750 matches
-
Termenul (provenit de la Ἕλλην ""Héllēn"", numele etnic al grecilor în limba proprie) îi aparține istoricului german Johann Gustav Droysen și se referă la răspândirea culturii grecești în rândurile populațiilor ne-grece cucerite de Alexandru cel Mare. După Droysen, civilizația elenistică a reprezentat o fuziune între cultura greacă și acea a Orientului mijociu. Principalele centre culturale s-au extins din Grecia continentală la Pergam, Rodos, Antiohia și Alexandria. Istoricii moderni consideră că perioada elenistică începe cu moartea lui Alexandru cel Mare
Civilizația elenistică () [Corola-website/Science/303917_a_305246]
-
de Alexandru cel Mare. După Droysen, civilizația elenistică a reprezentat o fuziune între cultura greacă și acea a Orientului mijociu. Principalele centre culturale s-au extins din Grecia continentală la Pergam, Rodos, Antiohia și Alexandria. Istoricii moderni consideră că perioada elenistică începe cu moartea lui Alexandru cel Mare din 323 î.Hr.. Armatele lui Alexandru au cucerit Mediterana răsăriteană, Egiptul, Mesopotamia și Podișul iranian, Asia Centrală și unele regiuni din India. După moartea sa, a avut loc o luptă pentru succesiune, cunoscută ca
Civilizația elenistică () [Corola-website/Science/303917_a_305246]
-
de la vest de Tigru o bună perioadă de timp, și au deținut controlul asupra Mediteranei răsăritene până la preluarea controlului regiunii de către Republica Romană. Cea mai mare parte a orientului a fost în cele din urmă ocupată de Parthia, însă cultura elenistică a rezistat în locuri depărtate, cum ar fi Regatul greco-bactrian din Bactria sau Regatul indo-grec din nordul Indiei sau Bosforul cimerian. Cultura elenistă a rămas dominantă în partea răsăriteană a Imperiului Roman până la creștinarea acestuia și perioada de tranziție către
Civilizația elenistică () [Corola-website/Science/303917_a_305246]
-
depărtate, cum ar fi Regatul greco-bactrian din Bactria sau Regatul indo-grec din nordul Indiei sau Bosforul cimerian. Cultura elenistă a rămas dominantă în partea răsăriteană a Imperiului Roman până la creștinarea acestuia și perioada de tranziție către Imperiul Bizantin. Sfârșitul perioadei elenistice este considerat anul 31 î.Hr., când regatul Egiptului ptolemeic a fost înfrânt de romani prin Bătălia de la Actium. Ca urmare, ultimul monarh al Egiptului, Cleopatra, s-a sinucis, iar regatul ei a fost anexat de către Octavian.
Civilizația elenistică () [Corola-website/Science/303917_a_305246]
-
sau Anno Graecorum ("anul grec", abreviat "AG") a fost un sistem de numărare a anilor utilizat în cadrul Imperiulului Seleucid și alte state din lumea elenistică. Calendarul număra anii începând cu 311 î.Hr., când Seleucos I Nicator se întoarce în Babilon după exilul în Egiptul lui Ptolemeu, considerat anul întemeierii Imperiului Seleucid. Introducerea noii ere este menționată într-una din Cronicile Babilionene, Cronica despre Diadohi. Două
Era seleucidă () [Corola-website/Science/327095_a_328424]
-
î.Hr., fenicienii întemeiaza coloniile Oea, Septis, Magna, Sabratha,iar din secolul al VIII-lea î.Hr. grecii întemeiaza cetățile Cyrene (Cirenaica), Apollonia, Berenice. Cartaginezii stăpânesc contoarele întemeiate de fenicieni în Tripolitania. Teritoriul Libiei este stăpânit pe rând de cartaginezi, de Egiptul elenistic (sec. III-I î.Hr.), de Imperiul Roman (sec.I î.Hr.-429 d.Hr.). De asemenea, teritoriul este stăpânit în perioada medievală de vandali (429-534), de bizantini (534-643). În 647, arabii cuceresc teritoriul Libiei, îl includ în Califatul arab și islamizează
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
a durat începând cu anexarea Imperiul Medic sub Cirus II în 550 î.Hr. până la cucerirea sa de către Alexandru cel Mare în 330 î.Hr.. După o scurtă stăpânire a lui Alexandru cel Mare, părți din Persia sunt anexate de Imperiul Seleucid (elenistic) între 312-140 î.Hr.. După 140 î.Hr., Persia devine parte a Imperiului part până în 224 AD. În perioada 224-651, Dinastia Sasanidă conduce imperiul persan și Zoroastrismul devine religie oficială dominantă. În anul 651, statul sasanizilor a fost cucerit de arabi. În
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
bogatele pământuri din răsăritul Tauridei și din Meotida, era transportat în Grecia pe mare, traversând în trecere Hersonesesul Traciei. În decursul îndelungatei sale istorii, regatul a fost adesea aliatul, „clientul” sau vasalul altor puteri mai mari, precum Imperiul Persan, Imperiile elenistice care i-au succedat, Regatul grecesc al Pontului și Imperiul Roman devenit Bizantin, având relații comerciale cu populațiile scitice din stepa pontică; a durat până la regele Savromatis al VI-lea („savromatis”: "ochi de șopârlă" în grecește, poporul său apărând sub
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
are dimensiunile de 10-10 metri. Pe partea de răsărit a stâncii se află o mică încăpere ca un fel de peșteră, purtând o inscripție în limba arabă din 1934. Pe munte Tzvi Ilan a descoperit obiecte de lut din Epoca elenistică și din perioada dominației bizantine. S-au găsit și câteva din epoca de fier.
