2,821 matches
-
un "anacronic lipsit de valoare", un pseudodisident și - horribile dictu - un... "scriitor comunist". Comentariul pertinent al lui Antonio Patraș: "autoarea acestui așa-numit "studiu critic" are o singură obsesie, aceea de a nega validitatea tuturor afirmațiilor lui Sîrbu", "afirmațiile tendențioase, dogmatice, contradictorii proliferînd într-o argumentație falacioasă de proporții". Așadar prigoana lui I. D. Sîrbu din partea Isarlîkului, pe care, măcar în ceea ce-l privește, l-a intuit bine, n-a încetat nici post-mortem... Să nu pierdem din vedere că I. D. Sîrbu a
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
lipsa vreunei rigori și misticismul (era să zic miticismul) rămâne matca noastră națională, e bine să știm, în aceste zile de răscruce, când pare că se pregătește o trecere de la ceva la altceva, trezindu-ne dintr-un somn, nu neapărat dogmatic, nefiindu-ne felul, să dăm teologiei noastre un sens, nu ritualic, unul real: Să dăm omului ce este al omului, iar tuturora celorlalte lucruri - dar nu mai mult - ce este numai al lor.
Credință și joc lexical by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9232_a_10557]
-
al asociațiilor celor mai surpinzătoare. Citindu-l pe Alexandru Paleologu și făcând efortul de a-l înțelege și de a intra în dialog cu ideile sale, fiecare cititor de la începutul deceniului opt al secolului XX dădea, indirect, o lovitură gândirii dogmatice și ideilor prefabricate în laboratoarele de propagandă ale partidului comunist. Raportate la epoca în care au fost scrise, toate eseurile lui Alexandru Paleologu sunt, de fapt, pledoarii pentru libertate.
Școala (auto)ironiei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9231_a_10556]
-
ca un monstru doctrinar ale cărui dogme sunt atât de aberante încât reacția firească a musulmanului mediu, e una de stupefacție: pur și simplu nu poate pricepe cum de sunt oameni pe lumea asta care dau crezare unor asemenea grozăvii dogmatice..." (Și nu numai musulmanul de rând; dar fie de la noi, treacă!...) Sunt numărate unsprezece motive ce l-ar face pe un asemenea ins să-și piardă "uzul rațiunii". Voi reproduce doar câteva. întâi că Allah, care este numai Unul și
Cum vede un musulman creștinismul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9255_a_10580]
-
1979, din care voi cita și în continuare). Chiril Merișor se definește deci ca un comunist heraclitean (un exemplar ciudat, sortit primul pieirii, în folosul salvării speciei de comunist tipic); nu era, cum s-ar fi cuvenit, un comunist inflexibil, dogmatic. Era un comunist moderat, modest, cu o fire mult prea slabă, fără instinct de conservare, într-un regim comunist puternic, în expansiune - un stângist naiv rătăcit într-un regim sever de extremă stângă. De ce se lasă atunci atât de ușor
Imaginația morală by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9378_a_10703]
-
într-o singură recenzie, m-am oprit asupra capitolului intitulat Islamul. L-am ales nu doar pentru că în el e vorba de religia cea mai expansivă din lumea contemporană, ci pentru că, în rîndurile lui, Besançon reușește un tur de forță dogmatică, prezentîndu-ne cu limpezime principalele deosebiri ce separă creștinismul de islam. Capitolul e savuros pentru simplul fapt că din el aflăm cum arată creștinismul atunci cînd e privit dinspre lumea lui Mahomed. Și cum experiența pe care o încearcă un om
Lumi paralele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9381_a_10706]
-
sunt atît de aberante încît reacția firească a musulmanului mediu, atunci cînd e pus în fața lor, e una de stupefacție: pur și simplu nu poate pricepe cum de sunt oameni pe lumea asta care pot da crezare unor asemenea grăzăvii dogmatice. Dar să le luăm pe rînd. Am numărat cu totul unsprezece motive din cauza cărora un musulman își pierde uzul rațiunii atunci cînd descoperă creștinismul. În primul rînd, relația de asemănare ce îl leagă pe creștin de Dumnezeul lui este o
Lumi paralele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9381_a_10706]
-
Dezbaterea continuă între intelectualul dubitativ Chiril și securistul absolvent de Filosofie, într-un veritabil simpozion, stimulat sau grevat (alternativ), desigur, de modul liber, inconformist și "periculos" de a răspunde (pe de o parte) și (pe de altă parte) de pararea dogmatică a răspunsurilor, corespunzătoare anului 1958, când are loc ancheta. Dar discuția, întinsă pe câteva zeci de pagini (p. 439-478), este, fără îndoială, extrem de interesantă, ca un document (e adevărat, literaturizat) de interogatoriu la Securitate. Ce i se poate reproșa ar
Infamiile schimbării by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9400_a_10725]
-
