475 matches
-
din lemn de fag, veioze Ikea cu reglaj pe verticală, măsuță de plexiglas cu picioare nichelate, asortată la tubulatura noptierelor și-a dulapului. Ia să vedem și-n baie.“ Și-a aranjat paltonul sport pe umeraș în dulap, a încercat etajera cu degetul (nici un fir de praf), după care a apăsat comutatorul și-a băgat capul pe ușiță. Mi-o și imaginam analizând mediul, apoi combinând cremele ei minune, din zeci de cutiuțe aliniate sub oglindă. „Gresie, faianță în două culori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
al clădirii din față rămăseseră vreo cincizeci de centimetri, nu mai mult; destul cât să încerci să faci pe Omul-Păianjen în caz de pericol, suficient cât să-ți dea vertij dacă erai claustrofob. Jumătate din interstițiu fusese ocupată cu o etajeră ondulată, din lemn și fier forjat, prin care se îmbrățișau câteva mușcate pletoase: albe și roz deschis, în bleul zăpezii. Geamul termopan se deschidea înspre cameră, să poți sări sau ieși să uzi florile; peste drum, nici o fereastră, doar straturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deschidea înspre cameră, să poți sări sau ieși să uzi florile; peste drum, nici o fereastră, doar straturi de cărămizi portocalii, rumenite de ploaie și frig. Dacă îți venea vreo idee și vroiai să te-arunci, rămâneai blocat între pereți, cu etajera înfiptă în gât. Cealaltă jumătate arăta ca o balustradă, prelungită printr-o scăriță de incendiu care urca nu se știe unde. Lumina bătea pieziș, în unghiuri deformate, închipuite de cine știe ce arhitecți grijulii. Zidurile supraâncărcate cu trandafiri agățători, uscați sau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
face aici o afirmație paradoxală: "Biserica Ortodoxă este o biserică a căinței". O afirmație ambivalentă, în funcție de felul în care te raportezi la această Biserică. George Steiner: Nu este un adevărat cititor cel ce nu a cunoscut fascinația reprobatoare a marilor etajere umplute cu cărți care nu au apucat să fie citite, a bibliotecilor nesfârșite cărora Borges le este fabulist" în Passions impunies (Pasiuni nepedepsite), Editura Gallimard, colecția Folio essais,2001. Am simțit acestă fascinație, acest sentiment de "disperare" în fața rafturilor pline
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
camere, în continuare. Ușa de-a doua, din holul de la intrare, era drept în mijloc și conducea într-o bucătărie mare, dreptunghiulară, cu plită pătrată din fontă groasă, cu masă la mijloc, cu un pat dublu spre peretele opus, cu etajere suspendate în perete, cu o nișă ascunsă în zidul din stânga, opus canapelei. În capătul celălalt al bucătăriei era o ușă masivă din lemn, care ducea într-un alt hol cu uși din care una da într-o cameră din dreapta și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
râdea și-l încuraja. Îl voia și vedea alt om în societate, așa cum îi cerea și funcția ce-o îndeplinea. Oricum, după decesul Corinei, fotografia ei, înrămată și aureolată cu o panglică de doliu, a stat ani în șir pe etajeră, în dormitor. Coana Zitta care în mod surprinzător a început să vină la Bițu aproape în fiecare vară, ca la propriul copil, și de câte ori revenea, mergea cu flori și aprindea o lumânare la cavoul Corinei i-a zis, odată privind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
la mâna lui. De la frizerie mergeam apoi la magazinul Field’s, să-și cumpere vreo duzină de cămăși, rufărie italiană de import sau nădragi și pantofi, tot felul de lucruri din care avea deja prea multe; îmi arăta sertarele, dulapurile, etajerele pline și continua să cumpere. Acest lucru se datora parțial faptului că fusese atâta vreme de partea cealaltă a tejghelei, sau că fusese spinarea servilă de pe scăunelul vânzătorului de pantofi. De asemenea, acesta era și un mod de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Dar cine-și pierde viața pentru El, o câștigă". Luni dimineața, stăpânul inspectă cu atenție pietrele. Erau toate așa cum le lăsase, la locul lor. Stăruia însă un parfum suav, de trandafir, pe care nimeni nu-l știa de unde vine. De pe etajera lui de cristal, trandafirul deșertului dispăruse. În locul lui, o floare imensă, strălucind în toate culorile curcubeului, își înălța petalele. Și nimeni n-avea să-i știe numele vreodată. Dar pietrele știau: era trandafirul care, după două mii de ani, murise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
