767 matches
-
și necesităților practice ale Bisericii din Hippona și din întreaga Africă, unde Augustin devine tot mai faimos și mai important. O dovedește și rostirea unui mare număr de Predici: cele cu adevărat autentice sînt peste cinci sute, unele cu conținut exegetic, altele mai ales pe teme morale; o dovedește și bogatul său Epistolar, compus din 279 de scrisori, din care 54 provin de la corespondenții săi (printre ei, Paulinus de Nola și Ieronim, dar și personaje influente din Africa romană). Augustin le
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care cf. vol. I, p. 354 și urm.); J. Oroz, La retorica en los Sermones de San Augustín, Madrid, 1963. Ediții ale Comentariului la Psalmi: CChr.Lat 38-40, 1956 (E. Dekkers, J. Fraipont); 41, 1961 (C. Lambot); pentru celelalte texte exegetice cf. CChr.Lat 33, 1958 (Quaestiones in Heptateuchum: J. Fraipont); 44B, 1980 (Quaestiones Evangeliorum: A. Mutzenbecher). O antologie cu comentariu: M. Simonetti (Fondazione Valla, Mondadori, Milano, 19892). 10. Lupta contra donatiștilor între 400 și 411, lupta împotriva donatiștilor are un
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adăugat acestor măsuri impuse de autoritatea politică o susținută activitate polemică. Putem să facem doar cîteva referiri la unele din numeroasele tratate din acești ani (400-405): cele trei cărți împotriva epistolei lui Parmenianus (Contra epistulam Parmeniani), donatistul care contestase regulile exegetice ale lui Tyconius (cf. vol. II, t. 1, pp. 270-271); dintre cărți, a doua prezenta un interes particular pentru Augustin, deoarece acolo el susținea că Biserica era un corp „bipartit” unde intrau și cei buni, și cei răi, dar aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai multe critici creștinismului. Augustin reia toate aceste chestiuni, în acea manieră sistematică și enciclopedică ce-i este atît de caracteristică, într-o operă impresionantă, Despre cetatea lui Dumnezeu (De civitate Dei). Aceasta era anunțată, în esență, la sfîrșitul operei exegetice pe care Augustin o ducea la bun sfîrșit în 412, adică Explicarea Facerii în litera ei. Cetatea lui Dumnezeu poate fi prezentată chiar cu cuvintele lui Augustin, care o descrie în Retractări: „Primele cinci cărți resping părerile acelora care pretind
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este o atitudine comună a literaților din Antichitatea tîrzie, în cazul cărora, totuși, intenția este complet diferită, deoarece enciclopedismul și erudiția corespund dorinței lor de a păstra ceea ce a fost transmis de înaintași. în această operă, Augustin își folosește capacitățile exegetice, reluînd probabil doctrinele donatistului Tyconius, cum este cea referitoare la milenarism; propune o proprie teologie a istoriei; folosește mai multe cunoștințe din teologia greacă, așa cum începuse deja să facă o dată cu De Trinitate, care este redactată în acea perioadă și se
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Opera neterminată contra lui Iulian (Contra Iulianum opus imperfectum), întreruptă, în timpul examinării celei de-a șasea din cele opt cărți, de moartea lui Augustin. Trebuie amintite aici, chiar dacă nu au o legătură directă cu polemica împotriva lui Augustin, și operele exegetice pe care le-a scris Iulian; în acestea, e lesne de înțeles, a respectat criteriile școlii din Antiohia. Iulian a scris Explicații privitoare la cei doisprezece profeți (Explanationes duodecim prophetarum), din care ne-au rămas interpretările la Osea, Ioel și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Dumnezeu și despre liberul arbitru împotriva celui ce scrie Prelegeri (De gratia Dei et libero arbitrio contra Collatorem), adică împotriva lui Ioan Cassian, considerat de obicei șeful școlii semipelagienilor. Tot din perioada petrecută la Roma, și cu un conținut exegetic mai evident, este o Exegeză a Psalmilor (Expositio Psalmorum: de la nr. 100 la nr. 150), care nu e decît o culegere de explicații extrase din Exegeza Psalmilor a lui Augustin; a scris și o Carte de maxime extrase din operele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-numiților semipelagieni: diversitatea de origine și de formație culturală a exponenților acestui curent dovedește cît de restrînsă este titulatura folosită de obicei pentru ei. Printre scrierile exegetice ale lui Arnobiu se numără și o operă de mici dimensiuni care în trecut purtase titlul de Comentarii pe marginea unor pasaje din Evanghelii (Adnotationes ad quaedam Evangeliorum loca), dar ulterior a fost intitulată Scurtă prezentare a Evangheliilor. E vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sale. în secolul al VIII-lea, arhiepiscopul Felix de Ravenna a alcătuit o culegere de 176 de predici în care au intrat și compoziții neautentice, așa cum se întîmpla de obicei cu aceste culegeri. Omiliile autentice au mai ales un caracter exegetic și