474 matches
-
zi. Deși locuința nu mai e aceeași cu cea a copilăriei sale. Cum ar putea să uite? Își amintește mai ales de cutia de șah, cu piesele care zdrăngăneau înăuntru când tatăl său o lua de pe raftul de jos al etajerei cu cărți și o punea pe masă... Parcă-l vede și-acum ascunzând câte un pion în fiecare mână, unul alb, celălalt negru gesturi devenite deja de multă vreme familiare. Întinde spre Lucian, cu figura lui prefăcut solemnă, brațele cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
s-ar putea numi o gândire pozitivă. A fost întotdeauna pentru Lucian o plăcere să-l însoțească pe tatăl său în lungile sale plimbări pe străzile orașului. Și de bună seamă plăcerea a fost reciprocă. Pe raftul al doilea al etajerei stătea, într-un capăt, volumul Șahul miraculos. Partide celebre, cadou de la Lucian, cu marginile deja ferfenițite de atâta studiat. În ultimii săi ani încă mai era tentat să-l trateze pe Lucian la fel ca pe vremea când era copil
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
n-o mai întâlnise. Trebuie că era de mult oale și ulcele domnișoara Saicovici. Din păcate, locuința unde au stat ai lui n-a fost proprietatea lor. A fost închiriată. N-a mai rămas aproape nimic din lucrurile lor. Doar etajera, cărțile, inclusiv volumul Șahul miraculos. Partide celebre pe care n-a mai avut cine să-l deschidă, și cutia de șah, în care piesele zac de mult tăcute. Acestea au ajuns acasă la Lucian, iar mobila părinților a aruncat-o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Da, a fost, dar glastra albastră nu s-a răsturnat. Dar glastra de cristal?... Pe Lucian îl doare să-i mărturisească soarta vazei de cristal. Ea n-a avut norocul celei de sticlă albastră. Mai puțin stabilă, a căzut de pe etajeră și s-a spart. Lucian nu era acasă. La înapoiere a găsit-o la piciorul etajerei, cu piciorul rupt. Nu făcută țăndări, ci doar cu piciorul rupt, parcă retezat. Sper c-ai aruncat-o. Nu-i bine să ții în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
îl doare să-i mărturisească soarta vazei de cristal. Ea n-a avut norocul celei de sticlă albastră. Mai puțin stabilă, a căzut de pe etajeră și s-a spart. Lucian nu era acasă. La înapoiere a găsit-o la piciorul etajerei, cu piciorul rupt. Nu făcută țăndări, ci doar cu piciorul rupt, parcă retezat. Sper c-ai aruncat-o. Nu-i bine să ții în casă vase sparte. Aduc ghinion. Chiar și lipite. Sigur că da, nici lui Lucian nu-i
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
un cal îi reveni limpede. De ezitări, de toane, de furie, de amor, Trubadurul se descărcase . . . - Nu e aici nici o oglindă! șuieră melodic, ca un șarpe dresat, Ada. In odăiță era o masă și un scaun de lemn, dulapul, o etajeră cu registre și hățuri în cui. Sumar! Lucruri concrete ce nu puteau stânjeni pe Lică! 191 Whip rămăsese afară, la o distanță nici mare, nici mică de grajduri, ca un strateg - și grav, gândea că trebuie să se petreacă acolo
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
și am presupus că mă aflam undeva pe malul unei mări. Sentimentul de panică, de neliniște tulbure, care mă stăpânea, fiindcă nu știam nici pe cine așteptam, nici când va veni, s-a mai atenuat după ce am zărit pe o etajeră cu cărți un Cupidon de porțelan, destul de hilar, care trona peste "Scrisorile provinciale" ale lui Pascal. Deodată, ridicând privirea am constatat că vedeam cerul, deoarece acoperișul casei se surpase. Asta mi-a dat o speranță nebunească. La nevoie, puteam fugi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
deșertului nu se întorsese. Doctorul Luca s-a ridicat de pe scaun. ― Lasă deșertul, băiete. Dă-i dracului de deșert. Eu am propriul meu deșert, nu trebuie să caut altul. Figura i se asprise. A luat o statuetă de porțelan de pe etajeră, reprezentând un satir grec, și se juca, nehotărât, cu ea. ― Eu am trăit, băiete, într-o toamnă, tot ce poate trăi un bărbat. Ce mai pot face acum e să-mi bat joc de mine. Ceru un pahar cu apă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că sunt pe Gorgzid. Mulți oameni în Cel Mai Mare Imperiu pot să aibă tipărite cărți în limba capitalei." În această clipă, gândurile se întrerupseră. Tresări văzând numele înscris pe foaie, scutură din cap și puse cartea la loc pe etajeră. Alte cinci volume alesepurtau același nume. Numele lui Eldred Crang. Gosseyn porni încet spre dormitor, năucit, dar nu abătut. Când intră, sesiză prezența unor oameni în camera alăturată. Deschise puțin ușa. Un culoar. Împinse mai mult ușa, se strecură afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
