386 matches
-
urmau la o distanță periculos de mică, astfel Încât Asya putea vedea cutiile gole de bere rostogolindu-se Încoace și-ncolo În fereastra din spate. — Uită-te la ei! Așa ar trebui să se comporte niște oameni maturi?! a explodat șoferul dricului. Așa se-ntâmplă uneori. Un suporter moare și familia sau prietenii lui descreierați vor să-i Înfășoare sicriul În steagul vreunei echipe de fotbal. Și după aceea se așteaptă să transport sicriile astea profanatoare la cimitir! Dacă e să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
uitând că nu mai avea Încă o mână pentru treaba asta. Și-a pierdut echilibrul și, odată cu el, a pierdut Încă două lucruri: mai Întâi bățul cu care bătea În tobă, apoi mobilul. Ambele au căzut În stradă, chiar În fața dricului. Taxiul galben s-a oprit brusc, iar dricul a oprit și el tocmai când distanța dintre cele două mașini se micșorase până la un fir de păr. Asya și Armanoush s-au aplecat În față din cauza opririi bruște și apoi au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pentru treaba asta. Și-a pierdut echilibrul și, odată cu el, a pierdut Încă două lucruri: mai Întâi bățul cu care bătea În tobă, apoi mobilul. Ambele au căzut În stradă, chiar În fața dricului. Taxiul galben s-a oprit brusc, iar dricul a oprit și el tocmai când distanța dintre cele două mașini se micșorase până la un fir de păr. Asya și Armanoush s-au aplecat În față din cauza opririi bruște și apoi au verificat amândouă deodată sicriul din spate. Era intact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
strălucind de Înflăcărare. S-a uitat În urmă de parcă și-ar fi cerut scuze de la șoferii din spate pentru că-i făcuse să se oprească. Abia atunci a observat că mașina care venea În urma lor nu era una obișnuită, ci un dric verde-salvie, simbolul morții care Îi urmărea ca o umbră nefastă. Preț de o clipă interminabilă și chinuitoare bărbatul a rămas acolo, În mijlocul traficului, părând dezorientat. În cele din urmă, când o altă mașină plină cu suporteri a trecut În goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu suporteri a trecut În goană pe lângă el cântând imnul și amicul lui a bătut nerăbdător toba cu mâna, și-a amintit să-și ridice mobilul și bățul din mijlocul străzii. După ce a mai aruncat o ultimă privire sicriului din dric, s-a Întors și s-a suit din nou În taxi. De data asta nu s-a mai aplecat pe fereastră, ci a rămas Înăuntru, liniștit. Armanoush și Asya nu s-au putut abține să nu zâmbească. — Trebuie să aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
deschid ochii, mă trezesc În bucătăria unei cocioabe de pe marginea șoselei. — Ce zice? a Întrebat În șoaptă Armaoush. — N-ai vrea să știi, crede-mă, i-a răspuns Asya tot În șoaptă. — Ei bine, Întreabă-l câți morți transportă cu dricul În fiecare zi? Când i s-a tradus Întrebarea, șoferul a clătinat din cap: — Depinde de anotimp. Primăvara e cel mai rău; primăvara nu mor prea mulți oameni. Însă după aia vine vara, cel mai aglomerat anotimp. Dacă se fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
trupele lui, unchiul Carlo și câteva notabilități ale comunei, cu decorațiile din celălalt război, și nu conta cine fusese fascist și cine nu, era vorba de cinstirea eroilor. Și mai erau clerul, fanfara primăriei, În uniforme de culoare Închisă, și dricurile cu cai cu valtrapuri albe ca zăpada, cu argintiu și negru. Vizitiul era Îmbrăcat ca un mareșal de-al lui Napoleon, cu bicorn, pelerină și manta, de aceleași culori ca și harnașamentele cailor. Și era fanfara oratoriului, șepci cu vizieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un cimitir acum gol, În mâini trompeta, În față colinele care fumegau tot mai albastre, una În spatele celeilalte, către un fel de nesfârșire vătuită, iar deasupra capului său, răzbunător, soarele În toată libertatea. Hotărâse să plângă. Dar, pe neașteptate, apăruse dricul cu vizitiul lui Înzorzonat ca un general al Împăratului, muiat numai În negru și argintiu, cu caii Împopoțonați cu niște măști barbare care nu le lăsau descoperiți decât ochii, cu valtrapuri ca niște coșciuge, cu stâlpii răsuciți ce susțineau timpanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
