775 matches
-
această discuție cu o ușurință pe care mi-o perfecționasem În interacțiunea cu alți oameni de asemenea cultură Înaltă. Revolverul era În siguranță, fiindcă se afla Înăuntrul buzunarului de la geaca de piele, pus Într-o legătură de cîrpe a cărei duhoare i-a Îndepărtat pe agenții vamali. Cuțitul, recuperat cu mari eforturi, a devenit o nouă sursă de Îngrijorare, fiindcă drumul spre Caracas era Împînzit de puncte vamale, iar noi nu eram convinși că vom da peste oameni cu minte suficientă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și văicărelile lor, mă-mpresurau cu chiotele și hohotele lor de râs, râdeau de mine, mă scuipau și-mi trăgeau șuturi În dovleacul de căpățână, se ușurau pe masa mea și-n patul meu, abia de mai puteam respira de duhorile lor Înecăcioase. Aș fi vrut să ies și să fug, chiar asta făceam, alergam și mă rătăceam printre ruinele orașului meu subteran. Trăiam Într-adevăr Într-o subterană, undeva Într-un gând paralel eram perfect conștient de condiția și situația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Prea repede am mâncat-o. Abia de mi-am Întărâtat foamea. Mă mutasem la o masă din restaurantul gării și mă uitam din nou la ei prin geamul vitrinei. Priveliștea poporului făcea să-mi alerge mai iute sângele prin vine. Duhorile și mugetele lui dragi Îmi provoacă un chin și-un delir care mă Îndeamnă să torn benzină peste ei și să le dau foc, omoară, omoară, omoară... Ce-ați făcut cu poporul? Ce-ați făcut cu dragostea mea dintotdeauna, căreia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
i-a ales o dată și Încă o dată. Poporul Îi iubește și nu se va lepăda de ei În veci. Ei sunt pentru popor, iar poporul pentru ei și peste tot miroase și pute. N-ai să scapi În veci de duhoarea asta. Vuietul brizei răscolea nisipul stârnind vârtejuri de-a lungul plajei, dar marea era liniștită În larg. N-ai unde să scapi și Încotro să fugi. Va fi desigur o zi superbă de plajă. O aștept lungit pe nisip În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
la mare fără bani de mâncare. De bani de tren ca să mă-ntorc acasă, nici nu mai spun. Aici am să-nțepenesc. Și cum Îmi mai țiuie-n urechi nenorocirea asta de vânt și mă Împresoară din toate părțile cu duhori. Peste tot pute a mortăciune, iarăși trebuie să fugi, iarăși Îți muți locul. Mi-am luat hainele și m-am Îndepărtat de țărm până n-am mai simțit mirosul de carne de scoică macerată de soare și m-am Întins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-o permanent la adăpost de lumina verii. Am Încercat ușa. Era Încuiată. Am bătut În ochiul de fereastră cu drugi de fier din fundul curții, iar fereastra era crăpată. Când am Împins-o la perete și am tras perdeaua, o duhoare dulceagă tulbură pentru o secundă răcoarea Înserării și mă Învălui. Dormeau Îmbrățișați strâns În Întuneric Într-unul din cele două paturi, Îmbrăcați așa cum Îi văzusem pe plajă. A trebuit să strig ca să-i trezuesc, Întâi pe Neli, care strigă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aparatele și umbl) la ele. Te obișnuiești și cu asemenea practici. Nu ești Înșelat (chestiune de onoare!) și mergi mai departe. A te opune Înseamn) pierdere de timp și nervi de poman). Mai rea decât Înșel)toria propriu-zis) este puternică duhoare din mașin), un amestec de transpirație și mirodenii orientale. Deschidem geamurile. Iat)-ne acas) - trecem prin suburbii. Cine știe câte case din c)r)mid) exist) În Chicago - un num)r astronomic. Probabil c) sunt f)cute dup) același tipar: atâta ciment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
a o pune la crucile a trei drumuri, și cela ce o va ridica, acela va fi vorbit de rău de gurile rele, iară cel vorbit mai înainte va fi dat uitării. Cînd te scodolești* cu acul printre dinți, capeți duhoare în gură. De faci ceva pentru prima dată, ia o piatră în gură. (Gh.F.C.) Gușă Să nu sufli în ou spart, căci îți crește gușă. Cine are gușă, cînd vede primăvara pentru întîia dată curcubeu, să ieie un ac ori
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
impus curând ca modelul prin excelență al tiranului eshatologic. Ca dreaptă răsplată pentru toate nelegiuirile sale, el a suferit o moarte îngrozitoare: „El a fost lovit de biciul lui Dumnezeu, atât de tare, încât nu‑și mai putea suferi propria duhoare. În viață fiind, din ochii nelegiuitului ieșeau viermi foșgăitori. În zadar a înălțat spre Dumnezeu rugi și mărturisiri, n‑a dobândit vindecarea” (III, 4, 5). Cu toate acestea, în fața morții, monstruosul personaj își vine în fire și recunoaște atotputernicia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