examină distorsorul. Ca și cel din refugiu era un aparat cu comandă unică. Părea logic să vadă unde ajungea. Manevră levierul. * Se pomeni într-o mică debara. Într-un colț se aflau niște stive de lăzi de metal, mai multe etajere. O ușă închisă părea singura intrare normală. Nici un alt distorsor în afara aceluia de care se servise. Memoriză rapid o secțiune a podelei și încercă să deschidă ușa, care cedă și-i descoperi un birou gol. Doar un birou, două scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ținu respirația crăpând ușa pentru a străpunge spațiul umbros: răsuflă ușurat văzând corpul întins pe sol. Sosea la timp. Acum, problema consta în adăpostirea trupului său inconștient. Mai întâi de toate, ascunse matricea sub o lădiță de metal, pe o etajeră. Apoi, foarte repede, îngenunche lângă corpul nemișcat și își încordă auzul pentru a-i auzi respirația. Îi auzi inima bătând, sesiză pulsul și simți respirația lentă și măsurată a lui Gosseyn, cel lipsit de cunoștință. Era una dintre experiențele cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Atelierul Mariei aducea, într-o oarecare măsură, cu odaia de sus a domnului Sima. Zenobia pretindea chiar că ar fi una și aceeași, până și fereastra, deși nu dădea spre mlaștini, se afla la locul ei. Aici, pe o mică etajeră roșie așezată în stânga ferestrei, se aflau adunate câteva obiecte; necesitatea de a le enumera, pe care o încerc acum, nu este de natură descriptivă. Ea face parte poate dintr-un ritual pregătitor menit să reunească ceea ce, aparent, desparte. Iată-le
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
își ține mâinile în poală. La stânga ei, un mic leu de bronz privea încordat spre stânga; creștetul lui, cu coamă cu tot, nu depășește mijlocul Cibelei. Deasupra lor, lucrată în metal cenușiu și prinsă în perete, litera U, gotică. Sub etajeră, o cheie veche, ceva mai mare decât cheile obișnuite... * Vrând să-și transforme curtea într-o grădină zoologică tăcută și pașnică, John Fairnington, din Branxton, a populat-o cu animale făcute din beton. 7. În prima zi când locuiam la
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Dragoș, „ai uitat că și tu ești copil...“. Atunci lumina sau poate întunericul a început să se schimbe. Vedeam prin pleoape cum totul în jurul meu se spațializa altfel. Fiecare obiect părea că există numai ca să realizeze distanța altuia. Sticlele de pe etajera roșie, clepsidra, statueta-bust intitulată Espérance, ciocanul aflat alături, pe pervazul ferestrei, tăblița argintie cu inscripția Réservé intrau pe rând în jocul acesta al distanțelor. Pe urmă, dreptunghiul transparent s-a rotunjit și a început treptat să se lărgească, să devină
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că sunt pe Gorgzid. Mulți oameni în Cel Mai Mare Imperiu pot să aibă tipărite cărți în limba capitalei." În această clipă, gândurile se întrerupseră. Tresări văzând numele înscris pe foaie, scutură din cap și puse cartea la loc pe etajeră. Alte cinci volume alesepurtau același nume. Numele lui Eldred Crang. Gosseyn porni încet spre dormitor, năucit, dar nu abătut. Când intră, sesiză prezența unor oameni în camera alăturată. Deschise puțin ușa. Un culoar. Împinse mai mult ușa, se strecură afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
