442 matches
-
politice (mai ales în Ierarhii ), fiindcă, în esență, catastrofa pare înscrisă definitiv - și din capul locului - în chiar codul genetic al individului. Cu anii, S. a reușit să „evadeze” din arcanele propriului eu ipostaziat, pe de o parte prin aluvionarea evenimențială, procedeu care prinde substanță odată cu Schimbarea la față, iar pe de alta prin imaginarea unor situații bizare, ca în romanul Quo vadis, Domine? (I-II, 1993-1996), o incitantă fantezie politică: Securitatea ar fi antrenat mai multe echipe, cu mai multe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
creeze. Știe să facă în așa fel încît, la capătul povestirii, singura întrebare să fie: " Într-adevăr?" sau orice altă expresie potrivită să sublinieze caracterul memorabil al evenimentelor raportate (1978, p. 303). Prin povestire, [P6] permite trecerea de la planul acțiunii evenimențiale a personajelor la planul cognitiv al "moralei" care trebuie extrasă din povestire, din contextul concret al reclamei. Despre sensul configurațional al povestirii amintim ceea ce scriitorul Claude Simon a subliniat, în discursul său de primire a premiului Nobel: În dicționar, prima
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
așteptare. Nu există o primă propoziție narativă (Pn1) "Starea inițială": ea este implicită; de fapt, în realitate, absența ei îi permite povestirii să înceapă încă de la prima frază ([P1]); este genul de roman polițist care începe rapid printr-o serie evenimențială de acțiuni care se înlănțuie unele după altele. [P2] clarifică puțin necunoscutul printr-o evaluare a situației (Pn3). Plasat separat, elementul "din instinct" are o valoare informativă importantă legată de calitățile eroilor din romanele polițiste. Dar elementul plasat în poziție
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
de memorie discursivă și de cunoaștere împărtășită, evocate mai sus, permit reconstruirea coerenței anaforice din propoziții. "Morala" transformă povestirea într-o pastișă a romanului polițist. De fapt, morala explicită, indicînd clar scopul narațiunii, orientează interpretarea, facilitînd trecerea de ordin secvențial/ evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale a povestirii: Urmîndu-l pe G. Genette, descriem pastișa drept practică scripturală de imitare. Dacă parodia implică o operațiune de transformare (textul este rescris prin schimbarea stilului), pastișa
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
fenomen care contribuie cu fiecare nouă încercare reflexivă la edificarea unei autentice împărtășiri de spiritualitate. Capitolul 2 Personalitate, reflexivitate, educație "Omul nu este nimic mai mult decât ceea ce el se face"17. Jean-Paul Sartre Întâlnirea modelatoare dintre valoric și substratul evenimențial al evoluției individuale dă naștere, în decurgerea progresivă a unui lung proces de sedimentare, corpului coeziv de trăsături caracteristice care alcătuiesc personalitatea, comprimând pe portretul fiecărui om o diversitate cuprinzătoare de principii și concepte ale descripției și forțând realitatea liberă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
pe configurația unei obiectivități dinamice, adică o intervenție a subiectului în lumea sa, și nu o acceptare resemnată a prescripției (consubstanțială conformismului obedient care face din sarcina zilnică o amânare a actului modelator, adică o atentă supraveghere pasivă a derulării evenimențiale automate). Etica dublei adaptări presupune umanizarea asperității abstracte a normei și mai ales integrarea ei unui nivel al praxisului, găsirea unei formule de îmbinare a obligativității pe care ea o impune cu alte necesități izvorâte dintr-o evaluare imparțială a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
în constituția etică individuală și fixează prin apelul ei constant o structură interioară traductibilă în limbajul virtuților, determinând prin condiționare calitativă o orientare statornică și prilejul desăvârșirii de sine. Dacă rămâne la o cuprindere circumstanțială, ea se înscrie în ecuația evenimențială a momentului și asigură participația conjuncturală la un crâmpei de absolut, oferind o vizare indirectă către înălțimi abordabile fără continuitate și fără metodă, dar în legitimă autenticitate și cu garanția unei virtualități oricând preluabile în acte superioare de sinteză. Dihotomia
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
întâmpinarea neprevăzutului, în anticiparea avizată a aspectelor nepătrunse care ajung, tocmai ele, să definească miezul esențial al situației. Aici conștiința intervine cu achizițiile sale pozitive, cu sistemul său constituit, în sprijinul cuceririi unei zone de necunoscut o dată cu dezvăluirea căruia trăirea evenimențială atinge gradul său suprem de completitudine, regăsindu-se împlinită și înnoită din toate perspectivele, adică aflându-și articularea destinală care o leagă de firul conducător general al unei vieți. Apoi, rolul conștiinței de sine individuale devine social, transgresează daimonul și
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