Muntele Hermon () [Corola-website/Science/328622_a_329951]
-
(după alte versiuni: Bătălia de la Raphia or Bătălia de la Rafah) a avut loc pe 22 iunie 217 î.Hr. în apropriere de orașul modern Rafah, între armatele elenistice ale lui Ptolemeu al IV-lea Filopator, rege și faraon al Egiptului și Antiohie al III-lea, rege al Imperiului Seleucid. A fost una din cele mai mari bătălii ale regatelor elenistice ale diadohilor și bătălia decisivă a celui de-
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
în apropriere de orașul modern Rafah, între armatele elenistice ale lui Ptolemeu al IV-lea Filopator, rege și faraon al Egiptului și Antiohie al III-lea, rege al Imperiului Seleucid. A fost una din cele mai mari bătălii ale regatelor elenistice ale diadohilor și bătălia decisivă a celui de-al patrulea Război Sirian. Zona Mediteranei de est devenise una extrem de volatilă odată cu colapsul imperiului lui Alexandru Macedon. Statele helenistice (numite astfel deoarece erau dominate de populații greco-macedonene) ce au rezultat se
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
Ptolemeu, în principal Sosibus, au reușit să tragă de timp cu succes mimând negocierile cu Antiohus. Timpul câștigat le-a permis sa creeze o armată capabilă de a o confrunta pe cea seleucidă prin recrutarea a numeroși mercenari din lumea elenistică și prin antrenarea a unui numeros contingent de infanteriști egipteni care să lupte în cadrul falangei. Deși această măsură, nemaiîntâlnită până atunci în regatul ptolemaic (unde minoritatea greco-macedoneană domina complet majoritatea egipteană) a avut efectul scontat pe termen scurt, ea a
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
lui Echecrates. Ptolemeu, alături de 40 de elefanți, se afla pe flancul stîng, în vreme ce restul de 33 de elefanți fuseseră distribuiți în flancul drept. Armată lui Antiohus, care dispunea de o forță similară, era la fel de diversă, un fapt obișnuit pentru statele elenistice. El își plasase 60 de elefanți sirieni, comandați de fratele său vitreg Filip, în fața flancului său stâng, unde el se afla personal, alături de o bună parte din cavaleria sa, 4,000 de călăreți. Legătura dintre aceștia și falanga sa centrală
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
cetății propriu-zise. În aceeași perioadă încep să se constituie și formațiunile statale ale geților. Inscripțiile de la Histria menționează relații cu conducătorii geți Zalmodegikos și Rhemaxos (sec. III î.Hr.). Câtăva vreme, cetățile dobrogene se află sub stăpânirea perșilor, apoi, în perioada elenistică, se aliară cu Regatul Pontului, puterea dominantă în Marea Neagră, înainte de a trece sub stăpânirea Romei în anul 46, fiind incluse în provincia romană Moesia. În antichitate, Dobrogea era cunoscută sub denumirea de Sciția Mică (Scythia Minor, denumire romană). Începând cu
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
care a fost divizat în mai multe regate, cele mai cunoscute fiind Imperiul Seleucid și . Printre alte stat fondate de greci se numără Regatul Greco-Bactrian și în India. Numeroși greci au migrat către Alexandria, Antiohia, și în numeroase alte orașe elenistice din Asia și din Africa. Deși unitatea politică a imperiului lui Alexandru nu a putut fi conservată, ea a dus la o dominație a civilizației elenistice și a limbii grece în teritoriile cucerite de Alexandru, ce a durat cel puțin
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
în India. Numeroși greci au migrat către Alexandria, Antiohia, și în numeroase alte orașe elenistice din Asia și din Africa. Deși unitatea politică a imperiului lui Alexandru nu a putut fi conservată, ea a dus la o dominație a civilizației elenistice și a limbii grece în teritoriile cucerite de Alexandru, ce a durat cel puțin două secole, și, în cazul unor părți din țărmul estic al Mediteranei, considerabil mai mult. După o perioadă de derută ce a urmat morții lui Alexandru
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
lăsat de ele, de unde și celebra afirmație a lui Horațiu: "Graecia capta ferum victorem cepit" („Grecia, deși cucerită, și-a luat cuceritorul prizonier”). Știința, tehnologia și matematica grecești sunt în general considerate a fi ajuns la un apogeu în timpul perioadei elenistice. Comunitățile vorbitoare de greacă din estul elenizat au contribuit la răspândirea creștinismului timpuriu în secolele al II-lea și al III-lea, și primii lideri și autori creștini (cel mai cunoscut fiind apostolul Pavel) erau în general vorbitori de greacă
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