într-un tîrziu, pleacă acasă cu bărbia în piept, fluierînd. Unii spun că, de fapt, plînge. Chiar tata spune că l-a văzut odată... Ion își aprinde o altă țigară și-și toarnă cafeaua din ibric în ceașca luată de pe etajera de la oglindă. Mihai își pleacă fruntea în palme, apăsîndu-și puternic ochii cu podul palmelor, să alunge din ei imaginea bătrînului veșnic nebărbierit, peste care se insinuează silueta acelui tînăr înalt, îmbrăcat frumos, care-și face rar apariția prin sat, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
metalic, rotativ, căptușit cu burete, acoperit cu o cuvertură asemeni aceleia de pe pat. Oo, dar este de invidiat! izbucnește Maria într-un rîs sincer, domol cînd se așază. Pot să fumez? întreabă, luîndu-și de pe capătul patului poșeta. Mihai coboară de pe etajera fixată în perete, deasupra mesei, o scrumieră, în care sînt urmele creioanelor ascuțite. Astea-s țigările tale preferate? întreabă Maria, arătînd creioanele de pe masă. Te rog, deși mi se pare că nu obișnuiești întinde ea spre Mihai un pachet roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
simte mîna lui atingîndu-i umărul, întoarce puțin privirea. Te rog să-mi permiți să-mi schimb cămașa în prezența ta arată Mihai cu privirea spre pieptul cămășii ud tot de vodcă. "Desigur!" încuviințează ea cu privirea, continuîndu-și visarea. Vede pe etajeră discurile cu muzică și întinde mîna să le cerceteze. Spune-mi, întreabă într-un tîrziu, fără să se întoarcă spre Mihai crezi că era cazul s-o superi pe Doina pentru că eu, aseară, evident, exasperată de prezența ta, te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu nimic altceva decât cutii de Margarita și Gin Fizz. Dispariția lor Însemna că aveam să mă cufund iarăși În mizerie și lipsuri. Îmbufnată, am tot mutat de colo-colo cutiile de Pina Colada și Harvey Wallbanger care mai rămăseseră pe etajeră, Întrebându-mă de ce magazinele Întrerupeau cu bună știință aprovizionarea cu produse care chiar Îți plăceau și pe care le cumpărai mereu. De exemplu, rujurile Red Velvet de la Next, burgerii cu fasole pestriță de la Holland and Barrett... și lista poate continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
fix la el câteva secunde, apoi, Încetișor, am scos dosarele de pe raftul de dedesubt. Bănuielile mi se confirmară: Întâi fusese doar un mâner, acum dădusem și peste o Încuietoare, care părea veche, dar Încă În stare de funcțiune. Trebuie că etajerele fuseseră construite peste ușă, atunci când cineva decisese că aceasta nu mai era necesară. Oare se obosiseră să o și zidească sau se mai putea Încă deschide? Setul principal de chei atârna, conform obiceiului, Într-un cui În spatele biroului. Am răscolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
un cui În spatele biroului. Am răscolit printre ele până am găsit una cu o etichetă veche pe care scria simplu „Ușa din spate“ și am Încercat-o În Încuietoare, care se deschise fără dificultate. Cu o mână sprijinind dosarele de pe etajeră, ca să nu cadă, am răsucit mânerul, iar ușa se deschise Încet. Dincolo de ea era aleea care dădea ocol clădirii, iar după aceea, un zid de beton, plin de pete, amenințător și fără ferestre, precum o Închisoare. M-am trezit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
într-o sală mare, tenebroasă, ca un hol, plină de tot felul de vechituri. Sala era, fară îndoială, părăsită, și Alex își dădea seama că nimeni nu mai pătrunsese acolo de multă vreme. Mese, scaune, cuti, mormane de diverse obiecte, etajere pentru lămpi, ceasornice stricate, zăceau talmeș-balmeș, iar în mijlocul încăperii se afla un gramofon de modă veche cu o pâlnie uriașă. Alex, privind de sus în sala pustie, tăcută, întunecoasă, se simțea cuprinsă de o frică îngrozitoare. Își spunea: „Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unui scrin Încă se mai ghiceau urmele unor fresce. Biblioteca - geometrie de pătrate perfecte protejate de o vitrină strălucitoare - se afla Într-o ordine impecabilă: toate volumele erau adunate În ediții, iar culorile erau combinate cu mult bun gust. Pe etajerele de pe pereți, CD-urile erau Înșirate În ordine alfabetică. Astfel, Între acele CD-uri, Sasha știa Întotdeauna unde erau Thelonius Monk și Miles Davis, Dinah Washington, Bill Evans și Tuxedomoon. Unde se află melodia noastră, Desire. Pe șaua elefantului indian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și ultimul general, chiar dacă era pensionar, și are sânge albastru, pentru că strămoșii lui Îi duceau papucii papei. Era mai bună munca astalaltă, dar de-acum greșeala fusese făcută. Maja trase draperia cabinei. Se prefăcu interesată de celelalte hăinuțe Împrăștiate pe etajere și-și căută de lucru cu o rochiță din tul cu floricele. Apoi