în chip riguros afine organizărilor structurale ale obiectivității, materialul de lucru al rațiunii practice fiind esențial modelabil după categoriile subiectivității și invers. Pe de o parte, elementele teritoriului eidetic al doctrinei personale generale își găsesc cea mai potrivită localizare, traducerea evenimențială, expresia fenomenologică de natură concretă, "atingând" realitatea palpabilă într-o modalitate particulară care ține de o încarnare a principiilor abstracte. Pe de altă parte, obiectul se ridică la demnitatea ideală conținută în produsul final al unui demers de esențializare și
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
este nucleul de modelare al tendințelor cu expresie comunitară, iar mecanismele auto-referențiale nu sunt exclusiv întoarceri asupra propriului sine (reveniri cu funcție de finalizare procesuală). Ele pot constitui un nou început relațional și pot reprezenta principiul de emergență pentru noi desfășurări evenimențiale. În interioritate se revine cu un scop pragmatic legat de optime strategii de inserție și legat de necesități colective cu semnificație etică. Conștiința de sine înseamnă disciplină exersată (pe latura moralității) și funcționează ca bază pentru evoluția socială a individului
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
modului în care comunitatea care a locuit și locuiește acolo își pregătește hrana, precum și cît a fost de bogată sau săracă. O arhivă în timp a rețetelor culinare ne poate arăta cît de semnificativă este, pentru urzeala istoriei nu doar evenimențiale, creșterea sau descreșterea consumului de ardei iute sau piper, de ceapă și slănină, de cașcaval sau brînză (inclusiv brînză de burduf), de sare și zahăr, ca să amintim doar cîteva produse alimentare emblematice dintr-o prea lungă listă. Interes special ar
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
și metode de fundamentare" specifice domeniului respectiv -, o face "pe propria răspundere"127. Sub acest aspect, Al. Boboc comentează că "istoria, care se ocupă cu faptele (și semnificația lor) nu are ca obiect și valabilitatea ideilor antrenate în istoria faptică, evenimențială" (s.n.)128. Este adevărat, întemeietorul fenomenologiei îl judecă pe Dilthey numai după criterii filozofice, ceea ce înseamnă că respectă, cel puțin aparent, purismul metodologic pe care l-am evocat anterior. În realitate însă, fundamentele în funcție de care valorizează valabilitatea unei Weltanschauungs-philosophie sunt
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Firește că, ieșit din sfera comentariului "auctorial", genul avea să-și creeze alte instanțe ordonatoare. Însăși "imparțialitatea" presupune rigoarea unei "priviri neutre", "din afară" (exotopice). O asemenea egalitate în tratarea unghiurilor de vedere duce la instaurarea unei ficțiuni superpuse celei evenimențiale. Relatarea la persoana a III-a, dominantă, distantă, autoritar cunoscătoare, presupune totuși o "prezență": difuză material, însă absolută în sens verbal, voce demiurgică, deoarece creatoare de viață. Dacă se poate spune că narațiunea la persoana I este "imaginarul trăit", cum
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
diegezei, domeniului afectelor, pasiunilor și sentimentelor, precum și modalităților lor de exprimare; b) În programul romanescului, acțiunea este motivată în special prin "traducerea" comportamentală a vieții afective a personajelor și mai ales prin componenta pasională a vieții lor interioare; c) Saturația evenimențială a diegezei și extensibilitatea ei infinită. Autorul ține să se delimiteze de opinia lui Northrop Frye, potrivit căruia această atașare față de viața interioară a personajelor caracterizează pe deplin romanescul, spre deosebire de roman, care, după el, se interesează de caracter și de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
semantica construcțiilor la care participă verbul diferă, sensul rămâne același, "a pierde din memorie". În lexiconul generativ, sensul unui lexem nu poate fi determinat independent, ci printr-o corelație între structura sa argumentală (numărul și natura argumentelor predicatelor) și structura evenimențială. Relevant în acest sens este exemplul verbului build 'a construi' (Pustejovsky 1995), a cărui analiză semantico-sintactică o prezentăm mai jos55. În structura argumentală a verbului sunt specificate trei argumente. Primele două argumente corespund subiectului (un argument cu trăsătura [+Animat]) și
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
trăsătura [+Animat]) și obiectului direct (o entitate cu referință concretă) și sunt obligatoriu lexicalizate. Al treilea argument (engl. default argument), presupus în semantică, dar care poate rămâne nelexicalizat, se referă la materialul din care un obiect este alcătuit/construit. Structura evenimențială a verbului specifică existența a două subevenimente succesive în cadrul evenimentului desemnat de verb - un proces (al construirii) și un rezultat (construcția). Aplicând modelul propus de Pustejovsky la analiza verbului din engleză touch 'a atinge', Ibarretxe-Antuñano (1999: 125) arată că există
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
ficțiunea narativă pentru a organiza aceste fapte, pentru a le da un sens, pentru a le face credibile și pentru a convinge. Textul literar care recreează lagărul nu cunoaște altă geneză decât presiunea evenimentelor, deci este strâns legat de realul evenimențial. Domeniul scrierilor factuale este încă în curs de studiere, dar nici spațiul textelor ficționale nu rămâne în afara controverselor, în ciuda tradiției de studiu mai îndelungate. Aceasta se întâmplă din cauză că ficțiunea "cuprinde imensul teritoriu al lui ca și cum, de la mimesis la antimimesis, de la
