261 matches
-
cotidiană, "condiția globală în care trăim"; 2) transformarea postmodernismului "într-o categorie interpretativă, într-un instrument hermeneutic", pe care îl vedem "la lucru" în studiul de caz consacrat lui Baudrillard. Dincolo de dispute, controverse interioare sau venind din exterior -, de exaltări encomiastice sau atacuri devastatoare, autoarea este interesată într-adevăr de capacitatea caracteristică postmodernismului de a funcționa ca un filtru cu ajutorul căruia se interpretează istoria, realitatea, condiția umană, alteritatea, filosofia, discursul etc. Declarând că "încă" nu poate da un răspuns pe deplin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vreo trei, patru dramaturgi. Vă rog eu, începeți ancheta asta și puneți apoi pe cântar cât le (și ne) oferă traducerile și cât ne oferă ca așteptare și zădărnicie scriitorimea de acasă. "Chiar când revistele evoluează în registrul minor, cumetrindu-se encomiastic într-o veselie, nu produc un rău esențial. Bursa valorilor rămâne, oricum, nesmintită" Cum comentați tendința revistelor literare de a tranșa literatura în termeni de "topuri"? Cele mai bune cinci cărți de proză, cele mai bune cinci cărți de poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
public fidel, la ce bun revolta specialiștilor? Vor muri de la sine. Rostul inflației actuale e de-a drena energiile locale și de-a mai injecta ceva speranță în lumea vârstei a treia. Chiar când revistele evoluează în registrul minor, cumetrindu-se encomiastic într-o veselie, nu produc un rău esențial. Bursa valorilor rămâne, oricum, nesmintită. Cred că avem un peisaj publicistic literar mulțumitor pentru toate orientările, stilurile, așteptările, fie din mainstream, fie underground, online etc. Păcat că marele public mediu, niște zeci
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
dovedește: Un veac timpul mi se pare Piesa pîn' se isprăvește." În prefața la ediția de opere din 1940, Șerban Cioculescu aprecia în Caragiale "un erou al lucidității, care și-a croit singur soarta", fiind însă pregătit și pentru aprecieri encomiastice ("Privită dintr-un punct de vedere strict istoric, opera sa se dovedește mai însemnată chiar decît aceea lirică a lui Eminescu..."), așa cum le vom întîlni și la Octavian Goga (" Se vor crea legende și personalitatea lui va lua proporții mitice
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
unele publicații religioase sau posturi de televiziune "de profil" adoptă tonul și limbajul discursului omagial. O sumedenie de parohi și teologi vorbesc despre "Biserica noastră" cum vorbeau activiștii de pe vremuri despre partid sau cum vorbesc gaițele patriotice despre țărișoară: exaltat, encomiastic, lacrimogen. Triste probe de slavă deșartă. Ca și cum rostul Bisericii pe lume ar fi să-și facă chip cioplit, să se înalțe pe sine, iar rostul slujitorilor ei să-și înflorească portretul. Știu cât de antipatic devin, pentru unii, spunând astfel
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
încrezător că va pătrunde aci prin nimic alta decât meșteșugul sau, este un poet nedesăvârșit, iar poezia lui numai cumpătare pălește în fața celei hrănițe de sfântă nebunie" (1983, p. 441). În acest dialog, interpretat atât că o reiterare a discursului encomiastic despre natura poeziei din Ion, cât și ca o revenire asupra diatribelor estetice din Republică 91, Platon respinge orice formă de creativitate care implică rațiune și participare personală. Voința estetică a poetului apare că subordonată total controlului exercitat de agenți
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
op. cit., p. 138. footnote>, iar Sfântul Ioan Gură de Aur, a cărui operă am mai citat-o deja, se declară pentru neamânarea botezului copiilor<footnote În Omilia a XL-a la cartea Facerii, Sfântul Ioan, printre altele, vorbește în cuvinte encomiastice despre patriarhul paradigmatic Avraam, care a împlinit îndată ce i s-a poruncit Și a pus semnul poruncit de Dumnezeu, tăierea împrejur adică, lui Ismail (fiul său), tuturor celor născuți în casa sa Și celor cumpărați cu bani, precum i-a
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
lipsiți de modesta și devotata lumină a lui Serenus Zeitblom. Nu știm să admirăm. Ne este străină apropierea decentă și sfioasă de obiectul admirației noastre, bucuria și îngrijorarea pentru destinul lui, statornicia de nezdruncinat. Nu știm decât să clădim statui encomiastice și vulgare, să sforăim despre "genii tutelare", despre "divini critici", care nu mai au nimic de-a face cu oamenii triști și chinuiți, și vizionari pierduți în lumea lor de fantasme. Rigide instrumente de propagandă naționalistă, iată singurul lucru pe
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
inepuizabilă de contestare, de negare, detectabilă în aproape fiecare text publicistic, în diferite grade de intensitate și într-o diversitate impresionantă de forme, de la un singur rând ce poate exprima dezacordul printr-o antifrază, rătăcit, de pildă, într-un text encomiastic, la nuanțe polemice de fundal, disimulate strategic prin anunțarea altor intenții, până la accese nereprimate de furie și revoltă, în care limba devine materie simpatetică, iar textul un act ritualic de magie neagră. În acest din urmă caz, avem de-a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
