458 matches
-
în Albania. Grecii erau cu toții pregătiți să lupte în munți, în vreme ce doar șase divizii italiene („Alpini”) erau instruite și echipate pentru războiul montan. Italienii au reușit să restabilească frontul doar atunci când au adus suficiente efective pentru a avea paritate cu elenii. „Ofensiva de primăvară” a italienilor din martie, prin care aceștia încercau să obțină inițiativa strategică mai înainte de intervenția germanilor, a avut rezultate îndoielnice. Armata italiană lupta încă în Albania împotriva grecilor și rezistenței albaneze, când Germania a atacat Grecia. Comandamentul
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
întreprindere vinicolă care deține acest premiu. Din 28 august 2003 a fost declarat prin lege obiect al patrimoniului cultural - național al Republicii Moldova. Din antichitate, teritoriul actual al Republicii Moldova era renumt datorită tradițiilor de vinificație. În secolul V î.e.n. istoricul antic elen Herodot afirma că colonizatorii care locuiau în regiunea dată cultivau viță de vie și cu succes comercializau vinurile locale. Altminteri , pînă în secolul XX vinificația pe pămînturile Moldovei se dezvoltă inconsecvent. De la începutul secolului XIX și pînă la mijlocul secolului XX
Cricova (vinărie) () [Corola-website/Science/330915_a_332244]
-
popoarelor din Colhida era influențată de miturile sumerian-babiloniene. Legenda lui Prometeu, ținut captiv de Zeus în munții Caucazi, are parțial, se pare, chiar origini caucaziene. Aici, Prometeu era cunoscut sub numele de Amirani. Și legenda argonauților relevă interesul deosebit al elenilor pentru bogățiile Colhidei. Lâna de Aur căutată de argonauți aparținea regelui legendar Aeetes din Colhida, fiul lui Helios și tatăl fatidicei Medeea. Legenda pomenește un râu Fazis pe meleagurile Colhidei, identificat cu râul Rioni, și orașul Eea drept capitală a
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
de Vest, și pădurile mediteraneene din Creta. Grecia este o . Șeful de stat este președintele Greciei care este ales de către Parlamentul Greciei pentru un mandat de 5 ani. Actuala a fost redactată și adoptată de al Cincilea Parlament Revizionar al Elenilor și a intrat în vigoare în 1975 după căderea . Ea a fost revizuită de atunci de trei ori, în 1986, 2001 și2008. Constituția, formată din 120 de articole, stipulează separarea puterilor în stat între ramurile executivă, legislativă și judecătorească, acordând
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
cursul inferior al Dunării, de la Carpați până la Balcani. După cum ne spune Strabon, “dacii au aceeași limbă că și geții”, ei nefiind două neamuri înrudite, ci unul singur, numit de greci geți și de români daci. Aceștia sunt bine cunoscuți de eleni, deoarece se mută de o parte și de alta a Istrului, și datorită faptului că s-au amestecet cu tracii și misii. Triburile trace, din care făceau parte și geții, ocupau un spațiu vast, învecinându-se la nord cu triburile
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
un coșmar felul în care va muri. Nu numai caii, ci și armele acestuia, de dimensiuni uriașe, ferecate în aur și argint, i-au făcut pe ahei să creadă că au avut de-a face cu un zeu. De aceea, elenii l-au considerat pe Rhesus drept un zeu trac, fiul lui Sabazios cu Zeița Mamă (confundată în Elada cu titanida Rhea, regina) și, asemeni lui Orfeu cu care era dealtfel uneori identificat, drept inițiatorul cultului dionisiac. Astfel îl prezintă de
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
care a fermecat întregul infern denotă o schimbare de paradigmă cu privire la eroul legendar, care se produce în decursul secolelor V și IV î.Hr. Extinderea zonei de influență a atenienilor pe teritoriul tracilor făcuse necesară integrarea cultelor autohtone în patrimoniul credințelor elenilor. Investirea lui Rhesus cu atribute divine și cu unele trăsături ale sacerdotului Zeiței Mamă se produce deci probabil în secolul al V-lea î.Hr. Venerarea lui Rhesus ca oracol a fost analoagă cultului eroilor, de exemplu celui dedicat lui Protesilaus
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
plan moral-filozofic, sociologic, istoric, religios și estetic, disocierile la care ajunge fiind dintre cele mai percutante. Cîteva exemple: iudaismul caută în lucruri adevărul, elenismul caută în ele frumosul. Nu numai grecii ci și iudeii au comis fapte imorale; dar în timp ce elenul le comitea inconștient, ca pe niște acte normale, obișnuite, iudeul le săvîrșea conștient și simțindu-se culpabil de imoralitatea lor. Arta elenă este însuflețită îndeosebi de lumea exterioară, arta iudaică interpretează mai puțin obiectele din afară cît stările de suflet
Fundoianu, eseist, filozof și profet by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Memoirs/16140_a_17465]
-
