KorAP: Find »[drukola/base=ester & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...205 >

5,111 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

precum chiar în această dimineață. Rămân acum, când scriu, în intersecție, nehotărât dacă să intru în „Gambrinus“ sau să mă duc să iau troleibuzul din fața restaurantului „Cișmigiu“. Restaurantul încă mai funcționa. De la acea stupidă seară când am văzut-o pe Ester acolo, nu am mai intrat decât o singură dată în local. De câte ori treceam prin fața lui, zâmbeam zgribulit, încovrigat în mine, în chirceala unei strânsori sufletești. O ciudată senzație de rușine mă năpădea, de parcă acolo, în acea seară de demult, fugind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
am mai intrat decât o singură dată în local. De câte ori treceam prin fața lui, zâmbeam zgribulit, încovrigat în mine, în chirceala unei strânsori sufletești. O ciudată senzație de rușine mă năpădea, de parcă acolo, în acea seară de demult, fugind speriat de Ester, îmi descoperisem, în adevăr, micimea sufletească. Neputința de a mă desprinde din cețuri sufletești spre a mă bucura, fie și într-o iluzorie sclipire, de lumina adevărului. Mi-e ușor să scriu astfel de lucruri acum, când viața mea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în fața turțului autentic și a inevitabilelor chifteluțe cu înlocuitori de pește, aveam impresia că la un anume ceas al înserării trecea pe Lipscani însuși Marele Cenzor cu ultima mea autobiografie în buzunar. Chiar el, Marele Cenzor, despre care discutasem cu Ester, cândva, în zăbava clipelor îmbrățișate, cu gândurile parcă plecate din noi în plutiri pe fascinantele aripi ale fluturelui dăruit de Ghidale. Urca Marele Cenzor în înserare, dinspre Splai. Un ins de fum și ceață, într-un costum verzuliu, în carouri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
sunt legat. Mă pregăteam chiar să scriu o carte plecând de la amăgirea odgonului cu care suntem legați în laț: cu cât e mai lung odgonul, cu atât ni se pare că suntem mai liberi. Nu era a mea ideea. Citise Ester cam despre așa ceva în Dostoievski și îi plăcea să-mi curme entuziasmele, când mă pomeneam lăudându-i cine știe ce poleială a multilateralei noastre dezvoltate care îmi luase ochii: „Odgonul, Simioane, odgonul când ai să-l simți?“. Când am simțit odgonul, rămăsesem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
despre așa ceva în Dostoievski și îi plăcea să-mi curme entuziasmele, când mă pomeneam lăudându-i cine știe ce poleială a multilateralei noastre dezvoltate care îmi luase ochii: „Odgonul, Simioane, odgonul când ai să-l simți?“. Când am simțit odgonul, rămăsesem fără Ester. Fugisem de ea în bicisniciile istoriei mele. O clipă, cândva, crezusem că, jucându-mă cu funia clopotului din clopotnița unei biserici sub ninsoare, atinsesem chiar capătul ultim, nodul lațului. Privind odgonul acela spânzurat pe brațul Marelui Cenzor, mi se părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să se amestece și să mă azvârle, ca pe un fir de paing, în toate părțile. Așa am ajuns, pentru câțiva ani, în refugiul de la „Geamandura“... Despărțirea de Vichi credeam că a însemnat suferința trupului meu. Despărțindu-mă, alungat, de Ester, sufletul mi-a fost multă vreme în suferință. O suferință niciodată ostoită. Dar o binecuvântată suferință. Ester mi-a arătat, alungându-mă, eu silind-o parcă să mă alunge, că aveam totuși suflet. Mi l-a dezvăluit și m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
