421 matches
-
retorica drept una dintre disciplinele utile demonstrațiilor dialectice. În sfârșit, deși nu a acordat importanță matematicilor, Isocrate consideră că ele ar putea fi o propedeutică pentru formarea oratorului, o disciplină care ar facilita logos epideiktikos ca instrument de argumentare și elocință. 4.6. Idealul pepaideumenic și formarea „omului de cultură”tc "4.6. Idealul pepaideumenic și formarea „omului de cultură”" Isocrate a fost, înainte de toate, profesor. A predat retorica aproape cincizeci de ani (393-338 î.Hr.). Preocuparea lui esențială era aceea ca
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
393-338 î.Hr.). Preocuparea lui esențială era aceea ca Gymnasionul său să creeze personalități folositoare cetățenilor și cetății. Și a reușit. A creat nu doar mari literați precum poetul tragic Theodektes, criticul Asklepias sau logograful Androtion, ci și mari maeștri ai elocinței, precum Hyperides, Isaios și Lykourgos - care au dominat viața publică a Atenei secolului al IV-lea î.Hr. Nimic mai semnificativ decât părerea de rău, ades exprimată, a lui Demosthenes că nu s-a putut număra și el printre elevii lui
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
părinte al învățământului umanist” (sau „părinte al umanioarelor”). Dar în Grecia elenistică nu putea fi vorba de vreo schizofrenică împărțire a culturii în „umanistă” și „realistă”. Pepaideumenos este „o personalitate integrală”, un „om total”, și nu un simplu specialist în elocință și discipline literare. Desigur, nu putem eluda faptul că omul de cultură isocratic își are centrul de greutate al culturii sale în arte și nu în științe. Acestea din urmă sunt doar instrumentul curiozității diletante. Dar omul de cultură tocmai
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
aceste vremuri tulburi? S-a modificat el sub presiunile barbare? Am anticipat deja răspunsuri la aceste întrebări prezentând școala gramaticului și școala retorului. Gramatica a continuat să fie disciplina fundamentală. Casiodor și Ennodius o considerau „baza literaturii, glorioasa mamă a elocinței”, „doica celorlalte arte”. Manualul de bază folosit în școli era acela al lui Donatus - în fond, un tratat complet, dar greoi. Dar el era adecvat pentru scopul urmărit. Gramatica trebuia să conducă spre „arta de a vorbi bine după exemplul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentru inventio, cele șase părți ale discursului și modurile de vorbire rafinată. Totodată descoperea secretele metricii, întrucât se considera că proza ritmată este cea mai subtilă podoabă stilistică. Dar discipul-ul rhetor-ului studia, de asemenea, dialectica - înțeleasă ca instrument al elocinței. În sfârșit, studiile retorice nu erau doar teoretice, ci și practice. Învățăceii erau supuși unor dificile exerciții preluate ca atare de la clasici sau imitate riguros. Ennodius și Dracontius mai recurgeau încă la exemple folosite și în educarea lui Seneca-tatăl, precum
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
grammaticului Deuterius”), iar la Dictio IX această laudă: Deuterius qui ubertate linguarum germina tibi multiplicatis seminibus („Deuterius care, prin bogăția limbilor, germinează pentru tine înmulțite semințe”). În altă parte Ennodius (Dictio VII) îl declară pe Deuterius Eloquentiai doctor („doctor de elocință”) (cf. Riché, op. cit., p. 304). Deuterius își stabilise școala în forul din Milano și există un impresionant discurs despre inaugurarea audittorium-ului (Dictio in dedicatione quando ad forum translatio facta est). 23. Despre Aratos informează pe larg Casiodor (Monumenta Germaniae Historica
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
reddebat). 39. Despre școlile din Arles s-au păstrat puține informații. Patrologia Latina (ed. J.-P. Migne, 1844-1855, L, 1233), într-o Vita Hilarii, îl semnalează pe poetul Edesius, rhetoricae facundiae et metricae artis perritissimus vir („bărbat foarte priceput în elocința retorică și arta metrică”), ce ar fi trăit acolo pe la 450; dar nu este limpede dacă era profesor de retorică la o școală din Arles. 40. M.J. Suelzer (ed.), Julianus Pomerianus: The Contemplative Life, Westminster, 1947. Pentru detalii numeroase despre
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
considerat ca realizat, finisat. În acest fel, praful și pulberea se vor alege din orice, iar la suprafață va rămâne mereu pleava, rumegușul, zgura, toate în numele unei așteptări care niciodată nu se va împlini. Regretatul profesor Ionel Hagiu, aflând de elocința și strălucirea gândirii studentului nostru, s-a rezumat să ne invite la o plimbare - între două clădiri - pentru a-și exprima admirația și pentru a mai auzi și dintr-o altă sursă pașii argumentării. În final, am căzut de acord
