247 matches
-
un anumit antimilitarism: nu femeia este inferioară bărbatului pentru că nu știe să lupte, ci acesta care trebuie să se poarte asemenea ei în actualizarea păcii; el trebuie să uite să lupte. În fragmentele citate ne este prezentă vestirea unei păci escatologice așteptate din ceruri și conștiința că fiecare creștin trebuie să o realizeze deja pe pământ, abandonând atitudinile care îi pot condiționa negativ în relația cu aproapele. Chiar dacă nu intenționează să dea o elaborare normativă a comportamentelor etice pe care trebuie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în cultele misterelor și în filozofia stoică. În teologia creștină, conceptul de miles Dei sau miles Christi asuma o valoare complet nouă în fața culturii păgâne: caracteristica acestuia nu era doar lupta spirituală ori simpla obișnuință ascetică pentru atingerea unei glorificări escatologice. În acest concept, se regăsea voința de afirmare a libertății și a conștiinței proprii. 2.2.4. Tertulian Personalitate de natură pasională și contrară oricărui tip de compromis, Tertulian (155-230), unul dintre primii scriitori bisericești în limba latină, și-a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ascunde nici o înșelătorie, având mâinile inocente de orice impuritate, omuciderea inclusă. Rugăciunea pentru a avea o armată puternică (exercitus fortes) nu comportă vreo aprobare a militarismului, fiind făcută pentru a păstra o lume liniștită (orbem quietum), interpretabilă în contextul orizontului escatologic al Bisericii timpurii în care circula ideea unui sfârșit iminent al lumii, legat și de cel al Imperiului roman. Aceasta avea să atenueze în conștiința creștinilor impactul belicos devastator al lumii barbare de mai târziu, pregătind catehetic mentalitatea creștină să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vedea etapele succesive care conduc soldatul creștin spre conștiinciozitatea de a aparține numai lui Dumnezeu: se trece de la soldatul cezarului, la soldatul lui Cristos, la martiriu. Aceasta ne ajută să înțelegem în ce măsură conceptul de martiriu este strâns legat de teologia escatologică. Mantia militară devenită foarte grea ne spune că tot ceea se referă la serviciul militar a devenit insuportabil. În timp ce soldatul își scoate hainele militare, aceste sunt substituite, în simbolizarea metaforică prezentată de același Tertulian, de veșminte spirituale. În continuare, aluzia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trebuie uitat că scopul literaturii contemporane perioadei persecuțiilor anticreștine, din primele patru secole, a fost acela de a pune accentul pe valoarea exemplară a martirului, pe mărturie, pentru încurajarea cititorilor. Literatura creștină a acestei perioade se situează în perspectiva luptei escatologice, unde persecuția devine semnul și criteriul celor aleși: prezintă martirul ca fiind un om drept, asuprit de cei nelegiuiți, destinați pedepsei finale. Dezvoltarea literaturii hagiografice, imediat după perioada persecuțiilor, va contribui la dispariția celei mai mari părți a prezentărilor ori
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Mai subtilă În sensul În care se Întreabă dacă există viață după moarte și cum s-ar petrece această viață Încercînd să găsim semnificațiile morții pe care tocami a depășit-o. Sau mai subtilă Întrucît sfîrșitul nu mai apare punctual, escatologic, ci ca stare, ca permanență. Cam așa ceva e postmodernismul francez: o stare de sfîrșit, sensibilă la lectura unui Blanchot, mai aproape de deznodămîntul lui Ruffel dacă asumăm și niște mize politice. Oricum, dacă mai interesează pe cineva postmodernismul ar fi bine
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În cîmpul literaturii, dar care, probabil, este figura viitorului: după teoreticianul literar ale cărui presupoziții sînt acum discreditate de observațiile epistemomlogice referitoare la sfîrșitul literaturii, după istoricul literar ale cărui alegații se evaporă În mireasma sfîrșitului istoriei ca dialectică spirituală escatologică, Compagnon se vede pus În situația de a-și putea asuma un singur rol: acela de arheolog al ideii de literatură: nu istoric, pentru că nu doar cel care consemnează ce s-a spus despre literatură de-a lungul timpului, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
conceput pentru a fi contrasemnat (deși mai apare, iată, cîte o Platformă). El, autorul, se reprezintă numai pe sine. Literatura franceză de azi nu mai suportă determinări ideologice la modul global, pentru că politica și-a pierdut orice veleitate revoluționară sau escatologică, o dată, dar mai ales pentru că sintagma de literatură națională iese treptat dintre dovezile existenței unui „suflet” comunitar. CÎnd Jonathan Littel cîștigă premiul Goncourt, nu se poate conchide decît recunoscînd că limba franceză și literatura franceză nu mai sînt consubstanțiale și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a exilului, dar livrată acum nu istoriei, oricît de suprarealist percepută, ci propriei libertăți de a-și afla sensul. Lumina Înflorește pe aceeași scriitură distorsionată, În același univers dizarmonic, corodat și decupat cu gesturi nevrotice, care proiectează un viitor apocaliptic. Escatologic o dată În plus, Volodine convertește aceste “scurte piese muzicale”, după cum el Însuși le numește metaforic, În niște fugi agonice, “muzică” ce ne amintește ritmurile macabre, de data aceasta În sens propriu, ale piesei formației cehești Leibach - Quel est le privilège
