500 matches
-
Introducerea unor variabile irelevante în procedura de grupare va altera rezultatele în sensul îndepărtării lor de scopul pentru care se realizează de fapt gruparea. Din punct de vedere practic, trebuie să acordăm atenție câtorva lucruri. În primul rând, trebuie evitat „empirismul naiv”, altfel spus colectarea și introducerea în analiză a cât mai multor variabile în speranța că, dispunând de mai multe date, „structura” va transpărea mai ușor1. Dacă încercările empirice sunt foarte importante pentru descoperirea științifică, cele exagerate sunt dăunătoare în
Metode avansate în cercetarea socială. Analiza multivariată de interdependență by Irina Culic () [Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
unei activități în condiții specifice, de gestionare eficientă a unor resurse existente, pentru atingerea unor finalități/obiective prestabilite. Știința/teoria managementului reprezintă condiția primară pentru practicarea unui management de calitate, eficient, rațional, creativ, orientat spre succes, dezvoltare și îndepărtat de empirismul primar al desfășurării unei activități 1. Altfel spus, managementul științific, rațional, ca aplicație a științei manageriale, reprezintă „ansamblul proceselor prin care toate elementele teoretico-metodologice furnizate de știința managementului sunt operaționalizate în practica socială” (Nicolescu, 1993, p. 52). Managementul este o
Management general și strategic în educație. Ghid practic by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2049_a_3374]
-
constituit din Yvonne Wilhelm, Alexander Tuchacek și Christian Huebler (vezi Knowbotic Research, 1996Ă după modelul sintagmelor Computer Aided Graphics sau Computer Aided Design. Aplicată simulărilor computerizate efectuate de oameni de știință referitoare la Antarctica, sintagma încearcă să surprindă relația dintre empirismul legilor naturii și condițiile de posibilitate ale sistemelor informaționale, dar și legătura strânsă dintre fapt și ficțiune, dintre știință și artă: naturalul, nefiind conceput sau perceput drept ceea ce este, ține de regimul a ceea ce poate să fie. În acest cadru
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
să fie reconceptualizat și repracticat ca o hibridizare a organicului și a tehnologicului, începând cu domeniul medicinii și continuând cu disciplinele artei. În acest sens, discursul se întâlnește cu practica existențială, iar știința și arta comunică în acest culoar al empirismului intercalat, la rândul său, cu ficționalul. Spre exemplu, în realitatea virtuală, corpul este redefinit ca o interfață mașinică prin procesul de conectare la calculator, în timp ce interfața realității virtuale încorporează sau întrupează (embodyă utilizatorul. Sau, în bioinginerie, componentele tehnologice suplinesc organele
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o știință mai bună, adică spre un concept ideal pentru știință. Totodată, această proiecție joacă rolul de a sistematiza pe linie pozitivistă datele empirice. Tocmai printr-o astfel de "idee regulativă", istoria ca știință dobândește "mai multă libertate în direcția empirismului", observă Schnädelbach 67. Avem aici o certă încercare de depășire a pozitivismului riguros printr-o opțiune de factură romantică. Sau măcar o tentativă de împăcare a celor două tendințe, așa cum se întâmplă în cazul lui Dilthey. Totuși, experiența scientistă pe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
implicit, a unui demers pur inductiv în științele spiritului. (Încercări de a elimina "preconceptele materiale despre obiect" vor face ulterior Windelband și Rickert 122.) Aceste teme confirmă relația lui Dilthey cu apriorismul și cu tradiția filozofiei transcendentale, îndepărtându-l de empirism. Așa cum vom vedea, în viziunea transcendentală există trei factori: faptele, condițiile și construcția teoretică, sau în termenii lui Blaga "fenomenele", "ideea anticipată" ("ideea regulativă", cum o numea Schnädelbach referindu-se la Dilthey) și "construcția creatoare" (vezi II, 2Bf). Faptul că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
convinge de existența unei asemenea continuități este suficient să privim șirul reprezentanților fiecărui tip de Weltanschauung. Putem vorbi în acest caz despre o continuitate tipologică. Prima dintre aceste paradigme este materialismul, numit și naturalism. El a condus la pozitivismul și empirismul modern 179. Printre reprezentanții lui care pun preț pe categoriile intelectului -, Dilthey îi enumeră Democrit, Lucrețiu, Epicur, Hobbes, Hume, enciclopediștii, pozitiviștii, Comte, Avenarius și Mach. Aceștia derivă analitic viața spirituală din natură, propunând o perspectivă cauzală, mecanică. Ei concep lumea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în sine și derivatele lor (noi concepte, noi idei, noi sensuri și semnificații, noi discursuri și noi posibilități de gândire). Cel puțin erau concentrate pe acestea până la Foucault, intelectualul care a rupt-o atât cu Linguistic Turn, cât și cu empirismul istoriografic atât de comun hoardei mediatice de istorici. În privința tratării cunoașterii, în toate cărțile pe care le-a scris, Foucault a fost preocupat de raporturile dintre discursuri, societate, control public și producere de adevăr. Discursurile din societate sunt în avangarda
