1,039 matches
-
retardă, retarzi, retarde, care se referă în primul rând la persoane - „părinți maxim de retarzi (maximamspus.ro) -, dar caracterizează și diverse aspecte, manifestări sau creații umane: „cu ochelari și cu o față retardă" (bei.ro); „reclame retarde" (badpolitics.ro), „niște exclamații retarde de bucurie" (ibid.); „concursuri retarde la TV" (fiimaibun.ro). Am găsit în texte, rar, și folosiri adverbiale -„un hamburger ... țopăie retard" (badpolitics.ro) -, precum și un sens nou atribuit verbului a (se) retarda - „țara se retardează din ce în ce mai tare" (youtube.com
„Retard“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6375_a_7700]
-
o propoziție (exclamativă) în care forma verbală e asociată unui subiect: „Super tare emisiunea. Bețivii rulează" (neuronu.ro, 26.07.2007); „Popeyerulează!" (utilecopii.ro, 9.11.2007); „ Webstock rulează!" (mihai-irinel.ro, 18.09.2009); fără nominal, cuvântul e o simplă exclamație de evaluare: rulează! (= „e foarte bine"). Destul de neobișnuită la prima vedere, construcția se explică destul de ușor în interiorul argoului juvenil, ca pseudo-traducere (glumeață) din slangul anglo-american. De altminteri, adaptarea rulează a fost precedată și este în continuare concurată de preluarea ca
Rulează by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6111_a_7436]
-
adăugat nici un condiment stilistic. După 50 de pagini îți dorești din tot sufletul ca chinul lecturii să se termine și tresari îngrozit constatînd că mai sunt încă 350. Simțind instinctiv că n-are expresivitate, autorul caută s-o acopere prin exclamații dese, epitete vetuste și prin folosirea periodică a caracterelor aldine. Tot volumul este alcătuit din fraze de genul: „La Padova am avut șansa să întemeiez (cuvîntul este bine ales!) prietenii durabile, universitare și extrauniversitare, pe care le-am păstrat de-
Memorii albinoase by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6433_a_7758]
-
tot atît de insipide ca temperamentul celui care le-a trăit. E ca și cum placiditatea autorului ar molipsi întîmplarea evocată, împrumutîndu-i serbezimea deprimantă a unei fibre vlăguite. De aceea e ceva dureros de derizoriu în toată amestecătura de informații, considerații și exclamații care umplu cele 400 de pagini ale acestui neizbutit tom.
Memorii albinoase by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6433_a_7758]
-
să distrugă regularitatea! De aici, farmecul lucrurilor vechi și ruinate. Ceea ce se numește lacul timpului: ruinarea apropie obiectul de natură. Câte cărți ce nu sunt citite fiindcă vor să fie cărți!” (fără dată - vol. fr., p. 26).Profundă această ultimă exclamație, prin care pictorul se delimitează de abuzul de spirit (a se citi: intelect), formă a orgoliului, sesizabilă la conaționalii săi (21 iunie 1844). „[francezii] îl pun [spiritul] pretutindeni în operele lor sau mai degrabă doar ca peste tot să se
Un pictor diarist: Eugène Delacroix by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4809_a_6134]
-
chiar de la inceput atmosferă paradisiac-infernală), Antoaneta Ralian izbutește să ne capteze pe drumul lui Stephen Dedalus, artistul cu nume menit deopotrivă înaripării și căderii. De la jocurile copilăriei la aquinienele integritas, consonantia, claritas explicate prietenului Lynch (cu a sa hăzoasă, permanentă exclamație „bull’s eye” - tradusă prin „apă de ploaie” - a se observă menținerea sonorităților!), și până la „clipă de inspirație” captata în toată ardenta ei, calea e presărată de echivalări hermeneutice, dar fără prea multe încărcări explicative, ruperi de ritm sau de
Cu Joyce, despre epifanie by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4698_a_6023]
-
