442 matches
-
formal de comunitatea reigioasă, de care aparține, și anume de patriarhia ecumenică), pe motive că ar contraveni canoanelor. În septembrie același an, turcii insistă a se ține un sinod "ecumenic"; patriarhii de Alexandria și Antiohia, precum și arhiepiscopul de Cipru aprobă excomunicarea, cel de Ierusalim ( Chiril ) nu aprobă, poate din pricina presiunii rusești, fapt pentru care Chiril fu depus înapoi. Abandonați de patriarhia ecumenică, intervine în ajutorarea Bisericii Bulgare, Biserica Rusă, care le va oferi timp de 40 de ani Sf. Mir, după
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
obraz („fața”) și a urmării legilor alimentației rituale - kașrut („stomacul”). Pătruns de ideea necesității educării publicului evreiesc și a slujitorilor cultului în spiritul ortodox pur, Rabinul Malbim a supravegheat personal munca și ustensilele tăietorilor rituali - șohtim și a amenințat cu excomunicarea pe cei care consumă carnea vitelor tăiate de acei măcelari care nu au primit autorizația sa. Prin stilul său autoritar, el și-a înstrăinat o parte din personalul de cult, inclusiv dayanim (judecători religioși), șohtim etc. Conflictul dintre haredim, ultraortodocși
Meir Leibuș Malbim () [Corola-website/Science/313578_a_314907]
-
Henric al IV-lea să renunțe la drepturile asupra Bisericii din Germania. Papa a combătut totodată ideea de "monarhie divină" și a obținut sprijinul acelor nobili germani care urmăreau limitarea absolutismului imperial. Papalitatea a interzis ierarhilor Bisericii, sub amenințarea cu excomunicarea, să-l mai susțină pe Henric. În cele din urmă, în 1077, Henric s-a văzut nevoit să plece la Canossa, în Italia de Nord, pentru penitență și pentru a obține absolvirea de la papă. În pofida gestului de umilință, împăratul a
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
contribuit din plin la bătălia de la Langensalza împotriva răsculaților. Cu toate acestea, atunci când Lupta pentru învestitură a izbucnit, iar Henric a fost excomunicat, Rudolf s-a întâlnit cu alți câțiva nobili pentru a decide asupra viitoarelor evoluții ale evenimentelor. Cu toate că excomunicarea lui Henric a fost ridicată în 1077, rebelii au continuat să își planifice acțiunile. La Forchheim, Rudolf a fost ales anti-rege în martie 1077, promițând să respecte conceptul electiv al monarhiei și declarându-și dorința de a se supune papalității
Rudolf de Rheinfelden () [Corola-website/Science/325205_a_326534]
-
Regele a murit pe neașteptate, după Sfânta Împărtășanie. Potrivit unor surse contemporane, Christopher a murit după ce a băut vinul sfânt otrăvit din mâinile starețului Arnfast de Ryd, care se răzbunase pentru maltratatea Arhiepiscopului Erlendsen și pentru opresiunea regelui în legătură cu biserica. Excomunicarea regelui Christopher nu a avut nici un efect și a fost îngropat în fața altarului ridicat la Catedrala Ribe, imediat după moartea sa, pe 29 mai 1259. Christopher a fost succedat de fiul său, Eric al V-lea al Danemarcei.
Christopher I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331276_a_332605]
-
să refacă armonia dintre el și principi și să restabilească disciplina în biserică, două imperative de neînlăturat dacă voia declanșarea unei expediții militare generale și recunoașterea sa ca șef al creștinătății. O primă măsură a fost aceea de a ridica excomunicarea împăratul bizantin. Din nou numele lui era pomenit în biserici, teoretic punându-se capăt schismei. Mai rămânea să se facă ordine în însuși corpul catolic al creștinătății. Motivul dezbinării era generat, pe de o parte, de nesupunerea clerului german, care
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
generat, pe de o parte, de nesupunerea clerului german, care la adăpostul luptei dintre sacerdoțiu și imperiu manifesta tendințe centrifuge față de Roma, pe de alta, de conflictul dintre biserică și regele Franței Filip I al Frantei, care se soldase cu excomunicarea acestuia din urmă. În vara anului 1095 se întrunea la Piacenzza un conciliu, având ca scop aducerea în ascultare a prelaților refractari față de autoritatea papală. La conciliu participa și o delegație bizantină, ceea ce a făcut multă impresie, iar prezența ei
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
nu-l interesa pe marele pontif, dar cazul în speță era de competența tribunalului papal și ambițiosul Urban al II-lea nu înțelegea ca un rege să hotărască peste capul său, de aceea el a reacționat cu maximum de severitate: excomunicarea regelui și a prelaților vinovați de a se fi coalizat cu suveranul lor. Situației încordate trebuia să i se pună capăt acum, când se plănuia o ofensivă în Orient, de aceea Urban al II-lea s-a deplasat personal în
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
a întrunit în prezența italienilor care-l însoțeau pe papă, printre ei se pare că era și Petre Pustnicul, și a unei mici delegații sosită din Spania, de aceea nu s-a putut hotărî nimic în problema bisericii franceze, iar excomunicarea regelui nu a fost ridicată. În schimb, papa a socotit prilejul nimerit să dea curs gândului care-l obsedase tot drumul și, în ultima zi a conciliului, ca un fel de addendum, în afara discuției prevăzute și spre uimirea tuturor, a
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
de Gniezno. În ultimii ani, sprijinul pe care l-a acordat nepotului său, Hieronymus Laski, care favoriza candidatura lui Ioan Zapolya (voievodul Transilvaniei și aliatul turcilor) împotriva Habsburgilor la conducerea Ungariei, l-a determinat pe papa Clement VII să anunțe excomunicarea sa. Disgrația acestei excomunicări a fost și cauza șocului care i-a provocat moartea subită, în 1531.