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care conduce către comuniunea cu divinitatea. Fericirea este forma supremă și ultimă de eliberare a persoanei umane din situațiile Închise ale vieții. Ea este deschiderea, eliberarea totală, absolută a individului, experiența transcendenței. Mai mult chiar decât atât, creștinismul oferă perspectiva escatologică a fericirii, proiectată dincolo de lumea aceasta, În Împărăția lui Dumnezeu, ca o continuitate a vieții, considerată ca existență limitativă, Într-un spațiu atemporal, În care existența este deschisă și eternă, prin anularea oricăror limite. Semnificația fericirii ca experiență Fericirea este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a sufletului de trup, o eliberare a sufletului din Închisoarea trupului, despre care vorbea Socrate (Platon, E. Rohdeă. Mitul vieții de dincolo face ca, prin sufletul nemuritor, persoana să devină o „ființă destinată eternității” (D. Stăniloaeă. În felul acesta, miturile escatologice vin să anuleze, compensator traumatismul psihomoral al morții. Miturile escatologice compensează traumatismul morții dar nu explică moartea și nici nu Îi fixează un anumit loc În contextul existenței. Această explicație Încearcă să o dea filosofia. Pentru G. Marcel, „moartea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
trupului, despre care vorbea Socrate (Platon, E. Rohdeă. Mitul vieții de dincolo face ca, prin sufletul nemuritor, persoana să devină o „ființă destinată eternității” (D. Stăniloaeă. În felul acesta, miturile escatologice vin să anuleze, compensator traumatismul psihomoral al morții. Miturile escatologice compensează traumatismul morții dar nu explică moartea și nici nu Îi fixează un anumit loc În contextul existenței. Această explicație Încearcă să o dea filosofia. Pentru G. Marcel, „moartea nu este o temă de speculație[...], ci un moment decisiv al
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este anulat prin perspectiva transcendenței, al deschiderii de dincolo de moartea ființei. Dar această moarte va reprezenta nu Închiderea pe care o presupune perisabilitatea, ci deschiderea, ca formă de trecere dincolo, În registrul eternității, care anulează destinul, ca Închidere. Această speranță escatologică se transformă În năzuința spirituală a persoanei. Ea confirmă afirmația lui B. Spinoza: sentimus, experimurque nos aeternos esse - simțim și Înțelegem că suntem eterni (Eticaă. Împăcarea cu soarta este rezultatul acceptării și Înțelegerii continuității, și nu al unei atitudini prin
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
2009) trebuie văzute ca secvențe complementare ale unei aventuri metafizice (pe-)trecute într-un spațiu poetic plin de însemnele unei temporalități tiranice. Dialectica unei nostalgii mai vechi a autorului produce acum reprezentări articulate pe schema revelației obscure, de cele mai multe ori escatologice. E un fel de a spune că palimpsestul poetic reface, trudit, aceeași obsesie fecundă: geneza alterată, convertită uneori pe loc în apocalipsă. Referentul este, și aici, mai degrabă livresc decât biografic: textul prelucrează nu atât senzații proprii, cât resurse livrești
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
giulgiului (Editura Junimea, Iași, 2005), Mormânt în metaforă (Princeps Edit, Iași, 2007), Foșnetul mătăsii în manuscrise (Editura Convorbiri literare, Iași, 2007) și Cartea celor optzeci și opt de taine (Editura Emolis, Iași, 2008) se încarcă de sevele misterului ontologic, cosmologic, escatologic ș.a.m.d. Fiecare dintre aceste volume apare drept o sumă de angoase sau de neliniștitoare interogații ale ființei în ipoteticul drum al inițierii. Textele invocă mistere grele, ascunse în cele "o mie de semne-n miraculosul ținut" de dincolo
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
împărți în Istoria istoricilor care reînvie Trecutul pentru a reflecta asupra lui în prezent, Istoria teoreticienilor care caută factorul său dominant sau determinant, Istoria filozofiilor Devenirii Umanității, unele spiritualiste (Hegel), altele pozitiviste (Comte), altele materialiste în aparență (dar de fapt escatologice, ca cea a lui Marx). În secolul al XVIII-lea se operează identificarea devenirii istorice cu progresul uman, iar această idee, în ciuda lui Rousseau, capătă la Condorcet o certitudine de neclintit. Revoluția franceză va declanșa în ideea însăși a devenirii
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
