441 matches
-
organigrama unei între-prinderi, un arbore genealogic mențin natura logică și cronologică a raporturilor și nu similaritatea fotografică cu obiectul prezentat). DIEGEZĂ (gr. diegesis = povestire) În opoziție cu descrierea (ca procedeu de calificare a agenților și circumstanțelor), diegeza reprezintă aspectul narativ (evenimențial, cronologic) al discursului. Ea se va distinge de "narațiunea propriu-zisă" (actualizată de nivelul verbal al textului care admite eventuale distorsiuni între succesiunea "reală" a evenimentelor și apariția lor în text, interpune punctul de vedere sau focalizarea naratorului omniscient sau a
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
cea a literaturii latine, Petronius preia rețeta din Eneida vergiliană și o folosește cu un alt sens, pentru a ne trezi interesul în urmărirea unor situații minore, fără nici o importanță. Exemplificăm prin cazul unei digresiuni narative rupte din contextul desfășurării evenimențiale, de genul povestirii despre matroana din Efes; aici, formula tradusă în limba română drept "a început cam așa să grăiască", în originial sic orsus est, amintește de începutul cărții a doua din Eneida, unde apare toro pater Aeneas sic orsus
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și episoade obscene) sau a poemelor eroice, în discursul celui de-al doilea narator, Eumolpus. Discursurile atribuite acestuia folosesc parodia ca procedeu, sub o formă limitată, inserând textul (epic sau liric) de care altfel ne-am putea lipsi în desfășurarea evenimențială propriu-zisă. Exemplele sunt numeroase, de la parodia stilului poemelor moralizatoare debitate de mediocri (în capitolul XCIII) la parodia formulelor/ ideilor sau chiar a unor pasaje întregi din Eneida, precum cel din cartea a noua, în care Nisus încearcă să-l salveze
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
urmat modelul narativ. "Termenul slujește pentru a desemna acele moduri de narațiune, în versuri sau în proză, unde vigoarea și suflul inspirației artistice, obiectivate, amintesc de idealul străvechilor creații epice, de la Ghilgameș până la Cântecul Nibelungilor"213. Poemele au o structură evenimențială îndelung elaborată, uneori cu prea multe episoade secundare (Ariosto, de pildă, "uită" la un moment dat să mai aducă vorba de soarta unora dintre personajele secundare care i-au slujit cândva vreunei finalități și pe care le-a abandonat fără
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
completă, cu douăzeci și opt de cânturi, din 1483, s-a intitulat Morgante maggiore. O dată personajul episodic transformat în erou și "botezat" după Carol cel Mare, parodierea cu înclinații burlești a început să suscite reacții și în spiritele mai puțin erudite. Nivelul evenimențial are o structură extrem de complicată, "abracadabrantă" chiar: acțiunea se multiplică la nesfârșit, lăsând parodia să lucreze în voie. Pulci parodiază, dar și inovează, ajungând la un fel de manierism slab conștientizat. Ca și în legendă, palatinii părăsesc Parisul, dar nu
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
patru sau cinci ani peste treizeci? Îmi exprim deci dorința ca biografiile multora dintre iluștrii eroi ai romanelor de aventuri să fie continuate de mâini măiestre și astfel să se audă de ei cel puțin până la vârste respectabile"284. Epicul evenimențial al cărții, rezumat la "o sumedenie de lupte fulgerătoare și înspăimântătoare, sublimă schimbare de decor și cântece, adecvate sau nu prea", are un deznodământ fericit ("eroul și eroina noastră se întâlnesc [...] nu voi pretinde că aud ce-și șoptesc și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
un copil". În fragmentul de mai sus, deformarea spațiului are un ecou imediat în poetica personajului, provocând modificarea comportamentală a protagonistului însuși. Stamate cunoaște răsturnări de situație care-l fac să se alinieze literaturii de analiză psihologică a momentului. Epicul evenimențial e dublat de o punere sub lupă a instituției căsătoriei însăși, ceea ce se tot făcea, în perioada interbelică, încă din romanele lui Liviu Rebreanu, pentru a nu mai vorbi de Camil Petrescu, Hortensia Papadat- Bengescu ori Anton Holban. Deghizat în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
atâția Isuși ori atâtea Evanghelii câte are nevoie. Cu o condiție: să fie "funcționale", adică viabile estetic, să se recunoască în ele amprenta proprie a unei mentalități. Chiar dacă ea merge, așa cum face și romanul lui Saramago, în linii mari, după evenimențialul Noului Testament. Ca și alți romancieri postmoderni, Saramago face, parodiind, din Biblie o "metaficțiune istoriografică", adică o ficțiune extrem de conștientă de statutul ei de ficțiune, și totuși luând drept obiect evenimentele unei istorii văzute în calitatea sa de construcție umană
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
vizează "politica" punctelor de vedere propusă, ca joc auctorial, de un scriitor precum William Faulkner în Zgomotul și furia (în cazul din urmă, în fiecare capitol fabula, altfel spus povestea, este relatată prin prisma unuia dintre personajele care participă la evenimențialul tulbure al cărții un incest din urma căruia rezultă un copil -, fiindu-ne prezentat inclusiv punctul de vedere obiectiv până la absurd al reterdatului Benji, care nu poate avea o perspectivă distorsionată asupra întâmplărilor deoarece se află în incapacitatea de a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
