici, p. ???). Alți membri ai grupului origenist au venit apoi la Constantinopol cu ocazia dezbaterilor doctrinale din 536; dintre aceștia trebuie menționați Domițian, din mănăstirea din Martirios, și Teodor Ascida din Noua Laură, care, grație influenței pe care Leonțiu ajunsese s-o aibă între timp la Constantinopol, au devenit ulterior episcopi de Ancyra și, respectiv, Cezareea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Acacius din Berea, de la Ioan de Antiohia la Euteriu din Tyana, de la Efrem din Antiohia la Sever; scrisoarea devine cu ușurință un adevărat tratat ca Tomul către armeni al lui Proclus din Constantinopol. Chiar și omiliile devin instrument de propagandă doctrinală în rândurile maselor; așa se întâmplă cu predicile lui Teodot din Ancyra, ale lui Proclus la Constantinopol și în special cu foarte multe din cele ale lui Sever. Firește, se înregistrează atât epistole cât și omilii care nu sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
așa se întâmplă cu predicile lui Teodot din Ancyra, ale lui Proclus la Constantinopol și în special cu foarte multe din cele ale lui Sever. Firește, se înregistrează atât epistole cât și omilii care nu sunt foarte legate de conflictele doctrinale, așa cum se poate vedea, de exemplu, în cazul primelor, la Firmus din Cezareea, iar în cazul celorlalte, la „Eusebiu din Alexandria” și la Leonțiu din Constantinopol. În această epocă, pentru omilie este caracteristică tendința de a amplifica povestirea biblică prin
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
într-un efort de rezolvare a rupturii produse la Efes. Sever din Antiohia a păstrat două fragmente dintr-o scrisoare a lui Acacius adresată lui Chiril, posterioară și aceasta conciliului de la Efes, în care episcopul de Berea aderă la pozițiile doctrinale ale lui Chiril, însă propune renunțarea la anatematisme și întoarcerea la temeiurile existente în „vechea legislație a Sfinților Părinți”, în primul rând la Crezul de la Niceea. Puțin importante din punct de vedere literar, aceste scrieri sunt o dovadă a frământărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
legislație a Sfinților Părinți”, în primul rând la Crezul de la Niceea. Puțin importante din punct de vedere literar, aceste scrieri sunt o dovadă a frământărilor și a ezitărilor specifice, în contextul crizei nestoriene, unui episcop apropiat din punct de vedere doctrinal de Chiril, însă destul de rezervat în privința metodelor și a intransigenței acestuia. Bibliografie. Scrisorile în ACO I, 4, pp. 85-86; I, 1, 7, pp. 146-147 (către Alexandru); I, 1,1, pp. 99-100 (adresate lui Chiril); I, 1, 7, pp. 161-162 (către
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
conciliul din Efes și a murit în exil la 11 august 449 în Lidia. Merită amintite două scrisori ale lui către papa Leon I consacrate doctrinei lui Eutihie (sfârșitul lui 448 - martie 449), cărora papa le-a răspuns prin expunerea doctrinală intitulată Tom către Flavian. Condamnat în 448, Eutihie a reușit să-l facă pe Teodosius să-l suspecteze de erezie pe Flavian care a trebuit să-i prezinte împăratului o profesiune de credință. După depunerea sa în 449, Flavian i-
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cea mai mare parte din aceste două traduceri. Conform clasificării din studiile lui A. Baumstark, predicile sunt repartizate de obicei în patru categorii: cele pentru sărbătorile principale ale anului liturgic; cele pentru sărbătorile sfinților; explicațiile lecturilor duminicale; discursurile ocazionale și doctrinale în general. Omilia a 2-a a fost găsită abia în 1976. Numai predica 77 s-a păstrat în greacă pentru că a fost uneori transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa și Esihie din Ierusalim; însă numeroase fragmente în grecește
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1988. - Despre Nefalie: S. Helmer, Der Neuchalcedonismus (mai sus, p. ???), pp. 151-159. Despre Iulian de Halicarnassus: R. Draguet, Julien d’Halicarnasse et sa controverse aves Sévère d’Antioche sur l’incorruptibilité du corps du Christ. Étude d’histoire littéraire et doctrinale suivie des fragments dogmatiques de Julien (texte syriaque et traduction grecque), Impr. P. Smeesters, Louvain 1924. 19. Ioan de Scitopolis Episcop de Scitopolis, în Palestina, între 536 și 550, Ioan - zis și Scolasticul - făcea dovada unei culturi impresionante pentru vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care sunt deja prezente la Basilius din Seleucia și la Ioan Hrisostomul a cărui operă era deja răspândită în secolul al cincilea; uneori, Roman folosește și omilii pseudo-hrisostomice și, invers, imnurile lui au devenit model pentru acestea. Multe alte elemente doctrinale erau deja intrate în tradiție și nu trebuie să ne gândim că Roman le-a reluat ca și cum le-ar fi împrumutat de la un autor anume. Probabil că Roman are ceva în comun și cu omiliile în versiune greacă ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Roman. În afară de aceste imitații, activitatea poetului s-a bazat, în mod logic, pe cele mai cunoscute texte din Scripturi și el a reluat toate obișnuitele instrumente exegetice, cum sunt tipurile și reprezentările simbolice care abundă în imnurile sale. Elemente doctrinale propriu-zise nu găsim la Roman. Cercetătorii au crezut că există anumite amănunte care îl apropie de doctrinele teologice ale lui Justinian cum e formula „Unul din Sfânta Treime s-a întrupat” care provocase perplexitate la Roma; același lucru se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