o puse la loc, dar nu se Întoarse pentru a evita privirea patroanei bouticului, căreia nu-i scăpase un cuvânt din toată conversația lor și ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Andrea Lucchetta. Bestia lui Disney și elefănțelul zburător Dumbo. Alături, o reproducere decolorată a sistemului solar. Preotul răspunse: — La un moment dat mi-am dat seama că trăiam viața altcuiva, și acela era un impostor. Am simțit chemarea adevărului. Pe etajeră, alături de un serviciu de pahare prăfuite, era Enciclopedia Naturii și un vraf de manuale care amenințau să se răstoarne. Deci asta era casa În care trăia Emma. Și totuși nu se vedea nici un obiect care să-i aparțină, sau care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Încă era brunetă - În ziua nunții lor, În fața unei biserici monumentale: tineri, Îndrăgostiți, se sărută pe buze. În păr, ea poartă o coroniță de flori albe. Îl sperie un zgomot Înfiorător de sticlă spartă. Cineva a făcut să cadă de pe etajera de deasupra șemineului globul de sticlă cu Madona din Loreto, cel cu zăpadă. Cioburi ascuțite s-au Împrăștiat peste tot. Statueta spartă e Împrăștiată pe mocheta aspră. Zăpada s-a evaporat În mod misterios. Se Întoarce pentru a nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ar vrea să ne spună și el ceva, i-au ieșit trei stropi verzi. Cred că Înțelege ce se Întîmplă cu noi. Au trecut șase săptămîni. Șase săptămîni Înseamnă timp. Timp Înseamnă că e momentul să Înhățăm borcanul metafizic de pe etajera lui și să-l scuturăm un pic. Apare În el acest chip de fum, cu o barbă albă enormă (Încolăcindu-se, vie), fără ochi și fără gură, dar care emite acest sunet nemilos care te eviscerează, Îți usucă scheletul, gonește
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
domnului Pavel, se va sparge învelișul poveștilor odată cu destuparea sticlelor de șampanie - încă multe la data aceea în magazinele alimentare - servită în pahare înalte de cristal de Boemia (34 la număr), din timpul cununiei păstrate, parte din ele, pe ultima etajeră de sticlă a vitrinei din sufragerie, împreună cu bogăția de farfurioare și cești de cafea japoneze, pictate, de pe celelalte etajere, alături de statuete de Sèvres, porțelanuri de Meissen ale doamnei Carolina Pavel, dăruite de părinții ei, luxul moștenit al casei Pavel, singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
alimentare - servită în pahare înalte de cristal de Boemia (34 la număr), din timpul cununiei păstrate, parte din ele, pe ultima etajeră de sticlă a vitrinei din sufragerie, împreună cu bogăția de farfurioare și cești de cafea japoneze, pictate, de pe celelalte etajere, alături de statuete de Sèvres, porțelanuri de Meissen ale doamnei Carolina Pavel, dăruite de părinții ei, luxul moștenit al casei Pavel, singurul lux semănând - dar numai în spațiul restrâns al vitrinei, cu cel al marii burghezii. Și, această înșelare alimenta vivacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Important e că am făcut un lucru pe care am simțit că trebuia să-l fac și că fost un lucru bun.” Apoi deodată „Doamne Dumnezeule, ce casă: nici o scrumieră, nicăieri!” Fără să mă mișc de pe canapea, ridicai scrumiera de pe etajera de lângă mine, pe care n-o vedea, și i-o dădui. Vorbirea îi era vioaie. Rostind cuvintele în legătură cu venirea ei în februarie la mine, avu un surâs nedecis în substanța lui, greu de descris, care împreună cu tonalitatea dădeau prezenței ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să văd și mormântul ei. Și încă ceva. Tot în memoria fiicei și a prieteniilor care au existat între noi toți colegii de atunci (mințeam) să-mi dați, când o să ne vedem, în ziua înmormântării, de pildă, fotografia ei de pe etajeră. S-o am amintire pentru anii de atunci și pentru ziua de azi. - Bine, domnule judecător, așa voi face. Dar de ce nu i-ați spus mamei ei, dimineața, c-ați fost coleg cu fiica sa? - Pentru că i-aș fi pricinuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
GÎndurile i se Înșiruiau Într-o ordine reconfortantă. Mintea Îi era ca o cameră dereticată de curînd, bine luminată și cu puține obiecte. Se aflau acolo niște eprubete Înșirate pe mai multe stative, ordonate, la rîndul lor, pe mai multe etajere și pregătite În orice moment să-și ofere prețiosul conținut, În vederea subtilelor operații alchimice ale raționamentului deductiv, care trebuia să-l conducă apoi la o decizie cît mai Înțeleaptă. Dar nu se grăbea. Contempla eprubetele acelea, care desigur Întruchipau chiar
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]