484 matches
-
care struc-tureaz? spa?iul; nu se mai percep forme ?i limitele se topesc �n fluxurile luminoase. Mai mult, raportarea la timp ino-veaz? prin absen?a reperelor istorice, prin imensitatea locurilor echipate adesea cu mijloace de transport mecanice pentru vizitare, prin efemeritatea programat? a acestor edificii construite �n timp record. Este adev?raț c? reu?ițele arhitecturii metalice s�nt determinate de programe simptomatice ale acestei noi societ??i capitaliste, industriale ?i comerciale, care, ca ?i aceste expozi?îi, aspir? la universal
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
legate în măsura în care un mecanism de apărare îl „protejează” de această conștientizare: de exemplu, credința în menținerea unui sentiment de omnipotență infantilă. Nu există jurnal intim al vreunui adolescent care să nu abordeze tema morții în dimensiunea sa cea mai generală: efemeritatea ființei umane sau, într-o manieră mai intimă: moartea posibilă a celor apropiați sau, în sfârșit, într-un mod mai personal: propria sa moarte... Fie că face obiectul unor reflexii cu aspect metafizic sau constituie un subiect derizoriu mergând până la
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
unitatea spirituală a lumii și diversitatea formelor aparente, multiplicarea lui Unu în amețitor de numeroase chipuri „diferite de sine”, chipuri ce atrag și înșală pe rând, prețul bucuriei, al plăcerii de a-l contempla pe unul din ele fiind conștiința efemerității sale. Tensiunea, adesea dramatică, dintre Unu și Multiplu, căutarea unității sub amețitoarea diversitate a formelor, „foamea de Unu” generează alegoriile narative care sunt, în prima parte a vieții poetului, baladele, iar în cea de-a doua emblemele simbolice descrise cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
o prădare ce rănește vital manifestarea vieții. Trăiesc, cu inima prietenului, ireversibila îndepărtare de cel stins, închiderea definitivă a acestuia în dimensiunea trecutului, metamorfozarea prezenței sale într-o constelație de amintiri așezate pe cerul istoriei individuale. Sesizez, cu gândul prietenului, efemeritatea ce impune, prin survenirea morții, preschimbarea lui este în a fost, transformarea ce irigă viața întru disoluție și perpetuă renaștere. Și aud, împreună cu încercatul meu camarad, șoaptele testamenttare ale celui ce ne-a părăsit, șoapte ce mereu imploră să nu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cândva dimpreună cu lecțiile sale. Dacă tot ce a strălucit sau doar a survenit în istoria omului este limitat și supus disoluției finale atunci, lecția acestei istorii merge mai departe și ne indică că o totalitate a unor astfel de efemerități poate fi și ea efemeră, un cumul al deșertăciunilor dezvoltându-se probabil sub semnul deșertăciunii globale ce deține șansa unei prăbușiri de maximă anvergură cataclismică. Istoria lumii ne arată, așadar, că tot ce e cuprins în ea stă sub legea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mistică, dar și pentru ochiul simplului credincios. Așadar, textul Apocalipsei ne anunță, prin evocarea ruperii primelor șase peceți, rupere inaugurată de viziunea celor patru călăreți apocaliptici purtători de copleșitoare urgii, evul suferințelor de final pentru omenirea înscrisă în timpul aducător de efemeritate. Abordându-l față în față, sunt apelat direct de acest text și îl apelez la fel. El mă ateționează asupra felului în care aș putea fi eu în acel ev de sfârșit al istoriei. Desigur el nu deține capabilitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a Divinului, acești credincioși co-rezonează cu înaltele sunete trăind în două lumi: una a istoriei și cealaltă a veșniciei. Astfel, ei cred că își asumă dreapta fire a omului, calea corectă a mobilității sale ontologice, calea ce urcă din timpul efemerităților spre eternitatea izbăvitoare. În cazul sunetelor de trâmbiță evocate de textul Apocalipsei, situația este profund modoficată. Îngerii sună din trâmbițe, iar nenorocirile copleșitoare coboară peste omenire, una după alta, urmând semnalul de start al fiecărei trâmbițări. Dar, în acest context
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
pustii. Sub norii timpului mundan, voi observa cum vor fi înlocuite iubirea de altădată cu respectul reciproc, ura neputinței întru eros cu sentimentul resemnării, iar armonia fizionomiei de primăvară cu seceta aridelor trăsături ale îmbătrânirii. Atunci, voi privi, din mijlocul efemerității ce preschimbă totul în nisipuri ale deșertului de ființă, spre astrul trecutelor iubiri. Și poate că, înălțimile sale se vor mai deschide uneori, precum o auroră boreală, atingându-mi înserarea glacială de nostalgii cu amintirea rostirii te iubesc. În colecția
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
viața: „Într-o zi unul va fi doborât dintre noi, / Marea mi-e martor că n-am de gând, / Oricât m-aș strădui cu pieptul printre pietre antice, / Să-mi asigur victoria / Prin nici un fel de vicleșug.” Gândul obsesiv al efemerității vieții naște năzuința unei trăiri frenetice, tumultuoase, chiar dacă minată de conștiința fragmentarului, în care doar arta pare a fi scut de apărare și cale spre nemurire. Odată cu Infernul discutabil (1966), lirica lui A. dobândește semnele din ce în ce mai evidente ale unei neliniști