asupra întâmplărilor deoarece se află în incapacitatea de a gândi). Parodia e unanim generată de confuzie: textul arborează de multe ori persoana întâi chiar în fragmentele de omnisciență aparținându-i impersonalei persoane a treia, deci naratorului. Acesta își construiește, în afara evenimențialului din text, un retorism aparte, găsind de cuviință să se întrebe, chiar atunci când ne așteptăm mai puțin, cum să procedeze pentru a construi personaje viabile, o intrigă tensionată, dacă e cazul să ironizeze America, binecuvântând-o cu un final fericit
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lupta împotriva lui Dumnezeu", în acel tip de epilog intitulat Ultima filă, p. 466. 348 Din rândul cărora se detașează Borges, al cărui motiv central spațiul-labirint a devenit aici un fel de metaforă "bună de umplut" spațiile goale atunci când epicul evenimențial stagnează. 349 Matei Călinescu, op. cit., p. 238. 350 Redăm un rezumat cât se poate de fidel originalului, redactat de Linda Hutcheon în Politica postmodernismului (p. 75): Într-unul dintre finaluri, Daniel se întoarce la locul traumei trecute, casa părinților săi
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ficțiunea narativă pentru a organiza aceste fapte, pentru a le da un sens, pentru a le face credibile și pentru a convinge. Textul literar care recreează lagărul nu cunoaște altă geneză decât presiunea evenimentelor, deci este strâns legat de realul evenimențial. Domeniul scrierilor factuale este încă în curs de studiere, dar nici spațiul textelor ficționale nu rămâne în afara controverselor, în ciuda tradiției de studiu mai îndelungate. Aceasta se întâmplă din cauză că ficțiunea "cuprinde imensul teritoriu al lui ca și cum, de la mimesis la antimimesis, de la
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
fenomenului că verosimilul presupune ficționalitate 61. Aceste indicii, care fac diferența între narațiunea ficțională și cea factuală, sunt intruziunile auctoriale și naratoriale, prezența naratorilor multipli, precum și incompatibilitățile dintre vocea narativă și viziunea personajelor. În plus, sunt semnalate și alterările secvenței evenimențiale (analepse, prolepse), elementele paratextuale, tropii și numele emblematice pentru personaje. M. Riffaterre plasează și umorul printre indiciile de ficționalitate, precizând că acesta trădează intruziunea auctorială sau poate fi semn al distanțării naratorului însuși de narațiune. Abia din a doua jumătate
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
și războiul drept contestate cândva, în fața necesității de conservare umană au devenit, după moartea lui Dioclețian (311), instrumentul dreptății divine și binele suprem pentru apărarea creștinătății, căpătând, în învățăturile lui Ambroziu, Augustin, Maxim din Torino, Leon I etc. o subordonare evenimențială. 3.2.1. Ambroziu, episcop de Milano Sfântul Ambroziu (339-397), episcop de Milano, susținea accepțiunea războiului drept și a serviciului militar pe baza conceptului creștin de dreptate, care nu admitea ca cel puternic să-l asuprească pe cel slab. El
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
detaliată de analiză a secvențelor discursive de referință (sdr) printr-o anumită "cronologie" necesară a unor scheme. Având în vedere efectele intenționate ale unui mesaj/ unei promisiuni (electorale), conținutul conceptual este compus, după cum menționează Pottier (1992: 224), din linii majore evenimențiale (SĂ = schemă analitică axată pe tipuri de evenimente statice sau evolutive) și din alegeri de intenții enunțiative (SAC = scheme analitice construite), care însoțesc și controlează permanent enunțarea. Acest model al parcursului enunțiativ al lui Pottier depășește analiza lexicala descriptiva pentru
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
de adâncime un statut acțional. 2. PLANUL 2 = CF (FRD) = planul de determinare a condițiilor de formare a unui proces discursiv în mijlocul unei formațiuni discursive de referință Procesul discursiv pe care își construiește Ion Iliescu discursul pornește de la următoarea schemă evenimențiala, unde principalul eveniment este posibilitatea existenței unui pact: Conceptual, orice pact se bazează pe un transfer între ființe umane. În cazul de față, avem, pe de o parte, H1 = Ion Iliescu și H2 = macro, nivelul societății românești (cetățenii votanți). Alte
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
președinte între 1992 și 1996) ne poate conduce către un parcurs discursiv greșit. Cel care a fost președintele României pe timpul celor patru ani a fost Ion Iliescu. Antidiscursul lui Emil Constantinescu, după cum singur îl definește, se axează pe următoarea schemă evenimențiala: Diferența politică între un partid la guvernare (PDSR) și unul în opoziție (CDR) se poate observa și la nivelul parcursului discursiv: în mare parte, cele două dispuneri ale predicațiilor sunt în oglindă (a se observă poziția procesului identitar). Contextul social
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