seca, peștii mării vor pieri, iar oamenii vor muri de foame și de sete. Tatăl și fiul vor muri unul în brațele celuilalt, tot așa, mama și fiica. Nimeni nu îi va înmormânta, iar pământul se va umple astfel de duhoare din pricina leșurilor care vor zăcea pretutindeni. Nemaiprimind apele fluviilor, marea va deveni un fel de mlaștină, împrăștiind neîncetat miasme. Atunci, o ciumă îngrozitoare se va abate asupra pământului; vor fi plângeri nemângâiate, gemete cumplite și vaiete fără sfârșit. Oamenii vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unii erau pidosnici și fugăreau prin curte claponii fără minte). Avea printre prieteni și guguștiuci (unii erau așa chiar și vorbind la figurat), și ciori care prinseseră acele timpuri când aerul orașului nu cunoștea nici miros de benzină și nici duhoare de uzină. Totul mergea fără probleme până în ziua când a apărut în fața lui Crestatul cu Galoane (bine ascunse sub penele-i pestrițe dar toată lumea îl știa). A încercat să nu-l bage în seamă dar n-a ținut: Creastă-Pestriță a
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
al interiorității, al subiectității pure în afirmarea condiției sale definitorii, ci și ca orizont scufundat al posibilului în așteptarea manifestării: " Nu știu dacă afară-i lumină sau întuneric,/ dacă anină vrun cântec despre-nceputuri,/ dacă se plimbă parfumuri subțiri sau duhori ucigașe". Din perspectiva închisă a unei imposibile vederi, totul e încă posibil, exterioritatea există, intuibilă dincolo de hotarele eului întors în sine. Căci dacă ea nu ar fi, nici interiorul nu s-ar putea defini, delimita de întreaga non-interioritate a firii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
violentă, revoluția națională ce are drept scop scuturarea jugului străin. "Leg ca un testament discepolilor mei, de nu voi putea eu (ntreprinde ș( termina această mare ș( alegorică epopee, să o (ntreprinză ei; vor avea a pune pe scenă toate duhorile infernalii, răscul(ndu-se asupra geniurilor ș( virtuților cerești, ș( vor face o comedie (n adevăr divină flagel(nd vițiurile ș( regener(nd pe rom(n" (Heliade Rădulescu, 1975, 217). Profetul din Santa cetate era (nzestrat cu capacitatea de a sesiza
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
cu mine, dar, într-adevăr, aveam un unchi care divorțase. Șăfu mă trăgea de tricou, hai să mergem, hai că se dă tâmpita în stambă. Părea că îi producea silă femeia. De fapt, așa se purta cu oricine, parcă o duhoare insuportabilă îi muta nasul din loc. Am plecat, ne-am despărțit, el a aruncat același „hai, pa“ efeminat, care atunci mi s-a părut că îl mai umaniza puțin. Făcuse o alegere bună cu formula asta. Ne-am despărțit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
poate face Nimic! Dar eu cred că Se Poate! Să nu-mi spună cineva că mă înșel, că mi se pare, că "tra lala și tra la la" pentru că după 40 de ani de dictatură a analfabeților, simt de la distanță duhoarea de comunist în cuget și nesimțiri. Știu că atât timp cît "d-ra Cerasela" care nici nu este trecută în colectivul de redacție, va bloca anumite materiale, nu se va publica nimic din ceea ce scriu. Am învățat "lecția”. Întotdeauna am fost
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
prea muncită, năucită de viață. A doua zi este alta, mai frumoasă încă. Odihnită, îmi povestește calmă viața ei și îmi dau seama că destăinuirea îi face bine. Parcă aș citi o pagină din Zola. Visează scenele oribile, topoare, bătăi, duhoare de holercă. Se simte umilită, trebuie să aștepte de dimineață pe bețivanii care ies din mină la cinci și jumătate și își permit multe. Are un fel de prieten, un bișnițar bogat, cu care nu vrea să se mărite din cauza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lanț prea solid pentru dimensiunile lui. În jurul casei era un gard de fier enorm, cu sârmă ghimpată deasupra, ca la închisori. În jurul casei o curte mare, fără nici un copac, pustietate dezolantă, răscolită ca după un bombardament recent și exhalând o duhoare de gunoi de grajd și alte putreziciuni, emanată de niște chirpici, Părintele Vania fiind un harnic fabricant de chirpici, pe care îi vindea la preț bun. Mie mi se rupea inima de frică, atât în întunecata și umeda casă, teribil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și mut, un om foarte pașnic, pripășit pe lângă Părintele Vania, care îl folosea "la orice", Costică. Părintele Vania era o namilă de om, slab, cu membrele lungi, cu o barbă lungă, tot timpul răvășită. Ceea ce mă făcea să-1 evit era duhoarea sa personală: gunoiul și chirpicii făceau parte din structura sa, de aceea mirosea atât de urât. Haina preoțească, foarte veche și jerpelită, era unica lui haină; purta ghete mari ca niște cizme direct pe piciorul gol, fără ciorapi, pentru economie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
