527 matches
-
are un suflet mare și o viziune largă, dincolo de înțelegerea celui slab, și că este în slujba Domnului când îi încalcă toate poruncile. Pasiunile noastre, ambițiile, avariția, iubirea și resentimentele etc. au o atât de mare subtilitate metafizică și o elocvență atât de puternică, încât se insinuează în intelect și în conștiință și le convertesc. Ambivalența acestei evaluări, caracteristică abordării oricărei națiuni în chestiunea puterii este, încă o dată, inerentă înseși naturii politicii internaționale. Națiunea care renunță la ideologii și afirmă deschis
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în mecanică”, după cum spunea John Stuart Mill, „puterea care menține motorul în mișcare trebuie căutată în afara mașinăriei și, dacă nu este disponibilă sau suficientă pentru a depăși obstacolele rezonabil anticipabile, modelul va eșua.”20 Ceea ce a arătat Gibbon, cu o elocvență și inspirație deosebite, drept combustibilul care menține în funcțiune motorul balanței de putere este fundația intelectuală și morală a civilizației europene, climatul în interiorul căruia protagoniștii societății secolului al XVIII-lea se mișcau și care le influența toate gândurile și acțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
instituții specializate 5. Care este filosofia ce stă la baza activităților sociale și economice pe care le realizează instituțiile specializate cu cooperarea Națiunilor Unite? Care este relevanța acestei filosofii pentru problema comunității internaționale? Acestor întrebări i-a răspuns cu multa elocvență și convingere profesorul Mitrany: Dacă răul conflictului și al războiului izvorăște din împărțirea lumii în unități politice separate și aflate în competiție, va fi el exorcizat doar prin modificarea sau diminuarea liniilor de demarcație? Orice reorganizare politică în unități distincte
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cu Dumnezeu, cu ce a fost, este și va fi și de bună seamă cu felul în care se face educația. Acest termen a făcut o bună carieră și, așa cum spune Paul Valéry, se pretează la orice controversă, dispută, dialectică, elocvență. Evaluează și omul de pe stradă, și academicianul, și cel tânăr, și cel bătrân, și cel care-și asumă acest rol, și cel care nu este obligat, și cel care... crede că nu evaluează. Evaluând ne poziționăm, ne punem în evidență
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
lui Hira Singh și a Întregii sale suitetc "Masacrarea lui Hira Singh și a Întregii sale suite" Rajahul Hira Singh, fiul lui Dhian Singh, se afla În libertate, reușind să scape din mâinile criminalilor, și știa cum să câștige prin elocvență și promisiuni sprijinul armatei, care se arătă gata să-l urmeze. Încrezător În forța armată, Hira Singh pătrunse În cetate la miezul nopții și Înconjură fortăreața, creând astfel o blocadă. Tunurile bubuiră timp de douăsprezece ore, până la amiază, când mica
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
pentru publicul românesc. Nu ar fi ușor să trecem În revistă toate efectele culturale ale acestui mecanism de care e plină orice cultură „tânără”. Dimpotrivă, interpretarea va fi critică, fără Însă a Încerca cumva să sterilizeze (În caz că ar avea cum) elocvența particulară a acestui text. Pentru a reveni la atmosfera ei, vom distinge astfel Între interpretarea care se bazează pe cunoașterea grosieră (scr. sth¿lajñ³na) și cea subtilă (În sens literal „rafinată”, s¿kÌmajñ³na)3. De ce comentariul acestei nuvele trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
cei care s-au pronunțat În dosarul Honigberger au Însă un aer prea precis: evident, nimic nu pare mai bun pentru a ascunde ignoranța sau netemeinicia. Din vechiul uomo universale, devenit strict impracticabil deja Înainte de epoca lui Honigberger, persista Încă elocvența acestor „cetățeni ai lumii”. A fi fost În primul rând medic Îl Îndepărta de speculațiile inclusiv rasiste de care nu e lipsit nici un umanism al secolului său3. Cronistica săsească Însăși poate fi un sprijin, iar Adolf Armbruster, care a scris