da explicații, mult mai degrabă decât frica, îl face pe Florea să plece cu noaptea-n cap), fără nici o soluție și fără nici un rost, iar la urmă râd din te miri ce. Uite, mă, unul belește un cal este o exclamație ca de copil, în stare să se amuze de un gest, probabil, destul de obișnuit. Și Moromete e, în felul lui, copil, cum e și țăranul care vede, în zori, de la distanță, toată scena. Și o privește ca pe un divertisment
Care pe care by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4406_a_5731]
-
să o transform în stea,/ să mă salvez.../ De unde?!”), care ar avea drept notă personală, „învăluirea într-o aură a notației prozaice”, e situat de criticul său „într-o filiație de nume consacrate ale literaturii române și europene!” (semnul de exclamație nu-mi aparține - N.M.), precum „A.E. Baconsky, Salvatore Quasimodo (admirat, probabil, până a se îneca acesta în ermetism), Paul Eluard, Giuseppe Ungaretti și atâția alții”. Criticul se întâmplă să fie un poet adevărat și bun cunoscător de poezie. Comparațiile
Suferințele criticii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4577_a_5902]
-
par să mizeze doar pe întâmplătoarea captare a atenției prin detaliul anatomic și prin apelul direct. Textele s-au redus mult; cele care au mai rămas au un rol pur fatic, de apel insistent, subliniat rudimentar prin multiple semne de exclamație. Tonul este mai mult decât familiar: e o captare fidelă a interjecțiilor cu care s-ar îndemna reciproc cititorii revistei, într-o sporovăială la portiță sau la o bere. Pe site-ul Click! (un titlu de revistă reprezentativ prin semnul
Căsăpit, hăcuit, tranșat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5758_a_7083]
-
întreagă de mesaje invită infantil la frunzărire cu ajutorul interjecției prezentative uite: „Uite ce se distrează Michael Douglas cu fiica lui!”; „Uite cum se plânge interlopului (...)!”; „Uite cu ce bunăciune se însoară (...)!” etc. (14.02.2011). Evaluarea e monoton ritmată de exclamații previzibile: „Șoc!” , „Scandalos!”, „Incredibil!”. Și lexicul „cronicii negre” e tot mai monoton și mai elementar, cu exces de cuvinte violente și de semne de exclamație. Se pare că, în timp, chiar termenii din câmpul semantic al măcelăriei s-au cam
Căsăpit, hăcuit, tranșat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5758_a_7083]
-
Uite cu ce bunăciune se însoară (...)!” etc. (14.02.2011). Evaluarea e monoton ritmată de exclamații previzibile: „Șoc!” , „Scandalos!”, „Incredibil!”. Și lexicul „cronicii negre” e tot mai monoton și mai elementar, cu exces de cuvinte violente și de semne de exclamație. Se pare că, în timp, chiar termenii din câmpul semantic al măcelăriei s-au cam tocit, devenind simple clișee. Verbele cele mai folosite din această sferă lexicală - trecute, prin generalizare și prin metaforă, în descrierea familiară și jurnalistică a omorurilor
Căsăpit, hăcuit, tranșat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5758_a_7083]
-
mai neclar e modul în care „folosirea subtitrării” ar introduce „cuvinte noi”. Ideea că anglicismele actuale ar pătrunde în limbă prin coloana sonoră a filmelor e greșită - adeverindu-se doar în cazul limitat al unor formule de salut, a unor exclamații sau - mai ales - imprecații, intrate ca atare în limbajul tinerilor. De altfel, aceste câteva elemente de slang sunt preluate nu doar din filme, ci și din muzică, iar în ultima vreme mai ales din jocuri și din infinitatea de materiale
Dublare și subtitrare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5542_a_6867]
-
care invoca orbirea. Acest detaliu etimologic ne permite să legăm expresia a da cu tifla de o altă intrare de dicționar: în Dicționarul limbii române (Tomul VII, partea a 2-a, Litera O, 1960) există o formă oarba, definită ca „exclamație ironică la adresa adversarului care părăsește lupta și fuge în mod laș”. Sursele sunt din secolul al XIX-lea: Iordache Golescu și teatrul lui Alecsandri („Gloata strigă: «Oarba!»”; „Strigau în urma lor: «La oarba!... la oarba...»”). Expresia a da cu oarba (înregistrată