issue for the electorate from this region, during the presidential elections. Already aș a tradition, this is the subject of the union between the two countries. The electorate from the Republic of Moldova does not vote în relation with some doctrinal principles; it makes the choice în relation with the position the political actor adopts on the subject of the union. Keywords: electoral campaign, political parties, presidential elections, elections.Acest articol reflectă dinamică de integrare a elelctoratulyi din republică Moldova în
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
și liberalimul catolic francez” (în colaborare cu Miruna Tătaru-Cazaban), Caietele Institutului de Studii Liberale, nr. 1-2/2001, pp. 87-96. Chadwick, Henry, Heresy and Orthodoxy in the Early Church, Variorum, Hampshire, 1991. Chadwick, Owen, From Bossuet to Newman: The Idea of Doctrinal Development („Birkbeck Lectures, 1955-56”), Cambridge University Press, Cambridge, 1957. Chenu, M.D., La Théologie comme science au XIIIe siècle, Vrin, Paris, 19271. Chitty, D.J., The Desert A City. An Introduction to the Study of Egyptian and Palestinian Monasticism under the Christian
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de umaniști: în timp ce aceștia din urmă cred în bunătatea naturală a omului și în posibilitatea de a contribui la mîntuirea sa, Luther reafirmă totala neputință a omului păcătos de a fi mîntuit. Răspîndirea rapidă a Reformei și deviațiile liturgice sau doctrinale pe care aceasta le provoacă, îl determină pe Luther, împotriva voinței sale, să pună bazele unei adevărate Biserici. Aceasta trebuie să răspundă la cererea credincioșilor care doresc să fie îndrumați și să primească sfintele taine. Luther păstrează din catolicism tot
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
simplificată și tradusă în limba populară. Mélanchton joacă un rol important în această organizare. El prezintă într-o formă mai puțin aspră decît cea a lui Luther temele noii religii și este principalul redactor al Confesiunii de la Augsburg 49, carta doctrinală a credinței lutherane. Cum Luther nu se ocupă de organizarea formală (alegerea pastorilor, ritualurile liturgice etc.), prinții și magistrații din orașe se însărcinează cu acest aspect, ceea ce duce la o mare varietate în organizarea și în funcționarea Bisericilor lutherane. Cînd
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
dintre cei mari, că ar fi proferat erezii posterioare lor, deoarece unele formule folosite de aceștia cu ingenuitate primiseră succesiv un sens eretic, în vreme ce opera lor, examinată în totalitatea ei, arată că ei nu erau deloc ispitiți de această deviere doctrinală. Ceea ce spunem despre problematică trebuie să înțelegem și despre hermeneutică: cum putem interpreta corect unele texte ale lui Origen fără a cunoaște regulile fundamentale ale exegezei lui alegorice și a comportamentului acestuia de față cu Scriptura, așa cum rezultă din practica
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
în domeniul reformei sectorului de securitate, unde O.N.U. și U.E. sunt implicate, un obstacol de cooperare este absența conceptului global din partea O.N.U., în timp ce U.E. dispune de un asemenea concept 127. Apropierea celor două organizații pe plan doctrinal permite o mai bună colaborare, având în vedere experiența de care se bucură fiecare organizație în același domeniu de activitate. În al doilea rând, mandatele similare pot fi și sursă de tensiune și blocaj. În calitate de actori ai politicii internaționale, O.
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
VII, se admite ca baza juridică a operațiilor să se găsească în capitolul VI al Chartei. Deci se poate interpreta suplețea Chartei, care să permită încadrarea operațiilor de menținere a păcii în mandatul general al O.N.U. La nivel doctrinal, O.N.U. a elaborat, în anul 2008, documentul intitulat Operații de menținere a păcii de către O.N.U. Principii și orientări. Acest document a definit "natura, durata și funcțiile esențiale ale operațiilor de menținere a păcii contemporane de către O.
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
elită politică "unită ideocratic" apare de obicei în urma unei crize revoluționare în timpul căreia un grup extremist câștigă, își distruge majoritatea rivalilor și ordonă că de acum înainte oricine deține puterea sau aspiră la acapararea ei trebuie să se conformeze bazei doctrinale și ideologice a grupului extremist: exemplele includ bolșevicii ruși în 1921, Liga comunistă din Iugoslavia în 1945, comuniștii lui Mao în China în 1949, comuniștii lui Castro din Cuba în 1961 și fundamentaliștii șiiți din Iran în 1980. Elita politică
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]