l-am mai văzut. Istoria s-a răsturnat; pe Părintele Vania nu l-au ridicat să-l ducă în Siberia, dar, necrezând că el este preotul căutat, i-au dat câțiva ghionti, lăsându-l însă în casa lui și în duhoarea lui. L-au luat însă pe Costică. Anii au trecut, noi ceilalți am îmbătrânit, de Costică nu s-a mai aflat nimic. Părintele Vania a murit singur, de moarte naturală. Totul pare o Acolo este, sau trebuie să fie, Severina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vadă lucrurile urnindu-se în direcția cea bună. Cu PNL-ul și PNȚCD-ul dovedindu-se mai degrabă partide isterice decât partide istorice și cu un PSD cu, de acum, o probat-istorică vocație a balastului - de orice culoare, de orice duhoare, dar balast să fie - hărmălaia ideologică se întețește. În România, vremea „arborilor doctrinari” pare a fi dispărut. A fost înlocuită de o cacofonie ideologică. Ea face aproape imposibilă folosirea vreunei grile prin care să poți descifra „pedigree”-ul actorilor politici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
de mine. Condiția era să nu mai revin niciodată la Roma. Alge În timp ce merg singur pe plajă, dimineața, sunt doborât de mirosul de stârv al algelor vii, abandonate de mare, ca un cadavru inform depus pe țărm în timpul nopții. Dar duhoarea aceasta insuportabilă nu mă oprește totuși s-o inhalez în fiecare zi, ca și cum mi-ar înteți, în mod secret, ritmul vital. Calc cu piciorul gol pe mormanele acestea mișcătoare, amestecate cu pești străvezii și cochilii spongioase, ce se degradează instantaneu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mai există putință de scăpare din acest marasm. Pe timp de noapte, periferia Romei oferea priveliști dezolante. Aici se transportau mii de cadavre de oameni și animale cărora li se dădea foc în gropi speciale, săpate ziua. Fumul înecăcios și duhoarea încinsă te opreau să-naintezi în afara zidurilor. Înăuntrul acestora, miasmele fetide îți infestau nările, aducându-ți în corp o stare de scârbă imensă. Dinaintea acelei realități mortificante, fantezia mea de poet devenea săracă și stearpă. Poezia nu are niciodată instrumente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Asemenea ei, sufletul, chiar dacă transmigrează în forme diferite, rămâne pururi același.” Descompunere Mirosul greu al algelor în putrefacție produce în mine un dublu efect. În general, putrefacția vegetală nu mă jenează olfactiv, dar amestecul cu scoici și pești morți amplifică duhoarea de pe plajă. Nu pot să suport miasma, simt aproape că mă sufoc, și totuși, în același timp, adulmec ceva benefic în această combinație de materii moarte. Mirosul ăsta ambiguu reușește să-mi transmită o nouă vigoare. Dacă mă gândesc o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
șotrile, sat vechi, aruncat mai departe, la poalele munților, unde am urmat pe preotul Învățător ucis de săteni după dreptatea lor primitivă, zdrobindu-i măruntaiele cu cizmele, ca taurii Înfu riați, de a Împuțit tot satul, luni de zile, cu duhoarea hoitului său viu care nu se mai lăsa să moară. Fusese lacom, bietul popă, după femeile enoriașilor și pofticios după sânii lor Îmbel șugați pe care Îi răscolea, cu mâna lui blagoslovită, sub patra fir, când Îngenuncheau Înaintea lui la
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Nu... nu văd nimic... nu mai văd..." abia îngână glasul ce se stinge încet, încet. "Mamă... mamă..." Tăcere... Ninge, fulguiește ușor. Peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite în moarte, plutesc, se leagănă cețuri, aburi destrămați, tăcere... Stăruie o duhoare înecăcioasă de pulbere, de sânge, de catran... Învălmășite: un cal cu burta în sus; țeava înflorită a unui tun; un chervan răsturnat ce fumega încă; un steag verde al Profetului ce flutura ca o zdreanță pe craca unui arbore mutilat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]