11,327 matches
-
ritualul a început în fața Catedralei Sfanțul Iosif, prin binecuvântarea focului și aprinderea Lumânării Pascale - simbol al lui Cristos Înviat, de la care au fost aprinse apoi lumânările credincioșilor. Credincioșii au ascultat apoi vestirea solemnă a Învierii și cuvântul lui Dumnezeu care evocă istoria mântuirii, de la creație și până la învierea lui Cristos. Puțin timp înainte de miezul nopții, clopotele au bătut din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima oară după 40 de zile de post s-a intonat cântarea
Credincioşii catolici, reformaţi şi evanghelici sărbătoresc, duminică, Învierea Domnului [Corola-blog/BlogPost/94334_a_95626]
-
Internaționala Socialistă. Și cunoscutul prieten al lui Panait Istrati, Boris Suvarin, publicase în 1935 volumul Stalin și în 1936 un Bilanț al terorii, iar André Gide în acea notorie Întoarcere din URSS (1936), precum și în Retușurile publicate în anul următor evocase, cât se poate de limpede și semnificativ, miile de deportări. Pe o asemenea listă mai puteau fi incluși Ivan Solonievici (cu Sârma ghimpată roșie), Anton Ciliga (cu Țara marii minciuni). Toate acestea la un loc erau cât se poate de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94317_a_95609]
-
cenzurii în literatură, cenzură impusă de indivizi cu totul analfabeți; subliniind că la ora marilor răspunderi morale și artistice, nu oricine poate fi Soljenitsin și că nu oricine ar fi putut avea forța, înainte de toate morală și patetică, de a evoca dureroasa diatribă a lui Pușkin: Ei știu să-și iubească numai morții. Context în care revista nu uita să sublinieze semnificativ reîncorporarea abia post mortem în patrimoniul culturii din Republica Populară Română a unor Constantin Brâncuși sau George Enescu. 4
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94317_a_95609]
-
să ne dați câteva exemple concrete, un lucru la care dvs. personal țineți în mod deosebit? - Dacă este să vă vorbesc de o chestiune practică, de multe ori neglijată, dar la care eu personal țin foarte mult, aș vrea să evoc aici situația comunităților românești de peste hotare, atât a celor din diaspora cât și din țările vecine. Mai ales în ceea le ce privește pe acestea din urmă, sunt câteva dosare nerezolvate pe care sperăm să le soluționăm, cum este situația
„Statul român nu este un stat laic” – despre viziunea Domnului Victor Opaschi – Secretar de Stat pentru Culte, cu privire la raporturilor dintre Stat, Biserică şi Culte religioase, în România contempo [Corola-blog/BlogPost/94253_a_95545]
-
Ion Pop ba se mai poate Ba se mai poate scrie, vai, poezie și după Auschwitz. Chiar și după Gulag se mai poate scrie. Se poate scrie și după khmerii roșii. Necruțătoarea limba mai e în stare să evoce, vedeți, si un fel de Elveție, ba chiar și un soi de Witz, și un Guleai, tra-la-la, printre bălti de sânge. O, Doamne, pana si-acel «Mehr Licht» din țipatul ultim al unui poet spre care năvălea pe veci Întunericul
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/6544_a_7869]
-
devenit peste noapte inamicul public numărul 1, astfel încât cu greu a scăpat de un dosar penal. Poemul , pe care l-a oferit spre publicare României literare, reprezintă si el o provocare riscantă. De data aceasta de altă natură. În loc să-l evoce, cu evlavie, pe marele poet, ca atâția apologeți de profesie, Mihail Gălățanu trece în revistă, cu binecunoscuta sa virtuozitate stilistică, poncifele eminescolatrilor si, deopotrivă, automatismele de gândire ale denigratorilor. Nonconformismul său nu este ieftin si previzibil, ca acela al contestatarilor
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
răscolit acest mâl al suficienței inepte, chiar dacă a făcut-o cu dezgust. Dar... Poemul lasă să se străvadă, undeva, foarte departe, ceva din frumusețea parcă ireală a creației eminesciene. Constituit ca un puzzle al prostiei omenesti, textul lui Mihail Gălățanu evocă totusi, indirect, fulgurant, si eminescianismul. La sfârsitul lecturii, ne simțim asfixiați de stupiditatea lumii si ne gândim cu groază cum ar fi dacă poezia lui Eminescu n-ar exista. Eminescu? A rămas nerecuperat Cu onoarea nereperată, frate. Bietul eminescu, fîrtate
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
de primejdiile fără folos" (Ultimul Berevoi). Un prieten al lui Sadoveanu spune despre el: "Nu era ahotnic de vînat. Dacă împușca, bine, dacă nu, tot bine." (Demostene Botez, Memorii). Iar Sadoveanu însuși ne întoarce la obîrșia cuvîntului atunci cînd îl evocă pe basarabeanul Filip Negru: "practicase, precît spunea, toată viața, sportul vînătoresc: el îi zicea Ťahotať - și-i erau dragi puștile. ș...ț - Ahota asta, cucoane, e tot așa de rea ca și dragostele din tinereță." (Filip Negru) Omul, s-ar
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
