580 matches
-
71) • detașarea: cică Observații:Adverbele modalizante bineînțeles, desigur, firește, negreșit etc. funcționează în mod frecvent concomitent ca adverbe de confirmare și ca adverbe de certitudine: „- Așa? îi puneți gheață?/ - Firește.5” (I.L. Caragiale, II, p. 164) Prin adverbele de modalizare emfatică, subiectul vorbitor reliefează sau izolează emfatic un anumit constituent al enunțului sintactic, dezvoltând mai multe valori semantice sau semantic-stilistice, mai greu definibile: • întăresc, subliniază sfera semantică a termenului care a realizat o anumită funcție sintactică, subliniază identitatea cu sine însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bineînțeles, desigur, firește, negreșit etc. funcționează în mod frecvent concomitent ca adverbe de confirmare și ca adverbe de certitudine: „- Așa? îi puneți gheață?/ - Firește.5” (I.L. Caragiale, II, p. 164) Prin adverbele de modalizare emfatică, subiectul vorbitor reliefează sau izolează emfatic un anumit constituent al enunțului sintactic, dezvoltând mai multe valori semantice sau semantic-stilistice, mai greu definibile: • întăresc, subliniază sfera semantică a termenului care a realizat o anumită funcție sintactică, subliniază identitatea cu sine însuși a unui „obiect”: chiar, și, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu aproape toate unitățile lexico-gramaticale ale limbii care au autonomie semantică și sintactică totodată, dar numai unele adverbe și numai cu unele dintre aceste unități dezvoltă și relații sintactice. Intră în relații sintagmatice cu orice unitate lexico-gramaticală adverbele de modalizare emfatică: tot, mai, cam etc.: „Și totuși, ziua asta nu-i numai desfătare.” (N. Labiș, p. 197), „Numai târziu, numai o clipă,/uitată pe urmă și ea,/âți dezvăluie/nebănuitele trepte.” (L.Blaga, p. 225), „Orice glas ascultă glas,/Numai greierul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
component al enunțului sintactic, în funcție de focalizarea atitudinii subiectului vorbitor: „Poate că Andrei a făcut asta.”, „Poate că a făcut ceva.”, „Va veni din nou, poate că miercuri.”; • Conjuncția intervine, în limbajul popular, și în sintagme cu alte adverbe, de modalizare emfatică, înscrise și de G.A. în subclasa adverbului fără funcție sintactică: chiar, doar, mai, aproape, cât pe ce 3: „Chiar că aș merge și eu.”, „Aproape să nu te mai recunosc.”, „Cât pe ce să pierdtrenul.”; • Conjuncția precede, în limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Exigența, mai puțin rigidă, se extinde și la enunțurile cu complement (direct sau indirect) realizat prin substantive sau alte pronume, mai ales dacă trimit spre o realitate umană. Formele lungi, accentuate, ale pronumelui personal reprezintă cel mai adesea o întrebuințare emfatică: „Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine.” (M. Eminescu) Complementul reluat este însoțit adesea de adverbul și: „Matei ar fi vrut să-l facă și pe el tâmplar...” (E. Barbu, p. 135) Substantivele, în schimb, aduc concretizarea lexical-semantică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ne-a transportat pe mine și pe Berman... nici n-a vrut să-și creadă ochilor.” (B. Fox, p. 257). „Și ei și lui le plăcea să stea la discuție.” (C. Petrescu, Procust) Dubla exprimare a subiectului are adesea caracter emfatic: „Acest act e el însuși o dramă întreagă și a fost bine jucat.” (M. Eminescu, Despre cultură și artă, p. 134) sau asigură introducerea unui nou determinant în frază, expresie a unei componente specifice a sferei sale semantice: „Și e
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interdependență și de dependență. 50. În G.A., II, 733, structurile din această categorie sunt discutate în cadrul coordonării disjunctive. I. Iordan și Vl. Robu, lucr. cit., p. 554, vorbesc de o relație de coordonare alternativă ca un caz particular și emfatic al coordonării... 51. „Sensurile implicate în definiția raportului alternativ (așa cum a fost interpretată aici) - subliniază E. Vasiliu, Preliminarii logice la semantica frazei, București, 1978, p. 251 - sunt identice cu sensurile implicate (mult mai clar) în definiția dată raportului concesiv (...) Deosebirea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lui Pierre Michon (Vies minuscules) despre viețile mărunte ale unor fermieri sau poștași, eșuate de la început, nu prin înfrângere, ci prin insignifianța traseului de viață în care se angajează. Față de această lipsă de semnificație a biografiei, orice stilizare ar fi emfatică, și prin exces, și prin deficit: Compagnon vorbește de căutarea unei scriituri care încearcă să se desfacă de orice ostentație, chiar și de aceea a epurării. Un minimalism, care vrea să "uite" tot ceea ce tradițiile literare au constituit ca normă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Andrei Mureșanu, nici să caracterizăm măreața sa activitate atât pe terenul muzelor, cât și pre cel politic-națiunal"95. De fiecare dată când are ocazia, Iosif Vulcan își mărturisește neputința de a susține o analiză critică și o face cu fraze emfatice și umilință prefăcută: "Simțim debilitatea puterilor noastre" spune undeva. E o retorică, desigur. Însă în spatele ei trebuie să distingem și o admirație care s-a "specializat". Vulcan, care revendică pentru sine o apreciere a vieților geniale, lasă altora aprecierea operelor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
