988 matches
-
să-mi explice cine e el, cine sunt ceilalți. - Eu sunt Take, cu kappa, zise. - Eu sunt Alex, cu B de la frunză, am zis scuturându-i mâna. - Sunt regizor, adăugă el. - Sunt dulgher, am precizat eu. Lumea mă privi curioasă. - Dulgher? zise o fată. Adică sculptor? - Da, am răspuns. Sculptez rame de geam, scări, tot ce vrei. - Nu, Andreea, mă salvă Luca. Alex este chiar dulgher. Face rame de geam. E specialist. - Deci ea e Andreea, prietena mea, continuă Take. Ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
-i mâna. - Sunt regizor, adăugă el. - Sunt dulgher, am precizat eu. Lumea mă privi curioasă. - Dulgher? zise o fată. Adică sculptor? - Da, am răspuns. Sculptez rame de geam, scări, tot ce vrei. - Nu, Andreea, mă salvă Luca. Alex este chiar dulgher. Face rame de geam. E specialist. - Deci ea e Andreea, prietena mea, continuă Take. Ăla e Cornel, ea e Mioara, el e Miron, el e Marcel, ea e Oana, mustăciosul ăla e Teo, ea e... - Lasă, i-am tăiat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și de adorația haitienilor, dar cîțiva ani mai tîrziu unul dintre ei, mai puțin isteric și la fel de sigur de autenticitatea convingerilor lui, Îl inițiase În profundele mistere ale unei credințe care era deja Învechită În Dahomey pe vremea cînd un dulgher evreu predica pe malul lacului Tiberiade și care preconiza existența morților vii, cărora un inițiat le putea reda lumea cu consimțămîntul Elegbei, pentru a-i preschimba În sclavi care să-i Îndeplinească pînă și cea mai ascunsă dorință. - Cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a pasiunilor nemaiîntâlnite la alți oameni. Dormea puțin, mânca puțin și era întotdeauna primul la ridicatul pânzelor, la aruncatul apei sau la tragerea pe punte a vreunui rechin periculos, de peste trei sute de kilograme. Pe insula își petrecea timpul inspectând, împreună cu dulgherul, fiecare încheieturăa vasului, călăfătuindu-le sau strângând nuci de cocos sau fructe ale arborelui de pâine, cu care umplea camarile, iar Tapú Tetuanúi nu putea să nu se întrebe dacă se simțea în stare să devină vreodată măcar pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
asigure propriul lor mijloc de transport, cu speranța că vor reuși să găsească drumul de întoarcere către căminele lor. Din fericire, descoperiseră printre recife o mică ambarcațiune avariată, care trebuia să fi servit drept barcă de salvare pe corabianaufragiată, iar dulgherul de pe Marara aprecie că ar fi în stare, cu puțin noroc, să o repare, folosind pentru această marea cantitate de lemn de excelență calitate rămasă din corabie. Îl surprinse totuși să constate că încheieturile bărcii, ca și cele ale corabiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
făcute dintr-un material extrem de rezistent, asemănător celui din care erau făcute cutițele, crucile și monedele pe care li le dăruiseră cu atâta generozitate. — Nu încape îndoială că sistemul acesta ușurează foarte mult muncă, iar încheieturile sunt mai solide, recunoscu dulgherul. Dar nu reușesc să-mi imaginez cum or proceda ca să le înfigă atât de adânc în lemn. A doua zi, însuși Miti Matái se strădui să-i explice celui mai în vârstă dintre naufragiați că singura lor speranța de salvare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
destul de proasta, datorită marginilor ascuțite ale coralilor, era evident că n-ar fi fost imposibil să o pună la punct. Când unul dintre copii apăru cu un ciocan și cu un mic fierăstrău în mână, arătându-i apoi și bietului dulgher cum se folosesc, acesta rămase atât de uimit, încât în următoarele trei ore nu făcu altceva decât să taie scânduri și să bată cuie. Totuși, impactul obiectelor din metal sau din cristal asupra femeilor din Bora Bora fu încă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dorința lor firească de a se întoarce la căminele lor - dorința pe care o simțea și el în momentele de nostalgie - și ar fi dat orice ca să poată descifra limba lor complicată, ca să-i poată încuraja, asigurându-i că, de îndată ce dulgherul va termina de reparat barcă, dotând-o cu un balansier lateral și cu o frumoasă pânză, vor putea naviga până la capătul universului. Însă în afară de șobolani, aur, spadă și oală nu reușea să înțeleagă decât foarte puține cuvinte, deși a existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
