620 matches
-
cu trupuri desăvârșite, și nu copii sau bătrâni, aceste forme fiind considerate a fi incompatibile cu expresia ideală a corpului omenesc 268. Alături de mimesis, Aristotel a mai reiterat un alt concept, acela al purificării (gr. katharsis), care, așa cum susținea și esteticianul Wladislaw Tatarkiewicz 269, deși se aplica artelor imitative 270, nu se referea în mod explicit la artele plastice. Credem odată cu autorul citat, că prin demersul său filosofic, spre deosebire de Platon, Aristotel "n-a osândit arta"271, incluzând în mod deliberat aici
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
că, pe cale experimentală, esența artei nu s-a găsit încă. Sistemele de estetică nu sunt de acord nici asupra metodelor și nici asupra concluziilor. Rezultatele lor constituie un haos general, foarte puțin estetic în aspectul lui, ceea ce determină pe mulți esteticieni chiar să declare că încă nu poate fi vorba de o știință a frumosului deplin constituită. În momentul de față, expresia de „știință a esteticii” nu corespunde unei realități, ci unei speranțe de devenire. Un specialist ca Charles Lalo, voind
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
dintre milioane și miliarde de oameni, estetica modernă, neputând explica aceste apariții, ce dau măsura supremă a puterii omenești, le coboară la nivelul comun, socotindu le ca pe niște fenomene obișnuite. Firește, aceasta nu înseamnă nici un fel de explicație, dar esteticianul luând o în serios are iluzia că a satisfăcut metoda științifică și cerințele unui raționalism de cea mai banală marcă. Citind tratatele curente de estetică, rămâi cu impresia că nu vorbesc de geniile prin care omenirea se apropie de divinitate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sau cu morala, n-are ca obiect direct decât arta; și natura numai în raporturile ei cu arta; adevăratele fapte estetice nu sunt frumusețile naturale, ci frumusețile artistice”(Ch. Lolo: Introduction a l’ Esthetique, p. 157 ). În afară de om, zice același estetician francez, natura e dincolo de frumos și de urât; adică e indiferentă. Ca atare, noi suntem cei care o valorificăm într-un fel sau altul prin proiecția în afară a preferințelor subiective. Pentru estetica tradițională există, dimpotrivă, două izvoare obiective ale
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
îl arc estetica psihologică, cu deosebirea că, pe când estetica filosofică vede unitatea frumosului natural și artistic în ideea lui transcendentă, psihologia o vede în emoția estetică. Atât natura cât și arta ne procură emoții estetice de o egală calitate, între esteticienii psihologi, Volkelt e reprezentativ, ca unul care caută un fundament comun contemplării estetice atât a naturii cât și a artei(Tudor Vianu: op. cit. p. 124). Ce obiectează estetica modernă acestei concepții tradiționale? Mai întâi, ca știință experimentală, cum năzuiește să
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a delimita obiectul acestei științe într-o zonă de autonomie completă a artei și de a elimina natura din această zonă. Mărturisim că ele nu ne-ar interesa câtuși de puțin dacă ar fi vorba numai de poziții contrare între esteticienii vechi și esteticienii noi. Ele ne interesează însă întrucât, direct sau indirect, ating atitudinea teologică față de natură. Natura înseamnă pentru noi creatura lui Dumnezeu și a-i nega frumusețea tocmai în numele esteticii e una din aberațiile cele mai bizare ale
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
acestei științe într-o zonă de autonomie completă a artei și de a elimina natura din această zonă. Mărturisim că ele nu ne-ar interesa câtuși de puțin dacă ar fi vorba numai de poziții contrare între esteticienii vechi și esteticienii noi. Ele ne interesează însă întrucât, direct sau indirect, ating atitudinea teologică față de natură. Natura înseamnă pentru noi creatura lui Dumnezeu și a-i nega frumusețea tocmai în numele esteticii e una din aberațiile cele mai bizare ale mentalității moderne. Ținem
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
guste frumusețea artei, dar e incapabil să guste frumusețea naturii. În realitate, arta o gustă o minoritate culturală foarte restrânsă, pe când frumusețea naturii o gustă miliarde de oameni. Deformația, de care vorbim, nu există deci în acești oameni, ci în esteticienii care emit asemenea teorii. Charles Lalo insistă în special asupra acestei idei că natura e pseudoestetică, adică neutralitatea ei se valorifică prin proiecția unor reminiscențe artistice. Falsitatea acestei idei ne apare imediat dacă ne gândim bunăoară că poporul românesc iubește
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