rima. E diferența dintre un procedeu care creează continuități arbitrare și un altul care generează continuități "justificate", pe baza sensului. Rima "leagă" aleatoriu, fără idee, urmărind strict hazardul fonetic, în vreme ce "îndoita dicție" e condusă de idee - de "adevăr" cum spune emfatic Heliade Rădulescu. Sigur, nici rima nu e atât de indiferentă la sens, nici îndoita dicție nu e atât de distinctă de mecanica repetiției formale. Însă această opoziție arată în ce măsură Heliade Rădulescu căuta un model prin care capodopera să circule liber
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
gradelor între aceste ocurențe dualiste, atâtea disertații indigeste asupra cauzei, clasificări arbitrare, serii de genul întâi, al doilea și al treilea, atâtea detalii asupra speciilor și a caracterelor - încât este de înțeles tăcerea lui Protarh, care asistă la un curs emfatic, sub forma unei demonstrații de putere verbală formală și de eficacitate sofistică. Tâmp, naiv, prost și tăcut, Protarh trebuie să se împace și cu apărarea - virtuală! - a unei teze reducționiste și caricaturale. El reprezintă imperativul categoric hedonist: plăcerea se identifică
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dau la iveală faptul că alegerea lui este o opțiune deliberată care scontează pe anumite efecte. Preferințele pentru cele două stiluri diferite de scriere sînt puse În opoziție. Autorii care preferă stilul augmentativ, retorica amplificării, excesul decorativist și, consecutiv, efectele emfatice obținute astfel sînt numiți putter inners, cei care Încarcă textul cu figuri de stil pozitive. Autorii care preferă stilul reductiv, expresia eliptică, suprimarea expresivă, figurile reticenței, diminuarea și atenuarea, asceza stilistică sînt numiți leaverouters, cei care elimină, lasă pe dinafară
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
va face doar din sugestia imaginii. Caut acum impulsul plecării, desprinderii, Îndepărtării. BÎjbîi pornind de la tren. Apoi Îmi trece prin minte un titlu un tramvai numit dorință... După cîteva poticniri, mă fixez pe: tren spre alte zări Un pic cam emfatic, dar merge. Îmbin ambii vectori: tren spre alte zări - pe geam picăturile se-ntind Îndărăt Îmi dau seama că lucrurile pot fi privite și de pe partea cealaltă a geamului. Că, la urma urmei, există un regret la fel de marcat și al
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Situațiilor narative tipice în roman au pornit adesea de la premisa că un asemenea lucru ar fi de dorit, o greșeală care a fost probabil cauzată de formularea imprecisă a descrierii originale a funcției tipurilor. În virtutea clarității, trebuie afirmat în mod emfatic faptul că situațiile narative sînt concepute ca tipuri ideale și, ca atare, nu sînt nicidecum normative 17. Potrivit lui Max Weber, este o caracteristică esențială a tipului ideal ca acesta să rămînă o abstracțiune care nu poate fi realizată niciodată printr-
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să întărească acest efect. Totuși, astfel de motive abia dacă pot explica nivelarea evidentă a profilului într-o narațiune relativ scurtă cum este Un colind de Crăciun. Aici apare la început un narator ale cărui numeroase manifestări și gesturi narative emfatice conferă narațiunii o dinamică semnificativă. Ulterior prezența acestui narator se estompează vizibil. Această nivelare poate fi observată la nivelul scăderii numărului referințelor la persoana întîi la un narator, de la șase chiar pe prima pagină pînă la zero în cele șapte
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și o decizie în favoarea unui mod de narare mai accentuat impersonal. Numeroși alți autori în afară de James au făcut mari eforturi în legătură cu alegerea dintre forma la persoana întîi și cea la persoana a treia sau cel puțin au declarat în mod emfatic că sînt pentru sau împotriva celei dintîi. Cred că această decizie nu a fost pentru ei o chestiune de decor stilistic, ci de structură a narațiunii. Pînă acum nu există niciun studiu istoric al opoziției formelor la persoana întîi și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
directă, precum și la cea indirectă, este în continuare accentuată în efectul ei specific aici extraordinar de ilustrativ prin folosirea caracterelor italice pentru cuvinte separate și expresii în original, într-o încercare de a face vizibilă, sau mai degrabă audibilă accentuarea emfatică de către cea care vorbește, Arabella. În timp ce Clarissa transcrie atît de precis intonația entuziasmată a Arabellei, ea o și comentează. Devine clar faptul că entuziasmul surorii ei, Arabella, nu este împărtășit de Clarissa. Reducerea vorbirii Arabellei la izbucniri stereotipice, prin folosirea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