respectă tradiționala distincție între semnificația literală și cea spirituală, care trebuie să servească la educarea ascultătorului sau a cititorului. Morala creștină este prezentată destul de simplu, fără prea multe aprofundări. Omiliile cu conținut dogmatic sînt puține: ele se referă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Și el s-a opus condamnării celor Trei Capitole în 551, motiv pentru care a fost convocat la Constantinopol ca să se justifice împreună cu alți episcopi africani. Verecundus a evitat condamnarea refugiindu-se la Calcedon, unde a și murit. a) Opere exegetice Prima sa operă, care datează din perioada dominației vandalilor în Africa, pe care o amintește cu durere și cu suferință, a fost un Comentariu în nouă cărți al cîntărilor bisericești (Commentariorum super cantica ecclesiastica libri novem), care a fost descoperit
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Gregorianum), adică un liturghier, și un Antifonar pentru slujbă (Antiphonarius Missae), o culegere de cîntece corale, textul de bază al viitorului cînt gregorian. Cercetările mai recente au stabilit totuși că nu toate aceste opere îi aparțin lui Grigorie. b) Operele exegetice Activitatea lui Grigorie în acest domeniu a fost deseori subapreciată de cercetători (Harnack a inventat pentru el obtuza definiție Vulgärkatholizismus, „catolicism vulgar, umil”), dar în prezent doctrina lui spirituală atrage în fiecare zi tot mai mult atenția cititorilor. Prima sa
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
iar continuatorii săi vor restrînge ulterior domeniul istoriografiei literare. Impresionanta erudiție ce caracterizează operele profane se întîlnește și în cele cu conținut religios, unde se reiau numeroase motive tradiționale ale exegezei biblice, ale polemicii antiiudaice, ale ortodoxiei niceene; în operele exegetice ale lui Isidor nu există dezbateri care să aducă noi argumente sau să ajungă la noi rezultate, însă izvoarele antice, Ieronim și Augustin în primul rînd, sînt foarte mult exploatate de scriitor, care vrea să obțină compendii redactate cu spirit
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
partea biografică la pp. 11-72). De asemenea, Kyrilliana. Spicilegia edita sancti Cyrilli Alexandrini XV recurrente saeculo, Le scribe égyptien, Le Caire, 1947. Despre Chiril în general: J. Mahé, Cyrille (Saint), patriarche d’Alexandrie, DThC III, 1911, col. 2476-2527. b) Opere exegetice Vechiul Testament Activitatea exegetică a lui Chiril se desfășoară în cea mai mare parte înainte de izbucnirea controversei nestoriene. Din rațiuni pe care le vom discuta mai tîrziu, despre Vechiul Testament a scris nu doar comentarii întinse, organizate pe cărți sau grupuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pp. 11-72). De asemenea, Kyrilliana. Spicilegia edita sancti Cyrilli Alexandrini XV recurrente saeculo, Le scribe égyptien, Le Caire, 1947. Despre Chiril în general: J. Mahé, Cyrille (Saint), patriarche d’Alexandrie, DThC III, 1911, col. 2476-2527. b) Opere exegetice Vechiul Testament Activitatea exegetică a lui Chiril se desfășoară în cea mai mare parte înainte de izbucnirea controversei nestoriene. Din rațiuni pe care le vom discuta mai tîrziu, despre Vechiul Testament a scris nu doar comentarii întinse, organizate pe cărți sau grupuri de cărți, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în sens spiritual (pros theôrian... pneumatikên); într-adevăr, Legea este simbol și umbră care ascunde în sine frumusețea adevărului. Așadar, la problema clasică a raportului dintre Vechiul Testament și revelația creștină, Chiril oferă un răspuns lipsit de originalitate, ce respectă tradiția exegetică alexandrină. El se străduiește să interpreteze alegoric și tipologic o serie de pasaje din Pentateuh, sprijinindu-se pe textele profeților și pe Noul Testament. Nu e vorba de un dialog, ci mai degrabă de o expunere făcută de Chiril, presărată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dezvălui un sens cristologic, caracteristica sa fiind tocmai faptul că este o profeție despre Cristos. în acest sens, deși se bazează oarecum pe alegorie, comentariul la Isaia pune în evidență conținutul cristologic al profeției ca semnificație literală, respectînd o tradiție exegetică deja existentă (de exemplu, la Teodoret) care raportează profețiile la realități mai degrabă din epoca romană decît din epoca asiriacă sau babiloniană. Se poate întîmpla ca semnificația literală a unei profeții să se refere în parte la evenimente dinaintea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Pusey, vol. I, pp. 304-305), în episodul vindecării paraliticului (Ioan 5, 1 și urm.). După cum am arătat, Evanghelia după Ioan îi oferă lui Chiril material pentru ample expuneri doctrinale, ceea ce nu înseamnă însă că el nu-i aplică propriile principii exegetice, care duc la interpretări alegorice legate