virtuții lui se repercutează ca o dezlegare și ca o îmbunare a naturii. Cu puterea lui poate îmblânzi fiarele; cu rugăciunea lui poate modifica întocmirea văzduhului. Căci omul e sufletul lumii, omul e graiul cosmosului în fața lui Dumnezeu. în general, esteticienii moderni consideră superficial acest raport al omului cu natura. Ei îl văd pe om ca turist, ca vilegiaturist, ca amator științific de floră și de faună, ca alegător al unui tip de sex contrar sau al unui animal de rasă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
păgână n-a cunoscut niciodată estetismul pur, cum îl concep și cum îl pretind teoreticienii moderni. Arta ei, în mare parte, e apoteoza viciului, a monstruozității morale. Când o judecă altfel, cu scopul de a o da model oricărei arte, esteticienii sunt pradă unei iluzii deșarte. Chiar un gânditor de talia lui Benedetto Croce cade victimă acestei greșeli când scrie: „Mitul într-adevăr se înfățișează cui crede în el ca revelația și cunoașterea realității opuse irealității și ca fiind în stare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
atare pe diferitele planuri ale artei? Imposibil, iar când e posibil, ar fi inutil: închipuiți-vă un palat sau o catedrală, care ar reproduce forma unui munte! Ar fi ceva monstruos. Arhitectura nu imită natura, cu toate apelurile romantice ale esteticianului englez John Ruskin care, îndrăgostit de nu știu ce straturi geologice, le dădea pildă arhitecților. Sculptura e într adevăr mai legată de anumite forme din natură. Obiectul ei e trupul omenesc și cel animalic. Și totuși modelajul sculptural nu e o reproducere
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
estetic al dreptului universal de a vota. Precum în fața urnei nu există om superior și inferior, fiindcă toți sunt unități egale ale suveranității populare, tot astfel creatorii de artă și amatorii sunt considerați când „analogi”, când „identici” în genialitate. Marele estetician italian Benedetto Croce e de această părere. Din moment ce amatorul gustă și înțelege opera, el se bucură de geniu real ca și creatorul ei. Esența artei, după Croce, e intuiția lirică și această intuiție lirică aflându-se și în omul de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o mână într-alta. Dar lăsând gluma la o parte, să observăm că teoria lui Benedetto Croce despre identitatea intuiției lirice se întemeiază pe o regretabilă confuzie. De dragul unui principiu unificator, pe care îl crede necesar explicației științifice a artei, esteticianul italian sacrifică geniul creator în favoarea amatorului, trecând peste adevărul psihologic elementar că una e procesul creației artistice și cu totul alta e procesul prin care amatorul gustă arta. Incontestabil că intuiția joacă rol principal și întrun caz și în celălalt
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
scriem, câți dintre noi pot alcătui din cuvinte capodopere poetice? Prin urmare, intuiția sensibilă e o însușire comună tuturor muritorilor. Intuiția imaginativă, creatoare de frumos, e de alt ordin psihologic și nu e o însușire comună. Benedetto Croce și toți esteticienii, care caută un factor comun esteticii, fac o regretabilă confuzie când identifică aceste două feluri de contemplație. Teologia mistică, după cum am arătat, face o distincție foarte limpede între una și cealaltă, și astfel doctrina creștină ne ajută cu luminile ei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
luminile ei analogice să despicăm elementele eterogene ale acestei confuzii estetice. Psihologia mistică e incomparabil mai bogată, mai profundă și mai subtilă decât știința psihologică modernă, care oscilează între metode contradictorii și consideră sufletul, ca să zicem așa, numai epidermic. După cum esteticienii vorbesc ironic despre „misticismul estetic”, tot așa psihologii de azi disprețuiesc vechea psihologie speculativă și resping din principiu psihologia mistică fără să bănuiască măcar imensa comoară de cunoștințe cuprinse în ea. Căci psihologia mistică, întemeindu-se firește pe speculația teologică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ipoteza genialității latente. Contemplând sensibil opera de artă, devenim sau dovedim că suntem, după această ipoteză, congeniali cu artistul. Dar atunci, contemplând în același mod frumusețea cosmică, opera lui Dumnezeu, n-ar urma că suntem deopotrivă cu Dumnezeu, precum pretinde esteticianul că suntem deopotrivă cu geniul? Iată cum această ipoteză nu se ține în picioare, deși trebuie să adăugăm, oarecum în favoarea ei, că între noi și Dumnezeu e o deosebire de natură, iar între noi și geniu nu e această deosebire
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
viață socială. Noi am spus că nimeni n-a contestat vreodată, în numele doctrinei creștine, autonomia artei; dimpotrivă, tocmai această doctrină ne învață cu o limpezime suverană în ce constă autonomia, conceptul acesta atât de confuz și de contradictoriu înțeles de esteticienii actuali. Arta dezvoltându-se în sânul Bisericii, am spus noi, a fost întotdeauna autonomă. Dacă n-ar fi fost astfel, ar fi încetat să mai fie artă. Această autonomie artistică privește nu numai problema conexă a moralității în artă, dar