Tata, de-acolo, de sus, mă ridică. Ninsoarea Ce-a căutat strada Năvalnicului în viața mea? Cum și de ce am ajuns să locuim pe acea stradă periferică, în pantă, pavată cu pietre de râu, cu trotoare primejdioase? Și de ce o evoc, deși n-am locuit acolo nici măcar o lună? A fost doar un tranzit spre altă casă, în vreme ce bombardierele se înverșunau împotriva portului, nu departe de cartierul băncilor. Din Năvalnicului păstrez amintirea unei odăi unice, în care locuiam cu chirie, fără
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
decât un mit, o minciună. Minciună sacră sau profană. O astfel de idee îngăduie cele mai mari crime!” (p. 299 și urm.) Dar memoria este capricioasă, cu cât se întinde mai mult în trecut cu atât martorii devin mai blazați („evocăm fantome”), uneori ilizibilă, alteori deformând prin însăși natura ei, cum spune la un moment dat Puiu Ozias: „Sublimul e un efect optic, de perspectivă. Ne uităm în Timp ca prin capătul mic al ocheanului; unghiurile de fugă se adâncesc și
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
între Caragiale și Thomas Mann devine, în acest sens, nu numai justificată, ci și profund semnificativă pentru evoluția tipologiei artistice a fiecăruia în parte. Pentru Caragiale arta este o “meserie necurată”, dar și pentru Thomas Mann (alias Tonio Kröger) ea evocă ceva fundamental echivoc. Numai că „în vreme ce artistul Caragiale ajunge la o conștiință burgheză, burghezul Thomas Mann ajunge la o conștiință de artist”. Ultimul capitol al cărții, intitulat, în chip ludic-provocator, Sărmanul Dionis, Ivan Turbincă și Lefter Popescu față cu transcendența
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
Nu întîmplător, în astăzi pe nedrept uitata scenă a portretelor din Hernani, don Ruy Gomez de Silva nu-și trădează oaspetele (chir dacă acesta-i e dușan de moarte), ca să nu-și atragă oprobriul strămoșilor de pe pereți. Don Ruy Gomez evocă faptele mărețe ale acestora (ei vorbesc aici prin glasul său!) pentru a fi demn să-i privească, și în viitor, în ochi. Intenția evidentă a lui don Ruy Gomez de Silva e ca și propriu-i portret să li se
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
timpului. Îndeajuns de fermă încât să-i fie și azi sesizate țintele și îndeajuns de discretă încât să nu pună în umbră preocuparea principală a prozatorului: aceea de a înfățișa evoluții morale și psihologii. Și nici pe aceea de a evoca atmosfera unor medii. M-am referit mai înainte la structura complexă a romanului Țarcul. Avem de-a face, într-adevăr, cu o astfel de structură, prin aceasta înțelegând construcție pe paliere multiple, intervertiri cronologice, dirijarea fluxului epic pe mai multe
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
construcție pe paliere multiple, intervertiri cronologice, dirijarea fluxului epic pe mai multe canale de înaintare. Două sunt vocile naratoare ale romanului, aparținând unor personaje care pe rând se confesează, coborând fiecare, pe firul trecutului propriu, până la cele mai vechi amintiri. Evocă evenimente, experiențe pe care le-au trăit în planuri separate, în lumi paralele, neconvergente, s-ar fi zis, căci astfel îi apar cititorului până către sfârșitul romanului, când perspectiva oarecum se schimbă. Începe să se vadă că există legături între
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
e drept ca la școală să se învețe despre Holocaust, e drept să se învețe și despre Sighet, Aiud, Gherla, Pitești, Jilava, Capul Midia și celelalte oribile locuri de detenție și moarte. Citiți Memoria! * PAradigma (nr. 12, dec. 2003) îl evocă, în editorialul semnat de dl Ieronim Tătaru, pe Ovid Densusianu, de la nașterea căruia s-au împlinit 130 de ani. Lingvist, filolog, istoric, critic literar, poet, promotor al simbolismului, Ovid Densusianu a fost profesorul, la Universitatea din București, mai multor generații
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
scriu despre mine și care-mi procură o evidentă plăcere?”... “Ororile” sînt, psihologic vorbind, livrări în doze homeopatice ale sinelui, mereu “transfigurate”, mereu propulsate pe orbita acelui cosmic “wonderful”... Destinul nostru este destinul miturilor pentru care am optat, zice Pintilie, evocînd parabola-mit a privitorului care, sedus de frumusețea unui peisagiu zugrăvit, pătrunde în interiorul lui, dispare după o colină și nu mai reapare niciodată: “Ce privilegiu să te poți sustrage, iradiat de vraja erotic-letală a unei opere de artă, legilor fizice, cele
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
refuza să accepți caracterul cosmopolit al acestui grup social, precum și caracterul cosmopolit al capitalei” (p.168). Produsele culturale ale burgheziei, arhitectura modernă a lui Horia Creangă și Marcel Iancu, avangarda dar și extremismul de dreapta sunt în atenția autoarei care evocă civilizația bucureșteană din perioada interbelică cu o înțelegere profundă. În același timp o “Kulturgeschichte” a orașului pentru secolul XX și, după cum am mai spus, rezultatul unor impresii directe, Bucarest, Memoires et promenades este, după părerea mea, o reușită notabilă atât