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
concret al acțiunii umane, pot fi echivalente cu evenimentele de discurs prin instanța limbajului, prin faptul că oamenii vorbesc despre ele, lăsând pe planul al doilea faptul în sine, dinamica umană și istorică. Profesorul francez nu a fost preocupat de empirismul istoriei (de cine, ce a făcut? întrebări responsabile de o întreagă urzeală a istoriei). Ceea ce a investigat, analizat, descris și evaluat gânditorul nostru a fost enunțul, definit, pe linie semiologică, ca "o modalitate de existență pentru un ansamblu de semne
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
subversive", "polemice", "scandaloase". Curând, toată această percepție negativizantă se va șterge din memorie, iar autorul nostru va fi pus pe rafturile bibliotecii ca un clasic al gândirii europene moderne. Istoriile sale "dificile", "neplăcute", "enervante", abstracte nu au vreo legătură cu empirismul istoriografic, nici cu o manieră filosofică de a viza perenitatea și problemele eterne ale filosofiei, ci sunt în actualitate, vorbesc despre imediat, relaționează trecutul cu prezentul imediat. Un fel de jurnalism istoriografic și filosofic, poate "radical", dar oricum util. O
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
se face în raport cu ceea ce se spune despre un X, Y subiect istoric și a exersa modalități originale de a spune despre cele două instanțe ale cunoașterii ne va elibera de cele două ansambluri generale și tradiționale de dogme intelectuale moderne: empirismul și analizele logice. Istoria ca domeniu al cunoașterii s-a dezvoltat dinspre un ce știm spre un ce gândim, și nu invers. Or, toată practica istoriografică modernă încearcă inversul: ce gândim pe baza a ce știm. În mod incontestabil, istoria
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
fapte mari, aflate în centrul atenției. Istoria ca disciplină modernă este inclasabilă; ea nu poate fi nici deductivă, nici inductivă, cum spunea, foarte pertinent I. Berlin 212, gânditor pentru care "textura generală a experienței constituie fundamentul cunoașterii"213, urmând linia empirismului britanic. De asemenea, Ranke respingea ambele metode în scrierea istoriei: inducția și deducția. Istoria nu se situează nici aici, nici acolo, nici la stânga, nici la dreapta, nici aproape, nici departe de științele umane și de cele fizico-matematice. Din aceste considerente
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pe niște potențiali aliați împotriva Uniunii Sovietice. Această schimbare se conturează încă din mai 1946: va fi nevoie de încă un an și jumătate pentru a asista la acceptarea tuturor consecințelor. O dată în plus, această reuniune se află sub semnul empirismului Laburiștilor care refuză să pună pe picioare orice organism care ar putea să succeadă Internaționalei Socialiste a Muncii. Ținută cu ușile închise, conferința se încheie fără a fi adoptată vreo rezoluție politică. Cu toate acestea, este înființat un birou de
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
apreciere a comunismului și abandonul formal al marxismului de către SPD, în 1959 Internaționala se comportă în același mod: în ambele cazuri, ea își manifestă dacă nu absența, cel puțin discreția. Mai mult decît pentru ISM, strategia "fiecare pentru sine" și empirismul cel mai desăvîrșit sînt ridicate la rangul de principiu, făcînd obstacolul elaborării politicii comune. În timpul celui de-al VIII-lea Congres, ținut la Amsterdam (1963), IS va căpăta un nou președinte, pe germanul Erich Ollenhauer, care va deceda prematur, trei
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
În acest context ar fi instructiv să rezumăm pe scurt persistența în timp a gîndirii carteziene în privința problemei Divinității. Absența noțiunii de mister și referirea exclusivă la gîndirea logică, recunoscută de cugetare ca fiind unicul criteriu al adevărului, duce la Empirismul englez și are drept rezultat final scepticismul lui Hume. Nu numai gîndirea metafizică, care încearcă să scruteze supranaturalul, ci și gîndirea logică, recunoscută de Descartes ca unică sursă a certitudinii, nu ar fi decît o amăgire. Astfel, de exemplu, noaptea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sunt empiriști, ei cred și judecă pe bază de probe perceptibile și observabile. De pildă economiștii cred că oamenii preferă o cantitate mai mare de bunuri decît una mai mică pentru că asta văd petrecîndu-se în realitate. Dar genul acesta de empirism nu este unanim acceptat. Kant vorbea în Critica rați-unii pure despre acele adevăruri "sintetice" ce pot fi cunoscute a priori, deci care nu au nevoie de senzații sau observații și exemplifica prin axiomele geometriei euclidiene. Economiștii austrieci și în special