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
dă realmente seama de ea ca de o taină ce scapă inteligenței logice. Obiectul tuturor cercetărilor, în această privință. Îl alcătuiesc de fapt mărturisirile artiștilor. Ele sunt singurele documente pe care se bizuie interpretările unor oameni care, medici, psihologi sau esteticieni, nu cunosc fenomenul din experiență proprie. Ceea ce este și mai curios e tendința majorității acestor interpretări de a pune concluziile într-o direcție cu totul contrară sensului, pe care înșiși artiștii îl dau acestui fel de experiență. Dacă artistul socotește
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și apodictic despre subtilele fapte spirituale. Și totuși e parcă un făcut că tocmai aceștia țin mai mult să-și exprime opiniile științifice în domenii ce le rămân cu totul streine. Inspirația artistică fie că o studiază medicii, psihologii sau esteticienii are aceeași soartă. Oameni care n-au nimic comun cu ea o abordează pornind de la negația ei apriorică. Mărturiile artiștilor, ce le slujesc ca material de cercetat, sunt mărturiile elitei creatoare a omenirii și e din cale-afară de bizar că
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
din varietatea impresiilor trăite. Pregătirea operei e ca o perioadă de incubație. Goethe îl aseamănă pe artist în această fază cu un om care strânge vreascuri pentru foc, așteptând momentul când flacăra va cădea din inspirație să i-l aprindă. Esteticianul german Richard Muller-Freienfels, autorul tratatului în patru volume Psychologie der Kunst, distinge în inspirația propriuzisă trei note caracteristice. 1. Năprăznicia inspirației. Ea e spontană și vine pe neașteptate. Ai putea zice: când o aștepți nu vine, iar când nici nu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care împrumutăm acest citat, adaugă. „Asemenea mărturii sunt foarte numeroase”. Această conștiință unanimă a artiștilor că altcineva mai presus de ei le dăruiește inspirația, Freienfels o numește impropriu „impersonalitate” din tendința de a diminua caracterul de dualitate al inspirației. Căci esteticianul german e, ca și americanul Leuba, foarte raționalist în explicarea fenomenelor artistice și mistice. Numele mult mai propriu al acestei puteri vii, simțite unanim în extazul estetic, e suprapersonalitatea și el e necesar tocmai pentru a păstra caracterul de dualitate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ca o simultaneitate, iar nu ca o succesiune, apar ca: 1) o dispariție a lumii; 2) o dispariție a conștiinței proprii; 3) intrarea în altă formă de conștiință. Recunoscând aceste note caracteristice extazului artistic, Richard Muller-Freienfels și ca el majoritatea esteticienilor, nu face altceva decât să împrumute notele deosebitoare ale extazului religios. Ele alcătuiesc de fapt acea tehnică psihologică, de care am vorbit și care e oarecum comună celor două feluri de inspirație. Conștiința despre lume dispare cum dispare conștiința de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
artistic, dar chiar cu transele fenomenelor psihiatrice, după cum am văzut când am discutat această chestiune. Obsedați de ideea inconștientului, care a devenit o pacoste a științei actuale, o superstiție ca atâtea altele, ce bântuie în mod epocal domeniul științific, psihologii esteticieni analizează personalitățile extatice modeme și persoanele de o simptomatică quasi-religioasă sau quasi-mistică, le compară cu fapte din domeniul artei și trag arbitrar concluzii în favoarea inconștientului creator de religiozitate și de artă, concluzii determinate de obsesia științifică a momentului. Noua superstiție
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu înseamnă o identitate. Identitatea dintre artă și religie ar face de prisos pe una sau pe cealaltă dintre amândouă. Funcția lor nefiind identică, religia colaborează cu arta ca fondul cu una din expresiile lui convenabile. Iată ce nu înțelege esteticianul absolut când crede în absurd că poate înlocui religia cu arta. Dar chestiunea se va lămuri o dată mai mult confruntând cele două feluri de experiență: artistică și religioasă, în momentul lor culminant, care e contemplația. Există în special un element
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
vorbește de o căldură a voinței și de o lumină a cunoașterii în revelația frumuseții. „Lumina, zice el, e cel mai mare diamant în coroana frumuseții și are influența cea mai hotărâtoare în cunoașterea oricărui lucru frumos”. în linii generale, esteticienii germani definesc sublimul cam în același fel. Pentru Schiller e sublim „ceea ce face din mine însumi o măreție infinită”. Pentru Schelling e „întruparea nemărginitului în mărginit”. Pentru Vischer e absolutul în covârșitoarea-i măreție față de orice finit. Kirchmann zice: „în fața
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]