Tifla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5797_a_7122]
-
oarba...»”). Expresia a da cu oarba (înregistrată de Dicționarul academic al lui Laurian și Massim și de I. Zanne în Proverbele românilor, vol. II, 1897) este echivalentă cu a da cu tifla. În Dicționarul lui Laurian și Massim apar și exclamația oarba și construcția a striga oarba cuiva. E limpede că formula agresivă a circulat atât ca împrumut din grecește (tifla), cât și într-o traducere adaptată (oarba); în secolul al XIXlea ambele forme erau destul de frecvente. Heliade Rădulescu folosea exclamația
Tifla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5797_a_7122]
-
exclamația oarba și construcția a striga oarba cuiva. E limpede că formula agresivă a circulat atât ca împrumut din grecește (tifla), cât și într-o traducere adaptată (oarba); în secolul al XIXlea ambele forme erau destul de frecvente. Heliade Rădulescu folosea exclamația în Imnul dracilor - „Oarba, Satan! Oarba, Satan!” (Opere, I, 356); la Caragiale, aceasta apare, tot într-un context violent, între afuriseniile rostite de chivuțele din Două loturi: „Ho! Ho! nu mai vrei belete? să mai vii la belete! ho! oarrba
Tifla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5797_a_7122]
-
însă imediat cealaltă capitală: Bucureștiul e prezentat ca târg vestit pentru boscărie, stosărie, coțcărie, matrapazlărie, rușfetărie, potlogărie, dar și Iașiul e „chiar de gemine cu Bucureștiul vostru” (Actul I, scena 2). Particularitățile regionale sunt destul de marcate: formulele de adresare și exclamație ale munteanului sunt nene, neneo, nenișorule, vere; ale moldoveanului - neică și neiculiță. Munteanul folosește intens perfectul simplu (luași, o tăiași, o pățirăm etc.) și formele analogice în -ră, pe care le va ironiza și Caragiale (s-a găsitără, mi-a
Limbajul coțcarilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5059_a_6384]
-
limbajul unor profesioniști ai trișatului la joc, e normal ca unele dintre aceste formule să fi căpătat sensuri lărgite; e foarte posibil ca ele să fi fost cunoscute în epocă și publicului mai larg (într-o discuție despre zestre, la exclamația „buni patruzeci!”, celălalt răspunde automat „cu urma cinzeci...”, II, 6). Un fragment de dialog între cele două personaje e o ilustrare perfectă a virtuozității argotice, menite să trezească publicului curiozitate și admirație față de un limbaj încifrat. Rostite încet, replicile acordului
Limbajul coțcarilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5059_a_6384]
-
care debutează filmul este exemplară: doamna Pujol face jogging prin parcul din curtea vilei într-un trening cu aspect proletar și se oprește cu grație asupra rusticei apariții a unei veverițe și a idilicei împerecheri a unui cuplu de iepuri. Exclamația sa este bemolul grațios al unei pastorale casnice reconstituite și din preocupările doamnei pentru goblenuri alături de dulcegăriile lirice pe care le așterne într-un carnețel. Kitschul cu parfum de rococo beatifică scenele domestice până la apariția domnului Pujol, un mic tiran
Iubire, bibelou de marțipan by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5489_a_6814]
-
creativității, favorizează, desigur, altceva decît un scrupul de precauții sustractive. Atîta fastă bogăție degajă conivențele unei armonii parcă prestabilite, încît fac hors de propos, exclud, dintre alternativele apropierii, orice ar atenua datoria noastră de a răspunde vibrant, con affetto, universalei exclamații care ne interpelează fără preget. Au fost oare zadarnice, în parabola unor talente de răscruce, coincidența și declicul acționînd sub semn auroral, dinspre acest cuprins misterios, unde Wagner însuși o investește pe Lilli Lehmann în rolul Pasării Pădurilor din Tetralogie