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
putem vorbi de conștiința «artizanală» a unei literaturi pamfletare”. M. are în atenție și (re)definirea pamfletului din perspectiva celor mai actuale teorii despre text și genurile literare. În capitolul intitulat Zonele de contact pamfletul e studiat ca artă a elocinței, e raportat la presă, iar când e apropiat de polemica literară se conchide că „în mare parte, o istorie critică a literaturii române ar trebui să devină o istorie a polemicilor în zona literaturii; acestea dau pulsul și dinamica ideilor
MUNTEANU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288289_a_289618]
-
manifestare (arhaică, clasică, elenistică, romană) până la edictul lui Iustinian din 529 d.Hr., când încetează școala ateniană de filosofie. În fiecare perioadă sunt analizate genurile predominante și caracteristicile sale esențiale, conceptul de literatură la cei vechi incluzând și istoriografia, geografia, elocința, filosofia ș.a., afirmate pe întinsul teritoriu locuit (sau influențat) de greci. Autoarele vehiculează și sistematizează o vastă informație, de la apariția scrisului până la constituirea și impunerea formelor de expresie ce stau la baza literaturii europene, punând totodată în evidență răspândirea și
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
anterior, prin fervoarea speculației. Confesiune și dialog: acestea sunt formele specifice de existență ale literaturii lui Octavian Paler, eseist și prozator al cărui scris impecabil cadențat are mereu solemna gravitate impersonală a unui discurs întocmit în respectul deplin al regulilor elocinței clasice, deși este încărcat de toate neliniștile sufletului modern și acuză o subiectivitate violentă și pătimașă, recunoscută de altfel. [...] Jurnalist de mare vocație, pasionat, mobil, inventiv, Octavian Paler are înfățișarea austeră și anacronică a unui consul roman în acțiune, ce
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
aceste două lucrări validitatea axiomei conform căreia doar unghiul de vedere creează obiectul. Sub scalpelul analistului, autorul Didahiilor devine cap de serie în mânuirea unor strategii retorice subtile, cu carieră în istoria ulterioară a fenomenelor autohtone. Dincolo de deschiderea enciclopedică a elocinței lui Antim, în spatele dezinvolturii sale calculate, sunt depistate prompt reglaje tehnice de mare precizie, camuflate abil de patosul emfatic. Abordat din altă perspectivă, ca ilustrând „euforia noviciatului”, Antim Ivireanul reapare într-unul dintre capitolele volumului Figura spiritului creator. Același interes
NEGRICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
Les Palmes Académiques. Din 1911 membră a Societății Scriitorilor Români, este cooptată mai târziu în Societatea Autorilor Dramatici Români sau în alte asociații ale presei, precum și în comitetele de lectură ale unor teatre naționale din țară. Înzestrată cu o vibrantă elocință, a susținut numeroase conferințe. După al doilea război mondial revine cu o colaborare regulată la „Universul” (1948-1949), iar mai târziu cu apariții sporadice în revistele literare, semnând și Claudia Minulescu. Plachetele de versuri constituie trepte distincte în evoluția literaturii scrise
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
procese, elaborarea unor acte normative, consilierea în acest domeniu) și reușita în cariera didactică dedicată predării științelor juridice. Apreciem că numai o formare inițială organizată, circumscrisă unor principii psihologice, pedagogice și metodice, poate să recomande proiectiv o prestație didactică reușită. Elocința, retorica, personalitatea accentuată sunt numai câteva dintre condițiile necesare, dar nu și suficiente pentru succesul carierei pedagogice în științele juridice. Numai aprofundarea temeinică și serioasă a unei discipline, cu un trecut lung, dar cu o istorie scurtă, ale cărei baze
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
primitive, București, 1888; Literatura elenă văzută în dezvoltarea ei istorică, București, 1898; Perșii lui Eschil, București, 1899; Priviri asupra religiunii și libertății de conștiință la greci, București, 1900; Note din închisoare subt ocupațiunea germană, București, 1918; Curs de literatura elenă. Elocința la greci, I-II, București, 1930-1932; Cicerone judecat ca om politic, București, 1935. Traduceri: Cicero, Brutus, București, 1903. Repere bibliografice: Cornel, Figuri, I, 514-515; Bucur, Istoriografia, 294-295. S.C.
BURILEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285957_a_287286]
-
Conștiința misiunii preoțești (1923), nu i se poate nega părintelui un dar al persuasiunii. De altfel, și în predicile din volumul La inima Domnului (1938), și în articole, unele adunate în culegerea Coborâri în adânc (1943), B. caută să dea elocinței un anume dichis, rostuind paradigma biblică în șirul de învățături și de dojane bisericești. Poemele lui evocă, în grai cucernic, episoade biblice, luminate de „profetica minune”. E o trăire poetică, înainte de a fi una mistică. Hipnotizat de „tainica țintă”, dreptcredinciosul
BUTNARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285965_a_287294]
-
ură. Scrisul lui B. a devenit foarte matur, echilibrat și sigur. Au dispărut aproape cu totul accentele excesiv retorice, prezente în unele studii anterioare. Ca și în articolele scrise în zilele revoluției, B. posedă arta de a transmite cu forța elocinței convingerile sale. Mersul revoluției în istoria românilor are, de asemenea, aspectul unui manifest care rezumă, pe un ton agitatoric și evocator, cauzele istorice ale revoluției de la 1848. Incursiunea în trecut devine o scurtă istorie a poporului român, scrisă cu patetism
BALCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
istoriografi-monahi ce izvodesc anale în slavonă. Ucenicește la Roman și Suceava până să ajungă la mănăstirea Golia din Iași, unde se poate să fi devenit egumen. Își redactează cronica la cererea domnitorului Petru Șchiopul, recomandat acestuia, probabil, pentru instrucția și elocința sa aleasă, deopotrivă de mitropolitul Anastasie, ca și de logofătul Ioan Golăi, ochii ce supraveghează apoi din umbră relatarea. A scris în continuarea versiunii integrale a textului „magistrului” Macarie; păstrând tipicul cronologizării stricte (nu fără a lăsa să-i scape
AZARIE (mijlocul sec. XVI). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285513_a_286842]
-
de este necesar, poate fi pus chiar sub pază. Termină triumfător: — Un astfel de om nu mai poate păcătui! E clar. Dorește să se răzbune. Dar pe cine? Se frământă zadarnic. Nu-și poate da seama. Încântată de propria-i elocință, Augusta merge un pic prea de parte: — Nu încape îndoială că un om de viță, cu suflet nobil, ar alege mai degrabă moartea decât să îndure asemenea umilințe... — Și eu care credeam că exilul e preferabil unei condamnări la moarte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e destul de cuviincios ceea ce a fost cuviincios pentru divinul Caesar și pentru mult iubitul său fiu? — Așa e, intervine în șoaptă Piso peste capul nevesti-sii. Principele avea pe vremuri o mare predilecție pentru poezie. L-a avut ca profesor de elocință pe Apollodorus din Pergam. Vipsania îi răspunde cu un surâs căznit. L-a cunoscut în copi lărie pe Apollodorus. I-a citit și preceptele, le are și acum în casă, căci le a trimis spre publicare în grecește bunicului ei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Altceva îi captează însă atenția. Atitudinea amorțită a publi cului. Maternus a terminat de mult. Pe scenă se află acum Iu nius Gallio, care recită o pledoarie mai veche. O cuprinde indignarea. Ce stau așa, ca niște surdomuți? Poate că elocința plictisește uneori, când e prea multă, deși e o lucrare desăvârșită, dar cum de nu deschide nici unul gura, nu mișcă o mână, nu se ridică în picioare? Dacă nu ca să aplaude, măcar de prea multă ședere. Simte o smucitură ușoară
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din partea Irinei - nu erai sigur de nimic. Aveam vag intuiția că toate teoriile mele asupra vieții, a naturii sau a artei, aprobate cu atâta grabă și împămîntenite imediat, nu fuseseră decât niște monologuri, Irina neavând decât rolul să-mi întreție elocința, rolul confidentelor din tragediile clasice. Am făcut o excursie de elevi, și am avut multe peripeții și nedumeriri. Amicii erau, unii, de cea mai proastă calitate. Fete cu vorbe greoaie și gesturi la fel. Schimbau între ele zilnic cele câteva
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe care nu avea intenția să le execute vreodată, dar care erau singurele flori de stil la acest om sever. Eram atent și mirat. În Moldova, în munte și în Ardeal, niciodată nu mi-a fost dat să surprind o elocință asemănătoare. Oamenii din locurile înalte păstrează o discreție remarcabilă în raporturile lor verbale; fraza lor e înflorită altfel, în armonie cu linia munților, cu limpezimea apei și a cerului. Aici, în bălți, Dunărea amestecă toate aluviunile; la țărmul ei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să respir aromele Granadei mele natale, iar spusele lui erau atât de vrăjite, că până și cămila mea părea că înaintează în ritmul lor. Mi-ar fi plăcut să repet fiecare dintre vorbele lui, dar memoria mi-e limitată, iar elocința lipsită de suflu, astfel că multe dintre arabescurile poveștii sale nu vor mai apărea, vai! niciodată în vreo carte. — În prima zi din acel an, urcasem devreme la Alhambra, nu pentru a mă duce, după obicei, în mica încăpere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să mă întrerup. Dat find imensul interes pe care-l trezeau spusele mele, le-am scurtat cât am putut, apoi am amuțit. Monarhul și-a dat seama de acest lucru după alte câteva șușoteli și spuse că era uimit de elocința mea, ceea ce era un mod de a reminti cât eram de tânăr. Mi-a cerut să transmit condoleanțe alor mei, a debitat câteva vorbe în legătură cu unchiul meu, „fidelul nostru slujitor“, și a isprăvit exprimându-și dorința de mă revedea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]