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
treaptă înaltă de înțelepciune. Când înțeleptul a devenit desăvârșit și se simte încă nedesăvârșit, el lucrează neîncetat la desăvârșirea sa și apoi o păstrează nealterată... Ceea ce este foarte drept tot mai este îndoit. Știința cea mai înaltă este încă prostie. Elocvența cea mai strălucită este încă gângăveală. Mișcarea biruie frigul; repausul învinge căldura, calmul triumfă asupra pasiunilor. Omul virtuos și calm este un model admirabil pentru univers 535. Toate acestea definesc încercarea, construcții ce se doresc în inima marilor arhitecturi spirituale
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și strategiile posibile de ieșire din criză. Criticul identifică facil cele patru opțiuni descrise de Nixon, pe care analiza din subcapitolul precedent le-a pus, cum ne amintim, deja, în evidență. Campbell, însă, spre deosebire de Forbes Hill, consideră ca responsabilă pentru elocvența cu care președintele argumentează refutativ împotriva alternativei retragerii precipitate, se află presupunerea sa (nefondată, zice Campbell) potrivit căreia, într-adevăr, opozanții săi pot fi descriși cu fidelitate de acel unic atribut, pe care Nixon îl atașează identității lor. Pe scurt
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
sus, identificând, în înzestrarea cu totul specială a președintelui american în ale oratoriei, atât fundamentul ascendenței sale, cât și motivul pentru care Reagan a atras suspiciunea unui "segment substanțial de public critic, care nu numai că a rămas neconvins de (elocvența - adăugirea mea) președintelui, dar chiar s-a simțit ofensat de maniera sa persuasivă"505 de a se raporta la viața politică. Cu alte cuvinte, dacă o parte din cetățenii americani identificau în discursul lui Reagan "direcția clară"506 a viziunii
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
răspuns să fie redate cele mai importante aspecte ale elementelor auditate; să se concentreze pe subiecte care să permită atingerea obiectivului auditului; să acopere problematica studiată în totalitate; să fie concise pentru a fi receptate cu ușurință; să nu depășească elocvența și să fie adaptate nivelului de înțelegere a interlocutorului (diferit datorită diferențelor de pregătire, percepție, paradigme, educație, filtrării informației, ascultării selective); să utilizeze cuvinte care să aibă o semnificație precisă, evitându-se primirea unor răspunsuri neconcludente; să fie formulate simplu
AUDITUL CALITĂŢII by SILVIA MIRONEASA () [Corola-publishinghouse/Science/342_a_756]
-
Cicero, Caesar, Virgiliu, Quintilian sau Terențiu (Grendler, 2001), chiar dacă tendința s-a lovit de o oarecare opoziție (Gehl, 1993). Umaniștii Renașterii considerau că textele clasice, elaborate într-o latină ornată și sofisticată, sunt mult mai capabile să transmită virtutea și elocvența de care au nevoie oamenii liberi. Un efect plauzibil al înlocuirii textelor pioase creștine cu altele păgâne, chiar dacă clasice, a fost încurajarea unui spirit secular în școlile europene, care până atunci erau tributare unei funcționalități clericale. În aceeași perioadă au
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
N. B., definitorii pentru înfățișarea lăuntrică a poporului român, prin care cultura românească ia parte cu drepturi de netăgăduit la ansamblul renascentist al Europei, au fost stabilite și puse în lumină cu destulă dificultate. „Falnic monument de literatură, politică, filosofie și elocvență” (B.P.Hasdeu), Învățăturile... promovează un umanism creștin ce nu a pierdut legătura nici cu valorile impuse de Antichitate, nici cu cele caracteristice unui fond popular. Precepte de felul celor ce proclamă, indiferent de circumstanțe, necesitatea unei conduite bazate pe justiție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
