2,253 matches
-
decât un anumit fel de critică, emanat din datele lui foarte personale, chiar atunci când lucrează împotriva propriului temperament. Înainte de a fi rezultatul unei opțiuni ideologice (cum se va întâmpla după 1920 în activitatea lui E. Lovinescu), critica era (pentru tânărul exeget și polemist din anii debutului cu Pași pe nisip) rezultatul unei fatalități psihologice. Dar această fatalitate trebuie provocată, confruntată cu imperativele timpului și, pe cât e posibil, trebuie modificată. Critica se dedublează într-o teorie a criticii, însă nu într-o
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10598_a_11923]
-
de o natură nu tocmai recomandabilă". În 1905 sau 1906, E. Lovinescu nu-l judecă din punctul de vedere al modernismului, căci el nu se cristalizase încă, nici din punctul de vedere general al unei critici de direcție, căci tânărul exeget crede că "un critic nu influențează niciodată pe un adevărat artist". E. Lovinescu se călăuzea în aprecierea sa de un criteriu mult mai puțin controlabil: el judeca în absolut, din punctul de vedere al exigenței lui Tucidide de a se
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10619_a_11944]
-
face volumului de debut al Ioanei Baetica, Fișă de înregistrare. Intitulată Rafinament și provocare literară. Un fel de prefață la un debut remarcabil, ea este, într-adevăr, "un fel de prefață" - dar la un debut lamentabil. "Provocarea, ah, provocarea!", exclamă exegetul înfiorat, simțindu-se dator să o prevină pe "tânăra și curajoasa autoare" asupra riscurilor pe care și le-a asumat. Nu va avea o viață ușoară în fața publicului autohton; iar "critica de afiliere academică va strâmba pudică din nas". Dacă
Noua pornografie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10596_a_11921]
-
sale. Între cele peste 3000 de pagini publicate, ,,Evanghelia inimii” (Editură SemnE ,București, 2010) este o creație specială, în alcătuirea căreia nu putem intra până a nu înțelege că titlul îi este cheie, cifru și, în consecință, cititorul, amator sau exeget, în demersul interpretativ ajunge la el. Și ce altceva, mai presus de religia iubirii în care a trăit și trăiește poetul, poate însemna ,,Evanghelia inimii”? Crezului poetic al spanio lului Juan Ramon Jimenez, pe care il adoră și pe care
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
și, ajutămă, Doamne, să trec!” Rostirea harică dar și meșteșugita aduce în prim plan bogate încărcături emoționale ,,Poetul este mut, s-a dus tarotul! Să vină primăvară din-nainte! Îți sărut dreapta. Viață: Sunt Mortul din Cuvinte”. La primul impuls, exegetul cărturar este tentat să caute asocieri ale poetului cu cele mai proeminențe personalități lirice. Pregătiți cu argumentele pe care ni le pune la dispoziție chiar ,,Evanghelia inimii”, suntem gata să contrazicem și să rostim cu fermitate că poetului Theodor Rapăn
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
că doar n-a lucrat atâta amar de vreme la "Scânteia"! -, dl Stănescu nu spune de-a dreptul ceea ce crede, ci pune "acuzațiile" (vai, vai, cât de nedrepte!, mă căinează autorul) pe seama "detractorilor". Care detractori, domnule Stănescu? Or fi niscaiva exegeți ai lui Cervantes, de la care ați aflat că "iubirea lui Sancho Panza e binișor nutrită de gândul la recompensă, la Ťinsulať pe care Cavalerul Tristei Figuri i-o tot promite scutierului său"? O fi patronul gazetei în care publicați mai
Lauda calomnioasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10066_a_11391]
-
o va elabora și pe care se va strădui s-o apere în fața adversarilor, cît mai curînd gradul de potrivire între personalitatea omului viu și teoria la care a ajuns în cele din urmă. Dacă așa stau lucrurile, atunci unui exeget preocupat de înțelegerea unui filozof nu-i va mai rămîne decît ca, plecînd de la opera autorului, să meargă regresiv către ființa lui, întrebîndu-se cu stăruință cîtă coerență există între intuițiile pe care le-a avut la început filozoful și forma
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]
-
pot fi concepute, ajungînd astfel să vorbești cu seninătate de conceptul inconceptibilului. Dar nu aceasta este reacția lui Vianu, așa cum reiese dintr-un fragment din prefața la Arta prozatorilor români (vol. 5 din ediția Opere de Tudor Vianu) pe care exegeții îl citează foarte des: "Prezența iraționalului în lume (și opera de artă face parte din domeniul lui) nu trebuie să demoralizeze inițiativele rațiunii. Faptul că fenomenul literar este poate ireductibil în ultima lui adîncime, nu trebuie să ne împiedice a
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]
-
cu ridicolul, cum este și astăzi, dar a reușit de fiecare dată să revină în peisajul de marcă al creației culturale, așa cum va fi și de astă dată. Slavici a fost din timp în timp menit uitării, marginalizat de unii exegeți prea grăbiți, dornici să-l catalogheze drept moralist incurabil, schematic și pilduitor, incapabil de mari profunzimi. Este necesar să revenim la Slavici și la „Tribuna”, fiindcă de acolo ne vine un testament în filigran - mai prețios ca aurul pentru cultura
