492 matches
-
nuvelele, romanul Portretul lui Dorian Gray, piesele de teatru, eseurile Îi aduc un succes copleșitor În Întreaga Europă, ba chiar și În America, pe care o cucerește Încă de la Începutul anilor ’80 cu un șir de conferințe despre prerafaeliți și estetism, dar și prin faptul că Întrupează fără prejudecăți ceea ce s-ar numi stilul camp, afișare sau doar sugestie a homosexualității. Și totuși, se căsătorește În 1884, fără vreo pasiune, cu Constance Mary Lloyd, a cărei graviditate Îl umple de oroare
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
pentru Veneția și Paris. Înconjurat de prieteni (Mallarmé, Robert de Montesquiou), prețuit de francezi pentru grația lucrărilor lui, se reîntoarce la Londra doar pentru a muri. Caracter puternic, negând curente, tendințe, școli, refuzând să se lase Înregimentat, pledând pentru un estetism fără limite, Whistler e unul dintre cazurile notorii de artiști care susțin principiile dandysmului nu numai prin operă, ci și prin propria viață. Dandysmul Mod de Întrebuințaretc "Dandysmul Mod de Întrebuințare" Speculări pe marginea unei doctrinetc "Speculări pe marginea unei
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
sună aceleași principii sub pana lui Villiers de l’Isle-Adam: „Să trăim? O s-o facă pentru noi servitorii”. Sau, mai radical, la Barbey d’Aurevilly: „Să rămâi artist chiar și-n sicriu!”. Fără a se identifica În Întregime cu apologeții estetismului (fie el decadent, prerafaelit, postsimbolist etc.), dandy-i aparțin totuși acestei familii de spirite. „Fie că este vorba despre veșminte sau accesorii, despre echipaje, apartamente luxoase, aranjatul unei mese sau despre armonia manierelor, dandy-ul se bizuie pe gust, și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
până În ziua de azi. În capcana falsei limpezimi a romanului au căzut, cei dintâi, criticii și istoricii literari. Pentru ei, lucrurile sunt simple: dintr-o singură trăsură de condei, au decis: Portretul lui Dorian Gray (1890-1891) este un manifest al estetismului! Adică ilustrarea artistică a unei idei pur teoretice. Și Încă: o Încercare - reușită - de a da formă literară teoriei „artei pentru artă”. Fără Îndoială, există mult adevăr În aceste locuri comune ale criticii wildiene. Numai că legătura lui Oscar Wilde
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
ilustrarea artistică a unei idei pur teoretice. Și Încă: o Încercare - reușită - de a da formă literară teoriei „artei pentru artă”. Fără Îndoială, există mult adevăr În aceste locuri comune ale criticii wildiene. Numai că legătura lui Oscar Wilde cu estetismul - cu artificialitatea, cu dandysmul, cu exclusivismul frumuseții și primordialitatea artei În raport cu existența reală, precum și cu alte chestiuni subsumate acestuia - nu e chiar atât de limpede și nici atât de liniară. Richard Ellmann Încearcă să tranșeze chestiunea printr-o afirmație abruptă: „Pentru
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
artificialitatea, cu dandysmul, cu exclusivismul frumuseții și primordialitatea artei În raport cu existența reală, precum și cu alte chestiuni subsumate acestuia - nu e chiar atât de limpede și nici atât de liniară. Richard Ellmann Încearcă să tranșeze chestiunea printr-o afirmație abruptă: „Pentru Wilde, estetismul n-a fost o credință, ci o problemă” (Ellmann, 1987, p. 310). Ar fi bine ca lucrurile să fi stat atât de simplu. Dacă definim estetismul În linia canonului franțuzesc, văzând În el doar ramificațiile impetuoase ale dogmei, liniile geometrice
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de liniară. Richard Ellmann Încearcă să tranșeze chestiunea printr-o afirmație abruptă: „Pentru Wilde, estetismul n-a fost o credință, ci o problemă” (Ellmann, 1987, p. 310). Ar fi bine ca lucrurile să fi stat atât de simplu. Dacă definim estetismul În linia canonului franțuzesc, văzând În el doar ramificațiile impetuoase ale dogmei, liniile geometrice ale ideologiei, evident că Wilde nu aderă, n-are cum să adere complet la estetism. Nimic mai străin acestei firi ironice decât Înregimentarea În ceea ce s-
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
bine ca lucrurile să fi stat atât de simplu. Dacă definim estetismul În linia canonului franțuzesc, văzând În el doar ramificațiile impetuoase ale dogmei, liniile geometrice ale ideologiei, evident că Wilde nu aderă, n-are cum să adere complet la estetism. Nimic mai străin acestei firi ironice decât Înregimentarea În ceea ce s-a numit „estetismul de gheață” al școlii franceze. Wilde poate fi orice altceva, dar nu prizonierul formulei definitive, al normei necruțătoare - adică al Încremenirii. În fapt, evoluția sa dinspre
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
