337 matches
-
adevăr, 1 U-boat german se afla în zonă, dar acesta nu mai avea torpile, deci nu a putut ataca. Desigur că acest fapt nu avea cum să fie cunoscut de comodorul britanic, care a ordonat retragerea cu toată viteza a escadrei din zona periculoasă. Astfel, circa 1400 de marinari au fost lăsați în apa înghețată. Victoria asupra lui "Bismarck" a fost sărbătorită triumfal în Marea Britanie. În Germania, pierderea celei mai mari nave de război l-a determinat pe Hitler să blocheze
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
a ajuns la un deplasament total de peste 49.000 tone, față de 47.000 tone cât era maximul prevăzut inițial. După căderea Franței, Amiralitatea Britanică se temea de posibilitatea capturării flotei franceze de către germani. De aceea, la 3 iulie 1940, o escadra engleză s-a postat în afara portului algerian Mers-el-Kebir, unde se aflau ancorate mai multe nave capitale ale Marinei Franceze. Deși Marea Britanie și Franța nu se aflau în stare de război, escadra britanică a solicitat dezarmarea sau sabordarea imediată a navelor
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
de către germani. De aceea, la 3 iulie 1940, o escadra engleză s-a postat în afara portului algerian Mers-el-Kebir, unde se aflau ancorate mai multe nave capitale ale Marinei Franceze. Deși Marea Britanie și Franța nu se aflau în stare de război, escadra britanică a solicitat dezarmarea sau sabordarea imediată a navelor aflate în port. La refuzul francezilor, englezii au deschis focul. HMS Hood a deschis focul de la circa 15 km, lovind în plin crucișătorul de bătălie Dunkerque cu 4 proiectile. Dunkerque a
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
la Campania din Italia din 1943 până la încheierea războiului. Rolul RAAF în strategia ofensivă din Europa a reprezentat principala contribuție australiană la înfrângerea Germaniei. Aproximativ 13.000 de piloți au servit în cinci escadrile australiene și în duzini de alte escadre britanice din Comandamentul Bombardierelor RAF din 1940 până la sfârșitul războiului. Australienii au luat parte la toate ofensivele majore ale Comandamentului și au suferit pierderi grele în timpul raidurilor germane asupra orașelor și țintelor din Franța. Echipajele australiene din Comandamentul Bombardierelor au
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
1964. Format din două batalioane de infanterie precum și blindate, aviație, artilerie și cu suportul altor arme, grupului operativ i-a fost trasată responsabilitatea unei zone proprii cu baza la Nui Dat, în provincia Phuoc Tuy. Erau incluse elicopterele Iroquois ale Escadrei 9 a RAAF. La bătălia de la Long Tan din 18 august 1966, Compania D, 6 RAR și un suport considerabil de artilerie au reușit să învingă trupele Viet Congului care erau de cel puțin șase ori mai numeroase. 18 australieni
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
și bătălia de la Long Khanh din iunie 1971. Angajamentul australian a constat în implicarea ATF 1 care număra 8.500 de soldați, inclusiv trei batalioane de infanterie, blindate, arttilerie, geniști și unități aviatice ca suport. O a treia unitate RAAF, Escadra 2, echipată cu bombardiere Canberra, a fost trimisă în 1967 iar patru distrugătoare ale RAN s-au alăturat patrulelor Statelor Unite din apele Vietnamului de Nord. Armatele australiene s-au retras din Vietnam în 1973. Mai mult de 50.000 de
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
RAR, un detasament echipat cu elicoptere CH-47 Chinook și un număr de alte unități speciale. RAN a deplasat vasul amfibie HMAS Kanimbla și fregatele HMAS Darwin și HMAS Anzac iar RAAF a desfășurat 14 avioane F/A-18 Hornet din Escadra 75, un număr de avioane AP3-C Orion și C-130 Hercules. Notabil este faptul ca Grupul Operativ Special Australian a fost unul din primele trupe ale coaliției care au traversat granița spre Irak iar pentru câteva zile forțele SASR reprezentau
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
efectiv de aproximativ 330 de galere, dintre care cele mai multe erau cvincvereme, dar și două hexereme și alte vase mici. Romanii totalizau 140.000 de oameni, conduși de consulii Lucius Manlius Vulso și Marcus Atilius Regulus. Romanii se împărțiseră în patru escadre, dintre care două erau desfășurate în formă de triunghi, a treia remorca vase de transport, iar a patra forma ariergarda. Hamilcar spera să despartă flota romană în grupuri mai mici, pe care să le distrugă cu vasele sale mai rapide
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
întrucât împăratul s-a dovedit a fi un om slab, lipsit de principii și nerușinat. Jurămintele încălcate, execuțiile secrete, extorcările fățișe erau, pentru el, în firea lucrurilor. Încununarea faptelor de acest gen ale basileului a fost raidul pirateresc al unei escadre de război din flota romee, pe care el a trimis-o să jefuiască o bogată caravană comercială, care se îndrepta spre Amisos (oras pe ruinele caruia azi s a ridicat orasul Samsun in Turcia). Navarhii lui Angelos au dovedit exces
