KorAP: Find »[drukola/base=dolly & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 >

212 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

Hummer-ul țâșni în față, dar Vasco Borden, mârâind printre dinții strânși și ținând cu o mână bandajul peste urechea sângerândă, știa ce făcea. Urcă cu mașina pe peluză și frână brusc, blocând ușa din față a casei. Apoi, sări împreună cu Dolly din mașină, îl înhățară pe Jamie al lui Alex, o împinseră pe mama șocată a băiatului la pământ, săriră înapoi în Hummer și demarară în viteză. În timp ce toți ceilalți rămăseseră pe loc, holbându-se la ei. — Uite-așa, scumpule, strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
holbându-se la ei. — Uite-așa, scumpule, strigă Vasco. Dacă nu ești în casă, ești al meu. Mașina ieși în viteză pe stradă. — Am pierdut ambulanța, așa că trecem la planul B, spuse el și se uită în spate, peste umăr. Dolly, scumpo, pune în mișcare următoarea cameră de operații. Spune-le că ajungem acolo în douăzeci de minute. Peste o oră, afacerea e încheiată. Henry Kendall era șocat. O răpire avusese loc chiar pe peluza lui. El nu se repezise să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
două excavatoare, care săpau un șanț mare. Nu avea cum să treacă, nu exista alt drum. La o sută de metri depărtare de centrul chirurgical. — Fir-ar al dracului de ghinion, zise el cu năduf. — Ia-o încet, Vasco, spuse Dolly. Nu e mare lucru. Dacă drumul e blocat, mergem pe jos la centru, intrăm pe ușa din spate și o facem acolo. — Ne va vedea toată lumea mergând prin stațiune. — Și ce dacă? Suntem niște vizitatori. În plus, toți cei de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ceea ce nu vor face, procedura va fi terminată, înainte să termine ei de vorbit. Manuel o poate face mai repede acolo, decât aici. — Nu-mi place. Vasco se uită în jur, se uită la drum, apoi la terenul stațiunii. Dar Dolly avea dreptate. Trebuiau doar să traverseze repede grădina. Se întoarse spre copil. — Ascultă, zise el. Uite cum e treaba. O să facem o plimbare. Iar tu o să stai cuminte. Și atunci, totul o să fie bine. Ce-aveți de gând să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
o să stai cuminte. Și atunci, totul o să fie bine. Ce-aveți de gând să-mi faceți? întrebă Jamie. — Nimic. Doar o să-ți luăm puțin sânge. — Sunt ace acolo? — Doar unul mic, ca al doctorului, spuse Vasco și se întoarse spre Dolly. Sună-l pe Manuel. Spune-i că venim. Și hai să mergem. Jamie fusese învățat să țipe, să urle și să dea din picioare, dacă încerca cineva să îl răpească, și făcuse asta atunci când îl prinseseră, dar acum era foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
cenușie. — Ești prieten cu Evan? întrebă pasărea. — Nu, zise Jamie. — Ești de aceeași mărime cu el. Cât rămâne dacă din unsprezece scazi nouă? Jamie era atât de surprins, încât nu răspunse, privindu-l cu ochii mari. — Să mergem, scumpule, zise Dolly. E doar o pasăre. — Doar o pasăre! spuse pasărea. Cui îi spui tu pasăre? — Chiar că vorbești mult, zise Jamie. Iar tu, nu, răspunse papagalul. Cine sunt oamenii ăștia. De ce te țin? — Nu îl ținem, zise Dolly. — Hei, domnilor, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
mergem, scumpule, zise Dolly. E doar o pasăre. — Doar o pasăre! spuse pasărea. Cui îi spui tu pasăre? — Chiar că vorbești mult, zise Jamie. Iar tu, nu, răspunse papagalul. Cine sunt oamenii ăștia. De ce te țin? — Nu îl ținem, zise Dolly. — Hei, domnilor, doar nu încercați să-mi ucideți fiul, nu? spuse pasărea. — Oh, Iisuse, zise Vasco. — Oh, Iisuse, spuse pasărea, imitându-i perfect vocea. Cum te cheamă? — Hai să mergem, zise Vasco. — Jamie, spuse Jamie. — Bună, Jamie. Eu sunt Gerard