examină distorsorul. Ca și cel din refugiu era un aparat cu comandă unică. Părea logic să vadă unde ajungea. Manevră levierul. * Se pomeni într-o mică debara. Într-un colț se aflau niște stive de lăzi de metal, mai multe etajere. O ușă închisă părea singura intrare normală. Nici un alt distorsor în afara aceluia de care se servise. Memoriză rapid o secțiune a podelei și încercă să deschidă ușa, care cedă și-i descoperi un birou gol. Doar un birou, două scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ținu respirația crăpând ușa pentru a străpunge spațiul umbros: răsuflă ușurat văzând corpul întins pe sol. Sosea la timp. Acum, problema consta în adăpostirea trupului său inconștient. Mai întâi de toate, ascunse matricea sub o lădiță de metal, pe o etajeră. Apoi, foarte repede, îngenunche lângă corpul nemișcat și își încordă auzul pentru a-i auzi respirația. Îi auzi inima bătând, sesiză pulsul și simți respirația lentă și măsurată a lui Gosseyn, cel lipsit de cunoștință. Era una dintre experiențele cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
mea, soldatului Afrășinei cu două schimburi de planton iar pe mine cu unul, știindu-mă probabil un soldat disciplinat și con știincios, Așa am crezut eu. În prima zi de armată când s-a dat deșteptarea nu am gășit pe etajeră bluza gri-bleu care era la uniforma artileriei antiaeriene și m-am îmbrăcat în grabă într-o cămașă kaki cu mâneca scurtă, și la inspecție comandantul a venit direct la mine, adresându-mi cuvintele: ostașș, de ce te-ai îmbrăcat așa? Iar
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
valurile se sfărâmau de țărm cu un zgomot moale, luminos și rar, iar departe, în larg, marea era verzuie și părea moleșită de căldură. Mi-am amintit de o statuetă groaznică a Afroditei pe care o lăsasem acasă pe o etajeră, o adevărată capodoperă de kitsch, de un desăvârșit prost gust, pe care o cumpărasem tocmai din această cauză; mi se păruse că așa trebuise să arate ursitoarea mea. Am încercat să fac una măcar la fel, dacă nu mai onorabilă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. "Mai bine..." mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă, aurind mobila vopsită grosolan. Numai că până și amintirile despre
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
unor afișe mari care te invitau să subscrii la bonuri de tezaur scutite de impozite sau să te angajezi în armata colonială, tot intrând în birouri în care expresiile erau la fel de ușor previzibile ca și clasorul cu tăblii mobile sau etajerele de dosare. Avantajul, cum îi spunea Rambert lui Rieux, era că toate acestea îi ascundeau adevărata situație. Progresele ciumei, practic vorbind, îi scăpau. Fără a mai socoti că zilele treceau astfel mai repede și că, în situația în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu erau roșii strivite sau ardei înnegriți, ci opere de artă și unelte care supraviețuiseră de la începuturile civilizației. Salam auzi voci furioase: doi șefi de bandă se certau. Unul îl pălmui pe celălalt, așa că se luară la bătaie, dărâmând o etajeră metalică plină cu vase. Cineva scoase un cuțit. Altcineva îl îmbrânci pe Salam din spate, aruncându-l în încăierare. Instinctiv, acesta se întoarse, plonjă prin gaura din zidul de zgură și fugi. Se năpusti în jos pe scări, auzind strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
valurile se sfărâmau de țărm cu un zgomot moale, luminos și rar, iar departe, în larg, marea era verzuie și părea moleșită de căldură. Mi-am amintit de o statuetă groaznică a Afroditei pe care o lăsasem acasă pe o etajeră, o adevărată capodoperă de kitsch, de un desăvârșit prost gust, pe care o cumpărasem tocmai din această cauză; mi se păruse că așa trebuise să arate ursitoarea mea. Am încercat să fac una măcar la fel, dacă nu mai onorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. „Mai bine...” mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă, aurind mobila vopsită grosolan. Numai că până și amintirile despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
chinezesc. Lângă bibliotecă, în mijlocul încăperii, un covor și un radiator, pentru lunile de iarnă, apoi dreapta era ocupată de mese. A comandantului plin, în dreptul geamurilor și cu privire spre întreaga încăpere. Încadrat de două plante agățătoare, pe perete. Cu o etajeră în stânga lui, cu rafturi: „nu se aprobă, retur, raport, aparatură, magazie PPD“. Bulanul lung, negru zace în cuiul din dreapta. Masa comandantului educativ, de-a stânga primului birou. Puține hârtii. Un tablouaș cu portret strâmb, zice autorul, al lui Stoica, fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]