829 matches
-
și abundența folosirii relației de tonică-dominantă se disting ca opțiuni esențiale ale limbajului muzical, în scopul reflectării atitudinii ironice ce o implică prin excelență viziunea conceptuală a acestui preludiu, aparținând categoriei estetice a comicului. „Semnalul” energic al tobelor anunță cu emfază începerea spectacolului, aspectul simetric al înlănțuirii acordurilor perfecte (majore și minore) expuse în stare directă sugerând un scurt „număr de echilibristică” (interesant de remarcat este faptul că evoluția prin mișcare paralelă este asociată unui ritm uniform de , precum și planului dinamic
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
află o nouă formă de expresie prin plăsmuirea acestui autentic crochiu muzical care înfățișează unul dintre eroii cărților lui Charles Dickens, faimosul detectiv Samuel Pickwick. Atitudinea personajului absorbit de propria superioritate, afișând adesea o mulțumire de sine aflată la limita emfazei, își găsește metafora sonoră în măreția rezonanțelor imnului „God Save The King”, o opțiune sugestivă a compozitorului francez. Ca președinte al clubului ce îi poartă „cu modestie” numele, Samuel Pickwick este un adevărat tutore, dar și un „prețios” sfătuitor al
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
de spațialitate, subliniat în mod adițional prin rărirea tempo-ului ce survine concomitent (Retenu). Valorile de durată ale sunetelor din registrul grav vor indica modalitatea de pedalizare cu ample efecte de rezonanță, în scopul proiectării aceluiași caracter al aroganței și emfazei. Într-o precipitare gradată a tempo-ului (Animez peu à peu), următorul episod al acestei secțiuni va „fredona” un nou ecou al materialului tematic introductiv (măsura 4 - planul superior) pe fundalul revenirii aceleiași frenezii difuzate de natura celui de-al
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
juisivă în admirabila Digression sur l'art de Japon a lui Maurice Pinguet, unde acesta relatează cum a fost îmblânzit încet de atmosfera liniștită, pudică, discretă a portretelor, paravanelor, grădinilor, sculpturilor și caselor japoneze 22. De nonșalanța lor lipsită de emfază, rezerva lor. Arta aceasta "nu se etalează pe străzi în monumente publice, ea cere un refugiu în umbră, intimitatea colinelor sau a casei, protecția unui sit sau a unui acoperiș". Și în concluzie: Într-adevăr, nimic nu amenință mai mult
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
transsubstanțierea de la distanță a ostiei: o capodoperă fotografică îi deschide calea profanului spre ceea ce este mai profund în om, "partea lui divină". "Arta îl poate ajuta pe om să conștientizeze măreția pe care o ignoră în sine." Au fost ironizate emfaza ministrului culturii și accentele lui de cruciat. Noi să începem prin a saluta ceea ce este admirabil. Malraux nu reducea arta la "artele frumoase" (nici cultura la loisir). Acestea din urmă țineau în Franța, până în 1959, de o subdirecție a Ministerului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să crească și nu doar evidențele, ci și insurecțiile noastre sunt regizate. Studențescul Mai '68, de pildă, ca și revoluțiile din secolul al XIX-lea, a fost "modelizat" de teatrul în stil italian, cu estradele lui, cu posturile de scenă, emfaza gesturilor și sonoritatea sloganelor, publicul aclamând pe stradă trupa, adică avangarda activă și cuvântătoare. A fost, fără îndoială, ultima mare reprezentație teatrală din istoria noastră (de atunci, platoul de televiziune a impus decorul și dramaturgia lui spațiului nostru public). După
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și ce încă mai mișcă pe-acolo, prin curriculumul școlar. Extracurricular, se înregistrează alte rezultate notabile. Revista „ApoGeu”, publicație anuală a secției G, este dovadă palpabilă care gîghilă plăcut orgoliul întregului colectiv. „ApoG...EU” - o revistă europeană de apreciat, fără emfază. Păcat că sînt apreciate di ferit scorurile activități lor extracurriculare, sau nu așa cum ar trebui. Consider o risipă epuizantă de energie care ar trebui altfel canalizată, constructiv. Nu doar colectivul didactic al Colegiului, ci și Cetatea, cu cetățenii și diriguitorii
Apogeul by Ovidiu Ciumașu () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1814]
-
competența și de rigurozitatea lor. Astfel că speranța României stă În tinerii care alcătuiesc noua clasă politică, noua elită intelectuală, mediocrii care nu au avut curajul afirmării pe cont propriu, oamenii de gașcă și de partid, dubioșii care vorbesc cu emfază și se consideră oamenii providențiali de mâine. Un sat Întors pe dos, o țară golită - ce viitor! Procesul nu-i de azi, de ieri, e de mai de mult. Găsesc În memoriile „mandarinului valah” Petre Pandrea o Însemnare de prin
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