canonului franțuzesc, văzând În el doar ramificațiile impetuoase ale dogmei, liniile geometrice ale ideologiei, evident că Wilde nu aderă, n-are cum să adere complet la estetism. Nimic mai străin acestei firi ironice decât Înregimentarea În ceea ce s-a numit „estetismul de gheață” al școlii franceze. Wilde poate fi orice altceva, dar nu prizonierul formulei definitive, al normei necruțătoare - adică al Încremenirii. În fapt, evoluția sa dinspre clasicismul greco-latin spre romantismul târziu, resimțit atât de puternic În poezie, spre „parnasianismul” ironic
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
e redescoperirea majoră a sfârșitului de secol nouăsprezece!), Wilde selectează tocmai nespecificitatea ei: „Țelul artei este să pună În evidență arta și să-l ascundă pe artist”. Această propoziție pare să nege afirmațiile noastre anterioare privind fuga lui Wilde de estetismul pur și dur al epocii. Din fericire, autorul nu se oprește aici. Pentru el, artistul e cu totul altcineva - și altceva! - decât „inspiratul” postromantic sau adoratorul pozelor artificiale atât de bine cunoscut de la Gautier sau Baudelaire. Artistul nu e un
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
intenție și realizare - e, În egală măsură, unul ce-i pune sub semnul Întrebării preeminența estetică. Asemenea unor așchii virulente, câteva propoziții ale prefeței tind să tragă de roman Înapoi, racordându-l unei poetici indefinite, amestec de romantism, realism și estetism eclectic, cu pretenție de doctrină morală, În cadrul căruia frumusețea nivelează cu o forță irezistibilă disparitățile existenței. „Amoralismul” lui Wilde, ca și cel al Întregii generații „decadente”, nu e decât jocul grațios, ușor iresponsabil, al artistului care se visează, pentru o
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
sine: „Nici un artist nu e vreodată morbid. Artistul poate exprima orice”. Orice nu are aici valoare calitativă, ci estetică. Moralitatea artei, pusă În paranteză de către Wilde, se relevă a fi doar o altă formă de eticism: un eticism trecut prin estetism. Chiar atunci când, din paradox În paradox, lucrurile se complică (de pildă, afirmația că „Arta este simultan suprafață și simbol”), Wilde Încearcă să explice primejdiile la care se supune artistul prin lipsa de folos imediat a creației artistice: „Arta e cu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
condiției umane. Dacă pentru om, În genere, masca este un mijloc de adaptare, pentru „decadent” - neadaptabil prin definiție - masca reprezintă un semn al excepției, o mărturisire plastică a ființei sale posedate de frumos. Poate cea mai pură expresie din Întreg estetismul european a acestui gen de confesiune (fără accente degradate, ca la Thomas Mann, sau automatizate, ca la Ramón del Valle-Inclán) există tocmai În Remember, circumscrisă prin masca lui Aubrey de Vere, cu sulemeniri de o rară și aleasă extravaganță, cu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
contopește astfel în vers funcțiile reflexivă și tranzitivă ale limbajului, proces în cadrul căruia cititorul (receptorul) impune scriitorului (emitentului) nu doar un simplu cod de comunicare, ci o paradigmă estetică. Aceasta este, afirmă cu justețe criticul, una dintre sursele fundamentale ale estetismului bacovian, ale „artificialității” sale, observată de multă vreme fără a i se da o explicație convingătoare. „Dubla perspectivă” derivată din mesajul operei, pe de o parte, și exigențele cititorului, pe de alta, conduc la identificarea a două teme majore în
DIMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286782_a_288111]
-
obstinat” și insistența în amănunte. Nu reiese din articolul lui G. Călinescu („Adevărul literar și artistic”, 1935) în ce constă dogmatismul lui C., care, s-a văzut, nu se revendică de la nici o metodă. Pompiliu Constantinescu îi laudă luciditatea (raționalismul, intelectualismul), estetismul comprehensiv și îndepărtează ideea unui dogmatism rigid. Prietenul Vladimir Streinu îl numește „un amic al adevărului” și îl suspectează în cronica la Viața lui I.L. Caragiale de „un oarecare artificialism de expresie în sensul zis curat românesc”. Din lectura textelor
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
rele“.2 Nepotul lui Rameau și Omul din Subterană seamănă ca două picături de apă în ce privește lipsa de aderență la real și la ideal, ambii sînt măscărici și artiști în felul lor, ambii epatează. La amîndoi este vorba de acel estetism invers, despre care vorbea Bahtin în legătură cu personajul dostoievskian. Spre deosebire de personajul lui Diderot, personajul dostoievskian se transformă într-o instanță hibridă, care înglobează și calitatea de martor, și pe aceea de judecător. Din această punere judiciară în scenă lipsesc mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să epureze, să deporteze și să ucidă. (Să „lichideze”, este teribilul termen modern.) Formularea lui Platon reprezintă într-adevăr o descriere fidelă a atitudinii intransigente a tuturor formelor de radicalism extrem, de refuz esteticist al oricărui compromis”. Din nou, de dragul estetismului și perfecționismului, Platon cade înspre utopie și totalitarism. Chiar dacă criteriul nu mai e unul exterior, genealogic, conducătorul preia puterea absolută, legile sunt doar un substitut al deciziei autoritare, ca în exemplul în care medicul lasă prescripții în perioada cât lipsește