14-15 (muzica sferelor este pur intelectuală, imperceptibilă de către oameni). 3.4. Stilul Comentariilor este puternic influențat de Cicero și Vergilius a căror concizie și stil înalt, nobil le admiră și pe care îi consideră autorități în orice domeniu și fondatorii elocvenței (II, 12, 7; II, 8, 4; II, 5, 7). Maniera de a scrie a lui Macrobius reliefează: 3.4.1. nevoia de concizie, exactitate a informațiilor reproduse manifestată prin clarificarea dificultăților din textul ciceronian (I, 12, 18; I, 13, 20
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
fundamentul experienței haiku." Ele nu trebuie identificate și separate ci resimțite ca "imperativele care fac acea experiență plină de sens și viață". Doar atunci concretitudinea experienței este forță și dinamism al imaginii surpinse În momentul haiku. Ce: identificare obiectivă sau elocvență a obiectului? Abordînd obiectul, Yasuda, pe urmele lui Dewey, socotește că "tiparul comun al experienței [...] este Întotdeauna o interacțiune Între Între o făptură vie și unele aspecte ale ambianței sale". Obiectul este acela asupra căruia focalizează experiența autorului de haiku
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
imită pe cele originale. Interpretând rolul unor personaje istorice mai puțin obișnuite, elevii vor Înțelege mai bine conform experienței lor propriul rol și rolurile celor din jur cât și rolul personalităților istorice și Își vor dezvolta capacitățile empatice, gândirea critică, elocvența și puterea de decizie. După ce piesele sunt jucate se pot discuta cu elevii următoarele aspecte : cum s-au simțit În rolurile respective, de ce au tratat În modul respectiv situația sau personajul, ce au Învățat din experiența trăită etc. Spectatorii vor
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Ghiorghiasa Mihaela, Gavril Eugenia () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93553]
-
Lupta literară”, care purta titlul Hagiu (1887). Într-un desen aproape clasic, labruyerian, D. realizează aici portretul caracterologic al unui avar. Scriitorul își strunește lirismul, își impune obiectivitate, o stilistică sobră. Din romantism reține doar puterea simbolului, iar din naturalism, elocvența detaliilor. Comparat cu modelele, cu avarii din literatura universală, de la Euclio al lui Plaut până la Grandet și Gobseck ai lui Balzac, Hagi-Tudose se individualizează printr-un tragism ce covârșește latura comică. Acest găitănar de mahala, fost băiat de prăvălie, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
de Păpuși (în materie de mitografie), dar care însă nu se socotește „inferioară” imensei culturi a Statului; dimpotrivă, se prezintă cu o agresivitate violentă drept o cultură alternativă și concurentă. Tăcerea este însă pe cât de elocventă, pe atât de ambiguă. Elocvența (tăcerii) și ambiguitatea caracterizează romanul lui Sciortino. Elocvența este carolingiană în străfundul său, dar este umanistă, de-a dreptul iluministă, în stratul istoric. Împotriva Statului, marea armă, cea adevărată și cumplită, este tăcerea; dar nici cu această „elocvență a tăcerii
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
însă nu se socotește „inferioară” imensei culturi a Statului; dimpotrivă, se prezintă cu o agresivitate violentă drept o cultură alternativă și concurentă. Tăcerea este însă pe cât de elocventă, pe atât de ambiguă. Elocvența (tăcerii) și ambiguitatea caracterizează romanul lui Sciortino. Elocvența este carolingiană în străfundul său, dar este umanistă, de-a dreptul iluministă, în stratul istoric. Împotriva Statului, marea armă, cea adevărată și cumplită, este tăcerea; dar nici cu această „elocvență a tăcerii” nu-i de glumit: toată numai o derâdere