octombrie a avut loc o contraofensivă turcă condusă de noul pașă de Salonic, Mehmet Emin Abulubud, încununată de un succes decisiv al otomanilor în lupta de la Kassandra. Grecii supraviețitori, printre care s-a aflat și Papas, au fost salvați marinarii eleni, care i-au transportat pe mai multe insule, printre care Skiathos, Skopelos și Skyros. Papas a nurit în cele din urmă în timp ce se îndrepta spre Hydra, pentru a se alătura revoltei de aici. Sithonia, Muntele Atos și Thasos au capitulat
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
amicale cu Turcia numai în condițiile în care drepturile supușilor creștini ai sultanului erau respectate. Comisarul britanic al Insulelor Ioniene, care erau sub controlul Londrei, a primit ordinul să-i considere în stare de război cu turcii, ceea ce ușura acțiunile elenilor de perturbare a aprovizionării turcilor. Aceste măsuri au dus la creșterea influenței britanice în zonă. Această influență a crescut odată semnarea unor înțelegeri de împrumut dintre greci și mai multe bănci britanice în 1824 și 1825. Aceste împrumuturi au transformat
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
va duce la distrugerea acesteia. Ibrahim a acceptat să ceară sultanului în scris schimbarea ordinului de atac și, în același timp, a cerut oprirea acțiunilor ofensive ale grecilor și filelenilor. Codrington a promis la rândul lui că va opri atacurile elenilor împotriva armatei musulmane. Mai apoi, a permis majorității navelor de sub comanda sa să părăsească Navarino și să se reîntoarcă la Malta. În același timp, flota franceză a plecat la rândul ei în insulele Mării Egee. În momentul în care un filogrec
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
fost reconfirmate prin Protocolu din 30 august 1832, prin care marile puteri ratificau aranjamentele stabilite la Constantinopole. Aproape imediat după izbucnirea revoluției, au avut loc masacre ale civililor pe scară largă, ale căror victime au fost atât revoluționarii și civilii eleni cât și autoritățile și civilii otomani. St. Clair afirma de altfel că nu a fost decât „o serie de masacre oportuniste”. Revoluționarii grecii au masacrat turci, musulmani și evrei, în principal din Peloponez și Attica, regiuni în care grecii dominau
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
la rândul lor că-și vor putea cuceri independența. Insurecția a fost însă înăbușită de trupele țariste, iar polonezi și-au recăpătat independența doar la sfârșitul Primului Război Mondial. Noul fondat stat grec avea să lupte pentru alipirea celorlalte teritorii locuite de eleni și, în următoarea sută de ani, alte teritorii aveau să devină parte a Regatului Greciei: Macedonia, Creta, Epirul, Insulele Egeene și altele.
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
în zonă o „forță de interpunere” terestră franceză. În 1821 grecii s-au ridicat la luptă împotriva ocupației puterii suzerane - Imperiul Otoman. La începutul rebeliunii, grecii au câștigat o serie de victorii și și-au proclamat independența în 1822. Victoriile elenilor s-au dovedit însă efemere, pe de-o parte pentru că insurgenții s-au fragmentat rapid în mai multe facțiuni rivale, care au început să se lupte între ele, iar pe de altă parte pentru că sultanul a chemat noi întăriri - forțele
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Protocolul a fost prima recunoaștere politică a Greciei, al cărei nume a fost pentru prima oară prezent într-un document diplomatic. Acest protocol a fost de asemenea prima încălcare a politicii Sfintei Alianțe după ce puteriele europene se exprimaseră împotriva revendicărilor elenilor în timpul Congresului de la Verona >. În iulie 1825, grecii s-au adresat din nou guvernului britanic cerându-i să medieze în conflictul cu otomanii. Protocolul de la Sankt Petersburg a fost rezultatul acestor încercări de mediere: Acest protocol, care nu avea și
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
cu moderație și amiciție asupra faptului că puterile semnatare se simțeau obligate să impună prin forță un armistițiu. Anexele D, E și F au fost adresate amiralilor forțelor navale ale puterilor semnatare, care trebuiau să prezinte tratatul insurgenților greci. Dacă elenii acceptau medierea, amiralii trebuiau „să ia cele mai eficiente și rapide măsuri pentru încetarea ostilităților și vărsărilor de sânge” (Anexa D). în cazul în care Poarta Otomană ar fi refuzat să accepte prevederile tratatului, (amiralii urmau să fie puși la
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
victorie împotriva forțelor Axei invingând încercarea italiană de invazie. Hitler a fost obligat să-și trimită forțele în Grecia și, prin aceasta să-și amâne invazia în Uniunea Sovietică cu șase săptămâni. Germanii a trebuit să înfrângă rezistența dârză a elenilor atât în Grecia continentală, cât și în insule, numai în Creta pierzând 7.000 de parașutiști. Pierderile grele suferite în timpul cuceririi Insulei Creta a eliminat opțiunea unei masive operațiuni aeropurtate de invadare a Uniunii Sovietice și a salvat alte insule