în direcția opusă. Multe scrieri antice, cum ar fi Safaitica și Sabaeana, au fost adesea sau de obicei scrise boustrofedonic, dar în greacă se găsește cel mai frecvent pe inscripții preistorice si arhaice, devenind mai puțin populară pe toată perioada elenistică. Prin analogie, acest termen poate fi utilizat în alte zone pentru a descrie acest tip de alternanță de mișcare sau scris. De exemplu, acesta este uneori folosit pentru a descrie mișcarea capului de imprimare a anumitor matrice punctate cum ar
Bustrofedon () [Corola-website/Science/330391_a_331720]
-
orașul Tir, și-a îndreptat planurile către Acra, la 50 de km spre sud. Astfel, Guy și Conrad erau aliați împotriva lui Saladin. Acra (ebraică "עַכּוֹ", Akko; arabă "عكّا", Akkă), denumit în epoca elenistică "Antiochia tis Ptolemaidos" (greacă "Αντιόχεια της Πτολεμαΐδος") sau pe scurt: "Ptolemaïs", iar în epoca cruciată "Saint-Jean d'Acre", este un oraș din vestul Galileei în Districtul de Nord din Israel. Este situat pe coasta Mării Mediterane, la nord-est de golful
Asediul Acrei (1189-1191) () [Corola-website/Science/311057_a_312386]
-
care a creat o școală filozofică în cadrul "Academiei", în timp ce Aristotel și-a dezvoltat sistemul filozofic, politic și moral în cadrul "Școlii peripateticilor". Tot în Atena au apărut Școala stoică (Marcus Aurelius, Seneca) și cea epicuriană. Apariția creștinismului a marcat sfârșitul epocii elenistice și tranziția către epoca medievală. Majoritatea specialiștilor sunt de părere că grecii au inventat politica și că au inițiat cercetarea științifică și filozofică a acestui domeniu. De altfel, cuvântul politică (existent în multe limbi moderne) provine din grecescul "polis", prin
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
idealul. "Arta greacă cuprinde 4 perioade de dezvoltare: - perioada homerică(sec. XII-VIII î.Hr.) - perioada arhaică (sec. VII-VI î.Hr.) - perioada clasică (sec. V-IV î.Hr.) care cuprinde 2 perioade: - clasicismul dezvoltat (sec. V î. Hr.) - clasicismul târziu (sec. IV î.Hr.) - perioada elenistică (sec. III-I î.Hr.) Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea orașelor- cetate. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se adresează unor ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
texte explicative. În funcție de perioada în care sunt realizate vasele au anumite caracteristici astfel, în perioada arhaică acestea sunt pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în perioada clasică întâlnim cele două stiluri, sever și liber iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat. Exemple pot fi:„Vasele Dypilon”, „Vasul François”, „Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”, „Craterul din Orvieto” etc. . Între secolele al VII-lea și al VI-lea î. Hr. pe țărmul Mării Negre se întâlneau coloni grecești cum ar
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
centrat pe deschiderea din acoperiș pentru a strânge apa de ploaie. În jurul atrium-ului sunt distribuite mici camere cu diverse destinații, iar acesta dă într-o cameră mai mare ce seamănă cu un salon unde se aduna întreaga familie. Influențe elenistice în arhitectura romană observăm și la acest tip de case prin adăugarea unui peristil(o curte interioară în conjurată de portic), grădini, saloane și săli de ospețe. Romanii cu un statut social mai ridicat aveau casele decorate cu mozaicuri, fresce
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
interioarele caselor și palatelor. Apare decorul parietal ce imita marmura sau lemnul. În arhitectură, coloanele, arcadele, antablamentele, ferestrele, și arcurile clădirilor, erau realizate în trompe l'oeil având la bază desenul. Temele picturilor sunt mai complicate având influențe grecești și elenistice dând aspect de adâncime, prin poziționarea personajelor în planuri diferite. Culoarea cea mai folosită în pictură era roșu, iar compozițiile erau stilizate prin folosirea unui grafism accentuat. Exemple de decorațiuni interioare sunt:„Casa Misterelor” din Pompei, „Villa împărătesei Livia”, „Prima-Porta
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
cu Roma. Exemple pot fi vasele descoperite în Munții orăștie. O dată cu cucerirea Daciei de către romani, s-a înregistrat o evoluție de tip superior al societății iar cultura și arta romană a devenit de tip provinci. În arhitectură, se întâlnesc influențe elenistice dar și tradiții daco-getice, astfel construcțile din Dacia nu erau impunătoare sau fastoase, neavând decorații bogate, iar un caracter accentuat militar. Orașele erau construite conform urbanisticii romane, în centrul acestora înâlnind edificile publice, sanctuarul, iar de jur împrejur se întâlneau
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]