1,047 matches
-
luptă cu armele, alături de cel drag, împotriva pașei din Ianina, venit cu puhoi de oaste să supună ținutul grămoștean, în cele din urmă sinucigându-se, pentru a nu cădea în mâinile dușmanului. Alt volum, Golgota românească (1995), în româna literară, exaltă de asemenea trecutul, însă majoritatea poemelor consemnează experiența dură a închisorilor prin care Z. a trecut, pe alocuri într-o dicție cu inflexiuni argheziene: „Hei! Cine oare-a părăsit pământul / Și-a plecat cu noaptea și cu vântul / Și-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290723_a_292052]
-
-l evaluăm pe Eminescu poetul, gazetarul, autorul unor manuscrise ce mai trebuiesc explorate să renunțăm la conformismul primelor impresii și la conformismul evaluărilor ideologizate, în egală măsură. "Păcatul mare menționează el în treacăt e că și apologeții de ocazie îl exaltă pe Eminescu tot reducționist, ceea ce dă din abundență apă la moara dilematicilor" (p. 387). Theodor Codreanu caută să surprindă într-o formulă consacrată gândirea efectivă a lui Eminescu și ajunge la o soluție pe care o redăm în propriile-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
forme istorice depășite, adică ar suprima sau ar renega drepturile individuale. „Acestea, dimpotrivă, rămân mai departe și au valoarea de substanță și de dat presupus, al realității Înseși a Statului. Individualitatea se moderează În Stat, și În el Însuși «Își exaltă adevărata sa natură» (Vico)”. Suveranitatea legii și Egalitatea cetățenilor În fața ei rămân În realitate pivoții Statului modern care este, prin urmare, și vrea să fie, Stat de Drept, și nu „Stat absolut” sau „Stat de poliție”. În loc de concluzii: statul și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
evenimente, mai odihnitor în consecințele lui decât altele. El nu va vedea acolo, sub nici un pretext, salvarea sa. Dragă imaginație, ceea ce iubesc mai ales în tine e faptul că tu nu ierți. Singurul cuvânt de libertate e tot ce mă exaltă încă. Îl cred capabil de a întreține la infinit vechiul fanatism uman. El răspunde fără îndoială singurei mele aspirații legitime. Din toate dizgrațiile pe care le moștenim, trebuie să recunoaștem că ne-a fost lăsată cea mai mare libertate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la un loc. Armele sudului sunt ploile, ruinele și zăpușeala. Ne hărțuiesc începînd de la Veracruz. Nepregătit să mă opun acestor arme, sunt din ce în ce mai aproape de o stare de insolație interioară lipsită de orice logică. Nimic, aici, nu e de natură să exalte un instinct vital. Totul pare uscat și căznit. O junglă pitică, vlăguită, cactuși, o șosea pustie. Oricât ai căuta, nu găsești ceva care să încînte ochiul, să-ți exalte simțurile. Peisaj de o ariditate fără speranță, care, în mod normal
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
lipsită de orice logică. Nimic, aici, nu e de natură să exalte un instinct vital. Totul pare uscat și căznit. O junglă pitică, vlăguită, cactuși, o șosea pustie. Oricât ai căuta, nu găsești ceva care să încînte ochiul, să-ți exalte simțurile. Peisaj de o ariditate fără speranță, care, în mod normal, ar trebui să mi se pară apăsător. Dar, inexplicabil, el mi se pare tonic. Până acum, ploile se dezlănțuiau brusc, pentru ca să se retragă la fel de brusc într-un soi de
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
a tinereții mele a fost frustrată de contactul cu marea. Dar într-o bună zi m-am hotărât. Mi-am făcut geamantanul, m-am dus la gară și mi-am luat bilet până la Costinești. Acolo am descoperit că nimic nu exaltă mai mult dragostea mea de viață ca nisipul fierbinte. Stau și aici trântit pe nisip, numărând ceasurile care ne mai despart de plecare. Marea e foarte aproape. În realitate, oceanul. Dar acest cuvânt m-a intimidat totdeauna. De aceea voi
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
excelenței tezelor formulate în amonte. Preocupat nu atât să schimbe ordinea lumii, cât să se schimbe pe sine, discipolul lui Epicur se desprinde de lumea trivială a familiei, muncii și patriei*, el adoptă o atitudine potrivnică față de orice societate care exaltă meritele banului, bogățiilor, onorurilor și puterii. Ceea ce-l atrage pe omul de rând și generează o viață mutilată, iată ce-i repugnă aspirantului la înțelepciune. Dar a trăi în lume ca și cum ai fi în afara lumii pune o problemă: comunitatea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