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
fenomenului că verosimilul presupune ficționalitate 61. Aceste indicii, care fac diferența între narațiunea ficțională și cea factuală, sunt intruziunile auctoriale și naratoriale, prezența naratorilor multipli, precum și incompatibilitățile dintre vocea narativă și viziunea personajelor. În plus, sunt semnalate și alterările secvenței evenimențiale (analepse, prolepse), elementele paratextuale, tropii și numele emblematice pentru personaje. M. Riffaterre plasează și umorul printre indiciile de ficționalitate, precizând că acesta trădează intruziunea auctorială sau poate fi semn al distanțării naratorului însuși de narațiune. Abia din a doua jumătate
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
doctrinele sociologilor celebri, de care fiecare student se poate folosi din plin, fără să conteze sensul ori ordinea: efect al puterii, al modei, după cum bate vîntul și cere actualitatea. Sociologia s-a născut din spațiile albe și din eșecurile istoriei evenimențiale, iar spiritele înalte i-au catalogat răutăcios pe sociologi ca fiind istorici ratați sau filosofi inhibați. Socius evanescent, medium improbabil. Mediologia, știință de interval și de promiscuități suspecte, este promisă aceluiași destin ca și sora ei mai vîrstnică: succes universitar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
REVOLUȚIEI ROMÂNE ?”, ediție îngrijită și cuvânt înainte de Gheorghe I. Florescu și Casian Maria Spiridon , Editura COGITO Oradea, ediția a doua 2000 . Am lecturat textul cu atenția martorului sub ochii căruia , în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut absolut nimic evenimențial în Piața Unirii Iași, cât și pe platforma Combinatului de utilaj greu , de natură să sugereze iminența unui protest politic , sau mă rog , o revoluție anticomunistă . În vidul prozaic temporal s-a comis totuși, un fel de raport, o lucrare
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
se află nici un fel de chemare războinică. Figurează doar strigătele bărbate de avertizare, de apel la rațiune, de toleranță". Tocmai de aceea, Doina poate fi considerată "opera gazetarului politic Eminescu". Urmărind etapele creației poemei, în contextul istoric al propriei trăiri evenimențiale în epocă, autorii studiului vin la înțelegerea că poetul a oferit aici "dimensiunea înălțimii românești", dimensiunea "sculpturală a țării și a specificului sufletesc". Cercetătorii sunt încredințați, și aduc argumente în acest sens, că tocmai această dimensiune națională, atât de evidentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care distorsionează, deși operează "o selecție subiectivă de amintiri" și nu "o inventariere obiectivă, impersonală a unor evenimente istorice", ele aspiră să reflecte obiectiv realitatea. Ca peste tot în producțiile genului memorialistic, identificăm aici "două voci temporale distincte": vocea trecutului "evenimențială și faptică" și vocea prezentului "afectivă și stilistică". Istoriei i se subordonează "timpul trăirii, cu o componentă testamentară și un conținut obiectiv" iar literaturii "timpul mărturiei, caracterizat prin filtrarea subiectivă a evenimentelor și libertatea stilistică a naratorului". Satul Costișa din
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
80. Iași, Editura Vasiliana '98, 2000. CAZIMIR, Otilia. În târgușorul dintre vii... Iași, 1939; Urbanistica Iașului. (Manuscris aflat în colecția Muzeului N. Gane). CÂNTEC, Florin. Vasile Conta. O biografie intelectuală. Iași, Editura Junimea, 2002. CÂNTEC, Oltița. Luceafărul '50. O istorie evenimențială. Iași, Editura Cronica, 2000. CENTRUL de istorie și civilizație europeană. Academia Română filiala Iași. Editor: Gh. Buzatu. Iași, Editura Demiurg, 2007. CIHODARU, C., PLATON, Gh. Istoria orașului Iași. Iași, Editura Junimea, 1980. CIOBOTARI, Călin. Junimea de ieri, Junimea de azi. Interviuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
anotimpurile chiar se pot suprapune), iar moartea lui Antipa - creator - generează intemporalitate.Neputând fi stăpânit, distruge tăcerea primordială armonioasă:,, Cine spune că gură de răi s-a pierdut în cuvânt?” Singura șansă pentru purificarea umană este ieșirea din trama epica, evenimențiala, prin foc. Antipa se simte carte, deoarece viața lui nu există decât în textul scris. Filele sunt rupte lent, iar la sfârșit omul însuși se strecoară:,,(...)prin gură dreptunghiulara a sobei. Ultimele flăcări fără putere.” Antipa trăiește în lumea cărților
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
sau cum vreți să le numiți pentru „unul din cele două talgere ale balanței” - pentru cultul individului. Sinceritatea, văzută nu atât ca o calitate morală, ci ca o artă; un autor, mai ales dacă este prozator, creator de ample construcții evenimențiale și de caractere complexe, vii, va trebui să facă exerciții Îndelungate, chinuitoare și dezamăgitoare nu de puține ori, pentru a ajunge cu adevărat la ceea ce se cheamă măiestrie literară; care, la urma-urmelor, nu e decât o formă mai Înaltă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]