luptă pe viață și pe moarte”, o nebunie sălbatică și amară, iar femeia va fi posedată „din tălpi și până în creștet”. Îndrăznelile imagistice sunt minate și ele de banalitate și alunecă uneori în vulgaritate. Despărțirea îndrăgostiților este imaginată într-o emfatică poză atletică: „În ultimă forțare, / Fantastica ta fugă se va schimba în goană, / Sandalele s-or rupe...”. Iubirea fiind „singura putere profundă și supremă / ce-ntr-adevăr există”, pierderea ei aduce ploaia, întunericul și solitudinea, stare de spirit cenușie care ucide bucuria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
limbii. 2.2.1.3. Acordul lui cel Conform normelor gramaticale, cel se acordă în caz cu substantivul. Acest acord se produce atât când cel servește la exprimarea superlativului relativ, cât și când cel precedă un adjectiv și are rol emfatic: (5) a. prietenului celui mai bun b. lunii celei albastre c. Ioanei celei mici d. ?lui Ionuț celui drăgălaș La antroponimele de genul masculin, la singular acest acord este destul de puțin acceptabil. Dacă antroponimul se referă la un personaj istoric
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
se întâlnesc și exemple cu acord semantic al determinanților proclitici sau al adjectivelor. Astfel de exemple, rare, trebuie analizate fie ca fenomene de procesare a enunțului, care implică neanticiparea mesajului sau suprapunerea și amalgamarea unor construcții, fie ca marcate stilistic, emfatice: (31) a. să arat ca o fotomodel (www.elady.ro/forums) b. mami e ca o fotomodel (http://oldad.sanoma.ro, forum) c. cea mai tare fotomodel din țară (http://tricolori.gsp.ro, comentariul unui cititor). (32) a. Acest slugă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
plural. Trebuie să presupunem că aceste pronume fac parte din sintagme partitive, în care termenul al doilea (cel care denotă setul de referenți) nu este lexicalizat: (86) a. Unul n-am / n-ați plecat mai devreme. (pronumele unul este pronunțat emfatic) - Unul dintre noi / voi n-am / n-ați plecat mai devreme. b. Niciunul n-am / n-ați venit. - Niciunul dintre noi /voi n-am / n-ați venit. c. Fiecare am / ați rămas până la sfârșit. - Fiecare dintre noi / voi am / ați
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
camion și autoturism de teren b. *ale mele mătușă și verișoară din Bacău c. *ai mei unchi și tată vitreg d. *ai mei / *ale mele pantof și ciorap de lână Structurile în care posesivul este antepus nominalului sunt marcate stilistic, emfatic (al meu unchi, a mea mătușă etc.). Contrastul dintre posibilitățile de acord în postpunere vs antepunere se datorează relației diferite cu sintagma coordonată: în antepunere, al preia rolul de determinant (nominalul sau nominalele coordonate neavând articol definit). Prin urmare, acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
CI postpus are trăsătura semantică +uman. (iii) CI cu trăsătura -animat dacă în aceeași structură avem un complement direct exprimat printr-un substantiv cu articol hotărât care precedă CI (situație rară, în care cliticul are rol dezambiguizator). (iv) în enunțurile emfatice, CI este antepus verbului regent și dublat prin clitic. 2.2.2. DC nu este posibilă Conform GALR (II, 432-436), dublarea complementului indirect nu este posibilă dacă: (i) CI este exprimat prin clitic deictic, antepus verbului (7) Îmi tună și-
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în anumite contexte. Ea se asociază cu anumite valori semantice ale nominalului dublat sau cu valori stilistice, de emfază ori focus: (13) a. (Moi) je porte la table. - cliticul je este suficient pentru a exprima subiectul, pronumele moi are rol emfatic. b. Credo che il tuo libro, loro lo apprezzerebbero molto. (italiana standard) - cliticul dublează un topic care a fost mutat la periferia stângă a propoziției. Existența unor restricții contextuale (semantice sau pragmatice) arată că elementul clitic are valoare pronominală. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
utilizează o metaforă economică interdisciplinară, trunchiată, cunoscută în limbajul de specialitate sub denumirea de "taxă Robin Hood". Este metafora care desemnează conceptul de taxă pe tranzactii financiare, concept dezvoltat de economistul american James Tobin în anii '70. Apelul la indici emfatici de oralitate, precum suprimarea (detractio, din perspectiva figurilor de construcție formulate de Quintilian) elementului conceptual al metaforei economice, neutralizează caracterul oficial al paratextului. Din punct de vedere pragmatic, empatia cu cititorul este infinit mai bine marcată. Se diminuează distanțele dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]