strict geometrizat" sau "Stilul e omul însemnează pauperismul ideii inexpresive, care atârnă de meșter, nu de subiect". Fie că face apologia pamfletului ca "gen literar jumătate actual și jumătate etern", fie că definește portretul, contrazicând o întreagă istorie a atitudinii encomiastice în portretistica literară românească, fie că reinterpretează poetic conceptul de realism sau că e în dezacord cu o definiție consacrată a stilului, Arghezi practică o polemică implicită, pentru că instaurarea propriei teorii (nemetodice și nesistematice) presupune excluderea sau demolarea celor existente
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
critica sincronizarea artificială, pripită, prin arderea etapelor, care va adânci hiatusul dintre fondul autohton și formele instituționale importate, în opinia sa, fără discernământ. Altfel spus, nu respinge direcția impusă de liberali, ci ritmul, resimțit ca devastator pentru națiunea română. Atitudinea encomiastică pentru țăranul român, de care se va simți visceral legat până la moarte, îl va situa pe o poziție ofensivă în raport cu tot ceea ce îi periclitează acestuia ființarea. De aceea, elogiul țărănimii, privită drept cea mai numeroasă și productivă clasă pozitivă, pe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Din contră, critica publicistică i-a Îndulcit pe cât posibil pilula; a făcut aluzii la Henry Moore și a echilibrat orice efort laudatoriu. Eu Însumi, pentru a plăti un completo, am publicat În Revue de l’Amérique Latine propria-mi notiță encomiastică, tupilată, e drept, sub pseudonimul „Racursiu“. Expoziția n-a rupt-o cu vechile tipare; cuprindea muluri de ghips, din cele promovate În cursul primar de domnișoara de desen, puse una În fața celeilalte din două În două sau din trei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Însă primul care a înmănunchiat trecuturile până atunci separate ale românilor ardeleni, munteni și moldoveni într-o singură desfășurare istorică a fost Samuil Micu, în lucrarea sa rămasă nepublicată din 1805, Istoria și lucrurile și întâmplările românilor. Într-un pasaj encomiastic închinat întru slava lui Traian, de pildă, Micu afirmă că " Acesta au fost săditorul și părintele românilor celor ce astăzi sunt în Daciia, adecă în Moldova, în Țara Românească, în Ardeal și în Țara Ungurească până la Tisa, că Tisa iaste
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
frecvența citării și incidența nominală, este completată de dimensiunea calitativă a cultului, care poate fi numită epitetica ceaușistă. În calitate de documente oficiale, manualele de istorie arborează, de regulă, o sobrietate analitică și un mai rezervat patos poetic comparativ cu producțiile literare encomiastice la adresa Conducătorului publicate în Scânteia, de pildă. Chiar și așa, literatura didactică este străbătută de un fior expresiv care ia forma unei panegiric închinat liderului. De exemplu, manualul de Istoria contemporană a României este împovărat de formule elogiante și descrieri
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în 1924, lupta eroică pentru dreptate socială și națională, totul culminând cu organizarea "insurecției naționale" din 23 august 1944 un act profund patriotic soldat cu eliberarea națională și intrarea în epoca "democrației populare". După această dată, martirologia se preface în encomiastica de partid. Din acest moment, periodizarea istoriei României se face în funcție de Congresele PCR. Tragând linie și făcând bilanțul general al perioadei național-comuniste (1964-1989) în privința gestionării politice a trecutului, trebuie punctate două aspecte, primul legat de procesualitatea revoluției mnemonice, al doilea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
mesajului hristic. Alții (Florin Buhuceanu, George Balan) îl atacă presupunând că demersul lui Patapievici îi jignește pe homosexuali. Toate acestea și altele, în cele două numere compacte ale Observatorului cultural. O excepție pare a fi Valentin Protopopescu, cel care scrie encomiastic (spre a da impresia de obiectivitate din partea redacției) și care observă corect că, de fapt, Patapievici n-a părăsit postmodernismul, ci doar a devenit un "postmodernist conservator". În apărarea lui H.-R. Patapievici, s-au ridicat revistele România literară și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Leungravie, Lodvocat, Cantemir, Volter, Bușing și alții” - li s-au adăugat, pentru ultima parte, amintirile autorului (care, în paralel, va pomeni și domniile din Principate). Lucrarea, văzută fie ca „o operă de istorie universală” (N. Iorga), fie ca o scriere encomiastică, mărturie a atașamentului față de Poartă al lui V., furnizează însă prețioase informații de sursă biografică asupra epocii. Urmărind „folosirile cele ce să nascu dân istorii” și neocolind pilda morală, cărturarul încearcă o schiță a mentalității turco-osmane pornind de la învățăturile Coranului
VACARESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
bine scrisă carte de istorie apărută, În ultima vreme În limba română: Bizanț contra Bizanț. Explorări În cultura politică românească, Editura Nemira, București, 2001, p. 125 (ce-i drept, ar mai fi și De bono coniugali..., chiar dacă, prin acest calambur encomiastic, am depășit măsura bunului-simț). La fel, În Daniel Barbu XE "Barbu" , Scrisoare pe nisip. Timpul și privirea În civilizația românească a secolului al XVIII-lea, Editura Antet, București, 1996, p. 35. Daniel Barbu XE "Barbu" , Bizanț contra Bizanț..., ed. cit
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
cea mai mare parte opera doctorului Brăescu. Într-o scrisoare către Epitropia Spitalelor Sfântu Spiridon din Iași, aceeași personalitate spunea că urmașii doctorului Brăescu îi minimalizau inutil importanța, expediindu-i existența în câteva cuvinte, pentru a face loc altor furori encomiastice, temporar poate justificate. Singur, necăsătorit, urmele materiale ale trecerii lui prin viață s-au risipit repede. După război, prin dispariția bustului său, se pierduse ultima imagine fizică al acestui remarcabil pionier al psihiatriei românești. Corespondența lui particulară s-a pierdut
Alexandru N. Br?escu - ctitorul spitalului Socola din Ia?i by C?lin Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/83674_a_84999]
-
în marmură nodul de care se născându-ne, ne rupem. Avea urme de praf ( vezi nota 24). Fragmentul acesta aduce descrierea ekphrastică la antipodul descrierii ekphrastice din epigramă, specie literară ce constituie originile ekphrasis-ului. Efectul lui retoric anulează orice dispoziție encomiastică a contemplatorului, imprimând pasajului nuanțe peiorative. Ultimul element pe care privirea lui Vasi îl înregistrează este anatomic: buricul. Descriptarul nu-l numește printr-un cuvânt, ci printr-o perifrază ("nodul de care născându-ne de rupem"). Detaliul pe care îl
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
Cu alte însemnări sau recenzii sunt prezenți B. Lăzăreanu, Petre Locusteanu, Alexis Nour, autor și al unor comentarii de politică externă, Richard Santa și Verardy (probabil un pseudonim). Se discută, cu observații de bun-simț, dar și cu un ușor ton encomiastic, publicistica lui C. Dobrogeanu-Gherea, se prezintă cărți recent apărute (Statui de Mihai Codreanu) sau reviste („Cronica” lui Tudor Arghezi, „Noua revistă română”, „Flacăra”). Poeziile din sumar pun în evidență eclectismul publicației: G. Bacovia (Pastel, semnată V. G. Bacovia), G. Topîrceanu
ZARI SENINE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290711_a_292040]
-
lui Mihai Cimpoi, în cercetările altor exegeți basarabeni precum și în exegeza din România, pentru a-și încheia considerațiile analizând aplicat două monografii semnate de Stelian Gruia și Fănuș Băileșteanu. Judecățile critice asupra poetului sunt de mult polarizate, mergând de la epitetul encomiastic până la negarea grobiană. Theodor Codreanu înregistrează toate opiniile, chit că unele au o greutate specifică minoră, dar dă Cezarului ce este al Cezarului și nu ezită să pună la punct detractorii poetului și ai omului. În aceste momente criticul îmbracă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o mistificare. Ciclic repus în discuție, contestat aprig, mitul Eminescu se revigorează. Dar "lupta" cu mitul eminescian are deja o istorie. Nu e aici locul de a o depăna. Faptul că noile generații pun sub lupă opera eminesciană refuzând bombardamentul encomiastic nu e, în sine, condamnabil; dimpotrivă. Prejudecata că orice a scris Eminescu ar fi inatacabil a paralizat multe decenii spiritul critic. Dar voci tinere ori mai puțin tinere, în numele demitizării, se dedau la violențe nihiliste considerând că poetul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Th. Codreanu își expune argumentele pe întinsul a șapte capitole, șase dintre ele având drept subiect central noțiunea canonului. La apariția Istoriei... manolesciene, Th. Codreanu era conștient de faptul că "în prima etapă această carte va stârni reacții contradictorii, între encomiastică (...) și demolare, dar mai puține scrutări critice pe cât posibile obiective" (p. 12). Majoritatea celor care au criticat dur volumul au avut drept pretext și "lista autorilor canonici", întocmită partizanal de autor, în special în ceea ce-i privește pe autorii contemporani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ontologic de centru al canonului românesc. Din punctul său de vedere, conform listei sale, în centrul canonului național românesc poate fi doar M. Cărtărescu. "Acestui autor, precizează Th. Codreanu, îi sunt rezervate ceva mai mult de 11 pagini, majoritatea covârșitoare encomiastice (...) precum "cel mai strălucit debut din poezia postbelică", sau "rareori un poet a fost astfel vorbit de cuvintele sale ca Mircea Cărtărescu", sau "poetul știe să strunească debitul său verbal colosal, (...) e suav în atrocitate și abstract în plină efuziune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]