epicuriene care integrează, de exemplu, considerațiile finale ale poemului asupra evoluției civilizației și în care găsim dovezi că gândirea lui Lucrețiu poate figura cu demnitate pe lista filosofiilor hedoniste. Este cazul ultimelor versuri ale cărții a V-a, unde Lucrețiu exaltă meritele unei societăți rafinate care, ciudat, apare simultan cu muzica... într-un registru pe care Rousseau, cel din Discurs asupra originii inegalității printre oameni, îl va calchia, Lucrețiu realizează un tablou al nașterii și al progreselor culturii și ale civilizației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și a trupului, înțelepciunea soteriologică, mântuirea prin gândirea dublată de o practică filosofică a vieții. La ora trecerii de cealaltă parte, Diogene își celebrează starea, bătrânețea, precizând că aceasta oferă și avantaje. Nu foarte îndepărtată de medicina stoică, logica epicuriană exaltă meritele stării în care se află omul în vârstă: s-a sfârșit cu tirania dorințelor, au dispărut inconvenientele asociate căutării plăcerii, s-a terminat cu chinurile pasiunii, afectele s-au dus, trupul trăiește „la ralanti”, desigur, dar nu mai cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să se ridice. Le-am spus că plecăm. Hai! Își înhăță valiza cu documentele privind creierul lui Gosseyn. Acesta îl mai întârzie o clipă, cât să-i (mai) pună din nou călușul prizonierului, și-l întrebă: ― Unde mergem? Kair era exaltat ca un puști în plină aventură. ― Ei bine, vom acționa ca și cum n-am fi supravegheați. Unde mergem, sunt sigur că nu te-aștepți să ți-o spun de față cu domnul Prescott, nu? Mai ales că am de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
clasa a zecea care avea ureche muzicală, glas limpede și o chitară ieftină că-i putea Înlesni, prin Înaltele sale relații, Înregistrarea câtorva cântece la Casa Radio, după care ar fi lansat-o În lumea bună a muzicii. Gâsculița, fire exaltată de artistă, cu virginitatea demult pierdută și oarecum darnică față de diferiți hăndrălăi cu unghiile curate și cu aere de pricepuți În ale muzicii la modă, Încuviințase fără să se gândească prea mult, gândindu-se că va trece printr-o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Leuke veghează / un ochi a rămas în nopțile corăbierilor / dar în piatră la rădăcini de stânci doarme abia adormitul fiu al Telidei”. Construite în același stil whitmanian de orație, celelalte poeme relativ întinse din Kairos variază tematic la extrem, unul exaltând comunitatea de suflet a „fiilor Craiului Amurg” din Punta Europa cu adoratorii lui Zalmoxis (Pendul ibero-dacic), altul evocându-l pe Lumânărică al lui Costache Negruzzi (Lux Caucaniae), câteva bucolice dezvoltând reflecții pe teme ca elementele, infinitul, veșnicia etc., și tot
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
pulverizarea propriei țări când sinele îi stă constant pe marginea abisului?! Doar că, pe marginea abisului fiind, sinele e reîntemeiat, așa cum țara devine, fie și mascat, un reper existențial. Căci disperarea creează sens. Iată: „Disperarea nu mă deprimă, ci mă exaltă. Disperarea e altceva decât deprimarea, disperarea e flacără, o flacără care străbate sângele” (III, 13). În fine, dacă boala aceasta, a țării din sine, nu e numită în mod explicit, Cioran își neagă constant identitatea etnică. Ar vrea să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
discursul. Și în „viziunile” lui de călător (fie că sunt sau nu „viziuni de artă”) se lasă robit de feeria de nuanțe, de „poema de culori și fantasme” a câte unui peisaj care, țintuindu-l locului cu magica lui fosforescență, „exaltă” gingașe „senzații poetice”. Numai că insistența în acest registru conduce, după câteva tușe mai „împăstate”, la un efect de saturație. Opiniile literare ale poetului simbolist au o linie estetizantă. K. pariază pe conceptul de „frumos”, făurit în turnul de fildeș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
realizat de regizorul Titus Mezaroș la Studioul Al. Sahia, 1972, care a obținut cinci premii internaționale. Lucrări în instituții: Galeria de Artă Naivă a Muzeului Județean de Artă Argeș, Pitești. „Ea înțelege să comenteze mai mult decât să reconstituie, să exalte mai mult decât să descrie. Sensurile anecdotice pe care le dezvoltă sunt mai aproape de spontaneitatea infantilă.”( Vasile Savonea - Arta naivă în România, Ed. Meridiane, București, 1980, pag. 66) Dejeu Grigore 1941 Pictor „De mic copil mi-a plăcut desenul și
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
la 23 august 1944). Uimitor este și dozajul ritmat al culorii, alternanța roșurilor cărămizii și al griurilor ce par să indice un instinct de muralist, o sensibilitate specială pentru regia tonurilor în dialog cu desenul viguros, plin de nerv ce exaltă detaliile semnificative.”( Vasile Savonea - Arta naivă în România, Ed. Meridiane, București, 1980, pag. 83) Epuraru Maria Pictor Localitatea Pucioasa, județul Dâmbovița. Debut artistic - 1980 Bibliografie și reprezentare grafică: Albumul Valori ale artei plastice românești contemporane, editat de Centrul de creație
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
