5,930 matches
-
corpus de dovezi negative” (Jackson, Curtis, 1972) care indică un impact nesemnificativ al IS asupra setului selectat de variabile dependente. Zurcher și Wilson (1979) au afirmat că IS constituie un factor de stres psihologic, însă nu au găsit suficiente dovezi empirice în susținerea acestei ipoteze. Kerschke-Risch (1990; citat în Smith, 1996) a concluzionat că inconsistența pozitivă, adică existența unui status economic mai ridicat decât nivelul de educație, este determinantul unui comportament electoral conservator. În general, dovezile empirice aduse în sprijinul ipotezei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
au găsit suficiente dovezi empirice în susținerea acestei ipoteze. Kerschke-Risch (1990; citat în Smith, 1996) a concluzionat că inconsistența pozitivă, adică existența unui status economic mai ridicat decât nivelul de educație, este determinantul unui comportament electoral conservator. În general, dovezile empirice aduse în sprijinul ipotezei după care IS ar fi semnificativă sunt destul de slabe. Ipoteza propusă de Lenski în lucrarea sa de importanță cardinală s-a dovedit însă a fi extrem de atrăgătoare. El a afirmat că, în cazul existenței IS, probabilitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
să „sprijine programele de schimbare socială” crește (Lenski, 1954, p. 411). Relevanța IS ca factor de stres a apărut în exemplele furnizate de Lenski care se referă la comportamentul politic al profesorilor, al reprezentanților Bisericii sau al persoanelor marginale. Dovezile empirice care vin în sprijinul acestor ipoteze nu au putut fi identificate pe parcursul cercetărilor efectuate în timp cu privire la această noțiune. Poate că această situație a fost provocată de cauze metodologice (Smith, 1996) sau poate fi pusă în legătură cu alte domenii ale vieții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
anume ideea că „cineva ca mine” poate influența deciziile publice la nivel local sau central, este o măsură posibilă a orientării comunitariene. Aceasta poate funcționa ca o variabilă de măsurare indirectă pentru o potențială participare civică (Almond, Verba, 1989). Dovezile empirice 1 care rezultă dintr-una dintre seriile de date pe care se bazează acest studiu întăresc convingerea potrivit căreia competența civică subiectivă tinde să aibă un nivel mai ridicat la bărbați decât la femei. Sunt favorizate nivelurile mai ridicate de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
a fost recodificată ca variabilă categorială, situație în care fiecare categorie cuprinde 33,3% dintre cazuri. Rezultatetc "Rezultate" Cele patru categorii, caracterizate fiecare din punctul de vedere al atitudinii față de acțiunea publică, sunt construcții conceptuale pe deplin susținute de analiza empirică. Din analiza factorială a celor opt variabile definitorii pentru AAP au rezultat patru factori independenți cu configurația așteptată. Factorii rezultanți au fost folosiți ca input pentru o analiză cluster 1 care a generat cele patru grupuri de persoane (vezi variabila
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
rezultanți au fost folosiți ca input pentru o analiză cluster 1 care a generat cele patru grupuri de persoane (vezi variabila PUBLIC în tabelul 26), care sunt în concordanță în mare măsură cu tipologia prezentată la figura 17. Tipurilor sociale empirice li s-au alocat denumirile prevăzute în tipologia conceptuală. Semnificația lor socială este dată mai ales de modul în care se relaționează față de status, cultură și domiciliu. Profilul grupurilor AAPtc "Profilul grupurilor AAP" Cele patru grupuri de atitudini pot fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
de natură pozitivă sau negativă (în relația dintre educație ca variabilă independentă și situația economică văzută ca variabilă dependentă) a avut ca rezultat o abordare care a reușit să stabilească o legătură corespunzătoare între modelul teoretic al AAP și datele empirice privind IS și alți predictori. O posibilă explicație a faptului că valorile reziduale sunt măsuri adecvate pentru IS este aceea că ele par să funcționeze ca variabile de măsurare indirectă pentru beneficiile pe care le pot avea oamenii după unele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
naționaliste evidențiate prin cercetări calitative sau cantitative este în funcție de definirea conceptului. Este adevărat că „diversele definiții ale naționalismului sunt contradictorii tocmai datorită diversității fenomenului însuși. Prea mulți observatori s-au mulțumit să teoretizeze asupra naționalismului fără a căuta suficiente evidențe empirice” (Dogan, 1999, p. 245). În contextul acestei analize, în funcție de natura datelor disponibile (opinii pentru care contextul este puțin specificat) naționalismul va fi înțeles ca specie a fenomenelor identitare. Prin răspunsuri la întrebările din chestionar se înregistrează percepții, definiri personale ale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