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
de-ai noștri, e patriot! Când Ipingescu îl recunoaște pe junele pe care îl știa de-ai noștri, nu putea să aibă decât o singură reacție, cea care a și avut-o, de fapt, și care îi smulge de pe buze exclamația: Nu mă nebuni, onorabile! Adică: nu mă scoate din ordinea, din rațiunea firească a existenței... Iar când, după câteva izbucniri furioase ale lui Dumitrache și Chiriac: ce poftești, mă musiu? Să-l învăț eu pe mațe-fripte..., punctate de rugămintea disperată
O noapte furtunoasă prin prisma mai multor niveluri de realitate by Mircea Tomuș () [Corola-journal/Journalistic/4527_a_5852]
-
Ernst, datorat celui mai mare cunoscător al operei acestuia, Werner Spiess, fost cronicar plastic la „Frankfurter Allgemeine Zeitung” și director al Muzeului de Artă modernă din Paris la finele anilor 1990. Aici s-ar cuveni pus un mare semn de exclamație. Mai ales că Spiess, care a autentificat unele din falsuri, a încasat sume frumușele de bani drept comision la vânzare. Justiția germană a dorit să facă valuri cât mai mici și a închis dosarul înainte de a-l deschide ca lumea
Falsificatorul () [Corola-journal/Journalistic/3749_a_5074]
-
a pronunțat o voce înaltă și nobilă care vorbea despre „Datoria vieții noastre”, pe când se întemeia această Universitate, după marea Unire. Un spațiu care nu e departe nici de bronzul Școlii Ardelene, așezat lângă noi ca un neclătinat semn de exclamație. Echinoxul s-a împărtășit, prin ani, din acest mare spirit și trag nădejde că oamenii de sub această emblemă vor avea voința și energia de a-l continua și întări. * Fragmente din Cuvântul rostit la Adunarea festivă din Aula Magna a
„ECHINOX”- 45 by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2917_a_4242]
-
pe cititor." Ca și G. Călinescu, Vladimir Streinu insistă asupra oralității, observând că scrierile lui Creangă, propriu-zis, nu se citesc, ci se aud. Accentul cade pe arta spunerii, textul fiind înțesat mai în tot locul de interjecții, onomatopei, întrebări și exclamații, ceea ce provoacă lectorului sentimentul de ascultător. Memorabilă de asemeni este caracterizarea făcută de Vladimir Streinu eroilor lui Creangă: "Ei își seamănă unii altora până într-atât, că par a deghiza sub nume diferite același personaj. Se simte un prototip pe
Centenar Vladimir Streinu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/15173_a_16498]
-
devansează cu o lună pe cea făcută publică de romancier, 13 iulie 1940 - și până în ultimele luni de viață, E. Lovinescu a lucrat la ceea ce considera a fi opera lui capitală de prozator: romanul-frescă, de peste 4000 de pagini, Mălurenii. O exclamație euforică, înregistrată de agendă în 20 august 1940: �Sunt romancier!", e legată de �descoperirea unui mare filon" pentru subiectul Mălurenilor. Din puțina materie publicată se vede clar că Mălurenii e un roman cu cheie, în care autorul și-a retopit
E. Lovinescu - proze uitate by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Imaginative/14906_a_16231]
-
la moderni). Produsul dintre e și mai enervant...." Și dacă tot am început cu o posibilă tipologie a criticului, să încheiem pe un ton mai vesel cu tipurile de feedback listate de Matei Florian, criticul muzical al Dilemei vechi: ,De la exclamațiile banale și seci gen Ťam citit rubricať, trecînd prin cele constatative: Ťhabar n-are, e un agariciť, sensibiloase: Ťce frumos... ť, împăciuitoare: Ťare dreptate, dar eu zic că e altfelť, amenințătoare: Ťnu mai citesc revista dacă nu-și schimbă părereať
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11176_a_12501]