lărgi universul sensibil. Petru Mihuț nu pare preocupat de sensurile lirice ale imaginii, cel puțin deocamdată. El este mai receptiv la laitmotiv, la temele de circulație în conștiința generală a privitorilor. Aptitudinea lui de a descoperi detalii expresive, franchețea culorilor exaltate pe alocuri, ne îngăduie să-i situăm de pe acum unele dintre lucrări în rândul celor mai de seamă realizări ale artei naive românești.”( Vasile Savonea - Arta naivă în România, Ed. Meridiane, București, 1980, pag. 32) Mihuț Voicu Traian 1973 Pictor
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
nu risc absolut deloc să greșesc afirmând că o interpretare a lui Dostoievski în atmosferă de irealitate este a priori un foarte grosolan contrasens. Înseamnă a anula pur și simplu tocmai elementul pe care o atare înfățișare intenționează să-l exalte, adică sensul metafizic. Forța extraordinară a lui Dostoievski vine tocmai din faptul că în cadrul cel mai cotidian și mai naturalist face irupție fulgerător, abrupt, un sens transcendent. Iar faptul acesta nu modifică nici un moment consistența obiectivă a lumii. Prințul Mâșkin
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
neogotice” ale unor Ann Radcliffe sau Horace Walpole. Poate că la ea a contribuit și faptul că edificiile medievale poartă pe ele patina neagră a secolelor. Reprezentarea eidetică a Evului Mediu a fost falsificată de viziunea nocturnă sub care îl exalta romantismul. Dar toată civilizația medievală și toate manifestările ei sunt dimpotrivă concepute pentru lumina diurnă. Nici vitraliile, nici miniaturile, nici frescele, nici arhitectura nu pot fi funcțional destinate decât orelor de plină zi. Să ne reprezentăm ceea ce ne propune titlul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
trăim doar peste trei decenii, atunci când - ajunși În pagul izbăvitor al Revoluției - ne-am Întrebat ingenuu de ce vorbesc polonezii sau ungurii cu fervoare de „contra-cultură”, de Ginsberg, Timothy Leary, hippies, Beat Generation, Havel, Gombrowitz, Esterházy, Foucault, Lacan sau Kundera, de ce exaltă ei doctrina „culturilor marginale”, alternative, non-dominante ale postmodernismului sau „antipolitica” lui Konrád, atunci când noi vorbim, În continuare, de Camus, Sartre, eventual Heidegger, receptați trunchiat, sau chiar de Thibaudet, de la care Împrumutăm triada metodologică a relației dintre doric, ionic și corintic
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Uniunea Celor care folosesc este Mediul, ca lenjeria să devina chiloții personali ai Unuia, așa cum voia un Acela, și sub care el însuși nu ar vrea să se găsească în nici un caz, numai Înstrăinarea, Urâțenia... Ascunsul... Visul rufelor. EA (ușor exaltată): Originea, Piața și Economia. Preferința d-voastră personală duce în eroare fără nici o relație. Un acela Produs produce conform indicațiilor o păcătoșenie adevărată cu oricare alt acel Produs. Tu îți alegi personal pentru tine un Produs din paleta de produse
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
bem și să mâncăm ceea ce niște proști oferă unor false divinități. Toți afirmă necesitatea măsurii în domeniul sexual? Gnosticii valentinieni vor mai degrabă orgie, banchet, isterie bahică și fără opreliști. Morala dominantă interzice copularea cu membrii familiei? Trăiască incestul!... Ea exaltă cuplul, fidelitatea, monogamia? Fiecare să-și caute perechea oriunde s-ar afla ea, nu contează căsătoriile sau obligațiile contractuale în prealabil... Mântuirea ți-o afli numai în combustia propriei tale ființe. Orgia lui Valentin duce în același loc ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
facă o distincție clară între Socrate și Platon. Are dreptate atunci când separă net ființa filosofului confecționată ca ficțiune pentru dialogurile sale de realitatea istorică a lui Silene cu cucuta. Pe cât de puțin îi pasă de Platon, pe atât de mult exaltă eroismul lui Socrate: curajos, hotărât, virtuos, dispunând de o imensă putere de convingere, cinstit, drept, eroul Agorei care-i îndeamnă pe toți oamenii la autocunoaștere nu putea decât să-l seducă pe solitarul urmărind același obiectiv în turnul său... Și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Așa erau cei în a căror casă și-a petrecut primii doi ani ai existenței sale... Lui Montaigne îi place sobrietatea, simplitatea, austeritatea, rigoarea. Zadarnic am căuta în Eseuri elogii la adresa Atenei. în schimb filosoful nu pierde nicio ocazie să exalte meritele Spartei, care-i învață pe supușii ei ce înseamnă autonomia și capacitatea de a sta pe propriile picioare. Povestea copilului lacedemonian care preferă să moară cu pântecele sfâșiat decât să mărturisească faptul că a ascuns o vulpe sub tunică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]