de decantare a sensului ca pe un proces integrator 234. Integrator e și raportul dintre discurs și psihologia personajului, marcând o relație de interdependență. Clișeul joacă, de fapt, rolul unui catalizator, ce ajută, de pildă, la transfigurarea (mitică, literar-ficțională) a "evenimențialului", "realității", "istoriei"235. Dar același efect "transfigurator", ce "îngheață" imaginea lumii într-o serie de posturi hieratice, e urmărit și de melodramă! Pe scurt: în loc să fie interpretat ca semn al lipsei de talent și imaginație (opinie acreditată de o întreagă
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în propagandiști.[...] Partizanatul ia locul obiectivității, articolele de idei, de comentariu prevalează în dauna celor pur informative, stilul personal câștigă în fața impersonalității"239. Ideologia comunistă, aberantă în aspirațiile totalitare, folosește "limba de lemn" în discursul politic. Această limbă presupune "eliminarea evenimențialului și a uneltelor lingvistice care îl făceau posibil, adică a verbelor. Articolele perioadei abundă, toate, în utilizarea substantivelor înecate de adjective. În comunism, nu există practic actualitate, referințele temporale fiind înlocuite de unele personale; timpul pare să fie, de altfel
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
unor întâmplări, a unei serii de evenimente reale sau ficționale, ordonate în virtutea unei logici interne. Narațiunea (diegeza) reunește două paliere de referință: a. istoria/fabula/subiectul este stratul evenimentelor narate; „universul povestit“ (ceea ce se povestește) se organizează într o serie evenimențială în care întâmplările relatate sunt dispuse întro succesiune temporală; b. istorisirea/discursul narativ/fabulația (modul în care se narează) are în vedere mo dalitățile de enunțare a evenimentelor, discursul prin care se povestește, structurile textuale, universul povestirii, „discursul narativ“ (G.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
participă personaje. Textul epic numește o creație literară esențial narativă, care se structurează pe două niveluri. - Istoria, fabula, subiectul este stratul evenimentelor povestite, reale (povestire factuală) sau ficționale (povestire de ficțiune). Universul „povestit“ (ceea ce se povestește) se organizează întro serie evenimențială în care întâmplările relatate sunt dispuse întro succesiune temporală. În povestirea factuală, se adaugă și evenimentele denotate, adică universul citat, în timp ce în povestirea de ficțiune evenimentele sunt o proiecție mentală, imaginară, fără efect de denotare a realului. În acest caz
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a evenimentelor în timp: A doua zi, Felix... [...] În ziua următoare, Felix... Pe la începutul lunii august [...]. Când, pe toamnă, târziu, Felix [...]. (G. Călinescu, Enigma Otiliei) Narațiunea sincronă tinde să exprime în episoade narative care se succed acțiuni simul tane, durate evenimențiale paralele. Caracterul simultan al întâmplărilor este semnalat prin secvențe lingvistice, precum în tot timpul acesta, în același timp/moment...etc.: Sa rupt din locul său de sus, / Pierind mai multe zile. // În vremea asta Cătălin... (M. Eminescu, Luceafărul) Narațiunile paralele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
numai funcția narativă și cea de regie, fără a fi implicat în seria de evenimente; este „vocea“ narativă care relatează evenimente auzite de la un alt personaj (de pildă, lița Salomia din Hanu Ancuței). - Personajele obiective (actanții) sunt urmărite în planul evenimențial, având numai funcție actanțială. Sunt, de obicei, personaje secundare, implicate doar la nivelul acțiunii narate sau reprezentate scenic. Clasificarea personajelor poate avea în vedere și criteriul reprezentativității: - Personajul arhetipal este un model originar, un erou exemplar - mitic, legendar, basmic etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de natură cu rol în caracterizare. 3.2.7. Construcția subiectului în opera epică Subiectul (lat. subjectus - ceea ce este spus) reprezintă conținutul operei literare, fabula, istoria organizată după o logică internă a textului. Subiectul reunește acțiunile rela tate întro serie evenimențială (trama narativă), întrun ansamblu dinamic de situațiitip, numite momentele subiectului. În proza tradițională, unitatea subiectului este asigurată de principiul cronologic, de raportul stabil între instanțele narative și de conflictele care se amplifică gradat. Conflictul (lat. conflictus - ciocnire, șoc) este o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
necesare.123 Ca urmare, fiecare aspect dintre cele trei coordonate avute în vedere, este detaliat, reluându-se motivațiile utilizării acestuia. Unitatea de acțiune este justificată prin faptul că mintea umană nu are capacitatea de a urmări simultan mai multe desfășurări evenimențiale, cea de loc se subsumează omogenității subiectului, în măsura în care o singură acțiune nu se poate petrece în mai multe spații simultan, iar unitatea de timp vine în concordanță cu celelalte două, accentuându-se ideea stabilirii unei echivalențe între durata acțiunii și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]