fie de motive referitoare la istoria și viața Bisericii, fie de tematici morale și spirituale. în ansamblu, Chiril nu iese din făgașul tradiției alegorice alexandrine, însă extinde în mod semnificativ exegeza literală asupra întregului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a raportului său cu ființele umane. Chiril acordă mare atenție negării tezei lui Iulian privitoare la ruptura dintre creștinism și tradiția religioasă iudaică: Vechiul Testament îl prefigurează în mod constant pe cel Nou. Chiril e în deplină concordanță cu operele sale exegetice. „Nu ne îndepărtăm de preceptele Legii ca și cum ar fi lucruri necurate, ci, mai degrabă, pornim de la ele ca de la niște figuri (typoi) ce ne poartă spre adevăr. [...] Cum Legea ce ne-a fost transmisă prin Moise dă naștere formei adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este adevăratul autor al criticii creștinismului utilizate de el, pentru că într-un pasaj (III, 42) îl citează pe Porfiriu pentru a-și combate adversarul. Sub numele lui Macarie ne-au parvenit, în două manuscrise ottoboniene din Biblioteca Vaticana, unele fragmente exegetice despre Facere. însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment, care apare în Vat. Gr. 2022. El este introdus în manuscris cu mențiunea că e extras „din al 17-lea logos (=omilie?) care vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Synodicon contra Tragediei lui Irineu se găsește, în traducere latină, un fragment, cu siguranță autentic, dintr-o scrisoare a lui Teodot adresată unui călugăr pe nume Vitalis, care este îndemnat să se păzească de doctrina lui Nestorie. Trei fragmente exegetice consacrate unor pasaje din Faptele Apostolilor îi sînt atribuie lui Teodot într-un manuscris catenar editat de Cramer în 1838, însă autenticitatea lor e foarte îndoielnică. Bibliografie. Ediții: PG 77, 1313-1348 (Interpretarea Crezului niceean); 1349-1432 (6 omilii, ultimele două numai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și cîteva omilii ( Despre bărbații iluștri 89), care, din păcate, au dispărut. Potrivit lui Marcellinus Comes, un istoric latin din secolul al VI-lea, ar fi comentat toate epistolele lui Pavel. într-adevăr, sub numele său apar, în diferite catenarii, fragmente exegetice referitoare la epistolele către Romani, Corinteni, Galateni și Evrei. Mai cu seamă comentariul Epistolei către Romani a devenit în bună parte accesibil după publicarea unor noi fragmente catenare de către K. Staab (avem comentariul la 1,5-2,5; 5,12-15,52
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a folosi afirmațiile din Philalethes ca probe în favoarea opiniilor proprii. Toată această controversă a avut loc înainte de 528, an în care întregul dosar a fost tradus în siriacă de Pavel din Calinice (cîteva fragmente au fost recuperate din manuscrisele catenare exegetice). în mod tradițional, i se atribuia lui Iulian o poziție eutihiană potrivit căreia Logosul, prin actul unirii ipostatice, își transformase propria umanitate, făcînd-o inalterabilă. Acuzîndu-l pe Iulian că în acest fel face ca suferința și moartea lui Cristos să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost găsită abia în 1976. Numai omilia 77 s-a păstrat în greacă, pentru că a fost uneori transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa și Hesychius de Ierusalim, însă numeroase fragmente în grecește s-au transmis prin florilegiile și catenariile exegetice. Două omilii s-au păstrat și în versiune coptă. Separat de această culegere, ne-au rămas în siriacă alocuțiunea pronunțată de Sever după numirea sa ca patriarh de Antiohia și un fragment dintr-o omilie consacrată înălțării la Cer a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrisorile privitoare la evenimentele contemporane, trebuie amintită, de exemplu, aceea, bogată în citate biblice, prin care sînt consolați și încurajați călugării monofiziți expulzați din Antiohia și din alte localități în vremea împăratului Iustin și risipiți în Orient. Chestiuni teologice și exegetice sînt discutate în lungul răspuns trimis șambelanului Eupraxios, care îi pusese lui Sever o serie de întrebări referitoare la teme doctrinare (nașterea Logosului, întruparea sa, patimile etc.) și la exegeza unor pasaje din Scripturi (de exemplu, de ce în Gal. 3
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
seamă ale lui M. Richard, au confirmat că îi pot fi atribuite lui Ioan 17 Capitole contra acefalilor și o scriere Contra aftartodocetiștilor, precum și două scurte extrase referitoare la Ioan 8,44 și 10,18, transmise într-un manuscris catenar exegetic despre Evanghelia lui Ioan, ce făceau probabil parte dintr-o omilie sau dintr-un tratat contra iudeilor; toate aceste texte poartă în manuscrise numele lui Ioan Gramaticul. într-un manuscris de la muntele Athos s-au păstrat două omilii ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]