politic, religios, rasial) de manifestare, de actorii specifici (extremism al partidelor politice „de dreapta” sau „de stânga”, terorism de stat) sau de mijloacele folosite pentru a-l impune (terorism, segregare rasială, segregare rezidențială etc.). Folosirea conceptului în planul analizelor științifice empirice, al datelor de opinie în mod special, impune o foarte bună specificare. În variantă clară, un act este de tip extremist dacă: - are ca funcție negarea (= atacul, disprețul, blocarea mecanismelor de realizare etc.); - valorilor democratice (libertate, egalitate, demnitate umană etc.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
În ce raporturi se află loialitățile localiste față de cele ocupaționale? Sunt regionalizările efective din viața social-culturală a țării centrate mai mult pe identități sau pe probleme locale? La astfel de întrebări încerc să răspund în continuare, folosind ca bază informații empirice de sondaj. Tradiționalism identitartc "Tradiționalism identitar" Specificul regional pentru multe fenomene socioculturale apare prin observarea satului. Aici, efectele nivelatoare ale modernizării sunt mai redusedecât la oraș. Regularitățile care îl structurează sunt mai evidente (tabelul 33). La nivelul conștiinței rurale difuze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
Bogdan Țâra, introducere de Lorenzo Perrone, ediție îngrijită de Cristian Bădiliță, Editura Polirom, Iași. Barry, B. (2000), „Naționalismul”, în David Miller (coord.) (2000), Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Editura Humanitas, București. Becker, G.S. (1997), Capitalul uman. O analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație, traducere de Felicia Pavel, Editura All, București. Benoit-Smullyan, E. (1996), „Status, status types, and status interrelations”, în John Scott (ed.), Class. Critical concepts, vol. I, Routledge, Londra, pp. 159-174. Blalock, H.M. (1967) „Status inconsistency and
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
logică, de către autoarea lucrării. Astfel ni se prezintă conceptele de fundament axiologico-juridic: normativitate, imperativitate, deontologie (ca o doctrină a datoriilor, obligațiilor și virtuților) etc. (Capitolele I și II). Sub aceleași exigențe epistemologice ne sunt dezvăluite, În concept și În detaliu empiric: Conștiința juridică. Imperativele formale și Acțiunea liberă (Capitolul al-III-lea), moment explicativ din care trebuie să reținem distincțiile: „Orientarea subiectiv obiectivă a conștiinței și cunoașterii juridice”; „Dimensiunea axiologică a subiectiv-obiectivului”; „Normativitate și normă juridică”; „Perspectiva istorico-teleologică a datoriei”. Cartea scoate În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dreptului ca „speculație a idealului, critică a raționalității și legitimității dreptului existent”, gânditorul italian scrie: „Filosofia dreptului cercetează tocai ceea ce trebuie sau ceea ce ar trebui să fie În drept, În opoziție cu ceea ce este, opunând un adevăr ideal unei realități empirice”. Del Vecchio explică faptul că deontologia este tocmai știința a ceea ce trebuie să fie. Optica este vădit kantiană, menționând opoziția dintre Sein și Sollen. Filosofia dreptului cuprinde, așadar, trei ordine de cercetare: 1. Logică, 2. Fenomenologică și 3. Deontologică. Din
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cele două domenii - susțin ambii filosofi. Del Vecchio afirmă riguros, că gândirea morală și gândirea juridică au o bază comună, nefiind decât două aspecte ale unui singur tot. Această bază constă În principiul etic care comandă „să ne depășim individualitatea empirică și să ne Înălțăm până la universal”. Trebuie să fie cu alte cuvinte o identitate esențială de structuri logice Între cunoașterea logică și cunoașterea juridică. Oricărui subiect, moral sau juridic, i se opune un alt subiect. Djuvara apreciază că un mare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
practice a socialității, Metafizica moravurilor, al cărei ax este, Îl reprezintă Teoria universală a Dreptului. Morala kantiană Își are fundamentele sale proprii, nefiind o derivare din filosofia teoretică. Este lesne de observat că, pe terenul moralei, pare să domine doctrina empirică, cu scepticismul și relativismul ei. De aceea, Immanuel Kant caută, ca și În teoria cunoașterii, un fundament pe care să Întemeieze o morală universal valabilă. Dacă, În cunoaștere, experiența variabilă nu poate oferi principii care să conducă la cunoștințe sigure
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cea ce este, din lumea experienței”. Mai mult, principiile morale - după cum constatăm adesea -, vin În conflict cu faptele experienței, o experiență atât exterioară, cât și una interioară. Să nu uităm că Immanuel Kant distinge un eu transcendental și un eu empiric, „o puternică cetățuie egoistă a sufletului nostru, preocupată numai de fericirea individuală”. Acest eu empiric trebuie „Împarantezat” fenomenologic, pentru a rămâne numai subiectivitatea transcendentală capabilă de a furniza principiile și normele etern valabile și universale ale moralei. Procesul suspendării ego
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
având o necesitate obligatorie pentru fiecare conștiință. Legile morale sunt universale și necesare, asemenea formelor apriorice din conștiința teoretică. Astfel, filosoful german are drept scop fundamentarea necesarului și universalului normativității. Există o deosebire esențială care desparte ca un abis lumea empirică, fenomenală de lumea moralității, și anume: În planul fenomenal acționează legea cauzalității, pe când În domeniul moralei, principiul suprem este reprezentat de libertatea voinței. Este aceeași distincție fundamentală, ontologică și totodată axiologică Între ceeea ce este (Sein), și ceea ce trebuie să
