369 matches
-
XIV-lea, se integrează în grupul onomasiologic al așa-numitelor, mai ales de către geografi, zootoponime: Brebu, Boura, Colunul, Cerbaru, Fărcașa (< magh. farkas, „lup“), Catîra, Bivolele, Iepura, Lupa, Mînza, Poarca, Racovița, Taura, Ursa, Viezuri, Zimbroaia, Zimbru. Variațiile fonetice ale numelor, față de etimon și între ele, pot fi explicate prin transcrierile aproxi mative în documente sau prin evoluțiile istorice și dialectale ale formelor. Astfel, așa cum arată V. Frățilă, „intercalarea“, în unele variante fonetice, a unui i semivocală între t și u este un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ulterior la Vîrvor printr-o serie de asimilări: Vîrbov > Vîrbov > Vîrvor. Toponimele sloven și croat Vrbovo, croat Vrbova, ucr. Verbyca etc. și oiconimele romînești Salcia și Sălcuța din județul Dolj par a susține, într-adevăr, probabilistic o astfel de etimologie. Etimonul legendar Varvara are o silabă în plus (care nu putea dispărea) și accentul pe o altă silabă. Antroponimul *Vîrvor, refăcut după pluralul Vîrvori, citat de DLR dintr-o poezie populară și considerat „o contaminare între barbari și vîlvari“ diferă tot
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și nu a dobîndit, prin vreo schimbare sau adaptare, r la final), ceea ce înseamnă că transformările sugerate sunt cel puțin discutabile. De altfel, una dintre cele două atestări Vîrbov a fost relocalizată pe teritoriul altei localități doljene. DTRO indică drept etimon numele de persoană Vîrvor, probabil o poreclă, deoarece se trimite la apelativul vîrvor (al cărui accent nu e indicat) cu sensul „ramură subțire“. DLR indică însă accentul, care este oxiton, deci diferit de Vîrvor. Apelativul vîlvară corespunde ca accent, dar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume din același domeniu onomasiologic: Ciutura, Fîntînele, Ruptura (înlocuit cu Vîrvoru de Jos). Interesant este, pentru comparație, entopicul vîrvomare, înregistrat de Porucic cu sensul de „umflarea apei după ploi sau după topirea zăpezii“. I. Pătruț, preluat de DTRO, indică drept etimon numele de persoană *Vîrvor derivat cu sufixul or (ca Boldor, Condor, Bohor, Bogor, Bojor, Bodor, Bator, Bolbor, Bondor etc.) din tema Vîr-, extrasă probabil din antroponime ca Varvara și prezentă în numele Vîrva, Vîrvescu, Vîrdel, Vîrlan, Vîrvaș (din nou cu accentul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
tu as, prescurtare de la que grand tu as le gosier „ce gâtlej mare ai“! Etimologia ca știință - scurt istoric În definiția etimologiei din DEX se spune că aceasta își propune să arate corespondența fonetică și semantică dintre cuvântul analizat și „etimonul“ său, cuvântul din limba presupusă a fi cea din care a fost moștenit sau împrumutat. Cele două principii, fonetic (forma cuvântului) și semantic (înțelesul său), au apărut de la începuturile etimologiei ca știință, în plină epocă a doctrinei neogramatice, și continuă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
v. prov. trobador cu sensul de „poet“ (cf. rom. truver, trubadur). La început, lingviștii s-au gândit că la baza celor două verbe romanice ar sta tropus „figură retorică, metaforică“, alții au pornit de la tropa „joc cu zarurile“. Toate aceste etimoane corespundeau din punct de vedere fonetic, dar erau nesatisfăcătoare din punct de vedere semantic, fiindcă de obicei înțelesul evoluează de la propriu la figurat și de la concret la abstract, nu invers. Schuchardt a reluat o veche etimologie, propusă de F. Diez
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
din română au fost reîmprumutate de unele graiuri ucrainene). În fine, româna nu are texte foarte vechi, cele mai vechi sunt din secolul 16. Absența textelor mai vechi nu permite cunoașterea formelor fonetice și a sensurilor intermediare între cele ale etimonului presupus și cele ale cuvântului românesc. A existat și la noi o etapă etimologică preștiințifică, practicată de nelingviști: cronicarii au citat cuvinte românești de origine latină (Gr. Ureche, carne, găină, pâine; M. Costin, frunte, meu, om), iar D. Cantemir explică
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
și cu etimologiile schimbate. A. Scriban, Dicționaru[l] limbii românești (1939) are 38.000 de cuvinte și bogate informații referitoare la răspândirea și istoria cuvintelor. Secțiunea etimologică este depășită, deci trebuie consultat cu multă prudență; nu face distincție netă între etimonul propriu-zis și reflexul său în diverse limbi (mai ales, la limbile slave). Cel mai cunoscut astăzi este Dicționarul explicativ al limbii române = DEX, în două ediții (1975, 1998). Ediția a II-a are 66.000 de cuvinte, cu 10.000
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