stâlpii răsuciți ce susțineau timpanul acela asiro-greco-egiptean, tot numai alb și auriu. Omul cu bicorn oprise o clipă În fața acelui trompet solitar și Jacopo Îl Întrebase: „Cine mă duce acasă?“ Omul era binevoitor. Jacopo se urcase alături de el, și cu dricul pentru morți Începuse Întoarcerea către lumea celor vii. Acel Charon, aflat În afara programului, Își mâna taciturn telegarii lui funebri peste hurducături, Jacopo ținându-se drept și hieratic, cu trompeta strânsă sub braț, cu viziera lucioasă, pătruns de noul său rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
iar după un timp incalculabil, ajunseseră În fine la ***. Străbătuseră marea piață cu colonade, pustie așa cum numai piețele de prin Monferrato pot fi, duminica pe la două după-amiaza. Un coleg de școală din colțul pieței mari Îl zărise pe Jacopo În dric, cu trompeta sub braț, cu ochii țintă În infinit, și-i făcuse un semn de admirație. Jacopo intrase În casă, nu vrusese să mănânce, nici să povestească nimic. Se ghemuise pe terasă și Începuse să cânte la trompetă, ca și cum i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
voiai să ajungi inginer aeronautic, specialist În computere și altele de felul acesta. Universitățile excelau În ramurile biologiei și ale științelor fizice. Dar În ce privește științele umaniste erau un fiasco. Filozoful Sidney Hook Îi spusese lui Ravelstein că filozofia era pe dric. - Licențiaților noștri trebuie să le găsim slujbe de etică medicală prin spitale, Îi declarase Hook. Cartea lui Ravelstein nu era deloc aiurită. Dacă el ar fi fost doar un palavragiu gălăgios, ar fi fost ușor de dezumflat. Dar, dimpotrivă, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
a folosit, oftă bătrânul. O mai amăgește două-trei luni. Hai un an, ca Stelian. Și p-ormă? Nu se duce și el după fra-su? Când începi să tușești și dacă mai și slăbești dintr-o dată, e clar. E pe-aproape dricul . Io unu, slavă Domnului, nu m-a luat încă tusea. Da’ de slăbit, slăbesc de la o vreme. Și m-am operat înaintea lui Lazarovici... Dinspre odăița cizmarului răzbătea un miros înțepător, de cauciuc ars. Veni și meseriașul. Ținea nedumerit cureaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ușă, vreun un sertar. Preciză: - Rochia aia, cu care am fost și la înmormântarea lui Steluș. Și dacă mă văd cu el acolo, să știi că am ce-i povesti, abia aștept să ne întâlnim. Și să mă ducă cu dric deschis, Vali, draga mea, să mai văd odată soarele și aerul care mi le-a luat fiu-miu cu cloanța aia, de mă ține închisă în casă ca la secția de poliție. Asta e Vali tot ce mai doresc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
adversar sunt ale Naturii dar; de la înaintași moștenit, talentul nu trebuie plătit; bunul simț, părinții cu dragoste copiilor îl dau, dacă îl au; călătoriile cu gândul printre astre sau în trecut fără cheltuială sunt; evocarea amintirilor scăpate de al uitării dric nu costă nimic.
Gratis. In: Clipe de infinit by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/261_a_597]
-
privirea pe Magician. - Ultima? Îți iei concediu sau ieși la pensie? Magicianul deschise umbrela, iar luminile se stinseră. Scriitorul văzu uimit un cortegiu funerar care se apropia din capătul străzii. Dar nu se ridică. Nu putu să se ridice, inițial. Dricul era tras de patru cai mascați, cu pampoane negre prinse între urechi. Vizitiul era chiar Magicianul, bineînțeles, nici nu se miră atunci când îl văzu cocoțat pe capră, iar atunci când trecu pe lângă el ridică jobenul și îl salută, excesiv de amabil. Apoi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe axul drumului, mânând cai către cimitirul amplasat tocmai la periferie. Scriitorul vizualiză pentru câteva fracțiuni de secundă și scena în care sicriul era coborât în pământul clisos, însă reveni repede în... realitate și se concentră asupra alaiului mortuar. În urma dricului - de o parte și de alta, dar și deasupra, erau prinse coroane de flori -, mergând încet, cu capetele plecate și cu privirile înfipte în pământ, se aflau personajele care-i bântuiseră viața ultimelor zeci de ore: Agentul Imobiliar, Omul cu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