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
au și știința, și funcția politică. O astfel de arhitectură centralizată se dovedește a fi autosuficientă. Prin urmare, nici nu mai este nevoie de legi, pentru că ele sunt doar un intermediar al puterii, dar puterea este totdeauna centrală. Echilibrul și estetismul unei astfel de reprezentări sunt impecabile. Varianta de diagramă pe care o propunem poate fi considerată și ea utopică pe alocuri, dar include toate posibilitățile de raporturi, renunțând la frumusețea reprezentării. Dintre acestea, unele care nu aparțin modelului platonician centralizat
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
culturale” și „ideologice” (societatea, filozofia) intră în sfera sa de cuprindere. Arta are, bineînțeles, legea ei proprie (autonomia), dar nu e un fenomen ce se lasă izolat fără a-și pierde din substanță. Critica estetică nu are nimic comun cu estetismul, care înseamnă un minus de inteligență și e totdeauna un semn sigur de mitocănie. Cine nu-și dă seama de asta cu propriile sale mijloace, îl va crede poate pe Proust, care o arată pe sute de pagini în salonul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
hedonismului și a acelei joie de vivre. Iar strategia tensiunii este o dovadă, chiar dacă în esență anacronică, a acestui lucru. În articolul citat, Maurizio Ferrara (ca de altfel și Ferrarotti, în Paese sera din 14.06.1974) mă acuză de estetism. Și cu aceasta tinde să mă excludă, să mă segregheze. Foarte bine, optica mea poate să fie cea a unui „artist”, adică, după părerea burghezului de bine, a unui nebun. Dar faptul că, de exemplu, doi reprezentanți ai vechii Puteri
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ci imensul univers țărănesc și muncitoresc de dinainte de Dezvoltare, univers transnațional în cultură, internațional în alegerea marxistă. În al doilea rând, Ferrara - nepregătit în fața „semioticii”, știință cu care a trebuit să se confrunte brusc - mă acuză de culturism și de estetism pentru simplul motiv că fac referire la ele. Lacunele culturale ale lui Ferrara - care este clar că n-a mai citit o carte de pe vremea lui Lombroso și a Carolinei Invernizio - îl fac să considere ca fiind estetice toate experiențele
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
I., în numele „generației cu idolii uciși”, reține ca modele de creativitate activă, „substanțialistă”, pe Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Dan Botta și respinge pe E. Lovinescu pentru relativism estetic, pe M. Dragomirescu pentru estetism, pe G. Ibrăileanu pentru sociologism, pe N. Iorga pentru dogmatism, de asemenea, pe G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu. Fanatic al distrucției așa-ziselor forme anchilozante din cultură, I. era nu numai nedrept, lipsit de acoperire și de
ILOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287528_a_288857]
-
un spirit cultivat, cu apetit pentru teoretizări. De altfel, ele capătă uneori alura unor studii. Atras și de filosofie, profesorul nu a apucat să-și publice lucrările, care s-au păstrat în manuscris. Indecis între nevrozele și nălucirile simboliste și estetismul parnasian, cu tenta lui de exotism, I. scrie o poezie livrescă - sonet, rondel, psalm, elegie -, într-o formulă căutată, pretențioasă și abstractizantă (Poteci în lăuntrul meu, 1932, Meandre, 1938). Stările de teamă și neliniște (în fața unui „rău tentacular”), tristețe și
IOANID-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287572_a_288901]
-
Trecut-au anii..., București, 2000; Poeme de exil, București, 2001. Repere bibliografice: Octavian Paler, „Am trăit bolnav de absență” (interviu cu Virgil Ierunca), RL, 1990, 6; Florin Manolescu, O utopie a diavolului, LCF, 1990, 16; Gheorghe Grigurcu, Virgil Ierunca despre estetismul torturii, VR, 1990, 3; Liviu Malița, Ovidiu Pecican, „Piteștiul” a fost dincolo de iad, APF, 1990, 3-4; Mircea Mihăieș, Arhipelagul MAI, O, 1990, 20; Ion Simuț, Tiberiu Ciorbă, Adrian T. Sârbu, Traian Ștef, Ioan Moldovan, Biografia unei cărți: „Fenomenul Pitești” de
IERUNCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
și ecourile suscitate de anchetă și de articolele apărute sunt relevante pentru direcțiile de gândire din anii ‘30: polemica dintre Vladimir Streinu și G. Călinescu referitoare la relația modernism - tradiționalism, analizată pe trei paliere, și anume modernism - tradiționalism (faza literară), estetism - ortodoxism (faza estetică) și intelectualism - misticism (faza ideologică); reacțiile lui Pompiliu Constantinescu (Creștinismul folcloric, Reflexii polemice) la articolul Sensul tradiției, publicat de Nichifor Crainic în „Gândirea” sau la manifestul „Crinului Alb”, unele intervenții din rubrica „Revista faptelor literare” ș.a. K.
KALENDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287699_a_289028]