am ajuns, pentru câțiva ani, în refugiul de la „Geamandura“... Despărțirea de Vichi credeam că a însemnat suferința trupului meu. Despărțindu-mă, alungat, de Ester, sufletul mi-a fost multă vreme în suferință. O suferință niciodată ostoită. Dar o binecuvântată suferință. Ester mi-a arătat, alungându-mă, eu silind-o parcă să mă alunge, că aveam totuși suflet. Mi l-a dezvăluit și m-a lăsat cu el. Povară și binecuvântare. Chinuitoare zădărnicie și minune mai presus de toate darurile Lumii, sufletul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de lumânări pâlpâind în început de zi, de-a lungul cheiului, apoi în sus, pe Cale. La intersecția de la Operetă, așteptând schimbarea stopului, am privit instinctiv, cum făceam aproape de câte ori treceam pe acolo, spre balconul blocului în care locuise cândva Ester. Am zâmbit. Nu apucasem să merg niciodată cu ea la Înviere. Lângă noi se adunaseră și alții cu lumânările aprinse. Ne-am spus „Hristos a înviat!“, zâmbindu-ne ca și cum ne cunoșteam de cine știe când. Nu simțeam că facem un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mormăie. Mă gândeam sau, mai bine spus vedeam, așa, ca o povară inutilă, cum într-o dimineață de demult, într-un alt timp parcă, într-o altă viață, probabil, dimineață oarecare acum, în coborâre, urcasem Bulevardul, tot pe-acolo, cu Ester la braț. Râdeam sub fulgii care în mod sigur numai pentru noi cădeau. Nepăsători și buimaci urcam pe Bulevard spre niciunde, de parcă și pe noi ne adusese chiar atunci cine știe ce rotocol de fulguire pe Pământ și îi descopeream minunile. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
oglindă acum, când scriu. — Ce să zic. Erai destul de amuzant. — Adică? — Te puteai amăgi destul de bine cu o amintire oarecare. — De ce oarecare? — Doar au fost și alte fete după care ai suspinat atunci. Amintește-ți de cehoaica de după Lia. Apoi Ester. — Și ce-i cu cehoaica? Credeai că mori când ai aflat că se-ntoarce la ea acasă. — Am murit? — De ce te mai agățai atunci de femeia aceea? — Nici nu era trecută pe ordinea de zi. Mi s-a părut diabolic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cealaltă mână, încercând să-i ating obrajii. Se va feri, scuturând capul. — O fată înaltă, cu niște ochi... Era tare băiețoasă... Va ridica din umeri, privindu-mă dintr-odată absentă. Scormonise și nu găsise nici acum nimic. — Noi îi spuneam Ester. — Ester? voi întreba, îngânând-o. De ce tocmai Ester? aproape că mă voi răsti la ea. Îi plăcea ei, așa... Va zâmbi, ridicând din umeri. — De la ea știu chestia aia cu măslinele de care vorbeai. O făcuse unu’, un aiurit, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mână, încercând să-i ating obrajii. Se va feri, scuturând capul. — O fată înaltă, cu niște ochi... Era tare băiețoasă... Va ridica din umeri, privindu-mă dintr-odată absentă. Scormonise și nu găsise nici acum nimic. — Noi îi spuneam Ester. — Ester? voi întreba, îngânând-o. De ce tocmai Ester? aproape că mă voi răsti la ea. Îi plăcea ei, așa... Va zâmbi, ridicând din umeri. — De la ea știu chestia aia cu măslinele de care vorbeai. O făcuse unu’, un aiurit, să sufere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
va feri, scuturând capul. — O fată înaltă, cu niște ochi... Era tare băiețoasă... Va ridica din umeri, privindu-mă dintr-odată absentă. Scormonise și nu găsise nici acum nimic. — Noi îi spuneam Ester. — Ester? voi întreba, îngânând-o. De ce tocmai Ester? aproape că mă voi răsti la ea. Îi plăcea ei, așa... Va zâmbi, ridicând din umeri. — De la ea știu chestia aia cu măslinele de care vorbeai. O făcuse unu’, un aiurit, să sufere mult, își bătuse joc de ea. Eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
înapoi. De altfel, scena recurentă a ezitării din pragul cârciumii este mereu (cu excepția primei relatări) filmată oarecum din spatele protagonistului. Luminarea lui Simion, naratorul, nu este altceva decât coborârea în infernul textual al propriei vieți. Iubirile sale, în special cea cu Ester (un alt centru al textului), sunt ratări pe drumul către Luminare. Există ceva în afara voinței, un drum care necesită la fel de multă abnegație precum o viață „normală“ o cere. Vă amintiți chinurile Consulului din Sub vulcan? Scrisorile sale, de dragoste, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900