după ea un coș metalic de cumpărături din hypermarket. Un coș gol. Și care scârțâia înfiorător. Nimeni nu-i aruncă vreo privire. Sări de pe asfalt, iar inima încercă să-i iasă din piept. Privi cu teamă crescândă sicriul așezat în dric. Capacul era desfăcut, astfel că Scriitorul se văzu stând cu mâinile pe piept, cu obraji de ceară și părul pieptămat cu cărare pe partea dreaptă. Deși cămașa albă, închisă până la ultimul nasture, ascundea gâtul, știu imediat că sub ea se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Lucia ridică privirea din pământ și întoarse capul. Îl văzu, rămase pe loc și deschise brațele.Vino, dragul meu... Scriitorul ridică un pumn în aer.Nenorocitule, uite-o pe Lucia! Nu-mi pot explica, totuși, ce caută ea în spatele unui dric în care mortul sunt chiar eu și cum de s-a ajuns la un astfel de scenariu absurd, însă vraja se destramă. Toate aceste tertipuri infantile, toate aceste imagini disparate, așezate unele lângă altele ca într-un puzzle greșit, întreaga
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
buzele moi, fierbinți, iar atingerea lor îl excită instantaneu. Se desprinse cu greu din îmbrățișare, îi puse mâinile pe umeri, o privi direct în ochi și o întrebă: - Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Râsul ei îl atinse ca o adevărată binecuvântare. - Încă nu, dragul meu. Dar poate că vei muri. De plăcere. Mai încolo. Iar hățurile le voi ține eu, n-avem
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
iar luminile reclamelor care pâlpâiau se reflectau în câteva bălți. Până și mașinile se împuținaseră, dintr-o dată, iar bărbatul din mijlocul străzii întinse mâinile în fața sa și țipă:Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Fu cuprinsă de un fior. Nu înțelegea nimic. Bărbatul privea către ea, dar era evident că nu ei i se adresa. Se trase doi pași înapoi și blestemă în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
du-te la dracu`, Iepure prost (își spune Scriitorul), unde este Lucia? Nu aici, în orice caz. Dar unde? La ea acasă, evident. Mai devreme alerga în fața mea. Mda, nu pot să te contrazic. Ceva mai devreme mergea în urma unui dric tras de patru cai mascați, avea ciorapii rupți în genunchi, era plânsă toată, încercănată și deprimată, iar mortul din sicriu erai chiar tu, îmbălsămat și ferchezuit ca toți morții. Exact, așa a fost, alături de ea mai erau și alții... Huiduma
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
că se ceartă cu Aglae și cu copiii ei. Visa că hoți îi legau picioarele cu frânghie, că pica de sus cu capul în jos. Mai des visa gândaci mulți, mari și negri. Când se culca după-amiază, vedea mereu un dric cu mulți cai trecând peste el. Deși la începutul lui noiembrie vremea se strică, și ploi mărunte, fumegoase întristară orașul, moș Costache, devenit tare din frică, își puse în gând să iasă din casă. Pentru asta avea nevoie de precauții
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
împrejur, casa tot curată, ca la venirea lui în petit. Afară ședeau desfăcute câteva butoaie cu papura în doage. Meșterul lucrase până în ultima zi. Pe scaun, atârna șorțul lui mototolit. -Lau dus la locul de veci, cu patru cai și dric împodobit. Se strânseseră vecinii pe la porți. Ei mergeau împreună pe urma mortului, cu pași măsurați, lumea se uita, bărbații se descopereau, spunînd: - Dumnezeu să-l ierte! Clopotele băteau rar, cu sunete adânci, la Sfânta Vineri. Au intrat în cimitir, pietrișul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că Bică-Jumate nu mai era. Dar lumea tot aflase, erau cu toții aici și așteptau. Mortul stătuse trei zile și, deși iarnă, începuse să miroasă și nu mai puteau întîrzia fără să-l fi dus la cimitir. Rudele așteptau să sosească dricul, tocmit tot în taină, să-l care la Străulești, un cimitir de la marginea orașului, până unde, gândeau, nu va merge nimeni, cu siguranță. Popă nu chemaseră, pentru că nici unul din preoții mahalalei n-ar fi venit să-i cânte la cap
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de la marginea orașului, până unde, gândeau, nu va merge nimeni, cu siguranță. Popă nu chemaseră, pentru că nici unul din preoții mahalalei n-ar fi venit să-i cânte la cap fără primejdia de a fi sfâșiat de oameni. Și clipa sosirii dricului se apropia. Nu puteau s-aștepte nici noaptea. O dată cu căderea întunericului, porțile cimitirelor se închid. 215 Fratele mortului tocmise o ceată de milogi, să-l bocească, dar cerșetorii, orbii și schilozii trebuiau să aștepte la capelă, tocmai pentru a nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]