marxismul apăsa asupra acesteia, ca și de altminteri asupra oricărei forme de expresie literară, precum "o lespede de mormînt". Discursul istorico-literar, înfeudat accepției primitive a istoricismului cunoscute sub numele de sociologism vulgar, trebuia să ilustreze neapărat determinismul ideologic, acea concepție dogmatică potrivit căreia istoria ar avea un curs anumit, revelat de "marii dascăli" ai marxism-leninismului. Pretinsa "necesitate" dădea istoriei o turnură finalistă, previzibilă. Mesianismul laic al doctrinei inducea ideea că evenimentele ei s-ar îndrepta spre un scop inconturnabil, chiar dacă drumul
Critica pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9472_a_10797]
-
clar în ultimele părți. Romanul-fluviu, romanul-frescă sau romanul unei familii nu mai sunt pe gustul modernității, iar al postmodernității cu atât mai puțin. Robit conjuncturilor, romanul Cronică de familie e interesant astăzi pentru perfidia realismului critic ca mod de interpretare dogmatică a trecutului și de recuperare otrăvită a istoriei naționale. Pentru a ne da seama de acest lucru, de această pervertire realizată de realismul socialist, sunt de ajuns patru sute cincizeci de pagini de proză, nu e nevoie de o mie opt sute
Perfidia realismului critic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9520_a_10845]
-
și pe naivi. Pe Langbein însă nu-l poate duce nimeni de nas. E uns cu toate alifiile sofistice și poate adulmeca dintr-o suflare vicleșugurile retorice de care fac uz teologii atunci cînd sunt siliți să-și apere obsesiile dogmatice. În consecință, neamțul știe să scape din capcana oricărui subterfugiu, depistînd cele mai fine subtilități ale cazuisticii popești. Criteriul investigației sale e exactitatea, iar unealta procedeului său e coerența rațională. Tot ce nu-i exact sau rațional e vreasc ridicol
Viermele necredinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9589_a_10914]
-
puțin cartea d-lui Zenovie Cârlugea, subintitulată Eseu asupra barocului macedonskian, cu atît mai mult cu cît "materialul clientului" aduce o satisfăcătoare acoperire pentru un asemenea unghi de abordare. Justiția critică nu constă în manipulări pedante ale clasificărilor, în diferențieri dogmatice, ci în abilitatea constituirii unor imagini verosimile, a căror materie să includă obligatoriu și emoția contactului estetic, comprehensiunea lăuntrică a materiei. Imagini care, desigur, se schimbă de la un comentator la altul și de la o epocă la alta. Cu bun simț
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
respiră, în toate compartimentele lui, un aer de înaltă intelectualitate. Nu numai pentru că Ioanide este "un artist al turnului de fildeș", cum a fost acuzat în epocă (o constatare inofensivă dacă n-ar fi un reproș grav al unui recenzent dogmatic). Dar lumea aristocratică, meschină în preocupările ei, este detestată cu inteligență artistică, rafinată. Caricaturile personajelor contrapuse lui Ioanide (de la Pomponescu la Hagienuș și ceilalți) sunt executate cu un umor fin. Observația lumii sociale este filtrată printr-o lentilă îmbibată de
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
fi spectator!”) ș.a.m.d. Mi-au mai plăcut, În carte, subtitlurile, etichetele pe care autorul le aplică celor analizați: Odobescu are, spre exemplu,„critica surîzător erudită”;Maiorescu e „un clarvăzător”; Caragiale rămîne un „antiromantic”; M.Dragomirescu pare „un teoretician dogmatic”; Arghezi ar avea...„o expresivitate În exces”; Camil Petrescu e un „campion al autenticității” ș.a.m.d. În fine, am rămas uimit de cîte nume efemere au traversat scena publicisticii teatrale, În timp (mai ales În a doua jumătate a
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
acest proces activ și permanent, admițând că, sub un aspect pur formal, toate normele ce compun o ordine juridică pozitivă par a fi valabile, pentru că «sunt voite de către Stat, ca și cum ele erau iradiațiile lui». Așa este simpla și obișnuita construcție dogmatică a unui sistem care are, dealtfel, rădăcini mult mai complexe În realitatea istorică și psihologică”. Filosoful italian combate viguros și concepția după care Dreptul și Statul ar coincide, sau după care Dreptul ar fi esențial de natură Etatistă. Or, În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care depășeșc limitele statului”. Problema care se ridică este: dacă, mai presus de determinațiile juridice pozitive, există o ordine de valori ideale altfel spus, „dacă juridicitatea se identifică cu justiția”. Juristul italian critică poziția hegeliană ca pe o autentică „exaltare dogmatică a Statului contra căreia se răzvrătește, mai mult chiar decât facultatea critică a rațiunii noastre, conștiința noastră etică”. Giorgio del Vecchio respinge critic: „divinizarea Statului, sau Statolatria care nu poate să fie admisă decât de aceia ce sunt sclavii prejudecății
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
