308 matches
-
Fără cojones un bărbat nu valorează nimic! Vineri seară, când am intrat la chioșcul de ziare din cartier să-mi fac provizii pentru seara de plâns, mi-am dat seama în sfârșit de ce fusesem atât de irascibilă: mă coceam. Magazinașul dogorea ca un cuptor. —E atât de cald! i-am zis bărbatului. Nu mă așteptam să-mi răspundă pentru că nu credeam că vorbește engleză, dar el a zis: —Foarte cald! Da! De mai multe zile caniculă! Mai multe zile? Ce voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
devenit oarecum tulbure și nu mai eram în baie. Eram într-un alt loc. În aer liber, pe o autostradă. Vedeam și simțeam asfaltul fierbinte sub tălpi. Cam la treizeci de metri distanță, un camion uriaș era în flăcări și dogorea puternic. Simțeam miros de benzină și de altceva, ceva îngrozitor. Erau de asemenea o mulțime de mașini în flăcări și lucrul cel mai rău era că multe trupuri stăteau răspândite pe jos pe autostradă. Nu știam în ce stare sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
al cincilea ai cuiva. Și Sampath în drum spre serviciu, cu Pinky așezată pe locul din spate în bicicletei sale, mergând zigzag printre toate acestea, căutând promisiunea răcorii de-a lungul pereților, sub copaci și paravane, căci soarele de dimineață dogorea deja. Trecând în goană de la o oază albastră de umbră la alta, urma un drum imprevizibil prin mulțimea care-i răspundea cu mormăieli și țipete, o mare de claxoane și haos. — Stai! își pocni Pinky fratele. Mai am puțin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
a prietenului meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam, fără să o pot încă numi. Venea doar spre mine, molcomă, unduitoare, cu boare de gheață și amețitoare dogori, ademenitoarea, învăluitoarea, plina de liniștite spaime, minunata suflare a Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
daruri: soare arzător care coace cireșele, caisele, perele și merele văratice, aurește grânele, umple hambarele de grâu, de orz și de secară, ridică multe căpițe de fân în văi și pe dealuri. Copiior le aduce drept dar, VACANȚA MARE! Soarele dogorește, teiul înflorește Graul este aurit Cine a sosit? Cu firea ei cea arzătoare sosit-a vara înapoi Toți pomii sunt în sărbătoare, In tei stă floare lângă floare... E dulce vara pe la noi! Vara a sosit voiosă și ne-aduce
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
clienților din magazinul de mărunțișuri. Te caut în buzunărelul din colț... e plin, încărcat de cuvinte speriate țâșnind de-a valma valsând imperfect. Pătrund mai departe țintind adânc între cele două ovale cu axele intersectându-se instantaneu în infinitul apropiat; dogorești și ți se scurge clocotind limfa din ansamblul rănit de copilul- minune zâmbind năstrușnic și misterios! Vreau să-ți fur lanțul ce mi l-ai dăruit, să fim dezlegați de toate frământările. M-aș destăinui, m-aș confesa, ți-aș
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
se gândi că mama s-ar fi odihnit puțin după masă. Dar nu mai apucă să intre în casă la răcoare, că o strigaseră copiii să iasă la joacă. Acolo o găsiră părinții când se întoarseră frânți de oboseală și dogoriți de arșița de peste zi. Ce-ai făcut, Florinuța, mamă? Cum te-ai descurcat singură acasă? Foarte bine, mamă, să știi că am făcut multă treabă. Ce treabă ai făcut? Am făcut curat în casă, am făcut mâncare, am avut grijă
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
o învinețit toată. Uite și mata. Și arde ca plita!” „S-o trezit măcar oleacă?” „Nuuu. Trebuie să-l asculți cu urechea ca să vezi dacă mai suflă...” În acest timp, hangița tremura ca varga. A pus mâna pe fruntea lotrului. Dogorea. Apoi a ridicat șervetul de pe brațul gangrenat. Speriată, s a dat un pas înapoi! „Ce-o avea la mână de i s-o umflat și s-o înnegrit așa? Să-i scoatem flaneaua. Așaaa... Acum, dă foarfeca, să tăiem mâneca
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
s-a întunecat și parcă i s-a făcut cam frig, deși nu e sigură. Pentru a scăpa de această senzație, își imaginează că-i e cald, aducându-și aminte cum se suia pe acoperișul haveli-ului tatălui ei vara, când dogorea. Simte puternic aerul fierbinte pe față și pe mâini. Parcă aude cum băteau covoarele și fâșâitul măturilor când servitoarele curățau nisipul de pe podele. Dar căldura o face să-și amintească mai degrabă de tatăl ei, învârtindu-se în jurul unui pyre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