în cele două limbi-surori au funcționat reguli de transformări fonetice diferite. Aceste reguli, numite legi fonetice, sunt foarte stricte. Lucrurile stau la fel și în ceea ce privește concordanțele semantice. La cele mai multe dintre cuvintele moștenite de română din latină, între cuvântul românesc și etimonul său latin există identitate de sens, chiar dacă forma lor este uneori mult diferită: lat. aqua și rom. apă, lat. oculus și rom. ochi, lat. dicere și rom. a zice, lat. hedera și rom. iederă, lat. ridere și rom. a râde
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
rom. a zice, lat. hedera și rom. iederă, lat. ridere și rom. a râde au același sens. Sunt însă și situații când există deosebiri între sensul cuvântului românesc și cel al cuvântului latinesc presupus, pe baza corespondențelor formale, a fi etimonul său. În astfel de cazuri, pentru ca etimologia să fie acceptată, trebuie să se găsească explicații pentru evoluția de la sensul presupusului etimon la cel al cuvântului românesc. De exemplu,cuvântul latinesc care stă la baza rom. pământ este pavimentum, al cărui
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
când există deosebiri între sensul cuvântului românesc și cel al cuvântului latinesc presupus, pe baza corespondențelor formale, a fi etimonul său. În astfel de cazuri, pentru ca etimologia să fie acceptată, trebuie să se găsească explicații pentru evoluția de la sensul presupusului etimon la cel al cuvântului românesc. De exemplu,cuvântul latinesc care stă la baza rom. pământ este pavimentum, al cărui sens era „teren pavat, pardosit; pavaj, mozaic“. Explicația evoluției semantice în română, dată încă de V. Pârvan (în 1911), se bazează
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
dezordini în oraș. Există însă cazuri când nu știm în ce împrejurări a apărut un cuvânt. În franceză, vasistas este numele orificiului făcut în lemnul ușii prin care poți vedea dinăuntru persoana care se află afară. S-a propus ca etimon expresia germană Was ist das? „Ce este?“, dar nu se știe cine și când a folosit-o în franceză prima dată cu sensul menționat, deci nu se știe dacă explicația este corectă, în ciuda identității formale. Cele două criterii de bază
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cuvintelor „internaționale“ recente (provenite din franceză sau engleză). Criteriul comparației cu limbile înrudite poate fi folosit mai ales la cuvintele de origine latină. Comparația romanică este importantă pentru alegerea unei soluții etimologice în cazul când s-au propus mai multe etimoane latinești (de exemplu, pentru rom. a frământa s-au invocat lat. fermentare „a dospi“, lat. *fragmentare „a sfărâma, a fărâmița“ și lat. *frementare < frementum „sfărâmare, fărâmițare“). Acest criteriu poate fi decisiv când se constată că un derivat moștenit din latină
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
aveau un singur termen pentru „armăsar“; din cauză că finlandezii aveau doi termeni, slavii au împrumutat cuvântul varža, pentru a exprima sensul „armăsar tânăr și prost“. Omonimia „dăunătoare“ J. Gilliéron, creatorul geografiei lingvistice franceze, a analizat zeci de cazuri când cuvinte cu etimoane diferite sau de origini diferite au ajuns să aibă în franceză aceeași formă (să se pronunțe la fel), adică să devină omonime. Pentru înlăturarea omonimiilor supărătoare, s-a apelat la împrumutarea unor cuvinte străine. Exemplul devenit clasic se referă la
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
stress, dobândind sensul „efort intens, tensiune“. Sub noua sa înfățișare și cu noul său sens, a revenit în franceză, peste mult timp (prima atestare este din 1935). Româna l-a împrumutat din franceză și engleză. Tanti și mătușă au același etimon îndepărtat: lat. amita „mătușă“. În română, cuvântul mătușă este moștenire directă, fără opriri în diverse alte „gări“, a latinescului amita, la care s-a adăugat sufixul -ușă de origine traco-dacă (sufix care se identifică și în auș „bătrân, moș, bunic
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
termeni din limba taíno. Prin intermediul cuceritorilor spanioli, aceste cuvinte s-au răspândit, au devenit generale în spaniolă și, din spaniolă, au ajuns și în alte limbi europene. Hamac, savană, uragan și yucca sunt patru cuvinte care au, la originea îndepărtată, etimoane din limba taíno, împrumutate de noi din franceză, care le-a luat din spaniolă. Hamac este un cuvânt atestat în spaniolă la 1519; din spaniolă a fost luat de franceză (amacca apare, în 1533, într-o relatare de călătorie scrisă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
și o etimologie latină, originea acceptată de obicei de lingviști este una nelatină. gât, grumaz, gușă Gât este, în general, considerat ca provenind din v. sl. glǔtǔ „înghițitură“, cu evoluție formală și semantică destul de greu de acceptat. Ciorănescu propune ca etimon lat. guttura „gâtlej, gât“ (transmis și unor dialecte franceze, cf. și fr. goître „gâtlej“); pluralul guttǔra ar fi dat în română gâturi, plural de la care s-ar fi refăcut singularul gât. Nici această explicație nu este pe deplin satisfăcătoare, mai