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
în mijlocul comunităților de emigranți greci, Alexei Orlov a exagerat posibilitățile și forța grecilor în viitoarea luptă împotriva otomanilor. El avea să scrie fratelui său Grigori că îi este ușor să-i mobilizeze pe greci în lupta împotriva turcilor și că elenii se dovedesc aliați credincioși și luptători viteji. Activitatea agenților ruși nu s-a limitat numai la misiuniile din Peloponez, dar ei au fost prezenți și în Albania, Muntenegru și Principatele Dunărene, unde s-a încercat mobilizarea populație la luptă împotriva
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
cu efective limitate. Papazolis și-a concentrat eforturile spre mobilizarea klefților și armatoloi din Muntele Olimp și din Macedonia natală pentru sprijinirea luptelor din Peloponez. Efectivele rușilor au fost mult mai mici decât se așteptaseră grecii, iar forțele mobilizate de eleni nu au corespuns promisiunilor făcute de Papazolis împărătesei. Dakin descrie în cartea sa „ „ ultima săptămână a rebeliunii, afirmând că mii de greci au încecat să evite represiunile otomanilor și să se refugieze în Navarino,unde era staționată flota rusă, dar
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
de greci au încecat să evite represiunile otomanilor și să se refugieze în Navarino,unde era staționată flota rusă, dar porțile fortăreței au fost închise, nepermițându-li-se accesul. Istoricul Apostolos Vakalopulos afirmă că eșecurile grecilor și fricțiunile neîntrerupte dintre eleni și ruși i-a hotărât pe cei din urmă să se îmbarce pe corăbii și să-și lase aliații la discreția otomanilor furioși. Sarcina de înăbușire a rebeliunii a revenit în special trupelor neregulate albaneze, care s-au remarcat prin
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
abordeze drapelul rus. Prin toate acestea, grecii și-au putut forma o flotă puternică, care a jucat un rol important în timpul Războiului de Independență din 1821 - 1829. Războiul ruso-turc din 1787-1792 rușii i-au atras din nou în luptă pe elenii din insule, doar pentru crearea unei divesiuni. În ianuarie 1792, Imperiul Rus a semnat Pacea de la Iași și și-a abandonat aliații, grecii fiind obligați să continue lupta de unii singuri. Rebeliunea din 1770 și acțiunile militare din insule din
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
acesteia. Arta greacă precum și artistul grec devine astfel un artist-cetățean care este legat de viața cetății și exprimă îndoiala și morala acesteia. În civilizația greacă, denumirea artistului este confundată cu cea a artizanului pentru că în greaca veche ignoră această diferență. elenii consideră că artistul(artizanul) este cel mai bun, cel mai iscusit, cel mai credincios. Primele sculpturi semnate dartează de la sfârșitul perioadei arhaice dar, abia în sec. V î.Hr. operele de artă apar semnate în mod curent de personalități artistice cum
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
umane pe insula Creta datează din anul 7000 î.Hr., reprezentând rămășițele unei comunități agricole neolitice preceramice. Grecii au păstrat în secolele ulterioare memoria grandorii minoice, dar istoria acestei civilizații este învăluită în legendă. Conform celei mai cunoscute dintre ele, orașul elen Atena trimitea regelui cretan Minos în fiecare an, drept tribut, tineri și fecioare, aceștia fiind sacrificați Minotaurului, monstrul jumătate om, jumătate taur, din adâncul labirintului. În cele din urmă, eroul atenian Tezeu omoară bestia și reușește să scape din labirint
Civilizația minoică () [Corola-website/Science/304501_a_305830]
-
(în greacă: Μεγάλη Ιδέα, „Marea Idee”) a fost un concept iredentist al naționaliștilor greci, prin care era exprimat obiectivul fondării unui stat elen care să cuprindă între granițele sale toți etnicii eleni, dat fiind faptul că și după obținerea independenței numeroși greci locuiau în teritorii aflate sub stăpânirea Imperiului Otoman. Termenul a apărut prima oară în timpul discuțiilor premierului Greciei Ioannis Kolettis cu regele Otto, care au precedat promulgarea Constituției din 1844. „Grecia
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
Ασπροποτάμου) Autorul grec Ion Dragomis Alexis plasează originile mocenilor în munții situați la vest de Trikala în Tesalia de unde, unele grupuri s-au mutat la nord, în jurul orășelului Prototsani din Tracia de vest grecească, unde pot fi întâlnite, autodescriindu-se ca „eleni vlahofoni” (aromâni asimilați). Mocanii, păstori români transilvăneni, care, după cum am văzut mai sus ajungeau -de regulă- în decursul transhumanței la sud de Dunăre, și în Cadrilater sau în împrejurimile Varnei, iar uneori în Rodopi și în Rumelia Orientală, i-au
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]