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
la serviciul activ abia în 1800. În același an este aghiotant al lui Bonaparte la Marengo iar în octombrie 1801 merge la Londra pentru a comunica ratificarea preliminariilor păcii de la Amiens. Dobândind gradul de general de divizie, participă la expedițiile escadrei franceze a amiralului Villeneuve, caprurând fortul Diamant din Martinica în primăvara lui 1805. Din același an este aghiotant al Împăratului în cadrul Marii Armate, comisar imperial în Dalmația, guvernator al Ragusei și al gurilor Kotorului (1806). Este apoi guvernator al Veneției
Jacques-Alexandre-Bernard Law de Lauriston () [Corola-website/Science/316474_a_317803]
-
Coruña, în condiții nefavorabile, cu vânt puternic și mare agitată. După opt zile, la 30 iulie 1588, Armada a ajuns în apropierea capului Lizard, din sud-estul Angliei. Flota a fost reperată imediat de o navă engleză care făcea parte din escadra de supraveghere. Aceasta s-a îndreptat, cu toate pânzele sus, spre Plymouth, dând alarma. Amenințată din două părți, flota engleză a adoptat o tactică inspirată, dictată de logica și de necesitățile momentului: s-a împărțit în două. Douăzeci de nave
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
numerică și să atace flota engleză sau să ia măsuri pentru a-și proteja navele, i-a scris un mesaj ducelui de Parma, cerându-i ajutorul. În timp ce el aștepta răspuns, flota engleză a schimbat tactica. Howard a făcut joncțiunea cu escadra lui Seymour și englezii au trecut la atac. Urmând sfaturile lui Drake, vechi lup de mare călit în asemenea confruntări, englezii au încărcat cu explozibil opt nave mici, le-au dat foc și le-au îndreptat, ajutați de flux și
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
în apropierea coastei. În aceste condiții rușii au pierdut fregata „Rafail”, iar bricul „Mercury” a reușit, după o urmărire strânsă, să se refugieze în ape sigure. Flota rusă a trecut la acțiuni ofensive doar la sfârșitul lunii mai, când o escadră sub comanda lui Greig a organizat blocada navală a Strâmtorilor, împiedicând aprovizionarea Constantinopolului pe mare. Pe frontul din Bulgaria, baronul Diebitsch a ajuns la concluzia că, pentru apărarea spatelui frontului rus, este necesară mai înainte de orice cucerirea Silistrei, dar vremea
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
noi pe ale noastre. Aceasta este o proprietate armenească. Ordinele noaste sunt să o incendiem”. Răspândirea incendiilor a provocat un val de refugiați, care au căutat să scape pe cheiul portului. Cpitanul Arthur Japy Hepburn, șeful de stat major al escadrei americane, a descris panica celor de pe chei: Căldura degajată de incendiu a fost așa de mare, încât Hepburn s-a arătat îngrijorat că refugiații ar fi putut fi uciși de temperatură. Starea refugiaților din dimineața zilei de 14 septembrie a
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
a genovezilor”. În 1351 este obligat și împăratul bizantin să intre în această coaliție. Amiralul genovez Paganino Doria asediază în cadrul conflictului cetatea Oreos de pe insula Eubeea, unde se adăpostise amiralul venețian Niccolo Pisani. Asediul a fost întrerupt odată cu apariția unei escadre aragoneze în Marea Egee. Armada genoveză se înfruntă cu cea venețiano-aragoneză în Bosfor. Ambele flote suferă pierderi foarte mari, și bizantinii sunt obligați să accepte o pace impusă de genovezi, care la rândul lor vor suferi, în 1353, înfrângeri în apele
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
victorie rapidă și importante câștiguri. Fără să îi informeze pe ceilalți membri ai cabinetului, el a permis vaselor germane de război SMS Goeben și SMS Breslau, sub comanda amiralului Wilhelm Souchon, să intre în Dardanele ca să scape de urmărirea unei escadre britanice. „Donarea” acestor două vase de război Imperiului Otoman, care avea statutul de țară neutră în acel moment, a cântărit mult în schimbarea opiniei publice și a cercurilor conducătoare în favoarea Germaniei, în ciuda încercărilor diplomației franceze și ruse de păstrare a
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
pasul pe loc, în principal datorită disensiunilor din cadrul cabinetului britanic, în principal a ducelelui de Wellington, față de o intervenție militară. Țarul a devenit tot mai nerăbdător și, pentru a forța guvernul britanic, a trimis din Sankt Petersburg spre Mediterana o escadră navală, care în drumul ei a vizitat și baza navală britanică de la Portsmouth. Acest marș a nu a făcut să întărească poziția lui Canning în cabinet. Amenințarea unei intervenții unilaterale a Rusiei în Grecia părea iminentă. Când Canning a devenit