această multiplicitate de formațiuni juridice, fiziologice sau patologice cu complicațiile și contrastele care derivă din ele, aparțin, la propriu, ordinii naturale a lucrurilor, pe care știința și filosofia trebuie să le cerceteze și să le clarifice, fără a fi apriori dogmatice”. Cu alte cuvinte, nu trebuie identificată o chestiune pur științifică, „cu o chestiune de ortodoxie politică”. Adică: „recunoașterea și demonstrarea originii parțial extra statale a Dreptului, nu conține, nicidecum, intenția de a diminua unitatea și autoritatea Statului”. În argumentarea sa
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
seama la fiecare pas de trăsăturile acestei crize permanente, criză care este, cu adevărat, legea imanentă a umanității”. Giorgio del Vecchio Își justifică, Își apără opțiunea de filosofie a Dreptului, când scrie: „Aceasta este rațiunea fundamentală pentru care respingem definițiile dogmatice ale Statului, care afirmă, fără nici o distincție, și adesea sub o formă voluntar obscură, precum oracolele Sybillelor, valoarea sa absolută”. Gânditorul neokantian aduce În scenă definițiile hegeliene ale Dreptului și Statului. Filosoful clasig german postkantian scria În 1821: „Statul este
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mulți scriitori dorind să se elibereze de o moștenire grea, paralizantă, incapabilă să mai hrănească noi variante artistice, și să se alinieze într-un fel literaturii moderne practicate aiurea, în Europa de vest mai ales. Revoltându-se împotriva unei estetici dogmatice, devenite aproape religie, ce ținea de spiritul persan, poetic prin excelență, (zaban-e șirin = limbă dulce, cum îi place iranianului să se laude cu limba lui), manifestat în poezia lirică, didactică sau narativă, unii scriitori și-au propus să consacre efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
care, fixînd fenomenele în parametrii lor reali, asigură funcționarea unei conștiințe veghetoare ca premisă a salvării: "Luciditatea, scria Sîrbu, fiind în același timp o stare, o valoare și o esență, e superioară cunoașterii (care duce la hiperspecializare, sau la sisteme dogmatice), superioară chiar și intuiției metafizice: luciditatea ar fi starea de veghe a sclavului într-o lume în care libertatea și egalitatea erau simple sloganuri". De unde rezultă că, în principal, asupriții trebuie să lupte cu condiția lor morală mizeră, cu reflexele
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9162_a_10487]
-
simțea că nu aveți Încredere În el. Era foarte rănit În sentimentele sale. Foarte rănit. — N-am niciodată Încredere Într-un evreu care se face creștin, spuse Myatt foarte rar și răspicat. — Oh, haideți, domnule Myatt, nu sunteți puțin cam dogmatic? spuse Stein, cu o urmă de stânjeneală. — Probabil că da. Presupun, spuse Myatt, oprindu-se În mijlocul Încăperii, cu spatele la Stein, dar cu trupul lui Stein reflectat până la genunchi În oglinda aurită, că a mers cu negocierile mult mai departe decât mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i măturată secția, de ce nu-s ambalaje, de ce a lipsit cutare și de ce nu-i expediată marfa la timp." Știi ce-a făcut reporterul? Mi-a publicat opinia imediat după cea a lui Haralamb, care o ținea morțiș la modul dogmatic: "inginerul în mijlocul producției". Cred clatină Muraru din cap, după un timp de tăcere -, cred că-i mai bine, totuși, să rămîi în cercetare. Acum, e drept, lucrezi cu Ștefănescu, dar cine știe cît îl vor mai ține pe ăsta șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
am acceptat invitația lui nea Toader -, am să-i zic vreo două de dulce, ori de mamă spune Ion cu ciudă, însă cum observă privirea mirată a prietenului, se explică: La maternitate, unde-i șefă, e un adevărat zbir. Și dogmatică pe deasupra. Cînd, în alte clinici, femeilor, mai ales celor tăiate, li se aduc copiii la pat, ea le trimite într-o sală mizerabilă, în niște halate nespălate, să alăpteze "din motive de igienă", că nevastă-mea, istovită cum era, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
În jurul camerei sale fusese creat un fel de cordon sanitar. Așteptă Încă o jumătate de ceas, fără să facă nimic, apoi se dădu jos din pat și merse spre raftul de cărți. Cărțile, Însă, nu promiteau cine știe ce distracție - Îndeosebi Înțelepciunea dogmatică a unor Învățați bătrîni: Crezul meu de Tolstoi, Psihanaliza vieții cotidiene de Freud, o biografie a lui Rudolf Steiner... Digby luă cartea lui Tolstoi și, deschizînd-o, văzu pe marginile unor pagini urmele șterse, dar Încă vizibile, ale unor linii trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
făcut eu Însumi, pe care l-am răbdat sau l-am văzut săvîrșindu-se În numele vrajbei dintre națiuni, Înțeleg limpede că pricina acestui rău stă În imensa Înșelăciune pe care-o numim patriotism și dragoste de țară...“ Această afirmație, brutală și dogmatică, avea oarecare noblețe, spre deosebire de Încercarea de a șterge sublinierile de pe margine, o Încercare nedemnă, vădind lipsa curajului de a avea opinii. Digby citi mai departe, pe aceeași pagină: „Christos m-a făcut să Înțeleg că zidul despărțitor ce-l durăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]