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
dl Șerban Foarță. Între altele, poetul și eseistul timișorean este de părere că toți autorii „copți” (adjectivul și ghilimelele îi aparțin) ar trebui să fie atenți la cei mai tineri decît ei. Am putea remarca o disimetrie între concluziile sondajului evocat în editorial și părerile dlui Foarță: doar cei „copți” (care, să recunoaștem, fac majoritatea revistelor culturale) sînt (sau sînt somați să fie) atenți la cei tineri, nu și invers. Nu e deloc vesel * O autobiografie senzațională de la începutul anilor ’50
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13292_a_14617]
-
fac majoritatea revistelor culturale) sînt (sau sînt somați să fie) atenți la cei tineri, nu și invers. Nu e deloc vesel * O autobiografie senzațională de la începutul anilor ’50 a lui Constant Tonegaru publică revista Contra-Punct din decembrie. Dl Barbu Cioculescu evocă figura poetului și a generației sale. Sînt reproduse și cîteva poeme și un articol (ultimul al lui Tonegaru?) din ziarul Dreptatea, 1946. Totul, foarte interesant. Păcat că nu știm împrejurările în care poetul a trebuit să scrie pagina autobiografică respectivă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13292_a_14617]
-
următor, Ulise va constitui un prim punct de vârf al operei. “Reportaj liric” prin excelență, acest poem major va da măsura unui talent ajuns la maturitate. În ipostaza de Odiseu modern, poetul întâmpină aici ambianța orașului modern plin de vitalitate, evocă agitația spectaculară a marilor bulevarde pariziene, pătrunde în sălile de sport, în spitale ori în “mucegaiul birourilor”, se încântă de pitorescul pieței de legume până la a dedica, solemn și entuziast și elegiac, câte un imn “ceaiului” și umilului “cartof”, într-
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
pariziene, pătrunde în sălile de sport, în spitale ori în “mucegaiul birourilor”, se încântă de pitorescul pieței de legume până la a dedica, solemn și entuziast și elegiac, câte un imn “ceaiului” și umilului “cartof”, într-o prozodie cu armonii recuperate, evocă somptuos peisaje românești: este, cum îl definește autorul însuși, un imn închinat “veacului mediocrității”, vieții imediate cu neliniștile și angoasele ei, dar și cu revelațiile de fiecare clipă, ce alimentează ample versuri care pot trimite la Whitman și discipolii săi
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
și un talent pe care unii l-au comparat cu Soljenițîn (chiar în defavoarea acestuia). Fidelitatea cu care scriitoarea redă fiecare episod (ele nu au o succesiune cronologică strictă), trădează frica de a falsifica cel mai simplu gest, dragostea cu care evocă imaginea soțului ucis și oamenii excepționali care l-au înconjurat. Anna Ahmatova, Boris Pasternak, Marina Țvetaeva, Nicolai Gumiliov, Vladimir și Vasilissa Șklovski, cele mai de seamă minți ale vremii, alcătuiesc un nucleu cu greutate și sens în vârtejul haotic și
Memoria obligatorie by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13338_a_14663]
-
aureolate de eforturi considerabile (artă, implicare managerială și financiară). Au fost, pe rând, succese stimabile, dar insuficient iubite de un număr “semnificativ” de spectatori. Fiind vorba despre o capodoperă percepută ca atare în lume, aici, la noi ar fi de evocat popularitatea. Oedip este însă o operă singulară, muzică de secol XX, care nu intră în categoria celor ușor asimililabile. Ca în toate lucrările mari de George Enescu o muzică de extremă densitate. Ultima premieră semnată în regie și decor de
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
dintre sat și oraș, dintre tradiționalism și modernitate, lesne de urmărit în evoluția societății românești după revoluția din '48 - cu adepți și adversari ireconciliabili într-o înșiruire de generații până în zilele noastre închise dialogului. Pentru o mai clară orientare sunt evocate mai întâi opiniile unor reputați filosofi sau sociologi asupra firii însăși a poporului român, de la C. Rădulescu Motru, D. Drăghici, Ștefan M. Zeletin (la acesta românii sunt considerați ca rasă occidentală, cu obiceiuri orientale) până la Mihai Ralea. în Fenomenul românesc
Falii tectonice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12040_a_13365]
-
contemporani (Edit. "Biblioteca", Târgoviște, 2004), peste patruzeci de portrete în care cei în viață - Nicolae Breban, Augustin Buzura, D. R. Popescu, Radu Cârneci - țin companie unor mult mai mulți confrați de multă vreme înhățați de istorie. Gestul de a-i evoca pe cei dispăruți, Tudor Vianu în prim rând, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Edgar Papu - o enumerare ce ține să evidențieze varietatea - este întâi de toate unul de recunoștință față de mentori formativi sau împliniți comparși ce l-au înțeles sau i-
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]