n-ar fi recunoscut așa ceva În ruptul capului. Toate Întrecerile la somn se terminau la egalitate, În fața tăvii rotunde care, uneori, răspândea miros de scorțișoară și coajă de lămâie rasă. Când mirosurile mi-au gâdilat nările și cuptorul mi-a dogorit fața, ceva din mine s-a răscolit, dându-și seama că eram pe moarte, și m-a Împins, m-a azvârlit În sus din groapă ca dintr-o țeavă de tun. Alergam bezmetic, mă prăbușeam, mă ridicam și cădeam iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cadă, m-a prins de braț. Vrând-nevrând, s-a lipit de mine. Am simțit trup fierbinte și mlădiu... Mâinile îmi strângeau brațul afectuos, iar sânii pietroși tresăltau cu tremur de hulub speriat... Fără să vreau, m-am lipit de ea. Dogorea ca un cuptor încins! Am tresărit! Nu-mi dădeam seama dacă visez sau lângă mine arde cu adevărat un trup ispititor de fată... Mi-am mișcat palmele de-a lungul coapselor ei, dar o mână moale mi le-a condus
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ca de pisică, bătrânul o ia înainte. Eu îl urmez ca o slugă devotată și tăcută. În cale ne întâlnim cu vânzătorii de bragă și covrigi, cu marfa proaspăt luată de la cei ce o fac. Grăbiți nevoie mare, pentru că soarele dogorește strașnic și orice târgoveț vrea să se răcorească, dând de dușcă o ulcică cu bragă proaspătă. De departe zăresc o dugheană mai arătoasă și îmi închipui că este a turcului. De fapt nici nu era nevoie de închipuire, pentru că l-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
să contemplu împrejurimile... Dealul Cetățuii și al Repedii, năpădite de lumina dimineții. Târgul își trimite larma trecută prin surdină până la mine. Nu rămân în loc prea multă vreme, fiindcă simt chemarea celui care mă așteaptă. Și drumu-i lunglung... Soarele începe să dogorească din ce în ce mai tare. Caut umbra copacilor. Îndată voi ajunge în marginea pădurii, care îmi va fi tovarăș de drum până la poarta mănăstirii... Iată-mă-s la poarta grădiniței plină de flori din fața chiliei. O deschid și, cuprins de fiorii întâlnirii neîntârziate
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
ea îi promovează pe membrii viitorului ei cabinet: Chun-qiao ca premier, discipolul său Yiao ca vicepremier, Wang ca ministru al apărării naționale și Yu ca ministru al culturii și artelor. Yu vrea să-i înțeleg suferința. Se ofilește precum iarba dogorită de soare vara. Este îngrozit de noul titlu. Dar eu refuz să-i dau drumul. Ne certăm în cabinetul meu, stând față în față. Deschid fereastra ca să las aerul rece să pătrundă în încăpere. Sunt nemulțumită și supărată. Cerul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
avea să face drumul mult mai scurt decât era în realitate. Și acum se afla acolo, uscându-se de soare, dându-i lui Gacel o lecție pe care acesta și-o însușea. Se făcu după-amiază și, când soarele încetă să dogorească, ieși din umbra adăpostului și umplu un sac cu monede grele de aur și diamante mari. Nici o clipă nu avu senzația că-i prăda pe morți de avuțiile lor. Potrivit legilor nescrise ale deșertului, toate câte se aflau acolo aparțineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aer, o vezi venind și niciodată nu știi cât de tare va fi plesnitura. După caz, adică după ce poznă ai făcut, uneori fața ta are o forță de atracție mult mai mare. Atunci urmează o plesnitură zdravănă și obrazul îți dogorește. În clipa aceea, Pietro a aruncat întrebarea cu care obișnuia să mă necăjească: „Ei, voinicule, pe când nunta?” Pentru prima dată, am simțit că-l iubesc. Tata slăbise. Mânca prin oraș ce-i cădea în mână și ce plătea Pietro. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de dormitorul care se transformase în camera bolii sale, și înăuntrul acestei singurătăți fără margini, există o anume ușurare, a dormi singură, fără să te mai gândești la el, fără să aștepți să se stingă lumina, doar eu, în salonul dogorind de căldură chiar și în timpul nopții, șanțul dintre cele două părți ale canapelei îmi face umerii să se curbeze; de dimineață mă trezesc panicată, ce s-a întâmplat cu viața mea, îmi amintesc de el tulburată, ca și când aș fi citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