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
te cheamă? — Hai să mergem, zise Vasco. — Jamie, spuse Jamie. — Bună, Jamie. Eu sunt Gerard, zise pasărea. — Bună, Gerard. — În regulă, spuse Vasco. Acum, să mergem. Asta depinde de cine ține frâiele, zise Gerard. — Trebuie să ne ținem de program, Dolly, spuse Vasco. — Ei bine, cel mai bun prieten al unui băiat e mama lui, zise pasărea, cu o voce ciudată. — O cunoști pe mama? întrebă Jamie. Nu, băiete, spuse Dolly. Nu o cunoaște. Doar repetă lucruri pe care le-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ține frâiele, zise Gerard. — Trebuie să ne ținem de program, Dolly, spuse Vasco. — Ei bine, cel mai bun prieten al unui băiat e mama lui, zise pasărea, cu o voce ciudată. — O cunoști pe mama? întrebă Jamie. Nu, băiete, spuse Dolly. Nu o cunoaște. Doar repetă lucruri pe care le-a auzit înainte. — Povestea ta nu mi se pare în regulă, zise Gerard. Și apoi continuă, cu o voce diferită: Oh, asta e, știi alta mai bună? Dar acum adulții îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
îl împingeau pe Jamie în față. Băiatul înțelese că nu mai putea rămâne și nu voia să facă o scenă. — La revedere, Gerard, spuse el. — La revedere, Jamie. Continuară să meargă. — Era amuzant, spuse Jamie. Da, dragul meu, era, zise Dolly, ținându-și cu fermitate mâna pe umărul lui. Intrând în grădină, Alex trecu mai întâi pe lângă zona piscinei. Era cea mai liniștită piscină pe care o văzuse vreodată. Nimeni nu stropea, nimeni nu făcea zgomot. Oamenii stăteau întinși la soare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
și mai multe femei ieșeau din toate camerele. La naiba, o clasă întreagă de yoga ieșise în grădină ca să se uite, să vadă de ce un copil striga după mama lui. Și îl vedeau pe el, omul în negru. Era terminat. — Dolly, zise el tăios. Vino-ți în fire, ce naiba. Trebuie să-l ducem pe acest băiat în centrul chirurgical ... Vasco nu își termină propoziția, pentru că o umbră neagră se repezi spre el, sări în aer, se legănă pe o creangă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
mare care-l lovea drept în piept. Vasco se dădu în spate, se împiedică de niște tufe de trandafir și se prăbuși, cu picioarele în sus. Și asta a fost. Copilul o luă la fugă, strigând după mama lui. Iar Dolly începu brusc să se comporte ca și cum nu-l cunoștea. El se tăiase și se zgâriase, încercând să se tragă din tufele de trandafiri, fără nici un ajutor din partea ei. Nu poți să fii demn, când te ridici în picioare cu dosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
puțin o sută de oameni. În plus, trebuiau să apară și paznicii. Iar puștiul negru care semăna cu o maimuță dispăruse. Nu-l vedea nicăieri. Vasco realiză că trebuia să-și ia tălpășița de acolo. Se terminase. Era un dezastru. Dolly era în continuare înlemnită, ca Statuia Libertății, așa că începu să o împingă, urlând la ea să se miște, spunându-i că trebuiau să plece. Toate celelalte femei din grădină începură să huiduie și să șuiere. — Otrăvire cu testosteron! strigă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
să șuiere. — Otrăvire cu testosteron! strigă o babă în pantaloni mulați. Iar altele începură să țipe: — Las-o în pace! — Ticălosule! — Violatorule! Ar fi vrut să poată striga și el: „Lucrează pentru mine! „, dar, bineînțeles asta nu mai era adevărat. Dolly era în stare de șoc. Iar babele în colanți începuseră să strige după poliție. Așa că lucrurile nu puteau să meargă decât și mai rău. Dolly era atât de lentă, parcă era somnambulă. Vasco trebuia să dispară. Se strecură pe lângă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
să poată striga și el: „Lucrează pentru mine! „, dar, bineînțeles asta nu mai era adevărat. Dolly era în stare de șoc. Iar babele în colanți începuseră să strige după poliție. Așa că lucrurile nu puteau să meargă decât și mai rău. Dolly era atât de lentă, parcă era somnambulă. Vasco trebuia să dispară. Se strecură pe lângă ea și traversă grădina pe jumătate alergând, dorindu-și doar să plece de acolo. În grădina următoare îl văzu pe copil stând cu un bărbat, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908

îmi conferea o ciudată superioritate asupra lor. Îi priveam de sus, ca pe niște copii, care habar n-aveau ce înseamnă o noapte de dragoste sau o emoție ucigătoare la jocurile de noroc. În vremea aceea am cunoscut-o pe Dolly, fata unei moșierese văduve. Era mutilată de suferință: un ofițer chipeș de roșiori, după doi ani de dragoste și jurăminte veșnice, o dezvirginase părăsind-o apoi ca. să se însoare cu alta. În brațele mele uită repede decepția suferită și

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
să se otrăvească din pricina mea. Era schimbată mult, se îngrășase, sprinteneala și zburdălnicia de odinioară îi pieriseră ca să facă loc unei rigidități de femeie matură, ordonată, care se potrivea cu firea ei ca nuca-n perete. Am întîlnit-o și pe Dolly, țipător de elegantă și excentrică. Avea acum un cimitir de iubiți. Găsise pe cineva care-i oferea un trai princiar. E drept, se făcuse tare frumoasă și, pe deasupra, nu era nici proastă. Într-o seară, am invitat-o la mine