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
a retras spre finalul vieții. Toate mulțumirile noastre peisajelor, izvoarelor de apă caldă, hotelierilor, bucătarilor cu cuțite agile și precise, cireșilor În floare, exploziilor de culori ale mulțimilor de azalee din Tokyo și tuturor acelor chipuri indescifrabile ce combinau, cu efemeritatea norilor, intensitatea intimă a prezenței și a distanței. Lista ar fi prea lungă ca să fie completă, dar nu vrem să o Încheiem Înainte de a-l menționa pe Nicolas Moinet, de la Universitatea din Poitiers, care ne-a precedat În Arhipelag pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
unii intelectuali creștini, ca Ieronim, tulburase sufletele tuturor: și Augustin, în epistolele din acei ani, îndeamnă la întoarcerea privirii către patria cerească, și nu către cea pămîntească; violențelor barbarilor, care tulburau sufletele, el le contrapunea violențele donatiștilor; jefuirea Romei demonstra efemeritatea bunurilor din această lume: sînt motivele prezente în omilia Despre distrugerea Romei (De excidio urbis Romae). Mai puțin înflăcărate și mai științifice sînt discuțiile purtate de Augustin în unele din epistolele-tratat: prima poartă numărul 102 și examinează șase chestiuni care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
speranță pe drum. Textele patristice ne lansează În acest sens o exortație la introspecție, la meditația profundă și constantă, sprijinită pe conținutul Sfintei Scripturi, al Sfintei Tradiții și pe para‑ digmele oferite de acestea asupra fragilității, coruptibilită‑ ții, nestatorniciei și efemerității lumii acesteia. Acesta este pentru om Începutul căii de a‑și Îndrepta din ce În ce mai mult atenția către suflet și către ceea ce ar trebui să primeze În viața lui, căci adesea, În goana după lucrurile urgente omul uită de fapt de cele
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
deplin controlat de autor, care a știut să depășească și să sublimeze o experiență devastatoare, făcând să transpară esența miraculoasă și tragică a omului. Personajul rămâne suspendat în nedumerirea sa dramatică sau doborât de certitudini sumbre, dar opera atenuează sentimentul efemerității și inutilității. Creatorul, conștiința supraindividuală, nesupusă trecerii și crizelor, domină existența particulară minată de „boală”, echilibrând viața, dându-i unitate și sens. Critica vremii a fost surprinsă de apariția prozei lui B., dar aproape unanimă în a a-i sublinia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
și discrete. În Desprinderea de țărm (1964), unele titluri mai evocă referențialul dominant în epocă (Constructorul, Șantier naval, Minerii), dar substanța poemelor nu este aceea pe care o sugerează titlurile. Înzestrat cu imaginație, mai curând dionisiac, dar nu fără conștiința efemerității, C. transfigurează realul în sens estetizant. Volumele Clepsidra (1966), Bunavestire (1968), Coline cu demoni (1970; Premiul Uniunii Scriitorilor) cuprind versuri muzicale, mici caligrafii alimentate cu resurse livrești, reverii intelectuale cu unele accente de „neohellenism” (Reversibilitate, Astoria, Arhitectul ș.a.). Fantezia brodează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
cerebrale, cunoscute încă din Vechiul Testament 761 a simbolizat întotdeauna supunerea unor autori crizelor de epilepsie și medicației împotriva acesteia întâlnite la Edgar Ellen Poe, Dostoevski ș.a. Nu departe de aceștia viziunile formidabile ale unor lumi cu totul noi și descoperirea efemerității realității figurative sunt demonstrate de migrenele și halucinațiile lui Heinrich Füssli și ale lui Lewis Aspectele unor răspunsuri neurologice cum ar fi tabesul sau paralizia general progresivă au însoțit mărețele opere ale lui Alphonse Daudet, Heinrich Heine sau respectiv ale
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
său posedându-l literal și teologic. Eternitatea Clipei e un timp în care Sinele nu poate fi hipertrofiat, decât la cei mediocri. Dacă eternul și efemerul se întâlnesc în Sine, cum poate Atma în eternitatea sa să cuprindă tot înțelesul efemerității noastre? Răspunsul ni-l dă Isus când spune: Eu sunt calea și adevărul și viața. 781 Reprezentând unitatea tuturor lucrurilor create, unicitatea Sa și multiplicitatea pe care o învăluie, se obține metafizic vidul care, în trecerea sa reflexă, reflectată și
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cum se succed viețile oamenilor precum valurile mării. Poetul, transpus în situația de a renunța, uneori, la contemplația de tip paradisiac pentru a răspunde arcurilor reflexe ce ilustrează legătura sa cu realitatea, înfruntă suferința și, ca toți semenii, se supune efemerității noastre materiale. Omenirea, cu toată filosofia ei, stăruie consecvent asupra ființei, mereu plasată între adevăr și falsitate. Dar dacă realitatea se derulează în nedesăvârșire și ne învăluie mai tot timpul imperfecțiunea, apariția zeilor, oameni aleși dintre oameni să reprezinte divinul