va mai avea dreptul să-l facă să sune de mai mult de trei ori pe zi, și acest lucru doar în orele când nu deranja odihnă celorlalți. Între timp, pe uscat, reparația bărcii continuă într-un ritm bun, iar dulgherul - care fusese ales dintre discipolii preferați ai lui Tevé Salmón - consideră de foarte bun augur faptul că, în ziua când se pregătea să o lanseze, s-a pornit o ploaie torențiala. Fu o noapte frumoasă de dansuri, cântece și mulțumiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
catargele, nici cusăturile navei n-ar fi putut suporta prea mult timp presiunea enormă la care fuseseră supuse la început. De fapt, carena dreapta a vasului îi resimțea deja efectele, doi oameni trebuiau să arunce apă încontinuu, iar pentru îndemânaticul dulgher era imposibil să astupe crăpăturile în timp ce vasul se deplasa. Însă, ceva mai tarziu, când cei de gardă confirmară că nu se zarea nici o urmă de ambarcațiune la orizont, Navigatorul-Căpitan ordona să fie oprit Peștele Zburător, pentru ca in nemișcarea oceanului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
toți oamenii trecură pe puntea din stânga, făcând în acest fel că partea dreaptă a vasului să se ridice din apa atât cât era nevoie, insă încercând în același timp să mențină echilibrul, pentru a nu pune în pericol ambarcațiunea. Atunci dulgherul începu să se miște cu agilitatea unei maimuțe, atârnat de o funie groasă în exteriorul vasului și „cârpindu-l“ cu ajutorul unui ac uriaș din os, pe care un ucenic de-al lui i-l trecea înapoi, din interior. Un observator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
metri lungime folosindu-se doar de funie împletita din fibră de cocotier și menținându-o, în același timp, în echilibru pe una din chile, însă cei de pe Marara o duceau la bun sfârșit cu naturalețea unui fapt cotidian și, în timp ce dulgherul și ajutoarele sale munceau, ceilalți ascultau într-o tăcere respectuoasa relatarea plină de amărăciune a captivității fetelor, o povestire cutremurătoare, care îi făcea să se căiasca pentru că nu trecuseră prin ascuțișurile săbiilor toată rasă aceea de ființe abominabile, obișnuite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
presimțit că vorbeau de ea și de iubitul ei, urletul i-a răsunat precum cel al unui animal rănit de moarte, făcând ca nu numai unuia să i se ridice părul pe corp, si obligându-i pe toți, inclusiv pe dulgherul ocupat cu reparațiile navei, să-și îndrepte privirile într-acolo. —Octar!!... —Auziți-o!... Nu-i o ființă umană. E un demon care merită o mie de morți, fiindcă nu numai că n-a mișcat un deget ca să ne aline suferințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în rechini albi pentru tot restul veșniciei. Îi privi pe rând. Cine ar risca să devină Teatea Maó pentru veșnicie? Era evident că nimeni nu era dispus să-și asume un asemenea risc și, de aceea, majoritatea răsuflară ușurați când dulgherul îi anunță că terminase și că vâslașii își puteau ocupă din nou posturile. Acea discuție delicată nu ducea nicăieri și nu făcea decât să agite spiritele și să le răpească liniștea somnului. Cert e ca pe navă nu mai domneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-i facem să urmeze un drum greșit. Ordona să fie adus cel mai mare vas pe care îl aveau la bord, îl umplu pe jumătate cu ulei de cocos și îl astupa ermetic, cu ajutorul unei rășini pe care o folosea dulgherul la călăfătuitul navei. La sfârșit, îi lega în partea de sus un cap mare de pește și una dintre micile oglinzi pe care le primiseră de la spanioli. Cand nu mai lipsea decât o jumatate de oră până la asfințit, înfipse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apei, în continuare caldă și nemișcata, nu reușea să frângă liniștea apăsătoare, se întindea cât era de lung pe fundul carenei și își lipea urechea de peretele vasului, încercând să prindă zgomotul aproape imperceptibil produs de viermi. La rândul lui, dulgherul începuse să ascută niște bețișoare subțiri, pe care să le introducă în găuri, pe masura ce ar fi apărut, deși era convins că un asemenea remediu n-ar mai fi fost de nici un folos din momentul în care carenele s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Demontându-o, punctă Miti Matái. Ei caută un catamaran mare, însă noi o s-ascundem o carena într-o parte și una în altă parte. Se puseră pe treabă, grăbindu-se mai mult ca niciodată. Traseră catamaranul pe plajă insuliței, unde dulgherul și ajutoarele lui separară cele două carene de puntea comună care le unea. Între timp, ceilalți oameni săpaseră