La aniversară: Mircea Muthu, transilvanul by Ioan-Aurel Pop () [Corola-journal/Journalistic/2814_a_4139]
-
încă purtătoarea idealurilor interbelice. Cu alte cuvinte, M.M. refuză să vadă stridențele, undele abătute de la șuvoiul sănătos și viguros și chiar chinurile, frământările și compromisurile unor mari creatori umiliți câteodată de factorul politic. Asta nu înseamnă că este ocolită de exeget dimensiunea luptei culturale, cu puternice conotații politice, de la Slavici, trimis la închisoare la Vaț, până la Aron Cotruș, obligat să-și plângă încrâncenatul amar în exil. Această primă parte a volumului, închinată neuitării și numită, de aceea, Pro memoria, este urmată
La aniversară: Mircea Muthu, transilvanul by Ioan-Aurel Pop () [Corola-journal/Journalistic/2814_a_4139]
-
nu-l preocupă piruetele, figurile de stil și în genere expresiile înzestrate cu un minim efect asupra cititorului. Chiar și expresiile celebre pe care posteritatea le-a reținut ca fiind încărcate cu miez estetic, sunt la origine formule tehnice, cărora exegeții, fără intenția autorului, le-au descoperit virtuți estetice. A doua calitate stă în lipsa vicleniei argumentative. Kant nu face sofisme din dorința de a ajunge la deznodămîntul dorit de la început. Cînd face o distincție are tactul de a-i respecta litera
Morala cerbilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2830_a_4155]
-
de bunele intenții inițiale" (s.n.), după care pune punct și semnează: Călin Căliman. Bunele intenții "inițiale" (sic!) - care nimbează discret coloanele cronicii - țin probabil de "teoria" misterioasă, însă asupra presupuselor intenții "ulterioare" și mai ales a unor eventuale intenții "finale", exegetul tace încurcat, ca și în privința celei de a doua jumătăți a tandemului scenaristic, pare-se tot atît de "binevenit" și la fel plasat "dincolo de orice discuție", ca pe vremuri scenariștii fostei nomenclaturi, abonați la onorariile cinematografice, sub alte egide decît
Falimentul cinematografiei buftene si sfîrsitul criticii cameleonice by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/17667_a_18992]
-
față o lucrare enciclopedica realizată cu o năzărire a unei asemenea lucrări. Singura observație care se poate face este aceea că autorii dicționarului s-au dovedit a fi mai exigenți cu literatura trecutului decât cu aceea contemporană. Că atâția alți exegeți (să nu uităm că G. Călinescu însuși a rezervat un spațiu nejustificat de mare unor contemporani ai săi în Istoria literaturii române de la origini până în prezent), si ei și-au temperat spiritul critic atunci când au luat în considerare literatura ultimelor
BIBLIOTECA IDEALă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17674_a_18999]
-
din perspectiva modernă", precum și cele ale lui Ammonius, fiul lui Hermeios și Stephanus, filosoful (cel al lui Ammonius tradus doar parțial). De prisos a intra în amănunte referitoare la celebrul opuscul al Stagiritului, o fac mult prea temeinic cei trei exegeți. Pe de altă parte, îmi pare foarte interesanta structura în sine a volumului, întrucat ea oferă o implicită învățătură despre cum poate fi împlinită exegeza unui text - si reamintește despre existența unei strălucite genealogii în această privință. Astăzi, cănd aflăm
Comentând Despre interpretare by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17712_a_19037]
-
mondial a scris encomiastic despre căpetenia ocupației germane în România, generalul Mackensen, după ce colaborase încă din 1915 la ziarul filogerman, Seara, scos de dubiosul Al. Bogdan-Pitesti, comportare pentru care a fost arestat și pedepsit disciplinar. Așa încît, nu fără dreptate, exegetul sau vorbește de "un spectacol al registrelor extreme", oferit de scriitor... Cu deosebire elocventa ni se înfățișează atitudinea acestuia, schimbată cu... 180 de grade, față de C. Dobrogeanu-Gherea. Să-i dăm acum cuvîntul, măi pe larg, lui Valentin Chifor, cuvînt cît
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17725_a_19050]
-
geografică și, pînă la un punct, cea morală față de mediul natal nu-i adoarme lui I. Negoitescu vigilenta critică. Departe de-a se lasă copleșit de un idilism al spațiului românesc prohibit, de a-l îmbrățișa printr-o exaltare sentimentală, exegetul da expresie unor multiple rezerve estetice ori de altă natură, care formează dovada unei existente neslăbite, a unui realism al discursului, învederat pînă-n ultimele momente. Să citam în acest sens o consemnare, oarecum profesorala, asupra unui text, de presupus, minor
EPISTOLELE MARELUI EXPERT by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17710_a_19035]
-
tezele vitaliste ale autorului Femeii cu carnea albă ar fi găsit un teren de aplicare pe propriul său destin literar. În fine! Să recunoaștem în F. Aderca măcar pe unul din cei mai de seamă precursori în direcția a ceea ce exegetul sau numește "deprovincialziarea" culturii române. Într-un mediu dominat de sămănătorism și de poporanism, de un cult al tradiției, circumscrise unor toposuri etnice și concepte sociale, cu rol normativ, ce începea a dă semne de îmbătrînire, tînărul autor recalcitrant, originar