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se numește teoria dreptului (Ius)”. Putem vorbi de drept pozitiv, atunci când o astfel de legislație este reală, iar cel care se ocupă de drept se numește expert juridic (Iurisconsultus). Immanuel Kant distinge, așa cum procedează În toată opera sa, Între planul empiric și cel transcendental, - universal valabil și necesar, Între enunțuri a posteriori referitoare la conținutul dreptului, și definiția sinteticoapriorică a dreptului. Astfel că, Întrebarea „Ce este dreptul?” poate provoca neclarități, la fel cum Întrebarea adresată unui logician „Ce este adevărul?” - de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legi exterioare. În viziunea kantiană, superioritatea ființei umane este dată de facultatea libertății. Din această perspectivă supraempirică, omul este o personalitate independentă de determinații fizice, am putea spune, ego transcendental și moral, dar În același timp, el este și subiect empiric, care locuiește În lume și este motivat de interese egoiste. Pe această dualitate se structurează drepturile și datoriile omului. Ținând seama de aceste considerente, Immanuel Kant realizează o diviziune, conform raportului subiectiv al celor care Îndatorează și al celor Îndatorați
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
al meu numai atunci când eu aș putea admite că ar fi posibil să fiu lezat prin Întrebuințarea pe care celălalt o dă unui lucru, În a cărui posesiune eu nu mă aflu Încă”. Immanuel Kant distinge Între o posesiune sensibilă, empirică, care poartă numele de detențiune și Înseamnă posesiune fizică, și o posesiune inteligibilă care Înseamnă posesiunea juridică a unui obiect. Ultimul tip de posesiune este lipsit de detențiune. Un obiect al liberului meu arbitru este cel a cărui folosință se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
exterioară. Cu alte cuvinte, un obiect exterior al liberului arbitru nu poate rămâne În sine fără proprietar. Gândirea unui obiect al liberului meu arbitru Înseamnă conștiința apropierii obiectului sau dependența de facultățile mele fizice, adică fie posesiune inteligibilă, fie posesiune empirică, fenomenală. În această situație se poate afla orice obiect care stă În puterea mea și Îmi aparține printr-o premisă a priori a rațiunii mele practice. Acest principiu este o „lege permisivă a rațiunii mele practice”. În Expunerea conceptului de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
meu și al tău exterior, Kant deosebește trei clase de obiecte exterioare ale liberului arbitru, și anume: un lucru corporal exterior mie, liberul arbitru al altuia În raport cu o faptă determinată și situația celuilalt În raport cu mine. Posesiunea inteligibilă este superioară posesiunii empirice, deoarece legitimează apartenența unui obiect exterior la sfera mea proprie. „Eu nu pot spune că un obiect din spațiu (un lucru corporal) este al meu, decât atunci când, cu toate că nu mă aflu În posesiunea sa fizică, pot să afirm că dețin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
astfel că, În Deducerea conceptului unei posesiuni doar juridice a unui obiect exterior, filosoful distinge Între propozițiile juridice analitice și cele sintetice. Toate propozițiile juridice, Întrucât sunt legi ale rațiunii, sunt a priori. Propoziția juridică a priori care exprimă posesiunea empirică, este analitică. „Propoziția care afirmă posesiunea empirică legală nu depășește dreptul unei persoane raportat la sine”. Propoziția care exprimă posesiunea doar juridică, inteligibilă, este sintetică a priori. Există o diferență esențială Între propozițiile sintetice a priori ale rațiunii teoretice și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
doar juridice a unui obiect exterior, filosoful distinge Între propozițiile juridice analitice și cele sintetice. Toate propozițiile juridice, Întrucât sunt legi ale rațiunii, sunt a priori. Propoziția juridică a priori care exprimă posesiunea empirică, este analitică. „Propoziția care afirmă posesiunea empirică legală nu depășește dreptul unei persoane raportat la sine”. Propoziția care exprimă posesiunea doar juridică, inteligibilă, este sintetică a priori. Există o diferență esențială Între propozițiile sintetice a priori ale rațiunii teoretice și propozițiile sinterice a priori ale dreptului. Dacă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
asupra pământului nu poate proveni decât dintr-o voință unificată originar și a priori. Posesiunea colectivă asupra pământului este anterioară oricărui act juridic, fiind constituită numai de natura Însăși. Această proprietate comună originară (communio possessionis originaria) nu este un concept empiric, care depinde de condițiile temporale, ci este un concept al rațiunii practice care implică principiul a priori care legitimează juridic posesiunea unui loc pe pământ pentru fiecare individ. În a doua secțiune a Metafizicii moravurilor, Immanuel Kant tratează despre dreptul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]