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
acesteia, K. Popper menține exigențele realismului științific, subliniind ideea că teoriile au ca obiect, implicit sau explicit, de a face inteligibilă realitatea. Dacă lucrurile ar sta astfel, succesul teoriei și eficiența aplicării sale ar rămîne inexplicabile. 1.4.2..5. Empirism și instrumentalism (Milton Friedman) În opoziție netă cu aprioriștii, Friedman susține că economia are vocația de a fi o știință empirică, adică de a fi confruntată cu "evidența faptelor". Pentru a face să progreseze economia pozitivă (opusă aici economiei normative
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
1.4.2. Criterii epistemologice în economie 66 1.4.2.1. Apriorismul 67 1.4.2.2. Raționalismul și formalismul (Walras) 67 1.4.2.3. Raționalismul critic 68 1.4.2.4. Convenționalismul 69 1.4.2..5. Empirism și instrumentalism (Milton Friedman) 70 1.4.2..6. Istoria științelor și criteriilor de evaluare la Kuhn 72 1.4.2.7. Metodologia programelor de cercetare (Lakatos) 73 1.4.3. Obiectul cunoașterii economice 77 1. 4.3.1. Economia
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept, o față mai vizibilă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Tractatus-ul va fi perceput mult timp drept opera care ar fi dat un impuls hotărâtor unei noi practici a filozofiei, analiza logică a limbajului, în primul rând analiza logică a limbajului științei, așa cum a fost ea ilustrată prin lucrările promotorilor empirismului logic. Altfel spus, drept acea operă care, alături de lucrările lui Frege și Russell, a inaugurat cotitura analitică în filozofie, o reorientare care a devenit aproape o ortodoxie în filozofia academică, profesională de limbă engleză din cea de-a doua jumătate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fi găsite în scrierile unor filozofi de orientare speculativă, existențialistă, marxistă sau neomarxistă din a doua jumătate a secolului trecut, pornesc de la presupunerea că lucrarea de tinerețe a lui Wittgenstein ar fi constituit punctul de plecare și de sprijin al empirismului logic.78 Dincolo de unele apropieri la suprafață, există deosebiri profunde și ireductibile de orientare a gândirii între Tractatus și acea „reformă a filozofiei“ care a fost proclamată de Cercul de la Viena și promovată ulterior de empirismul logic. Nici programul reducerii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și de sprijin al empirismului logic.78 Dincolo de unele apropieri la suprafață, există deosebiri profunde și ireductibile de orientare a gândirii între Tractatus și acea „reformă a filozofiei“ care a fost proclamată de Cercul de la Viena și promovată ulterior de empirismul logic. Nici programul reducerii enunțurilor cu sens la enunțuri empiric verificabile, nici distanțarea în spirit pozitivist de metafizica tradițională nu pot găsi sprijin în Tractatus. Impresia că lucrurile stau altfel a fost favorizată de citirea „Introducerii“ lui Russell drept o
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
influenți ai Cercului de la Viena, se sprijină, de fapt, pe o legendă. Este o legendă care îl integrează pe autorul Tractatus-ului în curentul principal a ceea ce Rudolf Haller numește „filozofie austriacă“, o tradiție de gândire ale cărei caracteristici distinctive sunt empirismul, adoptarea idealurilor de excelență ale științelor naturii și atitudinea critică față de limbaj, care favorizează un demers de factură analitică.80 Dintr-o asemenea perspectivă se pierde tocmai ceea ce conferă în cea mai mare măsură originalitate și radicalitate acestei scrieri. Cei
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
reflecții existențiale fără legătură cu corpul principal al lucrării și să trateze paragraful 6.54 drept un simplu paradox. A citi Tractatus-ul astfel înseamnă a omite tot ceea ce îl desparte de „orientarea științifică“ din filozofia vremii, acea orientare care promova empirismul în filozofia cunoașterii și a științei, precum și „depășirea metafizicii“ prin analiza limbajului cu instrumentele sintaxei și semanticii logice. Este ceea ce nu au făcut acei membri ai Cercului de la Viena care au identificat în Tractatus tendințe și poziții de care au
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
al semnificației cognitive a enunțurilor, a unui anumit criteriu de demarcație, a unui argument filozofic general. El s-a despărțit însă în mod clar de aceștia, de acea reorientare analitică a filozofiei, pe care au promovat-o mai târziu atât empirismul logic, cât și „filozofia limbajului comun“, prin refuzul de a recunoaște analiza limbajului - a limbajului științei, moralei sau artei - drept „adevăratul obiect“ al cercetării filozofice. Esențială în această privință este afirmația că despre forma logică a limbajului nu se poate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]