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Cu nuanțări specifice cercetătorilor sau creatorilor, în funcție de epocă, mitul își păstrează identitatea prin sensul ei profund și unic încrederea în triumful artei. Creația și creatorul acced la veșnicie. Semilegendarul cântăreț trac și doctrina orfică împacă două ipostaze ale destinului uman: efemeritatea cu veșnicia. Dacă creatorul este efemer prin condiția sa în lume, creația îi asigură nemurirea, salvarea. “Zeu al metamorfozei, în același timp prezență și absență, Orfeu se situează la hotarul incert dintre două lumi, una nocturnă a virtualităților tainei, cealaltă
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
pe Sfântul Petru referitor la dragostea acestuia față de el. Cele trei întrebări pe care i le adresează Fiul Omului trasează treptele iubirii adevărate care are în vârful primadei prietenia - cea mai reprezentativă pentru adevărata iubire. Iubirea umană este supusă, astfel, efemerității, unei pasiuni ucigătoare, o implicare intensă, fără de care adevăratul lumesc nu ar exista. Blaga surpinde materialitatea lumii care este mistuită de accederea la Eros. Erosul este o altă ipostază a cunoașterii luciferice, căci presupune risc, zdruncinare, dizolvare a cuplului; provoacă
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
întreg/ Se face ochi, piept, brațe... zbucnite către tine” are consecințe devastatoare pentru integralitatea și puritatea sufletească: „Vremelnicia cască-n mine abisul/ Rostogolit pe dâre de flăcări, ca ntr-un iad.” Dragostea trupească extinsă la plăcere, sexualitate este vremelnică, își dovedește efemeritatea. Calea eternității este iubirea, dar cea „mai presus de fire”. Deși în carnea trupului se află sămânța iubirii, aceasta trebuie sădită în suflet, prin sipritualitate pentru a îndeplini scopul propus. Poetul deplânge existența într-un trup „pâlpâitor de pofte”, dorind
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Eul modern în arta monumentelor de for public" și "Cultul eroilor și poetica evanescenței în secolul al XIX-lea", ambele cuprinse în Contribuții la istoria ideii de patrimoniu, pp. 33-69. Demonstrațiile profunde ale cercetătorului ieșean angajează temele "pierderii" și ale efemerității specifice regimului monumentalizării în procesele complexe care contribuit la cristalizarea unei reprezentări a identității în spațiul public în cursul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. 79 Heinich, La fabrique du patrimoine..., p. 239. 80 Daniel Fabre
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Versurile îmbină patriarhalul, limpiditatea și lentoarea discursului cu deschiderile spre modernitate. Poetul nu se teme de utilizarea limbajului comun, convins că inculcarea unor sensuri profunde îl poate revitaliza. Tematica aleasă ține de erotică, dar și de meditația asupra trecerii timpului, efemeritatea ființei umane fiind de cele mai multe ori privită - ca la Lucian Blaga - cu un resemnat dramatism, chiar cu o anumită seninătate, dincolo de notele elegiace. Alte teme sunt nostalgia pentru locurile natale, văzute sub semnul fabulosului, atașamentul față de oameni și înfăptuirile ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289281_a_290610]
-
neplăcere, de suferințe și necazuri sunt prea numeroase ca să mai sporim și noi tragismul existenței prin nepricepere, incompetență ori prin ignorarea a ceea ce trebuie făcut. Într-o lume fără măreție, fără noblețe, copleșită de meschinărie, marcată de fragilitate și de efemeritate, în fața numeroaselor supărări și a nenumăratelor ocazii de suferințe fizice și psihice, atunci când trebuie să suporți apăsarea socialului și preponderența colectivului încă de la cea mai fragedă vârstă, filosofia aduce șansa unei mântuiri, oferă o medicație eficace. Este vorba de a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
modernității, mâncare tradițională, naturală. Alesese să facă parte dintr-o comunitate creștină. Descoperă, imersat în noua comunitate, că viața pe care o propune creștinismul (asemănător creștinismului primelor veacuri) este liberă. Descoperim un creștinism injectat de fluidul fierbinte al conștiinței că efemeritatea umană este doar o aparență iar moartea doar un culoar de trecere. Creștinismul descoperit de Jabob Kroner în acea pseudoinsulă nu se concentrează exclusiv pe ameliorarea condiției fizice, deși integrarea omului într-un câmp natural, revigorează implicit și latura fizică
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
posibilă în absența tainei. Ceea ce se instituie în Sfânta Liturghie săvârșită de preot este o reinstanțiere continuă a vieții prin jertfă. Nietzsche observă că ritualul preoțesc are un efect analgezic, amorțește senzația cruntă de durere pe care țio dă conștiința efemerității. După el, preoții împiedică trăirea vieții tocmai prin faptul că anulează înțepătura cumplită a gândului că ești o făptură trecătoare. La Baștovoi, părintele Ioan, urmat chiar de Jacob, are acest rol de a ameliora disperarea celui care urmează să moară
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]