călare". Când se întreba " Și ce-aveți să-i dăruiți?" fetei pețite, noi, prinții, - răspundeam: "Un bărbat cu capul spart / Peste mare aruncat / I-ha-eu..." Dar cea mai buna prietenă a mea, pe care n-o s-o uit niciodată, a fost Ester. M-am mai întîlnit cu ea acum vreo doi ani. Treceam pe Magheru, prin dreptul restaurantului Grădinița, când mă oprește o femeie cât un cal, cu vulpile pe ea grămadă, cu o pălărie cu voaletă vernil și cu un buchețel

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
toată seara. Nu mi-a scris niciodată. Dar în noaptea aceea, după ce rătăcisem ore întregi pe străzile roșii și încețoșate, am avut visul despre care ți-am povestit și apoi mi-a sângerat alunița. Se făcea că o vegheam pe Ester, care murise și zăcea acum pe o masă neagră, într-un sicriu fără capac. Vițe roșii de păr îi atârnau peste marginea sicriului de lemn grosolan. Fața ei era albă și liniștită. Până și pistruii îi păliseră. Ochii ei verzi

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
a încleștat deodată pe marginea jachetei de la deux-pièces-ul șofraniu pe care-l purtam. Atunci m-am smuls urlând de lângă sicriu și-am lăsat în mâna ființei teribile taiorul sfâșiat. M-am trezit în cearceafurile ude și am aprins lumina. Dar Ester, în vremea când mergeam la tanti Aura, era o fată vioaie și foarte deșteaptă, care citea tot timpul cărți groase, prăjindu-se la soare în remorca vechiului camion. Cu cât se bronza mai mult, cu-atît se umplea mai tare de

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
ea, mă lăsa acum rece, în ciuda focurilor curcubeene care se aprindeau din tot ce era pe ea, agrafe cu bucățele de sticlă mov, cercei de aur cu smaralde, cruciuliță cu strasuri la gât. În schimb când, târziu, a apărut și Ester, pe-o bicicletă mică, roșu-strălucitoare, de damă, cum abia apăruseră pe atunci, am simțit o durere în piept și, în loc să fug și s-o îmbrățișez, cum făceam înainte și cum simțeam nevoia, m-am purtat cu ea distant, cumva neglijent

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
zi, regina respectivă avea să primească o culoare, un obiect, o floare și un loc de joacă. Cu ele, ea trebuia să improvizeze un spectacol, un joc frumos, la care celelalte aveau să participe ca supuse. Cea mai entuziastă era Ester, care se roșise atât de tare la față de plăcere, încît pistruii aproape că-i dispăruseră. Sigur, așa n-aveam să ne plictisim nici o clipă întreaga săptămână. Ester a propus să tragem la sorți. Ne-am apucat pe loc să ștergem

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
frumos, la care celelalte aveau să participe ca supuse. Cea mai entuziastă era Ester, care se roșise atât de tare la față de plăcere, încît pistruii aproape că-i dispăruseră. Sigur, așa n-aveam să ne plictisim nici o clipă întreaga săptămână. Ester a propus să tragem la sorți. Ne-am apucat pe loc să ștergem cu o cârpă udă desenele de pe asfalt și să tragem cercurile celor șapte zile. Cel mai larg l-am tras cu cretă violetă, în interiorul lui am desenat

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
mea ca o cobră hipnotică. Ieșeam la poartă și priveam în josul străzilor: cozile zmeelor agățate de sârmele de telegraf fluturau singuratice în aerul galben și câte o turturică oprită pe stâlp le privea cu un singur ochi. O așteptam pe Ester, mă întrebam ce rol o să-i dau când voi fi regină, dar mai ales mă gândeam cât de bine o să-i stea ei pe tron, în mână cu floarea care îi va cădea la sorți. Aș fi vrut ca această

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
să nu fie ele una după cealaltă, cu culori atât de asemănătoare. Verdele, culoarea din mijloc, i-a căzut Puiei, care chiar o merita prin limpezimea verde, puțin perversă, a ochilor ei. Cu galbenul s-a pricopsit, cu totul aiurea, Ester, care s-a strâmbat de cum a citit: sigur că ei i s-ar fi potrivit numai roșul, ar fi fost Regina Roșie din cap până-n picioare, dar așa a fost să fie. Galbenul era singura culoare pe care n-o

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
i-o șutească cu ocazia asta. Eu nici nu am mai desfăcut biletul. Aveam să fiu ultima regină și culoarea care-mi revenea era roșul. Mă simțeam o uzurpatoare și, dacă s-ar fi putut, aș fi făcut schimb cu Ester. Roșul nu avea nici o legătură cu mine, până și numele meu, Svetlana, îmi sugerează un fel de albastru-verzui foarte palid. După ce emoția alegerii culorilor a mai scăzut, după ce ne-am liniștit în privința ordinii în care aveam să fim vedete, am

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
iadeș de găină bătrână, neobișnuit de mare, un creion cu bilă, transparent, dintre primele apărute la noi, o perlă găurită și termometrul meu. Am scris și numele lor pe bilețele și le-am tras din pălărie. Eu am luat inelul, Ester termometrul, Balena iadeșul, Puia creionul cu bilă, Ada ceasul, Carmina perla, Garoafa păpușa. Ne uitam la lucrușoarele astea ca la alte arătări. Nici nu ne trecea prin cap ce aveam să facem cu ele. Dar, cu excepția Balenei, regina din prima

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
veștejit până la sfârșitul jocului, dar fiecare dintre noi s-a gândit la o floare și-am scris și numele celor șapte flori pe bilețele. Balena a tras zoreaua, Ada cârciumăreasa, Carmina garoafa (aici, normal, s-a râs mult), Puia floarea-de-piatră, Ester dalia, Garoafa gura-leului, iar mie, de departe norocoasa de până acum, mi-a picat în brațe regele florilor, trandafirul. Aveam să fiu o regină cum nu meritam. Ca să ne punem pe treabă, nu ne mai rămânea decât să alegem locurile

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]