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
și variante cu dz, cum găsim numai la cuvintele moștenite din latină, există și în aromână. A fost pus în legătură cu alb. grumas, grumaz, ceea ce sugerează că ar fi din fondul autohton. Totuși, unii lingviști s-au gândit și la un etimon latin: ar putea fi vorba despre lat. gruma (variantă a lui grumus „colină“) + sufixul -ză, dat fiind că grumaz are și sensul învechit „colină“. Conform hărților din Atlasul lingvistic român, termenul gât este răspândit în Moldova și în regiunile învecinate
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
neologism împrumutat din franceză și latină (apare în scris târziu, la Al. Sahia) și este folosit mai ales în terminologia medicală: plagă la abdomen „rană la burtă“. vână, venă Termenii din această pereche de cuvinte au același sens și același etimon îndepărtat; primul este moștenit din latină, al doilea este un împrumut relativ recent, folosit în terminologia medicală. Vână < lat. vena, care este moștenit în toate limbile romanice; avea sensul general de „orice fel de canal“ („vână de apă“, „filon de
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
găină“. Interjecțiile romanice care imită strigătul cocoșului sunt: fr. cocoricó (cu varianta kukeriki, în franceza din Luxemburg), sp. quiquiriqui, la care adaug și rom. cucurigu. În română, cocoș a fost considerat ca provenind din v. sl. kokošǐ, care înseamnă „găină“, etimon care ar corespunde ca formă, dar nu și ca sens: limbile slave (ceha, slovaca, ucraineana), în care kokošǐ denumește masculul, nu au influențat puternic româna, în timp ce există multe cuvinte românești duse de păstorii români în regiunea carpatică de la nordul țării
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
dessert). Se poate începe cu un volovan „preparat culinar din aluat franțuzesc umplut cu carne, pește sau ciuperci“; cuvântul nu figurează în DEX, dar apare într-un Dicționar român-german al lui Alexi (1908), în MDA (2003) și în DLR (2005). Etimonul său este fr. vol-au-vent, compus din voler „a zbura“ și vent „vânt“, din cauză că aluatul franțuzesc este o pastă ușoară, bătută. Se pare că și în Franța este un produs târziu, din secolul 19 (cuvântul este atestat la 1817). Felul de
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
este un produs târziu, din secolul 19 (cuvântul este atestat la 1817). Felul de bază poate fi un preparat din carne pane (cuvânt scris pané în DEX) a cărui primă apariție este la Sanda Marin, în Carte de bucate (1936). Etimonul său este fr. pané, participiul trecut al verbului paner „a acoperi cu pesmet“, format în franceză de la pain „pâine“. Alt fel de a pregăti carnea este rulada „mâncare de carne tocată și rulată, care se coace la cuptor“. Cuvântul apare
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
și aperitiv În mod ciudat, sensul din terminologia culinară a cuvântului antreu „fel de mâncare care se servește ca aperitiv“, curent astăzi mai ales la orașe, nu apare menționat în dicționarele românești (cu excepția ultimei ediții a Dicționarului de neologisme). La etimonul său, fr. entrée, acest sens este atestat din secolul 17 (explicat ca prescurtare a construcției entrée de table, atestată deja la 1552). Dicționarele românești înregistrează cuvântul antreu cu sensul „cea dintâi încăpere în care se intră într-o casă și
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
în celelalte“ din secolul 19 (apare la C. Negruzzi); cuvântul românesc provine din fr. entrée, participiul verbului entrer „a intra“. Există, în schimb, în toate dicționarele termenul aperitiv „gustare care se dă înainte de masă“ < fr. apéritif „care deschide“, al cărui etimon este cuvântul din latina târzie aper(i)tivus > lat. aperire „a deschide“. Deci aperitiv „care deschide, stimulează pofta de mâncare“ este sinonim cu antreu. Cazul lui antreu este reprezentativ pentru o seamă de cuvinte din terminologia culinară românească, neînregistrate în
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
XIV, renumit cunoscător în domeniul artei culinare. Se spune că el ar fi inventat acest sos (sauce béchamel), la sfârșitul secolului 17. omletă Prima atestare a cuvântului omletă a fost într-un dicționar român-german de acum o sută de ani. Etimonul său direct este fr. omelette, cuvânt care apare la F. Rabelais, în secolul 16. Românii mâncau ouă bătute, prăjite în ulei, cu mult înainte de a împrumuta cuvântul franțuzesc; dovada este existența a numeroase sinonime, dintre care unele foarte vechi. Cel
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]