două tranșee mari, lațe de patru metri și adânci de doi, astfel că, atunci când așezară carenele în ele, abia dacă mai rămâneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ascuțite, pe care le introduceau în orificiile lemnului cu o abilitate deosebită, lua imediat în stăpânire navă. Păsările se arătau atât de dornice să o elibereze de oaspeți, încât nici nu-i băgau în seamă pe recunoscătorii proprietari. Cât despre dulgher, acesta astupa galeriile cu dopurile de lemn pe care și le pregătise, după care ajutoarele lui acoperiră carenele cu un amestec de rășina de pandanús și de venin al spinoșilor Nohú, pe care femeile îi pescuiau în laguna. Acest strat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
e ca și moartă. La fel de moartă că un hoit vechi de-o săptămâna... A treia zi, Marara era complet eliberată de Teredos, căci cei care nu căzuseră sau nu fuseseră mâncați de păsări muriseră în galeriile lor. Cu toate acestea, dulgherul era de părere că ar trebui să mai aștepte încă patruzeci și opt de ore pentru că stratul de rășina cu care acoperise carenele să se usuce. Fiecare oră petrecută pe insula reprezintă un pericol în plus, protesta Roonuí-Roonuí. Și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
seama ca pe plaja din apropiere se petrece ceva. Atunci când, în sfârșit, ambele carene se odihneau în paralel la marginea apei, eliberară puntea de stratul de nisip și crengi care o acoperea și o purtară pe sus, până la carene, pentru că dulgherul să o fixeze atât cât se putea, provizoriu, folosindu-se pentru această de lumină slabă a primelor stele care începuseră să strălucească pe cer. Nu se putea face mai mult pentru moment, căci o lună uriașă era pe punctul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
putut jură că nu se petrecuse nimic anormal pe insula în timpul cât fusese cufundata în întuneric. Și nu se petrecu nimic demn de menționat nici în orele în care Peștele Zburător se menținu la vreo trei mile în larg, căci dulgherul avea nevoie de mult timp și de mult calm ca să fixeze definitiv puntea și să ridice catargele. Miti Matái se asigura că nava redevenise cea dintotdeauna, calcula înălțimea stelelor și în cele din urmă le ordona oamenilor să înceapă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să târască după ei tone de apă, căci războinicii lui RoonuíRoonuí își făcuseră bine treaba, iar acum se vedeau rezultatele. Octar sări pe punte, se apropie de una dintre carene și înțelese că picase într-o capcană diabolica. Le ordona dulgherilor lui să sară în apă ca să evalueze, din exterior, gravitatea daunelor, iar în clipa când primul dintre ei reveni la suprafață, diagnosticul lui fu concis și crud: Ne scufundăm! strigă. Octar se întoarse să ceară ajutor celeilalte nave, dar ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-i aducă înapoi, victorioși, până la porțile celui de-al Patrulea Cerc. Viața, așa cum o cunoscuseră până în acel moment, părea să-și fi pierdut sensul. Dulcea victorie se transformase dintr-odată într-o amară înfrângere. Miti Matái murise! A doua zi, dulgherul construi o mică piroga din resturile navelor dușmane, care încă mai pluteau în jurul lor. Așezară în ea resturile celui mai iubit dintre căpitani, îl împodobiră doar cu centura regală de pene galbene, pe care Miti Matái o merită mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
timp chibzuia și el, ca tot omul, cum să-și tragă ceva venituri suplimentare pentru vremurile de restriște ce amenințau să se abată asupra bietului norod. Daaa! a aprobat într-un glas întreaga adunare. Dar și aici jucau interesele: maiștrii dulgheri așteptau câștiguri grase, tăietorii de pădure știau că se vor pricopsi cu lemne de foc pentru cel puțin doi ani, cărăușii știau că vor avea de lucru un an întreg și o vară cu ciupeală grasă, fasonerii măsurau în minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
El este un poet al ținutului natal și un umorist, iar eu iubesc capacitatea lui de fabulație și laconismele lui paternale. în tinerețe a fost brutar și cărțile lui sunt ca pâinea de casă. Niciodată nu voi uita fragmentul acesta: Dulgherul Felke și ceilalți bărbați în paltoane negre prind în cuie sicriul. Tata mă ține de mână. Mâna lui e netedă și caldă. Văd pentru ultima oară mâinile bunicului. Odinioară erau boante și brune ca niște rădăcini cioturoase. Acum sunt palide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]