gura uscată, le înghit disperată, setea preia controlul trupului meu, deschid gura și mi se pare că din cer îmi picură înăuntrul ei picături de apă, picături călduțe și întunecate, le înghit mulțumind pentru ele, ochii mi se topesc din pricina dogorii, pare că orașul se îndepărtează de noi, conduc, inima îmi este pustie, îl caut pe Udi, știu că se ascunde acolo, trebuie să îl anunț înainte de a fi prea târziu, un nou prunc bate la ușile inimilor noastre ruinate, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
defileu adânc, unde văd mai multe persoane vâslind la canoe, ceea ce mă surprinde în mod plăcut, reprezentând o variație în peisaj. Văd și un pod mare, numit podul diavolului, iar nu departe este o grotă importantă denumită la Clamouse. Soarele dogorește din plin, dar trebuie să-mi fac curaj pentru a ajunge la destinația zilei, Saint Guilhem le Désert (numele Guilhem este în dialectul occitan, căci aici ne aflăm în Occitane). Pentru ultimii km, înainte de intrarea în localitate, și datorită îngustimii
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
orice roșeață c-un zâmbet sfidător chiar și când ședea cuminte la locul ei și nu-și ridica ochii din farfurie. Dragoș căută în ea simțirea femeilor, de care vorbise adineauri unchiul Artemie. Unde s-o caute? Roșeața ei îi dogorea și lui în obraji. Și totuși obrazul ei îmbujorat trebuie să fi fost mai fierbinte. Cotul ei gol nu arăta asta. Dar încrețitura din talie a sarafanului? Și cealaltă încrețitură, de mai jos, din dreptul șoldului? Și încă și mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
greșeală. O greșeală de neiertat. Dragoș luă cu amândouă mâinile farfuria de pe masă și o mută în poala Deliei. Dragoș, pentru Dumnezeu! Mama era de-a dreptul îngrozită. Dar farfuria ajunsese deja acolo, în umbră, unde corpul Deliei răspândea căldură. Dogorea. Dragoș se aplecă să ia o îmbucătură cu furculița. Dacă râdeau cu toții, n-aveau decât. Dragoș! Fata de pe placa de patefon cânta cu glas cristalin, în ritm amețitor cascade de triluri argintii. Zburda. Zburda peste tot, peste șotroane desenate cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pentru apă era gol. „Am să văd eu cum ai să te descurci acolo, unde o înțărcat 60 dracul copchiii, domn’ sărjănt”... Mergeau de vreo două ceasuri. Pâlcul de pădure - ținta misiunii lor - se vedea undeva în dreapta. Soarele începea să dogorească cu tărie. Cercetașii umblau destul de des la bidoanele cu apă. Limbosu - se vedea limpede pe chipul lui - ar fi vrut și el să înghită măcar o gură de apă, dar... Toaibă nu s-a putut abține, luându-l peste picior
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
realitate, nu vederea ei în sine ți-a produs această stare, ci acea frântură de gând că aleargă spre tine gata să-ți cadă în brațe... Și îi vei simți căldura trupului, îi vei auzi bătăile inimii și te va dogori jarul buzelor ei” - m-a luat în primire gândul de veghe. “Da’ de când îți dă ție târcoale romantismul?... Ție, un... un Neica Nimeni” - l-am contrat eu. “Iaca că am călcat și eu într-o urmă de poet. Adevărul e
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
spun... Eu mă duceam la mare din alte motive. Regăseam acolo stratul cel mai primitiv al pasiunilor mele. Aveam pe nisip o plăcere aproape vicioasă. Îmi era de ajuns să mă întind pe nisipul fierbinte, să simt curii soarele îmi dogorește trupul, să aud cum marea foșnește confuz la câțiva pași de mine continuând o melopee din care nu pricepeam nimic decât că eternitatea nu e altceva decât murmurul indiferent al tăcerii, golul prin care alergăm, pe care îl întrerupem o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
noastre câte un mic nebun care trebuia să fie închis. Numai că nebunii noștri, înfuriați de lanțuri și cătușe, sfărâmaseră temnița ieșind afară, în libertate... ... Când la orizont se ivi sprinceana de lapte a zorilor, amândoi zăceam istoviți, cu trupurile dogorind ca jarul. Suflam din greu, sacadat, aerul nu ne mai ajungea. I-am trecut ușor o mână pe cosițele inundate de nădușeală. Ea nu sesiză mângâierea, rămase inertă, departe de mine, cu fața în sus, pe care se citea o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]