Jan Łaski (1456–1531) () [Corola-website/Science/328092_a_329421]
-
ani, sprijinul pe care l-a acordat nepotului său, Hieronymus Laski, care favoriza candidatura lui Ioan Zapolya (voievodul Transilvaniei și aliatul turcilor) împotriva Habsburgilor la conducerea Ungariei, l-a determinat pe papa Clement VII să anunțe excomunicarea sa. Disgrația acestei excomunicări a fost și cauza șocului care i-a provocat moartea subită, în 1531.
Jan Łaski (1456–1531) () [Corola-website/Science/328092_a_329421]
-
era protestant convins, și vrea să împiedice venirea lui pe tronul francez, datorită faptului că Henric de Navara era moștenitorul legitim al coroanei franceze în cazul morții lui Henric al III-lea (fără moștenitori). Henric de Navara refuză să recunoască excomunicarea papală. Între trupele catolice, conduse de ducele de Joyeuse, și cele protestante ale lui Henric de Navara are loc bătălia de la Coutras, unde Henric, cu toate că era în inferioritate numerică, învinge trupele regale ale lui Henric al III-lea. Sixtus al
Henric al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302275_a_303604]
-
unită bulgară loială Romei, Rusia a intervenit cu Sultan. În 1870, un exarhat bulgar a fost creat printr-un decret al sultanului, și Antim I a devenit lider natural al națiunii în curs de dezvoltare. Patriarhul Constantinopolului a răspuns prin excomunicarea lui Antim I, care a întărit voința pentru independență. O altă sursă de renaștere națională bulgară a fost viziunea romantic naționalistă a unui popor care avea puternice tradiții orale și obiceiuri. Aceste idei au fost stimulate de activitatea lui Johann
Redeșteptarea națională a bulgarilor () [Corola-website/Science/323314_a_324643]
-
cardinalul Pierre Capuano susținea atacul de pe coasta Dalmației, pentru a împiedica eșecul întregii mișcări. Papa Inocențiu a fost foarte alarmat de turnura pe care o luaseră evenimentele și a scris o scrisoare conducătorilor cruciați, pe care i-a amenințat cu excomunicarea. Conținutul scrisorii nu a fost dus la cunoștința soldaților de rând, iar atacul asupra orașului Zara s-a dat așa cum se plănuise. Catolicii din Zara le-au amintit atacatorilor că sunt coreligionari, agățând steaguri cu crucea la ferestrele diferitelor clădiri
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
flota mai înainte de plecarea ei din Veneția pentru a-și vizita vărul Filip de Swabia. Motivul acestei vizite este controversat. Poate papa a plecat deoarece aflase de planurile venețienilor și deși nu era de acord cu ele, dorea să evite excomunicarea, ori poate a dorit să se întâlnească cu principele bizantin Alexios Angelos, (care era fiul împăratului bizantin detronat Isaac al II-lea Angelos) și cumnatul lui Filip. Alexius fugise la cumnatul său după ce tatăl său fusese detronat în 1195, dar
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
tot orașul. Cruciații au provocat pierderi uriașe orașului și locuitorilor săi după un jaf de trei zile, în timpul căruia numeroase opere de artă și de cultură antică romană și greacă au fost furate sau distruse. În ciuda jurămintelor și amenințării cu excomunicare, cruciații au desacralizat fără scrupule lăcașurile de cult ale orașului, distrugând, pângărind sau furând tot ceea ce se putea. După cum afirma cronicarul Choniates, cruciații au plasat pe Tronul Patriarhal Bizantin o prostituată. Când Papa Inocențiu al III-lea a auzit de
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
de refuzul cultului imaginilor sacre (icoanelor) din partea așa-ziselor „sectoare ale creștinismului bizantin” (iconoclasmul), și apoi în schisma verificată între papa Nicolae I și patriarhul Constantinopolului, Fotie (secolul al IX-lea). Ruptura definitivă s-a produs în 1054, cu reciproca excomunicare a celor două Bisericii: Roma și Bizanț. Din acest moment creștinismul bizantin (cunoscut cu numele de ortodox) se va dezvolta accentuând caracterul său organizatoric conciliar și „autocefal” (autonomia deplină a fiecărei Biserici naționale, etnice), însă într-un cadru doctrinar și
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
aceea în continuare după calendarul iulian. În anul 1972 călugării de la Esfigmenou au arborat drapele negre în semn de protest față de întâlnirea patriarhului Athenagoras I al Constantinopolului cu papa Paul al VI-lea, ocazie cu care cei doi au retras excomunicarea reciprocă pronunțată cu ocazia Marii Schisme din anul 1054. Încercarea patriarhului Bartolomeu I de apropiere față de Biserica Catolică i-a determinat pe călugării de la Esfigmenu să nu-l mai pomenească pe patriarh la slujbe și în cele din urmă să