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
pe gustul meu, altfel... Uite, o idee: să m-apuc să-i fac culte lui Cici, așa, numai ca să crape de ciudă Mihaela. Prins în ițele acestui gând, am luat-o agale pe Calea Victoriei. În dreptul Teatrului Național m-a oprit Dolly, cu o explozie de veselie. ― Încotro, Monstrule? Pe unde umbli de nu te mai vezi? ― Mă prepar pentru examene, am mințit-o fără a mă sinchisi de porecla ce-mi dăduse. ― Of, școlarul mamei silitor, auzi, s-a pus cu

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
spun! ― Și ție nu-ți place? ― Nu-i genul meu. Mi-a promis că-mi cumpără o vilă în parcul Fiiipescu. ― Strașnic cadou de nuntă! Face să te măriți cu el, ma parole! ― Te cred, n-o să mor fată mare! Dolly vorbea tare, gesticula și râdea provocator, încît pietonii întorceau capul după noi. I-am atras atenția: fără rezultat. În ea fremăta o bucurie frenetică de viață, tot ce făcea era în plin prezent, direct și simplu, fără reticențe feminine. La

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
cataramă... ― Uite, acum. Așa, pe nepusă masă. ― Acum nu pot. Mă așteaptă idiotul meu. ― Atunci, miine. Vino la mine, pe la cinci după-amiază. Până una alta, am renunțat la ideea de a face curte fetei proprietarului cu toate că era mai indicată decât Dolly. Însă cu Dolly mergea repede treaba, oricând o aveam la îndemînă. Afară de asta era mai frumoasă decât Cici și în plus avea o ingenuitate rară. Oricum, puteam să mizez pe orice că-i va face rivalei sânge rău cu nemiluita

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
Așa, pe nepusă masă. ― Acum nu pot. Mă așteaptă idiotul meu. ― Atunci, miine. Vino la mine, pe la cinci după-amiază. Până una alta, am renunțat la ideea de a face curte fetei proprietarului cu toate că era mai indicată decât Dolly. Însă cu Dolly mergea repede treaba, oricând o aveam la îndemînă. Afară de asta era mai frumoasă decât Cici și în plus avea o ingenuitate rară. Oricum, puteam să mizez pe orice că-i va face rivalei sânge rău cu nemiluita. De fapt chiar

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
dacă Mihaela nu-i acasă și-mi zădărnicește planul? Așa că a doua zi am pândit cu grijă toate zgomotele care veneau din odaia ei. Am avut noroc, n-a plecat nicăieri. În fine, după o mică întîrziere iat-o pe Dolly apropiindu-se zgomotos, după cum îi era obiceiul. Am deschis ușa și am întîm-pinat-o pe coridor strigând așa ca să audă și Mihaela de alături: ― Bună scumpo, de ce ai întîrziat? ― Uf, Monstrule, lasă-mă, abia am scăpat de idiotul meu. Când am

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
adevărată prăpastie și n-ai cum s-o umpli. Atunci fapta rămâne neîmplinită, suspendată în aer. Închipuirea țese simplist, în linii mari, fără a vedea detaliile care de multe ori sânt mai importante decât principalul. Când am invitat-o pe Dolly la mine, aveam un scop precis: acela de a stârni gelozia Mihaelei. Lucrurile, în închipuirea mea, se conturau simplu: Dolly va veni și voi petrece cu ea câteva ore agreabile, iar alături, Mihaela va crăpa de ciudă știind că la

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
linii mari, fără a vedea detaliile care de multe ori sânt mai importante decât principalul. Când am invitat-o pe Dolly la mine, aveam un scop precis: acela de a stârni gelozia Mihaelei. Lucrurile, în închipuirea mea, se conturau simplu: Dolly va veni și voi petrece cu ea câteva ore agreabile, iar alături, Mihaela va crăpa de ciudă știind că la mine se află o fată care n-a venit pentru a-i citi poemele homerice. Dolly, e adevărat ― venise. Zărind

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
mea, se conturau simplu: Dolly va veni și voi petrece cu ea câteva ore agreabile, iar alături, Mihaela va crăpa de ciudă știind că la mine se află o fată care n-a venit pentru a-i citi poemele homerice. Dolly, e adevărat ― venise. Zărind-o, am avut din prima clipă o tresărire de neplăcere. Mai exact, o strângere de inimă. Parcă aș fi vrut să nu vină. Se dezbrăcase repede, cum avea obiceiul, și nu mă repezisem s-o cuprind

Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]