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
fusese avertizată de britanici și francezi să nu se apropie de Grecia, a părăsit Alexandria pe 5 august 1827 și s-a alăturat vaselor otomane deja aflate în portul Navarino pe 8 septembrie. Ca urmare, Codrington s-a deplasat cu escadra sa la Navarino pe 12 septembrie. În discuțiile cu Ibrahim Pașa de pe 25 septembrie, Codrington a priimit asigurări verbale că otomanii vor înceta acțiunile navale și terestre din Grecia. După aceste deiscuții, Codrington și-a retras forțele de sub comanda sa
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a certu să înceteze de îndată acțiunile militare, dar puțini au fost cei care s-au supus. Ibrahim a constatat că protestele adresate lui Codrington erau în zadar și a decis să acționeze. Pe 1 octombrie, el a trimis o escadră navală să întărească garnizoana din Patras. Această formațiune navală a fost interceptată de forțele lui Codrington la intrarea în golful Navarino și a fost obligată să se reîntoarcă în port. Ibrahim a mai încercat personal în noaptea de 3-4 octombrie
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
de pe vasele aliate aflate în larg. Un raport al unei patrule britanice aducea la cunoștință că populația din Messena sunt în pragul morții prin înfometare. Pe 13 octombrie, forțelor lui Codrington de la Navarino li s-au alăturat navele aliate: o escadră franceză sub comanda lui De Rigny și una rusă comandată de Гейден, Логин Петрович Loghin Petrovici Gheiden. Pe 18 octombrie, după o serie de încercări eșuate de a lua legătura cu Ibrahim Pașa, Codrington a luat hotărărât, după consultări cu
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
La capetele „potcoavei” staționau corvetele și vasele incendiare. Vasele incendiare puteau fi remorcate în pozițiile de luptă de vasele mici, acoperite de corvetele mici și de bateriile de coastă. Planul aliat era să ancoreze în apele libere din mijlocul „potcoavei”. Escadra lui Codrington trebuia să ia poziție cu fața către centrul liniei otomane. Escadrele fraceză și rusă trebuiau să se plaseze cu fețele spre aripile stângă, respectiv dreaptă ale otomanilor. Pozițiile franceze a fost special aleasă astfel încât să fie față în
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
în pozițiile de luptă de vasele mici, acoperite de corvetele mici și de bateriile de coastă. Planul aliat era să ancoreze în apele libere din mijlocul „potcoavei”. Escadra lui Codrington trebuia să ia poziție cu fața către centrul liniei otomane. Escadrele fraceză și rusă trebuiau să se plaseze cu fețele spre aripile stângă, respectiv dreaptă ale otomanilor. Pozițiile franceze a fost special aleasă astfel încât să fie față în față cu vasele otomane ale căror echipaje fuseseră instruite de ofițeri francezi și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
în cazul în care Poarta Otomană ar fi refuzat să accepte prevederile tratatului, (amiralii urmau să fie puși la curent cu eforturile ambasadorilor lor), comandanții flotelor aliate urmau să „folosească toate mijloacele [...] pentru obținerea unui armistițiu imediat” și să organizeze escadre care să împiedice sosirea în Grecia a oricăror întăriri ale turcilor sau egiptenilor. Folosirea forței urma să fie ultima soluției, în cazul în care otomanii ar fi încercat spargerea blocadei navale. Pentru orice caz care nu fusese prevăzut în instrucțiuni
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
ineficientă iar, dacă Orlov dorea cu adevărat eliberarea popoarelor creștine și aducerea lor sub protectoratul rus, singura soluție era ca împărăteasa să autorizeze atacul unei forțe navale importante și pregătirea unor revolte în spatele forțelor principale, ca diversiune militară . După plecarea escadrei spre Grecia, împărăteasa a început să se gândească la planuri mai complicate. În manifestul imperial din 19 ianuarie 1769 se afirma că monarhia rusă dorește să vadă popoarele creștine dezrobite, bucurându-se de toate drepturile moștenite de la strămoși, sub protecția
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
pentru dezrobirea tuturor teritoriilor locuite de grecii ortodocși, atât din Grecia continentală, cât și din insule, iar un obiectiv principal îl reprezenta eliberarea Constantinopolului. Nu în ultimul rând, obiectivele împărătesei cuprindeau și cucerirea unei baze navale permanente în Mediterana. O escadră a amiralului Andrei Spiridov (3 nave de linie și 2 fregate, 2.500 de oameni) a ajuns pe 17 februarie 1770 în dreptul coastei Moreei. O zi mai târziu, corăbiile ruse au aruncat ancora în portul Vitula, unde au așteptat sosirea
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]