Mănăstirea Esfigmenu () [Corola-website/Science/303572_a_304901]
-
Încercarea patriarhului Bartolomeu I de apropiere față de Biserica Catolică i-a determinat pe călugării de la Esfigmenu să nu-l mai pomenească pe patriarh la slujbe și în cele din urmă să nu-i mai recunoască autoritatea, ceea ce a dus la excomunicarea lor de către patriarh. În decembrie 2002 Patriarhia de Constantinopol a dispus evacuarea călugărilor recalcitranți, decizie contestată în fața instanțelor elene de călugării de la Esfigmenu. În noiembrie 2005 o curte de apel a constatat legalitatea deciziei Patriarhiei de Constantinopol. Evacuarea călugărilor excomunicați
Mănăstirea Esfigmenu () [Corola-website/Science/303572_a_304901]
-
multe locuri diferite, mobilizate de o inspirație violentă, au avut loc asemenea masacre, în ciuda dezaprobării și condamnării generale ca fiind contrare religiei. Dar mai știm că ele nu au putut fi evitate în ciuda faptului ca au trebuit să facă fața excomunicării impuse de numeroși clerici și a amenințării cu pedeapsa din partea a numeroși principi.” În general, mulțimea cruciaților nu se temea de nicio pedeapsă, de vreme ce tribunalele locale nu aveau nicio putere să-i pună sub acuzare în timpul trecerii prin sectoarele lor
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
nicio putere să-i pună sub acuzare în timpul trecerii prin sectoarele lor de competență și nici nu aveau capacitatea să identifice și să acuze indivizi izolați. Apelurile clericilor au fost ignorate pe temeiuri asemănătoare, (nu s-au luat măsuri cu privire la excomunicarea unor indivizi separați de mulțime), iar cruciații au crezut că oricare dintre cei care propovăduiau mila față de evrei făcea asta deoarece cedaseră mitei evreiești. Călugărul Gottschalk a condus o cruciadă plecată din Rhineland and Lorena spre Ungaria, atacând ocazional comunitățile
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
Neapolelui, deoarece consideră că din moment ce nu există un moștenitor legitim al regelui, teritoriile Neapolelui trebuie să revină Bisericii Române. Alfons al V-lea nu respecta decizia papei, susținându-și în continuare fiul. Astfel, Calixt III îl amenință pe rege cu excomunicarea, însă acest lucru nu se va întâmpla, Alfonso al V-lea murind la 27 iunie 1458. a murit, două săptămâni mai tarziu, în 6 august 1458, în ziua sărbătorii Schimbării la Fața. Dată sărbătorii fusese stabilită de însuși Papă Calixt
Papa Calixt al III-lea () [Corola-website/Science/305435_a_306764]
-
Mănăstirii Plătărești. Începutul domniilor fanariote va aduce închinarea mănăstirii către Sfântul Mormânt deși hrisovul din 1640 al ctitorului Matei Basarab, confirmat prin tomosul din 1644 al patriarhului ecumenic Partenie, interzicea în mod expres închinarea Mănăstirii Plătărești sub pedeapsa anatemei și excomunicării. Închinarea s-a făcut la o dată care nu este cunoscută cu precizie, cel mai probabil pe timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730). Aceasta, ca și alte închinări similare, „"au fost făcute prin tomosuri false, date în secret, prin nesocotirea voinței ctitorilor
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
său în calitate de naș, Nicefor a organizat un consiliu unde a declarat că, din moment ce normele relevante au fost pronunțate de către Constantin al V-lea, nu aveau nici un efect. Polieuct nu a acceptat acest consiliu ca fiind legitim și a procedat la excomunicarea lui Nicefor și nu avea să se dea bătut până ce Nicefor nu o înlătura pe Theophano. Ca răspuns, Bardas Fokas și o altă persoană au depus mărturie cum că Nicefor nu era, de fapt, nașul copiilor lui Theophano, făcându-l
Theophano () [Corola-website/Science/315149_a_316478]
-
s-au căsătorit la 25 ianuarie 1533. La 23 mai 1533 Cranmer a declarat nulă căsătoria Henric cu Caterina; cinci zile mai târziu el a declarat validă căsătoria dintre Henric și Anne. La scurt timp, Papa a semnat sentința de excomunicare împotriva lui Henric și Cranmer. Ca rezultat al acestei căsătorii și al acestei excomunicări, a avut loc prima ruptură dintre biserica din Anglia și Roma iar biserica din Anglia a trecut sub controlul regelui. Anne a fost încoronată regină a
Anne Boleyn () [Corola-website/Science/300133_a_301462]