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17743_a_19068]
-
cunoscut destui poeți. - Într-o anchetă din revista "Cuvîntul" (septembrie 1998), la întrebarea "Ce autori ați propune pentru o ăIstorie universală a literaturii românea", criticul nouăzecist Dan-Silviu Boerescu răspunde: "... aș propune trei autori contemporani, cu care să-și spargă capetele exegeții, hermeneutii și tălmăcitorii mai ceva decît cu Priveghiul lui Finnegan: Luca Pitu, Șerban Foartă și Gheorghe Iova.". Ce părere aveți? Acești trei autori ar avea un efect imediat la un potențial cititor universal de azi? De ce? - Cum "imediat", cînd tălmăcirea
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
grâi angelic sau adamic, unul, adică, prebabelic, - dar care scrie, totuși, în engleză, multiplicându-si, astfel, sorții de acces la un public tot mai anglofon. (Cu corectivul că engleză joyciană nu e "le petit nègre" yankeu al epocii actuale!) - Că exeget al lui Ion Barbu, ce părere aveți despre textele legionare ale poetului, reapărute în presă după 1990? Avem în vedere, spre exemplu, poezia "1940", apărută în "Falanga" la 25 decembrie 1940. Ce loc ocupă în biografia poetului această exaltare a
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
într-atâta de grotesca, încât fu luată-n zeflemea. E drept că și Baudelaire ceruse, pe ulițele insurecției quarante-huitarde-e pariziene, executarea tatălui său vitreg, solemnul general Aupick. Numai că Vianu era unui din confidenții lui Ion Barbu, ba chiar și exegetul sau, iar nu un tată abuziv (în mintea, baremi, a lui Charles. - Trimis al Franței la Sublima Poartă, generalul le-a fost foarte favorabil, în zile negre, pașoptiștilor valahi... În rest, în cimitirul Montparnasse, fiu putativ și tata vitreg își dorm
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
află într-o situație legitimă când citește misivele. Necunoscută i se adresează, poate chiar LUI. Considerațiile eseistice în legătură cu Heloise și cu abatele Abélard sunt completate cu comentarii de o remarcabilă finețe asupra Scrisorilor portugheze ale Marianei Alcoforado, pe care unii exegeți le atribuie unui bărbat: "Era autorul Scrisorilor portugheze un geniu sofisticat al disimulării masculine sau o genială, ignara călugărita, sedusa și abandonată? Și ce importantă ar mai avea, de fapt, intrebarea când, de la Rousseau la Rilke, atâția scriitori au imitat
UN EXEGET AL FANTASMELOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17872_a_19197]
-
cu seamă aceea din perioada afirmării. Hugolian, fecund, dispensator de viziuni negre: Vă invit la masa unde n-o să puteți mânca nimic/ pentru că toate cadavrele au intrat în putrefacție" - din vol. Cântece negre. Peisaje de cangrena, le caracteriza Emil Manu, exegetul sau cel mai autorizat. Inspirație contradictorie, între eden și infern, cu mari căderi în vid, bruște schimbări de regisitru, de umoare, în genere cosmarescă. Înseninarea târzie, din lirica, a diminuat vocea. A pune pe seama războiului o inspirație damnata nu convinge
Firul cu multe noduri al Ariadnei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17905_a_19230]
-
unghiile smulse. Firii structural scindate a lui Ion Caraion îi răspundea un neașteptat schizoidism al Securității, devenită naționalistă după ce râsese de pe fața pământului mai toată elită națională. Probabil că faptul de a-l fi păstrat, totuși, pe Valentin Lipatti - un exeget recent n-a știut, pesemne, că fusese și unul dintre cei mai mari moșieri din România - nu-i liniștea întru totul ceea ce foarte încăpător se numește conștiința. Capitol la care este de trecut fără hopuri peste nemulțumirea celor care, zicând
Firul cu multe noduri al Ariadnei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17905_a_19230]
-
Alex. Ștefănescu O ficțiune critică Ca exeget al postmodernismului românesc, Mircea Cărtărescu se află într-o situație tragicomica (postmodernista!): scrie despre un curent literar al carui singur reprezentant marcant este Mircea Cărtărescu. Modestia îl împiedică pe poetul intrat în rolul de critic să devină propriul său apologet
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
asupra literaturii anilor ^90". În plus, el discuta despre postmodernitate și postmodernism în lume. De altfel, cartea chiar așa începe, cu o imagine panoramica a civilizației secolului douăzeci, care a făcut necesară apariția unei noi literaturi. Perspectiva cosmică adoptată de exeget devine (involuntar) comică în momentul în care se ajunge la prezentarea eroilor postmodernismului românesc. După ce ne invită să privim Pământul de undeva, de pe Lună, prin telescopul imaginației lui teoretice, Mircea Cărtărescu apropie tot mai mult imaginea până când îi prinde în
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]