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de ambiguă. Elocvența (tăcerii) și ambiguitatea caracterizează romanul lui Sciortino. Elocvența este carolingiană în străfundul său, dar este umanistă, de-a dreptul iluministă, în stratul istoric. Împotriva Statului, marea armă, cea adevărată și cumplită, este tăcerea; dar nici cu această „elocvență a tăcerii” nu-i de glumit: toată numai o derâdere detașată și disprețuitoare, aristocratică în felul său, într-un fel huliganic. Pare paradoxal, dar, inventând sau înjghebând această „biografie” a unui mic delincvent sicilian (ce-își povestește viața tovarășilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mai puțin feroce și lipsit de morală decât Naratorul. Dialogurile (în stilul Philosophie du boudoir) ce alternează cu narațiunea sunt perfect sacrilege, iar asta fără ca persoanele aflate în dialog să-și piardă vreodată calmul deplin și să se enerveze. Pe lângă elocvența tăcerii „mafiote”, mai există, am spus, și ambiguitatea: ambiguitatea lui Sciortino constă structural în a fi narat o altă biografie decât pe a sa, vorbind deci despre Mafie așa cum ar fi fost trăită de el dacă ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
literaturii române moderne și contemporane. A fost distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova pentru volumul Omul supt vremi. Eseu despre Marin Preda, romancierul (1993), Premiul Asociației Scriitorilor din București și Premiul revistei „Poesis” pentru lucrarea Eminescu. O anatomie a elocvenței (1994), Premiul Fundației „Luceafărul” pentru lucrarea Interpretarea fără frontiere (1998) și cu Ordinul Serviciul Credincios în rang de Ofițer, decernat în 2000. Investigația întreprinsă de S. în cartea de debut, Sadoveanu. Divanul înțeleptului cu lumea, se orientează nu atât asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
operei unor scriitori reprezentativi ai literaturii române, între care Ștefan Bănulescu, Nicolae Breban, Marin Sorescu ș.a., prezenți în Melancolia descendenței (1989), Bănulescu fiind preluat și într-o micromonografie apărută în 2000, apoi Marin Preda și Eminescu (Eminescu. O anatomie a elocvenței și Mihai Eminescu. Proza jurnalistică, 2003). Vocația de teoretician literar a autoarei e valorizată și în Despre „aparența” și „realitatea” literaturii (1984), o sinteză care urmărește articularea istorică a conceptelor „limbaj”, „literatură” și „literaritate”. Lucrarea constituie o contribuție la teoria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
lumea, București, 1982; Despre „aparența” și „realitatea” literaturii, București, 1984; Melancolia descendenței. Figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București, 1989; ed. 2, Iași, 2000; Omul supt vremi. Eseu despre Marin Preda, romancierul, București, 1993; Eminescu. O anatomie a elocvenței, București, 1994; Apărarea și ilustrarea criticii, București, 1996; Interpretarea fără frontiere, Cluj-Napoca, 1998; Experimentalismul literar postbelic (în colaborare cu Gheorghe Crăciun și Ion Bogdan Lefter), Pitești, 1998; ed. (Experiment în Post-war Romanian Literature), Pitești, 1999; Ștefan Bănulescu, Brașov, 2000; Principii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
Preda și principiul dialogic, ST, 1994, 7-8; Nicolae Mecu, Marin Preda sau Despre dialog, VR, 1994, 11-12; Ioana Pârvulescu, Lecția citirii, lecția citării, RL, 1995, 14-15; George Munteanu, Eminescu retorul, LCF, 1995, 25; Dan C. Mihăilescu, „Eminescu. O anatomie a elocvenței”, LAI, 1995, 34; Edith Horváth, „O anatomie a elocvenței”, APF, 1995, 9; Adrian Marino, Noi perspective ale criticii românești actuale: un exemplu al mutațiilor, „Cotidianul”, 1996, 9; Ioana Bot, Publicistica eminesciană într-o lectură necesară, ST, 1996, 1-2; Laurențiu Hanganu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]