membrilor unei grupări sociale; • operează un marcaj al diferențelor intergrupale și intragrupale; • mobilizează prin Încurajarea conflictului ideologic; • se prezintă ca o.abstracțiune protejată, ca un ideal de viață; • se exprimă printr-o formulă (termen) care etichetează; • practică o retorică a emfazei (gesturi solemne, expresii grandilocvente, omagii „vibrante”, repetiții sistematice), Își confecționează o „limbă de lemn” proprie. Beneficiind de o experiență care ne-a marcat, noi puteam constata că nexusurile care ne-au format și Însoțit o bună parte din viață ascund
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
patologică de comunicare", graba, orgoliul de nu se lăsa păcalit 219 - a "grobianului", "lăudărosului" "lipsitului de imaginație negustor de vite" ca "protagonist al unei întâmplări de aspect supranatural", face din nuvelă "cea mai pură narațiune fantastică a lui Eliade" 220. Emfaza cu care își clamează numele este o dovadă, în primul rând, a naturii narcisiste: "Eu sunt Gore... Iancu Gore, om de încredere și de viitor"221, "Ai să mai auzi dumneata de mine, îi spuse. Ai să mai auzi de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
secolul abia încheiat. Poate că asta se datorează și faptului că cei doi nu au polemizat niciodată (Polemos, cum spune Heraclit, este „părintele tuturor lucrurilor”), nici măcar când suedezul se arată inflexibil față de toate insistențele și rugămințile avansate, cu hiperbole și emfaze mediteraneene și pe un ton aproape de amantă dezamăgită, de latinul Eliade de a-l avea într-un fel sau altul la Chicago. Eliade, care i-a fost apropiat lui Jung (invitat la masă cu siguranță, cum se poate vedea într-
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
emfatică a clișeului vreau să vă spun a fost semnalată și în româna vorbită în "Moldova istorică"; Merlan (2002: 141) menționează această sintagmă printre "construcțiile de umplutură", considerând că este prezentă, alături de altele, "îndeosebi în limbajul tinerilor [...] pentru a da emfază comunicării" și își ilustrează afirmația cu două exemple: Vreau să vă spun că bretonii din Franța s-au autorealizat, singuri și-au asigurat învățământul; Dar vreau să vă spun că aceasta a dus la faptul că Moldova este fărămițată astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
sunt cele care aduc considerația celorlalți, iar o ființă de o integritate remarcabilă nu atrage atenția decât, poate, deoarece nu constituie o primejdie pentru alții, în primul rând pentru ambițioșii lipsiți de scrupule. Chiar și cel care se ferește de emfaza moralizatoare nu va putea să nu bage de seamă că lumea de astăzi nu răspunde, cel puțin în anumite privințe, speranțelor și așteptărilor filosofului luminării, care scria acum mai bine de două sute de ani că, în calitate de subiect al unei rațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și perifrastic, pentru a te convinge de caracterul lor divin. Ascultându-le, mulțimea era plină de admirație 1 și de respect religios. Mai târziu totuși, oamenii s-au deprins să Înțeleagă mesajul fiecărui oracol, În mod corect, cu ușurință, fără emfază sau Înflorituri de stil. Poezia care făcea casă bună cu oracolul a fost acuzată că se opune cunoașterii adevărului prin amestecul obscurității și al umbrei cu dezvăluirile Zeului. S-a ajuns până acolo că metaforele, (B) enigmele au devenit suspecte
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
academic?, care se asorteaz? cu aceast? nou? form? de comer?, evident spectaculos. Vastele holuri foarte luminoase, animate de sc?ri monumentale ?i de galerii, se ofer? jocului aparen?elor al societ??îi bune. v�r?e?te aceast? goan? dup? emfaza scenografic? ?i decorativ?. Cultură, stocarea ?i difuzarea cunoa?terii, ale c?rei forme ?i c�mp se diversific? at�ț de mult �n timpul acestui secol, particip? la dinamismul ?i la prestigiul metropole-lor moderne ?i cer tipuri arhitecturale specifice. Al
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
-i partidul”. El are sentimentul că, înstrunându-și vioara, participă la făurirea unui viitor măreț și salută entuziast iureșul înaintării spre socialism: „Camioanele gonesc spre socialism. Înainte!”. În mijlocul unui vacarm de versificări puerile, unele stihuri bat, chiar în epocă, recordul emfazei și al bombasticismului: „Republica: hectare de nădejdi, / Hambare largi de pâine și de viață”. Având gustul formulărilor patetice, vociferante, T. cultivă - și va cultiva toată viața - stihul lozincard. El însuși va preciza, cu mândrie: „Nu umbre cu migală-n ele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
Brad - își redactau articolele sub imperiul unei stări de exaltare patriotică și revoluționară. Îndemnurile la lupta, care se succedă număr de număr, adresate către „frații români” „din toate clasele”, reflectă ceva din febrilitatea acelor zile. Sinceritatea sentimentelor compensează, în parte, emfaza tonului și indecizia stilistica, dar nu poate ascunde o oarecare dezorientare, manifestată în exprimarea crezurilor politice. Se reține, totuși, apelul la unitate națională adresat românilor din Moldova. Puțină literatura apărută în coloanele P.r. nu este la nivelul publicisticii politice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289056_a_290385]