dificil de interpretat; unii comentatori îl atribuie lui Trito-Isaia și îl datează între anii 520-516 î.C., considerând că ar fi vorba de un oracol care anunță reinstaurarea dinastiei lui David și extinderea autorității sale asupra tuturor popoarelor, luând proporții escatologice. Ideea este respinsă, pe bună dreptate, de alți comentatori: departe de a face aluzie la o restaurare monarhică (de altfel imposibil de realizat după evenimentele povestite de Proto-Zaharia), fragmentul se referă mai degrabă la o perioadă în care poporul nu
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
convingerea că proiectul său este unul de succes, va fi repusă în centrul atenției în Cărțile Cronicilor (numite și Paralipomena). Așadar, din lectura imparțială a textelor reiese că figura regelui din neamul lui David dobândește din ce în ce mai mult un aspect solemn escatologic, fiind așteptată la sfârșitul timpurilor. Cu alte cuvinte, promisiunea divină rămâne în continuare valabilă, dar fără a fi condiționată de o instituție căreia îi trecuse timpul și fără pretenția de a fi actualizată pe plan politic. Monarhia hasmoneilor (care au
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
originii israelite a sărbătorii. b) În acest moment e interesant de notat că în Noul Testament, autorul Fap 2 pare să raționeze asemănător. În acest fragment accentul cade, este adevărat, pe împlinirea profeției din Ioel 2, dar acesta e un element escatologic ce nu are nimic de-a face cu Rusaliile ebraice. Mai important este însă conceptul pe care îl scot în relief: așa cum Rusaliile ebraice celebrau darul Torei, la fel Rusaliile apostolice creștine sărbătoreau predica primilor apostoli, în special a lui
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
unei scene)”, „prelată (a unui car)” sau „locuință” în sens generic, astfel că nu putem baza exagerat pe eventualitatea interpretării. e) În fine, unii comentatori au asociat termenul „cort”, în ebraică ’ōhel, căruia Os 12,10 îi dă un sens escatologic, cu celebrarea sărbătorii în chestiune; însă, în acest text de orientare escatologică ce poartă amprenta redactării Dtr a cărților lui Osea și Ieremia, lipsește aluzia la această sărbătoare prin evocarea reîntoarcerii la origini, adică la pustiu și la timpurile primordiale
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
că nu putem baza exagerat pe eventualitatea interpretării. e) În fine, unii comentatori au asociat termenul „cort”, în ebraică ’ōhel, căruia Os 12,10 îi dă un sens escatologic, cu celebrarea sărbătorii în chestiune; însă, în acest text de orientare escatologică ce poartă amprenta redactării Dtr a cărților lui Osea și Ieremia, lipsește aluzia la această sărbătoare prin evocarea reîntoarcerii la origini, adică la pustiu și la timpurile primordiale; în afară de aceasta demonstrează mai curând că în epoca redactării textului era clară
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
aceste concepte au suferit modificări substanțiale. Vechea expresie „Yhwh a devenit rege”, repetată în Is 52,7-10, dobândește acum o intensă conotație polemică împotriva tuturor divinităților păgâne care și-o atribuiau sieși și în același timp, progresiv, capătă o nuanță escatologică. În iudaismul mijlociu, în loc să se refere la suveranul pământesc, întronarea este conferită regelui teocratic, adică lui Yhwh, și mare parte din universul conceptual legat de monarhie continuă să supraviețuiască în această nouă optică. f) E posibil ca data sărbătorii să
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
ca un complex mitic, sinteză specifică între Hyperion, Zburătorul, Narcis și Orfeu, totul concordat cu mitologia eminesciană personală, prin „mutații libere”, bunăoară prin proiecția poetului în „tânărul voievod”, pe care autoarea o consideră ca regresiune până la principiul cosmogonic, cu implicare escatologică. Poemul - după P.-M. - este varianta românească eminesciană a Ființei: o autorevelare, poetul „fiind atras de o alteritate necunoscută și, deși fără acces, manifestată în el”, întrucâtva asemănător lui Heidegger, la care Ființa este orice lucru cu obligatorie implicație a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
dintr-un văzduh în altul, fiecare responsabil de anumite păcate, îngerii și demonii se înfruntă și-și dispută sufletul, înving sau sînt învinși după păcatele adunate, săvîrșite de cel mort în viața lui pămîntească. Vămile văzduhului sînt unul dintre motivele escatologice prezente în pictura murală a mai tuturor lăcașurilor de cult ortodox din arealul românesc. Despre Înflăcăratele vămi ale văzduhului și dreapta judecată a lui Dumnezeu și Viața Sfîntului Vasile cel Nou a lăsat mărturie ucenicul său Grigore, carte tradusă din
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și ca cineva care a exercitat o responsabilitate în cadrul Companiei lui Isus, vorbind superiorilor generali, a clarificat, în sfârșit, ce este fundamental și specific pentru viața consacrată: «Este posibil să trăim altfel în această lume. Ne referim la o perspectivă escatologică, a valorilor Împărăției încarnate aici, pe acest pământ. Este vorba de abandonarea a toate pentru a-l urma pe Domnul. Nu, nu vreau să spun „radicală”. Radicalitatea evanghelică nu este doar pentru persoanele consacrate: este cerută tuturora. Însă persoanele consacrate
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]