-
și îi imprimă rezonanțele caducității. Elementele simboliste (parcul, grădina, parfumuri, mirajul depărtării, cântecul și plânsul fântânilor) tulbură „helenicul vis” al poetului. Totuși, atmosfera de intimitate senină și de împăcare finală rămâne dominantă. În pofida stereotipiei imagistice, a travestiului clasicizant, renunțarea la emfaza retorică și tendința de interiorizare a expresiei sunt ceea ce interesează în lirica lui. A tradus (incluzând câteva versiuni în volumul Domus taciturna) din bucolicii siracuzani Bion și Moschos, din Cleanthes, Pindar, din sonetele lui Michelangelo și, fragmentar, din Dante (Infernul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
Câteva zile mai târziu, corespondenta ziarului La Dépêche du Midi relata povestea în paginile locale. Făcând o confuzie cam facilă între un munte și o regiune, incluzând zona Ariège în perimetrul Pirineilor, jurnalista povestea epopeea cu o rară inspirație și emfază. Dacă e să-i dăm crezare, înainte de a ajunge în câmpia Garonnei, înainte de a călca în regiunea Lot, "bravul Taïaut" traversase ghețari, râuri și prăpăstii, apoi fluvii (ieșite din matcă), păduri (adânci, de nepătruns, pline de fiare sălbatice), înfruntase nenumărate
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
1982), expresie în bună măsură subtilă a dragostei de țară ca identificare cu rostul poetului. Strămoșii, originile, vestigiile, ce se regăsesc într-un prezent continuu, oferă sursa unor versuri și a unor modalități destul de variate, atinse totuși de o oarecare emfază meditativ-pedagogică. Distihurile din Adevăruri de pe Podul Minciunilor (1985) conturează originalitatea autoarei, ce „pare a fi - dincolo de datele sensibilității feminine - crearea unei viziuni poetice unitare”, cum remarcă Mircea Ivănescu într-un text de prezentare. Acțiunea romanului Riposta (1989), proiectată pe fondul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289001_a_290330]
-
cu pioșenie o viață întreagă, avea să imite ca un îndrăgostit gesticulația și rostirea eminesciană. Dar înclinația lui este spre poezia didactică. Teme ca dragostea, viața și moartea, credința în Dumnezeu nu sunt altceva decât niște tirade de o anume emfază a meditației, într-o punere în scenă de efect (La icoană, Din prag). Cu o alură teatrală, poetul monologhează despre rosturile vieții și ale morții (Din prag), acum încrezător în divinitate, mai încolo renegând-o, ca din nou să se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
stat (1994-1996) și conduce revista „Examene”. Poezia lui F. e a unui sentimental temperat prin (auto)ironie, melancolic cu disponibilități pentru sarcasm, mișcându-se în jurul unor referințe personale, livrești, folclorice, politice, geografice, istorice etc., cărora le exploatează, uneori nu fără emfază retorică, substratul simbolic. Invocarea elementelor-sursă devine în fond un pretext pentru constituirea unei „mitologii” curățate de coaja realului. Din aceasta fac parte spațiul unui Sud miraculos și plin de lumină, satul copilăriei rememorat cu nostalgie, câte un peisaj de toamnă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287102_a_288431]
-
care s-au concretizat de mai multe ori în acorduri și tratate. Limba folosită, deși are unele întorsături de frază populare, tipice vorbirii comune, este aceea a păturilor culte cartagineze din secolul al V-lea. Scriitorul, chiar dacă face exces de emfază retorică și cade în prolixitate, reușește totuși să fie un narator eficient. Bibliografie. Ediții: CSEL 7, 1891 (M. Petschenig); MGH Auct. Antiq. III, 1, 1879 (C. Halm); Victor de Vita, Historia persecutionis Africanae provinciae, cartea I, intr., text și trad
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acuzația, disputatio cu obiurgatio, și prin aceasta se deosebește de literații galici din vremea sa, a căror atitudine era mai detașată și care se exprimau într-un stil limpede sau elegant; această violență se transformă însă adesea în prolixitate și emfază. Educația sa retorică, cu siguranță foarte îngrijită, a evoluat așadar într-o direcție diferită de cea agreată de mediul cultural al vremii sale. Bibliografie. Ediții: CSEL 8, 1883 (F. Pauly); SChr 176, 1971; 220, 1975 (G. Lagarrigue). Traduceri: CTP 10
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Sulpicius Severus, text care, cu siguranță, prin vivacitatea redactării și rafinamentul stilistic, putea să trezească într-un alt literat dorința de a-l imita. Procedînd astfel, Paulinus a continuat tradiția epopeii biblice, repovestind faptele unui sfînt și subliniind cu emfază oratorică minunile făcute de acesta. A alcătuit așadar un fel de epopee hagiografică, în intenția de a compune un text comparabil cu epopeea biblică; a inserat momente de reflecție și de elevație lirică. Primele trei cărți erau deja terminate cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]